Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.780/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.901 D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.920 D/2016, nr. 2.939 D/2016, nr. 2.942 D/2016, nr. 2.949 D/2016, nr. 2.965 D/2016, nr. 2.980 D/2016, nr. 3.005 D/2016, nr. 3.020 D/2016, nr. 3.027 D/2016, nr. 3.036 D/2016, nr. 3.118 D/2016, nr. 3.165 D/2016, nr. 3.184 D/2016, nr. 3.189 D/2016, nr. 3.201 D/2016, nr. 3.223 D/2016, nr. 3.230 D/2016, nr. 3.305 D/2016, nr. 3.488 D/2016 şi nr. 3.489 D/2016, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu obiect similar, ridicate de Societatea ERB New Europe Funding II BV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 17.633/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.496/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.334/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 11.988/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.119/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.558/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.309/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.122/235/2016 al Judecătoriei Gherla, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.957/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.678/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.176/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de societăţile Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda şi Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.331/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.121/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de societăţile Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.223/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.422/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.286/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.001/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.689/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.984/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia şi de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 11.255/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.901D/2016, nr. 2.920 D/2016, nr. 2.939 D/2016, nr. 2.942 D/2016, nr. 2.949 D/2016, nr. 2.965 D/2016, nr. 2.980 D/2016, nr. 3.005 D/2016, nr. 3.020 D/2016, nr. 3.027 D/2016, nr. 3.036 D/2016, nr. 3.118 D/2016, nr. 3.165 D/2016, nr. 3.184 D/2016, nr. 3.189 D/2016, nr. 3.201 D/2016, nr. 3.223 D/2016, nr. 3.230 D/2016, nr. 3.305 D/2016, nr. 3.488 D/2016 şi nr. 3.489 D/2016 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.920 D/2016, nr. 2.939 D/2016, nr. 2.942 D/2016, nr. 2.949 D/2016, nr. 2.965 D/2016, nr. 2.980 D/2016, nr. 3.005 D/2016, nr. 3.020 D/2016, nr. 3.027 D/2016, nr. 3.036 D/2016, nr. 3.118 D/2016, nr. 3.165 D/2016, nr. 3.184 D/2016, nr. 3.189 D/2016, nr. 3.201 D/2016, nr. 3.223 D/2016, nr. 3.230 D/2016, nr. 3.305 D/2016, nr. 3.488 D/2016 şi nr. 3.489 D/2016 la Dosarul nr. 2.901D/2016, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.780/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.901 D/2016. 10. Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.633/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.920 D/2016. 11. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.496/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.939 D/2016. 12. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.334/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.942 D/2016. 13. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.988/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.949 D/2016. 14. Prin Încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.119/320/2016/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.965 D/2016. 15. Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.558/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.980 D/2016. 16. Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.309/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.005 D/2016. 17. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.122/235/2016, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.020 D/2016. 18. Prin Încheierea nr. 17.819 din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.957/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.027D/2016. 19. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.678/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.036 D/2016. 20. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.176/320/2016/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.118 D/2016. 21. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.331/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.165 D/2016. 22. Prin Încheierea nr. 16.652 din 2 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.121/212/2016, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.184 D/2016. 23. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.223/320/2016, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.189 D/2016. 24. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.422/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.201 D/2016. 25. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.286/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.223 D/2016. 26. Prin Încheierea din 25 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.001/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.230 D/2016. 27. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.689/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.305 D/2016. 28. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.984/176/2016, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.488 D/2016. 29. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.255/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.489 D/2016. 30. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Societatea ERB New Europe Funding II BV din Amsterdam, Olanda, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti, în cauze având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. 31. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului „discreţionar“ al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată „intenţia frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp“. 32. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, se susţine că prevederile art. 3, art. 4 şi art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al statului de drept, respectiv securitatea juridică, deoarece modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract. Art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Totodată, art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil, claritatea şi previzibilitatea legii. Astfel, nu este definită noţiunea de „locuinţă“, nu este stabilit în sarcina cărei persoane vor fi puse cheltuielile de executare silită, şi nu este stabilit domeniul de aplicare în ce priveşte utilizarea noţiunii „contract de credit“. Legea este imprevizibilă deoarece instituie o derogare de la prevederile Codului civil, fără a preciza care sunt dispoziţiile legale de la care se derogă. De asemenea, nu este precizat modul în care prevederile sale se vor corobora cu dispoziţiile din alte acte normative şi nu se face nicio precizare cu privire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. Totodată, în expunerea de motive a legii se precizează că scopul acesteia este protejarea debitorilor aflaţi într-o stare de dificultate financiară, aspect ce nu se regăseşte în dispoziţiile cuprinse în lege. 33. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 11 şi 20 din Constituţie, se consideră că legea criticată nu respectă principiul securităţii juridice şi cerinţele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 34. