Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Georgeta Barbălată şi Dan Nimerceag în Dosarul nr. 212/2/2016* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 936D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au comunicat la dosar note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 212/2/2016*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Georgeta Barbălată şi Dan Nimerceag într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Agenţia Naţională de Integritate, de anulare a unei ordonanţe a comisiei pentru cercetarea averilor, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la controlul averii, în temeiul art. 10^4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, şi de confiscare a diferenţei constatate prin raportul de evaluare între averea dobândită şi veniturile realizate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) poate solicita direct instanţei, pe lângă anularea actului administrativ [ordonanţa de clasare emisă de comisia de cercetare a averilor în temeiul art. 10^4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici], şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de persoana evaluată, respectiv că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate să dispună confiscarea averii, în sensul solicitării ANI, ca o consecinţă a anulării ordonanţei. Se arată, de asemenea, că în domeniul activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii anumitor funcţii publice şi de verificare a conflictelor de interese există reglementări paralele, şi anume, de pe o parte, Legea nr. 115/1996, iar, pe de altă parte, Legea nr. 554/2004. 7. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autorii arată că problema de drept ce face obiectul solicitării exercitării examenului de constituţionalitate a dispoziţiilor menţionate este generată de practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) - Secţia de contencios administrativ şi fiscal care, începând cu anul 2014, prin numeroase decizii de speţă, a statuat în sensul admisibilităţii căii de atac în baza dreptului comun (Legea nr. 554/2004) împotriva ordonanţei de clasare dispuse de către comisia de cercetare a averilor în temeiul art. 10^4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens în legea specială, ca urmare a abrogării art. 19 din Legea nr. 115/1996 prin Legea nr. 94/2008, precum şi în dezacord cu considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 307 din 5 iunie 2014, paragraful 28, şi nr. 604 din 4 noiembrie 2014, paragraful 19, reiterate prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragraful 20, şi Decizia nr. 605 din 27 septembrie 2018, paragrafele 16 şi 17. 8. Autorii consideră că, procedând în acest mod, ICCJ s-a substituit legiuitorului, prin instituirea, pe cale de interpretare, a unei căi de atac peste voinţa acestuia - care o abrogase expres - şi atribuind competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, prin analogie, unei instanţe (curtea de apel, în loc de tribunal) neprevăzute de legea ce reglementează respectiva cale de atac, creând în acest fel o lex tertia. Astfel, ICCJ se situează în afara ordinii constituţionale, încălcând exigenţele statului de drept. 9. Autorii mai arată că majoritatea curţilor de apel pe rolul cărora există speţe de această natură au adoptat soluţia contrară, în sensul inadmisibilităţii căii de atac în baza dreptului comun, hotărâri în sens contrar şi care soluţionează fondul fiind pronunţate doar ca urmare a efectului obligatoriu al casării cu trimitere spre rejudecare după admiterea apelului ANI de către ICCJ. Acestea şi-au argumentat soluţiile prin care s-au pronunţat în sensul inadmisibilităţii căii de atac exercitate de ANI împotriva ordonanţei de clasare a comisiei de cercetare a averilor pe baza considerentelor Curţii Constituţionale, exprimate la paragraful 31 al Deciziei nr. 307 din 5 iunie 2014, potrivit cărora comisia de cercetare a averilor este un organ colegial, compus din doi judecători şi un procuror, o structură înfiinţată pe lângă fiecare curte de apel, având rolul de cercetare prealabilă a celor sesizate de ANI prin raportul de evaluare, fără să fie ea însăşi o „autoritate administrativă“ sau să funcţioneze pe lângă o astfel de autoritate. Spre deosebire de actele jurisdicţionale, actele pronunţate de comisia de cercetare averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul rol juridic. 10. Ca atare, în lumina acestei interpretări, ordonanţa de clasare, deşi nu este un act administrativ jurisdicţional, nu întruneşte nici elementele unui act administrativ tipic, aşa cum este definit de art. 2 alin (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la componenţa comisiei de cercetare a averilor şi la modalitatea de administrare a probatoriului care stă la baza soluţiei pronunţate de aceasta. Astfel, dacă modalitatea de instrumentare a probatoriului, specifică unei instanţe judecătoreşti, precum şi componenţa comisiei de cercetare a averilor - 2 judecători şi un procuror - nu sunt suficiente pentru a-i conferi acesteia caracter jurisdicţional, nu se poate nega faptul că aceste elemente reprezintă garanţii suplimentare de imparţialitate şi contradictorialitate ale activităţii de cercetare ce se desfăşoară şi se finalizează prin pronunţarea soluţiilor prevăzute de art. 10^4 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, inclusiv soluţia de clasare, garanţii ce nu se regăsesc în cadrul procedurilor ce precedă emiterea/adoptarea unor acte administrative obişnuite, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ. 