Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 6 din Codul penal, şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Robert Grama în Dosarul nr. 21.406/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.798D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta a devenit inadmisibilă ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, prin care Curtea a statuat că argumentele pentru care o decizie a Curţii Constituţionale poate fi considerată ca producând aceleaşi efecte ca o lege penală mai favorabilă în privinţa dezincriminării sunt pe deplin aplicabile şi în ipoteza în care efectul deciziei Curţii Constituţionale este acela al micşorării limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege, cu consecinţa aplicării art. 6 din Codul penal. Aşa fiind, apreciază că prin decizia anterior menţionată, Curtea a soluţionat problemele ridicate de autorul excepţiei în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.406/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 6 din Codul penal, şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Robert Grama, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare recalificată din cerere de revizuire. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia nu a depus note scrise în faţa instanţei judecătoreşti, susţinând, în şedinţă publică, faptul că petentul a fost judecat pentru infracţiuni de înşelăciune în concurs, conform art. 35 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la acea dată, însă ulterior articolul de lege a fost declarat neconstituţional. Apreciază că intervine „încălcarea drepturilor omului prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că petentul-condamnat ar beneficia şi el de dispoziţiile art. 35 din Codul penal, pentru el decizia de neconstituţionalitate admisă constituind lege penală mai favorabilă“. Susţine că s-a creat o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care săvârşesc acte materiale la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. În final, a arătat că „petentul poate beneficia de micşorarea pedepsei întrucât art. 35 alin. (1) din Codul penal a fost declarat neconstituţional“. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, nr. 206 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 29 mai 2015, şi nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. Totodată, face referire la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 13 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 21 iunie 2016, şi nr. 8 din 26 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 27 iunie 2014. De asemenea, invocă Decizia penală nr. 527 din 13 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, şi Decizia penală nr. 1.375 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. 8. Instanţa judecătorească apreciază că la data formulării acestei opinii nu există pentru o persoană condamnată definitiv un remediu procesual care să îi permită să invoce beneficiul efectelor admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, care reprezintă o lege penală mai favorabilă, întrucât s-ar ajunge la schimbarea încadrării juridice şi la o reindividualizare judiciară a pedepsei închisorii, încălcându-se autoritatea de lucru judecat. Arată că petentul-condamnat din prezentul dosar nu poate utiliza calea extraordinară de atac a revizuirii [art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală], întrucât acest caz de revizuire este accesibil exclusiv celor care au solicitat şi au obţinut declararea neconstituţională a art. 35 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză. Totodată, cererea de revizuire nu se poate întemeia pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Codul penal, întrucât aceste texte vizează situaţii limitativ prevăzute de lege, şi anume intervenirea unei legi noi (inclusiv a unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate) de dezincriminare sau a unei legi noi care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa. De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, deoarece, prin modul în care legiuitorul a ales să reglementeze rezolvarea incidentelor ivite în cursul executării pedepselor, acest mijloc procesual permite modificarea pedepsei fără reanalizarea aspectelor de fond. 9. Tribunalul consideră că nu se poate face abstracţie de situaţia petenţilor (condamnaţi definitiv până la pronunţarea Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale), care în prezent execută pedepse cu închisoarea determinate de sporuri consistente, care au dublat sau triplat pedeapsa, ori pentru care, ca urmare a aplicării sporului de pedeapsă prevăzut de art. 39 din Codul penal, şi nu de art. 35 din acelaşi act normativ, a fost necesară limitarea pedepsei rezultante la maximul general, întrucât sporurile aplicate depăşeau cu mult acest maxim general. 