Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra şi alţii în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.017D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 470 din 22 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.781/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra şi alţii într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii referitoare la anularea ordinului ministrului educaţiei naţionale privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate. În acest sens, arată că în cuprinsul Legii nr. 554/2004 există, la art. 1 alin. (3), (4), (5) şi (8) şi la art. 10 alin. (3), prevederi exprese privind instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze cererile, în funcţie de persoana care sesizează instanţa şi calitatea acesteia. Astfel: conform art. 1 alin. (3) din lege, în baza sesizării unei persoane fizice, Avocatul Poporului sesizează instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice; conform alin. (4) al aceluiaşi articol, Ministerul Public sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate, iar în situaţia de la alin. (5), instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente. În privinţa celorlalte categorii de persoane fizice/juridice care pot sesiza instanţa de contencios administrativ există norme de competenţă teritorială inserate în art. 1 alin. (8) coroborat cu prevederile alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004. În raport cu prevederile exprese ale art. 1 alin. (3)-(8) şi ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, introducerea alin. (4) al art. 10 nu era necesară, cu atât mai mult cu cât sintagma „indiferent de calitatea acestuia din proces“ este lipsită de claritate şi precizie, ceea ce contravine principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Or, în condiţiile în care, în baza art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi fără să ţină cont de calitatea procesuală activă conferită organizaţiilor sindicale de Legea dialogului social nr. 62/2011, instanţele de contencios administrativ invocă din oficiu necompetenţa teritorială de soluţionare a acţiunilor introduse de organizaţiile sindicale în baza împuternicirii membrilor de sindicat, în raport cu domiciliul persoanei fizice - membru de sindicat, este evident că textul art. 10 alin. (4) este lipsit de claritate şi precizie, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 6. În privinţa dreptului organizaţiilor sindicale de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor, s-a pronunţat Curtea Constituţională, anterior Legii nr. 62/2011, prin Decizia nr. 175 din 15 aprilie 2004. Art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 consacră expres calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiunile formulate de acestea în baza împuternicirii scrise din partea membrilor de sindicat, iar prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, s-a statuat că, având în vedere că organizaţiile sindicale acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, „în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, [fost art. 284 alin. (2)] se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant“. 7. În concluzie, se susţine că, drept urmare a lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se aduce atingere dreptului de asociere sindicală, consacrat de Constituţie şi de acte juridice internaţionale. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind exigenţele de calitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018. 8. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 117 din 14 martie 2018, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014) şi se arată că textul art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conduce la un tratament inegal aplicat membrilor de sindicat, pe criteriul domiciliului, fără a exista o justificare obiectivă a acestui tratament diferenţiat. În raport cu modul de redactare a art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nicio organizaţie sindicală (sindicat sau structură asociativă) nu poate să promoveze o acţiune în contencios administrativ pentru apărarea drepturilor tuturor membrilor de sindicat pe care îi apără, drepturi vătămate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, atât timp cât instanţa de la sediul organizaţiei va invoca necompetenţa teritorială în raport cu domiciliul membrilor de sindicat. În acest fel, dreptul de asociere sindicală, consacrat de art. 9 şi 40 din Constituţie şi de convenţiile şi tratatele internaţionale ratificate de România, este golit de conţinut, în condiţiile în care organizaţiile nu pot să valorifice eficient drepturile tuturor membrilor de sindicat, ci vor trebui să promoveze mai multe acţiuni, împotriva aceluiaşi emitent al unui act administrativ, introduse la diferite instanţe de contencios administrativ, în funcţie de domiciliul membrilor de sindicat, acţiuni care pot să se finalizeze cu soluţii diferite, cu consecinţe directe asupra drepturilor membrilor de sindicat reprezentaţi. În opinia autoarei excepţiei, domiciliul persoanei fizice, membru de sindicat, nu reprezintă un criteriu obiectiv şi raţional care să justifice tratamentul diferenţiat aplicabil organizaţiilor sindicale şi membrilor de sindicat în litigiile de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 62/2011, legea specială care reglementează constituirea, organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale, statuează că organizaţiile sindicale au calitatea procesuală activă în acţiunile în justiţie formulate în numele membrilor de sindicat. Mai mult, domiciliul salariatului nu este un element esenţial avut în vedere la constituirea unei organizaţii sindicale, relevantă fiind calitatea de salariat. Dreptul sindicatelor de a apăra drepturile şi de a promova interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor este consfinţit de art. 9 din Constituţie şi se exercită potrivit legii. Or, a recunoaşte legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale exclusiv în litigiile de muncă şi cele specifice funcţionarilor publici şi, implicit, competenţa teritorială a instanţei de la sediul organizaţiei sindicale doar în aceste litigii ar conduce la restrângerea exerciţiului drepturilor organizaţiilor sindicale, fără a fi îndeplinite condiţiile art. 53 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, potrivit definiţiei organizaţiei sindicale, inserată în art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, aceasta apără drepturile membrilor săi prevăzute în legislaţia naţională, deci inclusiv drepturile vătămate prin acte administrative emise de autorităţile publice. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces." 14. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind trăsăturile statului român, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 40 privind dreptul de asociere şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 11 privind libertatea de întrunire şi de asociere din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 22 privind dreptul de asociere din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 23 alin. (4) privind dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la sindicate din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 5 privind dreptul sindical din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate stabilesc reguli privind competenţa teritorială pentru soluţionarea acţiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. În acelaşi timp, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 dispune menţinerea regulilor de competenţă teritorială şi în cazul în care acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat (cum sunt, spre exemplu, organismele sociale care acţionează în contencios administrativ pentru protejarea interesului public sau a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate). 16. Potrivit prevederilor art. 52 alin. (2) din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, soluţia stabilită prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului în stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ, fiind o expresie a dispoziţiilor constituţionale evocate. 17. De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Astfel, stabilirea regulii de competenţă teritorială în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică şi menţinerea acestei reguli în situaţia în care acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat nu au semnificaţia instituirii unui tratament juridic inegal aplicat membrilor de sindicat, deoarece accesul acestora la justiţie nu este îngrădit, ci este supus unor reguli de competenţă ce asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, fiind astfel compatibile cu dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi. 18. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a dreptului de asociere, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 nu interferează sub niciun aspect cu conţinutul dreptului fundamental invocat. De asemenea, prevederile de lege supuse controlului nu neagă sub niciun aspect dreptul organizaţiilor sindicale de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor, în condiţiile pe care legea le stabileşte. În consecinţă, dispoziţiile art. 9 şi 40 din Constituţie, ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 23 alin. (4) din Declaraţia universală a drepturilor omului, ale art. 5 din Carta socială europeană revizuită, invocate prin prisma art. 20 din Constituţie, nu sunt încălcate. 19. Totodată, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanţă judecătorească, ci despre dreptul de a fi judecat de instanţa competentă potrivit legii, respectiv Legea nr. 554/2004. Or, întrucât în cauză nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză. 20. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că prevederile criticate sunt redactate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor să îşi adapteze conduita, nefiind identificate deficienţe care să afecteze cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi accesibilităţii normei juridice. 21. Curtea observă, de altfel, că în motivarea criticii de neconstituţionalitate autoarea excepţiei recurge şi la compararea soluţiilor legislative consacrate de textele de lege ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra şi alţii în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
