Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Răzvan Laurenţiu Constantinescu în Dosarul nr. 1.081/46/2020 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 456D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 776 din 28 noiembrie 2017 şi susţine că dispoziţiile criticate respectă dreptul la un proces echitabil. Acest drept constituţional nu presupune dreptul părţilor de a-şi alege instanţa care urmează să judece cauza, ci legiuitorul stabileşte, potrivit competenţei sale constituţionale, instanţele care judecă anumite cauze. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.081/46/2020, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Răzvan Laurenţiu Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia expune situaţia de fapt din faţa instanţei judecătoreşti, realizând şi un istoric legislativ al dispoziţiilor de lege criticate. Citează din expunerea de motive ce a însoţit noua reglementare procesual penală, apreciind că legiuitorul nu a arătat care este necesitatea regândirii instituţiei strămutării, fapt ce antrenează încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5). În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, apreciază că textul criticat creează o diferenţiere nejustificată între persoanele care sunt judecate în primă instanţă de curţile de apel şi cele judecate în primă instanţă de tribunale şi judecătorii. Se creează o veritabilă discriminare şi se conferă privilegii nejustificate unor anumite categorii de cetăţeni. În continuare, face referire la Decizia nr. 854 din 14 decembrie 2017, apreciind că nu este justificat punctul de vedere al Guvernului reţinut în această decizie. Susţine că cetăţenii acestei ţări au dreptul de a fi judecaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie arată că textul criticat respectă drepturile garantate prin Legea fundamentală. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona cererile de strămutare este atrasă în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, conform art. 40 alin. (4) din Codul de procedură penală, iar cererile prin care se cere strămutarea cauzei de la un tribunal sau de la o judecătorie se soluţionează de curtea de apel. Criteriile prevăzute de legiuitor sunt obiective şi se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de părţi într-o anumită cauză, în raport cu prevederile art. 35-40 din Codul de procedură penală, astfel încât dispoziţiile criticate nu sunt de natură să creeze vreo discriminare. Modificarea dispoziţiilor procedurale în privinţa competenţei de soluţionare a cererii de strămutare, prin noul Cod de procedură penală, a fost temeinic justificată, iar dreptul pe care îl invocă petentul - de a fi judecat, fie şi numai în cazul unei cereri de strămutare, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu este înscris nici în Constituţie şi nici în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul la un proces echitabil, aşa cum este consacrat de art. 6 din Convenţie şi de art. 21 din Constituţie, nu presupune dreptul părţii de a-şi alege o instanţă căreia să i se adreseze prin cererea pe care o formulează, reglementarea competenţei de soluţionare a anumitor cereri fiind atributul exclusiv al legiuitorului, cu stabilirea unor criterii obiective în aplicarea normelor de competenţă, astfel cum legea procesual penală română le conţine. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 545 din 13 iulie 2017, Decizia nr. 776 din 28 noiembrie 2017 şi Decizia nr. 854 din 14 decembrie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 71 teza întâi din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.“ 11. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) cu privire la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau de la o judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. Motive de neconstituţionalitate similare au fost analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 776 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 ianuarie 2018, Decizia nr. 854 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 17 aprilie 2018, şi Decizia nr. 693 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 21 ianuarie 2022, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. 13. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte procedura strămutării, că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (în acest sens a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“, care constă în trecerea, pentru temeiuri serioase, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 14. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 15. Astfel, din cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). 16. În acest context, Curtea a observat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă - şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde să determine convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 19). 17. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că în unele cazuri există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răzvan Laurenţiu Constantinescu în Dosarul nr. 1.081/46/2020 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 71 teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