11. În plus, unele instanţe au argumentat inadmisibilitatea căii de atac şi prin aceea că activitatea comisiei de cercetare a averilor, finalizată prin ordonanţele prin care se dispune clasarea cauzei, respingându-se practic sesizarea ANI, poate avea natura unei proceduri administrativ-jurisdicţionale limitate. Această interpretare este în acord şi cu opiniile exprimate în doctrină, întrucât activitatea comisiei de cercetare a averilor prezintă elementele de bază prin raportare la care doctrina defineşte jurisdicţia administrativă, respectiv: din punctul de vedere al obiectului, ea reprezintă o soluţionare a unei „căi de atac“ (în speţă controlul asupra sesizării ANI); din punctul de vedere al procedurii, regăsim principii specifice procedurii judiciare, şi anume: posibilitatea părţilor de a fi ascultate, posibilitatea de a fi reprezentate, contradictorialitatea şi independenţa Comisiei; din punctul de vedere al rezultatului, specific jurisdicţiei administrative este că din aceasta rezultă o hotărâre motivată, cum este şi cazul ordonanţei de clasare a comisiei de cercetare a averilor. 12. Nu este lipsit de importanţă sub acest ultim aspect nici faptul că această comisie se comportă ca un veritabil organ de jurisdicţie (pronunţând acte în al căror cuprins se regăseşte formula consacrată „Pentru aceste motive, în numele legii, ordonă“), aspect care, deşi este contrar prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, poate fi justificat doar dacă se consideră că activitatea comisiei de cercetare a averilor, cel puţin sub aspectul emiterii ordonanţelor de clasare, se circumscrie cerinţelor singurei excepţii de la aceste dispoziţii, respectiv cea prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală, ce reglementează jurisdicţiile speciale administrative. 13. Instanţele care au îmbrăţişat această opinie au avut în vedere argumentul de text oferit de art. 31 din Legea nr. 115/1996 care precizează că „Dispoziţiile prezentei legi se întregesc cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele privind executarea creanţelor bugetare“, fără a face trimitere şi la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 554/2004, astfel că aplicarea căii de atac din această ultimă lege apare, şi din acest punct de vedere, ca inadmisibilă. 14. Chiar şi la nivelul ICCJ - Secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au evidenţiat opinii separate în sensul inadmisibilităţii căii de atac exercitate de ANI în baza Legii nr. 554/2004, exprimate în Decizia nr. 2.698 din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.317/2/2015, şi Decizia nr. 2.777 din 24 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 212/2/2016, însă nu s-au luat măsuri de activare a mecanismelor legale de interpretarea şi aplicarea unitară a legii, respectiv sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, sau sesizarea Secţiilor Unite, potrivit dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. 15. În opinia autorilor, toate acestea demonstrează că, pe de o parte, ICCJ perseverează de peste 5 ani în încălcarea legii, prin deturnarea de la scopul lor legitim a reglementărilor legale prevăzute de legea specială, Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată, în sensul arătat, iar, pe de altă parte, că nu este în măsură să uzeze de mecanismele legale (sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, sau sesizarea Secţiilor Unite, potrivit dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 304/2004) în vederea exercitării principalei sale atribuţii, prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, aceea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, ceea ce face necesară intervenţia Curţii Constituţionale inclusiv sub acest aspect. 16. Autorii arată că soluţiile pe care le-ar putea adopta instanţa de contencios administrativ sesizată de către ANI, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea ordonanţei de clasare a comisiei de cercetare a averilor (considerată act administrativ) pot fi următoarele: a) anularea ordonanţei de clasare; b) anularea ordonanţei de clasare şi retrimiterea cauzei la comisia de cercetare a averilor pentru reevaluarea probelor [ipoteză ce contrazice însă prevederile art. 10^4 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 potrivit cărora controlul se poate relua doar când, după clasarea cauzei, apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară]; c) anularea ordonanţei de clasare şi obligarea comisiei de cercetare a averilor în vederea aplicării dispoziţiilor art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 - respectiv „trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului“. 17. În raport cu interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale analizate, autorii excepţiei consideră că instanţele de contencios administrativ sesizate de către ANI, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect, în principal, anularea ordonanţei de clasare a comisiei de cercetare a averilor şi, în secundar, confiscarea diferenţei nejustificate de avere, admiţând cererea de chemare în judecată, nu pot dispune decât soluţiile expuse la lit. a) şi c). 18. Per a contrario, o soluţie prin care, drept consecinţă a anulării ordonanţei de clasare, instanţa dispune şi confiscarea averii, este total în afara dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd expres şi limitativ doar conduita ce poate fi impusă autorităţii administrative în cazul anulării actului. 19. Autorii susţin că Agenţiei nu îi este recunoscut dreptul de a sesiza instanţa de judecată cu o acţiune în confiscarea averii, singurul titular al unei astfel de cereri fiind comisia de cercetare a averilor, fiind incidentă sub acest aspect dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 care se impune şi cadrului legislativ prezent, ce nu aduce elemente noi de natură a o înlătura de la aplicare. 