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 se modifică raporturile juridice anterioare intrării în vigoare a legii. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual, fiind aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Referitor la principiul neretroactivităţii, sunt invocate cele reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 101 din 28 februarie 2013 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015. 35. Se mai susţine că prevederile art. 3, art. 6 şi art. 8 din legea criticată contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, se arată că în urma stingerii creanţei prin darea în plată, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Totodată, creditorul este pus într-o „poziţie de inferioritate“, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul său. 36. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24, deoarece stabilesc termene procedurale scurte şi instituie o procedură de urgenţă în soluţionarea contestaţiilor, fără a fi asigurate şi garanţiile procesuale necesare derulării unui proces echitabil, deşi de la data notificării şi pe tot parcursul procesului operează suspendarea plăţilor şi a procedurilor judiciare şi extrajudiciare. 37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, autorii arată că actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie. Se arată, în acest sens, că statul are rolul de a garanta că legea părţilor va avea aceleaşi efecte pentru viitor ca şi actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare şi nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate şi libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, şi dreptul de protecţie specială a consumatorilor, pe de altă parte. 38. Se apreciază că art. 8 din legea criticată şi în special alin. (5) încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ şi de a le fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor. 39. Referitor la dreptul de proprietate privată al creditorului, se mai arată că dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, fără a exista o cauză de utilitate publică, expropriere care nu este compensată de o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Creditorul este obligat prin lege să suporte plata creanţei cu un bun de o valoare inferioară şi să-şi vadă creanţa redusă la valoarea respectivului bun sau să suporte stingerea creanţei în contul preţului obţinut la adjudecarea bunului, în cadrul executării silite. Legea împiedică executarea integrală a creanţei atunci când există alte bunuri în patrimoniul debitorului, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate. Când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit, altfel decât prin voinţa creditorului, are loc o ingerinţă în dreptul de proprietate, în sensul primei teze a paragrafului 1 din art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, atunci când dreptul de creanţă poartă asupra unei valori inferioare celei iniţiale, are loc o expropriere în sensul tezei a doua din paragraful 1 anterior evocat. 40. Referitor la critica privind încălcarea art. 45 din Constituţie, se apreciază că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile care trebuie interpretate corelat cu cele ale art. 135 din Legea fundamentală. Prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. Constrângerea creditorului de a accepta o dare în plată încalcă în mod vădit libertatea contractuală şi libera iniţiativă. Statul, în calitatea sa de garant al contractului şi de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare faţă de ceea ce a fost asumat şi executat sau urmează sa fie executat. De asemenea, Legea nr. 77/2016 schimbă natura juridică a activităţii instituţiilor de credit şi instituţiilor financiar nebancare, din comerţul cu bani în comerţul cu imobile. Darea în plată a fost transformată dintr-o situaţie excepţională într-o regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ, al consumatorului şi a unei obligaţii corelative a creditorului, sub sancţiunea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de judecată, ceea ce aduce atingere drepturilor constituţionale anterior invocate. Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual“, precum şi „dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă“, prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari. 41. Se mai susţine că art. 3 şi art. 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim şi nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituţiilor bancare şi nebancare creditoare. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporţională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015 şi nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerinţa excepţională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 3 şi ale art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată, la situaţii de dificultate financiară şi de criză a contractului. 42. Se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, deoarece a fost adoptată cu procedura aplicabilă legilor ordinare, dar Codul civil, de la care aceasta derogă, este lege organică. Sunt invocate, în acest sens, considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015. 43. În final, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 din Constituţie, este invocat caracterul contrar al dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 faţă cele ale Directivei 2014/17/UE cu referire, în special, la art. 43 alin. (1) din aceasta. 44. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.901D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 45. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.920 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 46. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.939 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 47. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.942 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 48. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.949 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 49. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.965 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 50. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.980 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 51. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.005 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 52. Judecătoria Gherla, în Dosarul nr. 3.020 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 53. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.027D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 54. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.036 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 55. Judecătoria Târgu Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.118 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 56. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 3.165 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 57. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.184 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 58. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.189 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 59. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. 3.201 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 60. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 3.223 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 61. Judecătoria Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.230 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 62. Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.305 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 63. Judecătoria Alba Iulia, în Dosarul nr. 3.488 D/2016, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 64. