Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Daniel Georgian Chiriţă în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.386D/2019. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Dan Lupaşcu din cadrul Baroului Bucureşti. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine, în primul rând, că excepţia este admisibilă. În acest sens, se arată că aceasta a fost invocată de autor în faza camerei preliminare şi că la dosarul cauzei se află un raport de constatare întocmit de către experţi antifraudă detaşaţi, la momentul întocmirii acestui raport, în cadrul parchetelor. 4. În al doilea rând, se susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată, în acest sens, că conferirea atribuţiei de a efectua rapoarte de constatare inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor, angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice, mai exact ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care poate avea calitatea de parte civilă în cauzele penale, încalcă dreptul la un proces echitabil, aceştia aflându-se într-o stare de incompatibilitate. Se susţine, de asemenea, că, din aceleaşi motive, dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la apărare al persoanei acuzate şi principiul egalităţii armelor. Totodată, textul criticat contravine prevederilor art. 131 din Constituţie, prin aceea că le conferă inspectorilor antifraudă dreptul de a efectua activităţi echivalente cu actele de cercetare penală. Nu în ultimul rând, se apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 5. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, fiind invocate, în acest sens, Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017 şi Decizia nr. 434 din 24 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 26 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Daniel Georgian Chiriţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate de inculpaţii din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, printre care se numără şi autorul excepţiei, împotriva unei încheieri prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor şi excepţiilor referitoare la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor în faza urmăririi penale şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi, respectiv, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei printr-un alt rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. 7. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prin conferirea atribuţiei de a efectua rapoarte de constatare inspectorilor antifraudă au fost create premisele unei proceduri inechitabile, contrare dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, în care principiul egalităţii armelor este încălcat, prin incompatibilitatea care există între aceşti inspectori şi alţi participanţi la procesul penal. Se arată, în acest sens, că există un raport de prepuşenie între inspectorii antifraudă şi Direcţia generală antifraudă fiscală, întrucât cei dintâi sunt numiţi şi sunt evaluaţi periodic, pentru a fi detaşaţi în cadrul Ministerului Public, de către o comisie de evaluare din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, fiind detaşaţi în cadrul Ministerului Public prin ordin comun al procurorului general şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Astfel, se susţine că persoanele chemate să realizeze rapoartele de constatare cumulează roluri şi funcţii fundamental incompatibile în cadrul procesului penal, pe de o parte fiind angajaţi şi prepuşi ai părţii interesate în promovarea şi susţinerea acţiunii civile, iar, pe de altă parte, funcţionând ca specialişti, categorie care trebuie să dea dovadă de independenţă, potrivit legii. 8. Pentru aceste motive, se susţine că, prin modul de numire şi prin activitatea pe care o desfăşoară, inspectorii antifraudă nu oferă garanţii specifice imparţialităţii organelor participante la realizarea fazei urmăririi penale, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil. Totodată, se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii armelor, întrucât, potrivit acestora, unii dintre participanţii la procesul penal pot să producă, prin reprezentanţii lor, mijloace de probă care pot servi necondiţionat la soluţionarea cauzei penale, în timp ce inculpaţii nu beneficiază de aceleaşi mijloace în vederea lămuririi unor aspecte cu relevanţă probatorie ale cauzei. 9. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece nici dispoziţiile Codului de procedură penală, nici dispoziţiile legale din domeniul fiscal nu reglementează ca procedee probatorii rapoartele de constatare realizate de către inspectorii antifraudă. 10. Se arată, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, în vederea soluţionării cauzelor penale, procurorii pot constitui şi constituie echipe operative comune din care fac parte şi inspectori antifraudă, putând dispune efectuarea de expertize de către inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul Ministerului Public, expertize ale căror obiective sunt formulate de către aceştia din urmă, astfel încât inspectorii antifraudă desfăşoară activităţi specifice unor veritabile organe de urmărire penală, aspecte ce contravin dispoziţiilor art. 131 din Constituţie. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 835 din 14 decembrie 2017 şi nr. 438 din 28 iunie 2018. Distinct de cele reţinute de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa anterior menţionată, se arată că dispoziţiile legale criticate dau expresie unei modalităţi de colaborare a inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul Ministerului Public cu organele de urmărire penală, în cursul procesului penal, şi că verificările investigaţiilor financiare în vederea indisponibilizării unor bunuri sau alte verificări în materie fiscală au loc din dispoziţia procurorului şi se concretizează într-un proces-verbal care, după caz, constituie mijloc de probă, conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. În această ipoteză, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală nu acţionează în calitate de părţi în procesul penal, ci ca organe de specialitate, în virtutea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi ale Codului de procedură penală, neafectând statutul sau activitatea organelor de urmărire penală. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, care, la data invocării prezentei excepţii, aveau următorul conţinut: - Art. 3 alin. (3) şi (4): "(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii; b) investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror." 16. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013. 17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, aleart. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 870 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 23 iunie 2022, Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 19. Prin Decizia nr. 870 din 16 decembrie 2021, precitată, paragrafele 44-48 şi 51-53, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale stabilite la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor care urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor. Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26). 20. Prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, precitată, Curtea a reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea observă că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. 21. Mai mult, Curtea a reţinut că, deşi după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize atunci când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 23. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 24. Totodată, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice ca mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Subsecvent, poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală. 25. Curtea a subliniat faptul că rapoartele de constatare întocmite de specialiştii la care fac trimitere dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din acelaşi cod, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. 26. În fine, Curtea a reafirmat că constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către specialiştii care funcţionează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesuale. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Georgian Chiriţă în Dosarul nr. 39.061/3/2017/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