20. Prin prisma considerentelor expuse, autorii consideră că, pe de o parte, a admite un demers al ANI de contestare a ordonanţei de clasare potrivit procedurii instituite de Legea nr. 554/2004, în afara atribuţiilor acesteia, astfel cum sunt delimitate de Legea nr. 176/2010, respectiv Legea nr. 115/1996, ar presupune ca, în mod direct/indirect, instanţa să fie sesizată cu propunerea de confiscare a averii de către ANI, iar nu de către comisia de cercetare a averilor, ceea ce echivalează cu înlăturarea atribuţiei esenţiale de filtru a acestei comisii şi cu permiterea ca sesizarea instanţei să fie făcută de către ANI, în baza propriei aprecieri a probelor, înfrângând astfel efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Pe de altă parte, a dispune confiscarea averii persoanei evaluate ca finalitate a sesizării directe a instanţei judecătoreşti de către ANI, în baza dreptului comun (Legea nr. 554/2004), în lipsa unor prevederi clare, previzibile ale legii şi într-o procedură paralelă cu cea instituită de legea specială privind controlul averilor (Legea nr. 115/1996), contravine şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora: „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, obligaţie ce presupune, printre altele, asigurarea standardelor de claritate şi previzibilitate a normelor juridice, precum şi dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 21. Autorii arată, totodată, că recunoaşterea admisibilităţii unei acţiuni în baza dreptului comun împotriva ordonanţei de clasare a comisiei de cercetare a averilor, exercitată de către ANI cu eludarea competenţei exclusive în acest sens a comisiei de cercetare a averilor şi finalizată cu confiscarea averii ca o consecinţă a anulării actului, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora: „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009. 22. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia este neîntemeiată. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Guvernul consideră că aspectele invocate de autorii excepţiei nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, ci reprezintă aspecte de ţin de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii şi care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. În subsidiar, arată că, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.093 din 22 noiembrie 2007), Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acţiunii judiciare în faţa instanţei de contencios administrativ şi constituie transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 din Constituţie, cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În ceea ce priveşte prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituţională a constatat că acestea conţin norme procedurale specifice materiei contenciosului administrativ, constituind expresia dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora exercitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se face în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică (Decizia nr. 1.210 din 18 decembrie 2007 şi Decizia nr. 226 din 9 martie 2010). 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorilor excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins: - Art. 8 alin. (1): „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.“; – Art. 18 alin. (1): „Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.“ 28. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia de dobândire licită a averii şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni şi contravenţii, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privind competenţa şi procedura de judecată şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie privind dreptul la respectarea bunurilor. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care aceste norme juridice se interpretează în sensul că, în temeiul acestora, Agenţia Naţională de Integritate poate solicita direct instanţei judecătoreşti, pe lângă anularea ordonanţei de clasare emise de comisia de cercetare a averilor, potrivit art. 10^4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de persoana evaluată. 30. Curtea reţine că asemenea critici apar ca o deducţie rezultată dintr-o variantă de interpretare a textelor legale criticate şi a unor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 115/1996, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei deduse soluţionării în faţa instanţei de judecată competente. Or, Curtea Constituţională nu are atribuţii în materia interpretării legislaţiei aplicabile într-o speţă sau alta, o excepţie de neconstituţionalitate întemeiată pe critici de această natură urmând să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 807 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006). 31. De asemenea, susţinerile autorilor excepţiei în legătură cu o practică judiciară neunitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate reprezintă aspecte care pot fi eventual supuse analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe calea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a recursului în interesul legii, după caz. 32. În consecinţă, Curtea constată că, întrucât vizează aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii contenciosului administrativ în soluţionarea cauzelor privind controlul averilor, potrivit Legii nr. 115/1996, a căror soluţionare revine instanţelor judecătoreşti, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Georgeta Barbălată şi Dan Nimerceag în Dosarul nr. 212/2/2016* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
