Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, precum şi ale art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Musgociu în Dosarul nr. 1.731/102/2020/a1 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.391D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, arătând că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea acestor reglementări din comparaţia lor cu alte articole. De asemenea, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (1), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, apreciind că aceste articole nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În continuare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi ale art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, arătând că instanţa de contencios constituţional a statuat anterior că acestea nu încalcă prevederile constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 26/C/CP din 26 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.731/102/2020/a1, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, precum şi ale art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Musgociu într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, autorul excepţiei arată că, atunci când instanţa de judecată este sesizată prin rechizitoriu cu o infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, soluţia instanţei de judecată nu poate fi decât condamnarea la pedeapsa închisorii sub supraveghere sau în regim de detenţie, judecătorul fiind lipsit de posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei sau amânării aplicării pedepsei, în ciuda faptului că procurorul poate, pentru acelaşi gen de infracţiune, să dispună renunţarea la urmărirea penală. Se creează, astfel, o discriminare în funcţie de organul care pronunţă soluţia în cauza respectivă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, apreciază că aceste texte trebuie să permită instanţei judecătoreşti, în procedura de cameră preliminară, să verifice respectarea principiului oportunităţii, astfel cum acesta este reglementat în art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Susţine că inculpatul are dreptul să beneficieze de aplicarea instituţiei renunţării la urmărirea penală, aceasta fiind reglementată, în mod exclusiv, ca un mijloc pus la dispoziţia organelor judiciare ale statului pentru a decide care sunt cauzele penale a căror soluţionare, conform procedurii penale obişnuite, cu parcurgerea tuturor etapelor procesuale, prezintă interes public. Apreciază că, odată ce în camera preliminară se constată că a fost încălcat principiul oportunităţii, singura cale de remediere a rechizitoriului este restituirea cauzei la parchet în vederea pronunţării unei ordonanţe de renunţare la urmărirea penală în principal în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) şi al art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală. Se ajunge ca un procuror să poată dispune măsura renunţării la urmărirea penală în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei, dar un judecător, care verifică legalitatea măsurii de renunţare la urmărirea penală, nu poate constata lipsa interesului public pentru aceeaşi faptă după întocmirea rechizitoriului. 6. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017 şi Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020. Susţine că autorul excepţiei formulează critici la adresa politicii penale a statului, a cărei reglementare este apanajul Parlamentului, iar nu al Curţii Constituţionale. Renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituţionale, ci o vocaţie, iar renunţarea la aplicarea unei pedepse este acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală şi în privinţa cărora se constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. Or, în cazul unei persoane trimise în judecată, interesul public la care se referă dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală nu mai subzistă. Dispoziţiile Codului de procedură penală cuprind garanţii suficiente pentru un inculpat trimis în judecată, în sensul că drepturile sale vor fi respectate, inclusiv prezumţia de nevinovăţie sau principiul aflării adevărului. Primul filtru al verificării respectării principiului oportunităţii - al existenţei interesului public în exercitarea acţiunii penale - este cel care permite verificarea rechizitoriului, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către procurorul ierarhic superior celui care l-a întocmit, verificare obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 328 din Codul de procedură penală. Odată verificat rechizitoriul şi trimis în judecată inculpatul, instanţa de judecată este singura care se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii acuzaţiei, fiind obligată să pronunţe o hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 396 din Codul de procedură penală. 7. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească arată că aceste dispoziţii nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi ale art. 126 alin. (1). Arată că nu există similitudini între dispoziţiile procesual penale anterior menţionate şi cele ale art. 318 din acelaşi act normativ, câtă vreme procedura camerei preliminare este dată în competenţa unui judecător independent şi imparţial, deci respectă dispoziţiile art. 126 din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal este inadmisibilă. Arată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci realizează o analiză comparativă a acestor dispoziţii cu alte dispoziţii din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul urmăreşte, în realitate, completarea acestor texte cu posibilitatea instanţei de a verifica, în procedura de cameră preliminară, şi soluţia de trimitere în judecată. Or, instanţa de contencios constituţional, „legiuitor negativ“, nu poate emite noi norme juridice şi nici să le modifice pe cele existente în sistemul normativ. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, precum şi ale art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:(…) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“; – Art. 83 alin. (2) din Codul penal: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.“; – Art. 342 din Codul de procedură penală: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“; – Art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală: "(1) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.(2) Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2), prin aceeaşi încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este emis de un procuror necompetent după materie sau după calitatea persoanei ori este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii." 13. Autorul excepţiei susţine că textele legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 209/CP, pronunţată în camera de consiliu de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, prin care acesta (1) a respins ca nefondate excepţia neregularităţii actului de sesizare şi cererea de a se constata lipsa interesului public în urmărirea faptei de care inculpatul este acuzat, (2) a constatat legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi (3) a dispus începerea judecăţii pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. 15. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, potrivit art. 346 din acelaşi act normativ, judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) poate pronunţa următoarele soluţii: a) constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii sau dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu; b) restituie cauza la parchet dacă: (1) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror sau dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, (2) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale, (3) procurorul solicită restituirea cauzei ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii; c) dispune începerea judecăţii, în toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. 16. Referitor la procedura camerei preliminare, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. 17. Aşa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragrafele 14 şi 15). 18. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate, în speţă art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, se referă la condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei şi la condiţiile amânării aplicării pedepsei. Or, potrivit art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezolvând acţiunea penală, instanţa judecătorească hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Totodată, potrivit art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal. 19. Cu alte cuvinte, analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 80-82 din Codul penal şi de art. 83-90 din acelaşi act normativ va fi realizată de către instanţa judecătorească, iar nu de judecătorul de cameră preliminară. Astfel cum anterior s-a arătat, nu intră în competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară analiza elementelor constitutive ale infracţiunii sau a cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale cu consecinţa stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. 20. Astfel, analiza îndeplinirii condiţiilor anterior menţionate nu ţine de resortul judecătorului de cameră preliminară, ci va fi analizată, pe lângă celelalte elemente, de către instanţa judecătorească în cadrul cercetării judecătoreşti în primă instanţă/apel. Aşadar, decizia Curţii Constituţionale pronunţată în cauză, indiferent de soluţia adoptată, nu îşi va putea produce niciun efect concret asupra soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. 21. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul judecătorului de cameră preliminară, cerinţă expres stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sub aspectul admisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate. Interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că dispoziţiile legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra acestor dispoziţii de lege dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 526 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2023, paragrafele 17-19. În esenţă, Curtea a reţinut că instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). 23. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziei menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Mircea Nicolae Musgociu în Dosarul nr. 1.731/102/2020/a1 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 342 şi ale art. 346 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