10. Susţine că aceştia sunt plasaţi într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu persoanele aflate în situaţii similare care, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, vor beneficia în concret de art. 35 din Codul penal. Este evident că, în acelaşi dosar, cei ale căror cauze au fost soluţionate mai rapid (spre exemplu, au solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii) sunt într-o situaţie discriminatorie faţă de inculpaţii care au solicitat aplicarea procedurii de drept comun şi pentru care s-a prelungit faza judecăţii până după pronunţarea Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017. Se ajunge la situaţii vădit discriminatorii, la un tratament diferenţiat care nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Este necesară reglementarea unui remediu procesual conceput de o aşa manieră încât să nu afecteze autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, dar care, în baza art. 15 alin. (2) din Constituţie, să le acorde, în concret, persoanelor condamnate definitiv dreptul de acces la o instanţă care să aplice decizia de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate care pentru persoanele respective constituie lege penală mai favorabilă. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază, în principal, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind nemotivată. În plus, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate se constată faptul că autorul acesteia pune în discuţie o omisiune legislativă - ipoteza în care, ulterior condamnării definitive a unei persoane, este pronunţată o decizie de neconstituţionalitate ce poate avea implicaţii în micşorarea pedepsei. Apreciază că, dacă s-ar admite cererea formulată de autorul excepţiei, ar însemna ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 (prin care a fost declarată neconstituţională condiţia unităţii de subiect pasiv al infracţiunii continuate) să capete efecte retroactive ex tunc, ceea ce nu este de conceput având în vedere prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie. În acest context sar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. În acest sens invocă Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015. 13. În continuare face referire şi la practica instanţelor judecătoreşti în sensul că reducerea pedepsei aplicate şi înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat nu se poate solicita pe calea contestaţiei la executare, deoarece acestea reprezintă aspecte de fond, care au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a sentinţei penale prin care s-a aplicat pedeapsa, astfel încât nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare, iar reindividualizarea pedepsei şi înlăturarea sporului aplicat prin sentinţa de condamnare nu constituie cauze de micşorare a pedepsei în sensul prevăzut de Codul de procedură penală, ci aspecte stabilite definitiv de instanţa de fond, care nu au intervenit în cursul executării pedepsei. 14. În subsidiar, afirmă că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinere invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 125 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie arată că atâta vreme cât există persoane ori categorii de persoane aflate în situaţii juridice diferite, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, soluţii care sunt consacrate de prevederile legale criticate. Câtă vreme dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice, fără privilegii sau discriminări, respectivele dispoziţii legale sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie. De asemenea, Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea pentru persoana împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie penală de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 6 din Codul penal, şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.“; – Art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală: „(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: […] d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.“; – Art. 6 din Codul penal: "(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6)." 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională. 20. Analizând soluţia pronunţată, Curtea observă că nu a realizat o distincţie între tezele pe care dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală le reglementează, din contră, s-a referit atât la decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare a pedepsei/măsurii educative (situaţie căreia îi corespunde teza referitoare la „lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea“), cât şi la decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de modificare a pedepsei/măsurii educative (situaţie căreia îi corespunde teza referitoare la „lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa“). 21. De altfel, inclusiv în considerentele deciziei anterior menţionate, după indicarea conţinutului dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal şi ale art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că domeniul de reglementare a acestor dispoziţii are în vedere coexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare sau prin care s-a aplicat o măsură educativă, pe de o parte, şi a unei legi ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori a unei legi care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, pe de altă parte. Prin urmare, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală este necesar să intervină o lege penală de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă. 22. Pentru determinarea legii penale mai favorabile, consacrată de art. 6 din Codul penal, s-a adoptat criteriul aprecierii în concret, legea penală mai blândă fiind cea care conduce la un rezultat favorabil pentru inculpat, după calcularea pedepsei în raport cu fiecare lege în parte şi ţinând seama de toate împrejurările cauzei. În aceste situaţii, înlăturarea pedepsei se dispune numai dacă aceasta urmează să se execute sau este în curs de executare, nu şi dacă aceasta a fost