Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 28 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 28 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 642 din 5 iulie 2024

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 2.178/279/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.246D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 28 septembrie 2023.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.178/279/2018, Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească susţine, în esenţă, că reglementarea cuprinsă în art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 este constituţională numai în măsura în care nu se aplică societăţilor care au ca obiect principal de activitate închirierea de autoturisme.
    6. Instanţa de fond apreciază că prin sancţionarea societăţii care închiriază autoturisme, în mod legal, pentru neachitarea de către clienţi a peajului datorat la trecerea podurilor peste Dunăre, o taxă deci imprevizibilă pentru societate, în temeiul art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, se aduce atingere principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva exigenţelor referitoare la calitatea legii constând în condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. De asemenea, norma legală amintită trebuie analizată şi sub aspectul dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, care impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    7. Nu în ultimul rând, sancţionarea societăţii petente în baza art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 trebuie să respecte dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, având în vedere garanţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Instanţa are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 363 din 7 mai 2015) şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cinée Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    8. Instanţa reţine că, potrivit legii speciale - art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 38/2003 -, care organizează legal activitatea de închiriere de autoturisme desfăşurată de societatea petentă, taxele de drum, cum este şi peajul, sunt suportate de client.
    9. Or, reglementarea legală din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 este lipsită de claritate şi previzibilitate pentru societatea petentă, aceasta neputând să înţeleagă, cu uşurinţă, dacă are sau nu obligaţia legală de a achita peajul, neexistând o prevedere legală particularizată pentru situaţia sa de societate care închiriază autoturisme şi în temeiul căreia să aibă posibilitatea de a achita acest peaj anterior sancţionării sale. Aceasta mai ales că, potrivit legii speciale sus-citate, operatorul economic nu are sarcina suportării taxelor de drum.
    10. Instanţa consideră că este nefiresc şi excesiv ca societăţii petente să nu i se ofere posibilitatea de a achita acest peaj şi să rămână în legalitate, de exemplu, printr-o notificare premergătoare referitoare la utilizarea podurilor peste Dunăre de către clienţii care conduc autoturismele închiriate de la societate. Numai în situaţia în care societatea nu s-ar conforma acestei obligaţii, ar putea fi reţinută în sarcina sa o vinovăţie de natură să justifice răspunderea sa contravenţională. Aceasta deoarece este imposibil ca societatea petentă să cunoască dinainte traseul pe care îl va urma clientul, pentru a achita în prealabil peajul, aşa cum a achitat rovinieta, iar de multe ori nici clientul nu cunoaşte, la momentul închirierii, exact traseul pe care îl va parcurge.
    11. Instanţa susţine că este esenţială această caracteristică a necesităţii achitării peajului de a fi imprevizibilă pentru societatea petentă şi ar fi absurd să i se impună să achite un peaj pentru fiecare client, pentru orice eventualitate, astfel încât să nu mai fie sancţionată contravenţional.
    12. De asemenea, instanţa apreciază că ar fi excesiv nu numai pentru societăţile de închiriere de autoturisme, ci şi pentru instituţiile publice competente să procedeze la înscrierea în certificatul de înmatriculare a tuturor clienţilor şi a perioadei pentru care are loc închirierea autoturismului, având în vedere că aceste perioade pot fi şi sunt, în practică, destul de mici, chiar şi de o zi. Or, este evident că până la efectuarea formalităţii de înscriere în certificatul de înmatriculare termenul închirierii se epuizează. În orice caz, activitatea de închiriere nu ar mai putea fi desfăşurată firesc dacă fiecare client ar trebui să aştepte, anterior primirii efective a autoturismului, să fie înscris în certificatul de înmatriculare ca utilizator.
    13. Instanţa apreciază că situaţia fără ieşire în care se află societatea petentă, aceea de a suporta nu numai contravaloarea peajului, ci şi statutul de contravenient, fără a avea posibilitatea de a evita antrenarea răspunderii contravenţionale, este determinată de reglementarea legală criticată, care, prin coroborarea cu textele cuprinse în Legea nr. 38/2003 şi în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, este lipsită de claritate şi previzibilitate.