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.489 D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 65. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 66. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 2.920 D/2016 şi nr. 3.020 D/2016 în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate ca neîntemeiate sau inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 67. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 68. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 69. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6-8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său. 70. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) referitor la caracterul inviolabil al proprietăţii private, art. 148 alin. (2) privind actele obligatorii ale Uniunii Europene, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi a celor ale art. 17, privind dreptul de proprietate, din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 71. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că toate contractele de credit au fost încheiate între bănci şi consumatori înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011 - dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei“. 72. În consecinţă, întrucât autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) sau teza care vizează aplicabilitatea Codului civil din 1864, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 73. Curtea observă că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ceea ce este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. În aceste condiţii, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 74. Curtea va respinge, ca inadmisibilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, deoarece, din datele transmise în dosarele Curţii Constituţionale, niciunul dintre consumatorii care sunt parte la contractele de credit nu a fost supus executării silite în privinţa imobilului ipotecat (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 40). 75. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezentele cauze, a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, este neconstituţională, şi că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, Curtea va respinge, în primul rând, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, din cuprinsul art. 11 teza întâi, din Legea nr. 77/2016. 76. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24, şi aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale, care a fost constatat neconstituţional prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, în temeiul Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40). 77. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normelor juridice, care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional urmând să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 78. Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, din perspectiva jurisprudenţei sale anterioare în materie. De asemenea, Curtea va analiza pretinsa contrarietate dintre principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, pe de o parte, şi celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate, pe de altă parte. 79. Astfel, în paragrafele 107-108 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a reţinut că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice, care nu se referă la regimul general al proprietăţii, deoarece vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit, în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publice sau private, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. 80. Curtea a reţinut că anumite critici formulate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii sau se referă la corelarea unor prevederi din acte normative diferite, analiza acestora excedând competenţei sale. 81. De asemenea, cu privire la criticile potrivit cărora prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate, în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005 şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Prin urmare, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, corelarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare. 82. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. 83. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, referitor la principiul egalităţii, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, Curtea observă şi Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017 (paragraful 64), în care a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit - soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Curtea a mai reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 84. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune reiterarea celor reţinute în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia, şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime, ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde, expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 85. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, paragrafele 39, 41 şi 47, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora, în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului, în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 86. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016, formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 35 din 17 ianuarie 2017, paragraful 65, că prin art. 45 din Constituţie se garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora, în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. 87. Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 88. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 129, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, acestea nu au incidenţă în cauză. 89. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi a prevederilor art. 8 alin. (5), precum şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.780/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea ERB New Europe Funding II BV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 17.633/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.496/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.334/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 11.988/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.119/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.558/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.309/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.122/235/2016 al Judecătoriei Gherla, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.957/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.678/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.176/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de societăţile Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, şi Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.331/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.121/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de societăţile Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.223/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.422/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.286/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.001/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.689/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN -S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.984/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia şi de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 11.255/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinse în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi, în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi, în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, Judecătoriei Alba Iulia şi Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.