Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.966/273/2017/a2 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.164D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât critica formulată în susţinerea acesteia se referă la modul de reglementare al textului; mai exact, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este invocată existenţa unui vid legislativ. 4. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, fiind invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 698 din 7 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.966/273/2017/a2, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei promovate de reprezentantul Ministerului Public şi de părţile civile împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de instituire a măsurilor asigurătorii. 6. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 354 din 22 mai 2018, paragrafele 38 şi 43, şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 20 şi 22, şi se susţine că dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, în actuala redactare, sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit procurorului şi părţii civile să conteste încheierea de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii dispuse de judecătorul de cameră preliminară sau de judecătorul fondului, în primă instanţă. Se susţine că soluţia juridică criticată nu asigură un control de legalitate sau de temeinicie a unei astfel de încheieri, garanţii care sunt asigurate în cazul admiterii cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii. Se arată, totodată, că textul criticat încalcă principiul egalităţii armelor, creând o situaţie procesuală privilegiată pentru inculpat şi pentru partea responsabilă civilmente, şi că acesta determină ineficienţa rolului Ministerului Public, precum şi încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil ale părţii civile. Se susţine, de asemenea, că, în aceste condiţii, drepturile părţii civile prevăzute la art. 249 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de eficienţă, partea civilă fiind lipsită de protecţie împotriva arbitrarului şi a eventualelor erori judiciare. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, făcând trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei nr. 698 din 7 noiembrie 2017. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul şi nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“ 12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, invocată în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, care nu permite şi contestarea măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională. 14. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că excluderea de la controlul judecătoresc imediat a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiţie, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanţie procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor măsuri, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanţei dreptului statuat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală în ipoteza în care măsura asigurătorie a fost dispusă în apel (paragraful 21). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice. S-a arătat, totodată, că obligaţia de garantare se referă atât la îndatorirea statului de a se abţine de la orice afectare a dreptului de proprietate privată, cât şi la reglementarea din punct de vedere normativ a unor măsuri pozitive apte să asigure liniştita posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor. Or, crearea unui cadru normativ care fragilizează garanţiile pe care statul trebuie să le stabilească în privinţa atributelor dreptului de proprietate privată duce la nesocotirea obligaţiei sale asumate prin textul Constituţiei şi, implicit, la încălcarea dreptului de proprietate privată. De asemenea, Curtea a reţinut că vulnerabilizarea proprietăţii private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridică a acesteia, dreptul său de proprietate devenind iluzoriu (paragraful 30). 15. În urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, prin prevederile art. II pct. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură penală dispoziţiile art. 250^1. 16. Prin intervenţia legislativă mai sus menţionată, legiuitorul a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzând prin art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală dreptul inculpatului, al procurorului sau al oricărei alte persoane interesate de a formula contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel. 17. Ipoteza invocată în susţinerea prezentei excepţii este însă una diferită de cea avută în vedere de instanţa de contencios constituţional cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, întrucât se referă la respingerea de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată a cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii formulată de procuror sau de partea civilă, potrivit art. 249 alin. (1) şi, respectiv, alin. (6) din Codul de procedură penală. 18. În această ipoteză, a nedispunerii măsurilor asigurătorii, nu are loc nicio restrângere a dreptului de proprietate privată al niciunui participant la procesul penal, motiv pentru care soluţia şi considerentele Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016 nu sunt incidente. 19. Mai mult, respingerea cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii formulată de procuror sau de către partea civilă, conform art. 249 alin. (1) şi, respectiv, alin. (6) din Codul de procedură penală, relevă convingerea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată că bunurilor avute în vedere nu vor fi ascunse, distruse, înstrăinate sau sustrase de la urmărire. Altfel spus, din circumstanţele cauzei nu rezultă indicii care să determine judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată să aprecieze că există riscul ca bunurile în cauză să facă obiectul unei operaţiuni de ascundere, de distrugere, de înstrăinare sau de sustragere. Per a contrario, respingerea de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată a cererii prin care se solicită dispunerea măsurilor asigurătorii, formulată de procuror sau de partea civilă, semnifică existenţa certă şi stabilă a unor bunuri mobile şi/sau imobile a căror valoare permite recuperarea pagubei de către partea civilă, executarea pedepsei amenzii şi plata cheltuielilor judiciare. De altfel, motivele respingerii cererii prin care se solicită dispunerea măsurilor asigurătorii vor fi arătate de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată în cuprinsul încheierii pronunţate în acest sens. 20. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că nu se impune, în vederea garantării dreptului de proprietate privată, reglementarea de către legiuitor a unei căi de atac împotriva încheierilor prin care sunt respinse cererile prin care se solicită luarea măsurilor asigurătorii promovate de procuror sau de partea civilă, similară contestaţiei prevăzute la art. 250^1 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea subliniază faptul că dispoziţiile art. 250^1 anterior menţionat constituie o garanţie a dreptului de proprietate privată în condiţiile restrângerii exerciţiului acestui drept fundamental prin dispunerea unor măsuri asigurătorii. Or, în cazul nedispunerii unei măsuri asigurătorii şi, în consecinţă, al inexistenţei unei astfel de restrângeri, reglementarea unei căi de atac distincte împotriva încheierilor la care se face referire în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu este necesară, o eventuală prevedere a unei asemenea căi de atac în cuprinsul Codului de procedură penală constituind opţiunea legiuitorului. 21. Pentru aceste considerente, neluarea măsurilor asigurătorii ca urmare a respingerii cererii promovate în acest sens de către procuror sau de către partea civilă nu implică încălcarea dreptului de proprietate privată şi nu discriminează partea civilă în raport cu suspectul, cu inculpatul sau cu partea responsabilă civilmente, întrucât participanţii la procesul penal anterior menţionaţi se află în situaţii diferite sub aspectul restrângerii dreptului lor de proprietate privată cu prilejul nedispunerii şi, respectiv, al dispunerii măsurilor asigurătorii, potrivit celor mai sus arătate. 22. Pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a principiului egalităţii armelor, ca standard al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin lipsa reglementării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care sunt respinse cererile de luare a măsurilor asigurătorii. 23. Mai mult, nimic nu împiedică procurorul sau partea civilă ca, în cazul respingerii cererii prin care se solicită instituirea măsurilor asigurătorii, să formuleze noi cereri în acest sens, pentru alte temeiuri decât cele învederate prin cererile formulate anterior, temeiuri pe care judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată va trebui să le analizeze, iar, în cazul respingerii acestor cereri, să arate în cuprinsul încheierilor pe care le pronunţă motivul respingerii lor. 24. De asemenea, încheierile pronunţate de instanţa de judecată cu prilejul respingerii cererilor formulate de procuror sau de partea civilă în scopul instituirii măsurilor asigurătorii pot fi atacate odată cu fondul, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, aspect ce constituie o altă garanţie a drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. 25. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea accesului liber la justiţie al procurorului sau al părţii civile şi nici încălcarea dreptului la apărare al părţii civile, ca urmare a nereglementării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care este respinsă cererea de dispunere a măsurilor asigurătorii formulată de către aceştia. 26. Totodată, nereglementarea căii de atac la care se face referire în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 129, în privinţa cărora Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că exercitarea căilor de atac poate şi trebuie să fie făcută doar în condiţiile legii. Prin aceeaşi jurisprudenţă, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu implică asigurarea accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 121 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.966/273/2017/a2 şi constată că dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