suspendată. Curtea constată că nu orice lege penală mai favorabilă poate constitui temei pentru aplicarea dispoziţiilor art. 595 din Codul de procedură penală, ci doar acea lege penală care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, pentru că numai în acest fel se respectă voinţa şi logica legiuitorului atunci când a reglementat în cuprinsul art. 6 din Codul penal instituţia aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, a cărei menire este de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat. O lege penală poate fi mai favorabilă şi din alte perspective (de exemplu, o nouă încadrare juridică a faptei), dar acestea nu se circumscriu ipotezei art. 6 din Codul penal şi deci nu pot constitui temei pentru modificarea pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă (a se vedea paragrafele 35-37). 23. Mai mult, Curtea a constatat că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau intervenirii unei pedepse mai uşoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci şi de însăşi o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare (a se vedea paragraful 44). 24. De asemenea, Curtea a observat că aceasta a fost deja soluţionată, indirect, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1014 şi 1015. Astfel, Curtea a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, atunci când priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei (a se vedea paragrafele 46 şi 47). 25. În aceeaşi decizie, paragrafele 51 şi 52, Curtea a precizat că este de neacceptat ca o lege de dezincriminare, care este expresia voinţei şi opţiunii legiuitorului, manifestată în cadrul marjei sale de apreciere, ca rezultat al politicii penale a statului la un moment dat, şi care abrogă o normă care a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, să aibă efecte atât asupra cauzelor pendinte, cât şi asupra celor definitiv judecate, iar o decizie a Curţii Constituţionale, care sancţionează o normă de incriminare, constatând neconstituţionalitatea sa, să nu producă efecte asupra cauzelor definitiv soluţionate, cu consecinţa ca persoanele care cad sub incidenţa acesteia să execute în continuare o pedeapsă, întemeiată pe o normă neconstituţională. Această teză este cu atât mai evidentă cu cât intervenirea unei legi de dezincriminare reprezintă o chestiune de oportunitate, apreciată în exclusivitate de legiuitor. Or, dacă răspunzând unor motive de oportunitate, legea de dezincriminare îşi extinde efectele şi asupra unor condamnări definitive, cu atât mai mult acesta trebuie să fie efectul unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect o normă de incriminare, care lipseşte de validitate juridică norma legală. A admite că declararea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare într-o cauză penală nu ar avea niciun efect asupra situaţiei persoanelor condamnate definitiv la închisoare în alte cauze penale înseamnă a admite că aceste persoane trebuie să continue executarea pedepselor aplicate chiar dacă temeiul legal al condamnării lor a dispărut. În acest caz, nu se mai asigură supremaţia Constituţiei şi principiul legalităţii incriminării şi executării pedepsei. Este de neconceput ca, în disonanţă cu art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei din Legea fundamentală şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, starea de libertate a unei persoane să depindă de cât de repede sau de încet se judecă un proces pentru fapte săvârşite în acelaşi moment. Este adevărat că, potrivit Constituţiei, numai legea penală poate retroactiva, dar, dacă decizia Curţii Constituţionale vizează o lege penală de incriminare, este inadmisibil ca aceasta să aibă efecte mai restrânse decât cele ale legii de dezincriminare. Astfel, în vreme ce legea este rezultatul unei evaluări a legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, decizia Curţii Constituţionale este rezultatul unui control de constituţionalitate în urma căruia norma îşi pierde validitatea constituţională. Sancţiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecinţe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare. 26. Expunând aceste argumente în paragraful 53, Curtea a constatat că acestea sunt valabile şi pentru deciziile Curţii Constituţionale care au ca efect micşorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege. 27. Aşa fiind, Curtea constată că, prin decizia anterior menţionată, a statuat că, pentru a fi constituţională, soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie să fie interpretată ca prevăzând şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de modificare a pedepsei/ măsurii educative. 28. Or, având în vedere aceste aspecte, precum şi criticile de neconstituţionalitate formulate, rezultă că aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate au fost soluţionate de către instanţa de contencios constituţional prin pronunţarea unei decizii de admitere şi constatarea că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/ măsurii educative, este neconstituţională. 29. Aşa fiind, având în vedere că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este din data de 26 septembrie 2017, iar Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 6 din Codul penal, şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 6 din Codul penal, şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Robert Grama în Dosarul nr. 21.406/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