    14. Or, instanţa aminteşte că principiul legalităţii presupune obligaţia inclusiv a autorităţii legiuitoare de a asigura calitatea legislaţiei. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalităţii, un alt principiu, cel al securităţii juridice. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale.
    15. În speţă, instanţa apreciază că prevederile legale nu îi permit Societăţii Autonom Services - S.A., care are ca obiect principal de activitate închirierea de autoturisme, să îşi regleze conduita, astfel încât să nu mai fie sancţionată contravenţional. Este adevărat că societatea petentă are la dispoziţie dreptul de regres împotriva clientului pentru recuperarea prejudiciului, respectiv a cuantumului amenzii, însă ea este în imposibilitate de a anula statutul său de contravenient ce decurge din sancţionarea sa. Or, este nefiresc ca, potrivit legii speciale ce reglementează activitatea de închiriere de autoturisme, societatea să nu fie obligată la plata taxelor de drum, dar, potrivit legii generale, art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, să fie sancţionată pentru neplata unei taxe de drum cum este peajul.
    16. Prin jocul acestor dispoziţii legale, instanţa consideră că sunt încălcate garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    17. Instanţa de fond aminteşte raţionamentul juridic materializat în considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii din Decizia nr. 4 din 5 martie 2018. Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare: în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun“.
    18. Instanţa reţine că, atâta vreme cât societatea petentă a făcut dovada transmiterii în mod legal a dreptului său de folosinţă asupra autoturismului către client, în baza unui contract de închiriere înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, dată fiind activitatea sa de operator economic ce prestează în mod legal şi public serviciul de închiriere de autoturisme, societatea a transmis calitatea de utilizator clientului, care deţine astfel un drept legal de utilizare.
    19. Prin înscrierea în registrul comerţului a activităţii sale principale de închiriere de autoturisme, registrul comerţului fiind un registru public, instanţa apreciază că societatea petentă a îndeplinit condiţia legală de a face opozabilă terţilor închirierea autoturismelor. Aşadar, deşi este înscrisă în certificatul de înmatriculare, societatea petentă a transmis dreptul legal de folosire asupra autoturismului către client, acesta având obligaţia de a suporta taxele de drum, potrivit legii speciale.
    20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003. Curtea reţine că în realitate în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, astfel că instanţa de contencios constituţional urmează să se pronunţe cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003, care au următorul cuprins:
    - Art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.“;
    – Art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor.“;
    – Art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.“;
    – Art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003: „În cazul executării serviciului de închiriere de autoturisme, clienţii suportă, în afara contractului, costurile carburanţilor consumaţi, taxele de drum, de parcare, de acces, inclusiv costul asigurării pentru daunele produse transportatorului autorizat din cauze imputabile clientului.“

    24. În opinia instanţei judecătoreşti, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) sub aspectul criteriilor de calitate a legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (12), potrivit căruia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 486 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 29 noiembrie 2023, Decizia nr. 211 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 10 noiembrie 2023, şi Decizia nr. 735 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 26 mai 2021.
    26. Astfel, referitor la criticile formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că termenul „utilizatori“ este definit în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, respectiv persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini. Aşadar, pentru a fi „utilizator“, persoana fizică sau juridică trebuie să îndeplinească două condiţii: (i) să aibă în proprietate vehiculul sau să îl poată folosi ca urmare a unui drept „legal“ şi (ii) să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare. Din această perspectivă, noţiunea de „utilizator“ definită în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    27. Cu privire la tariful de trecere, Curtea a reţinut că acesta reprezintă o sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de (i) distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România şi de (ii) tipul vehiculului. În prezent, această sumă este datorată la trecerea podului peste Dunăre între Giurgiu şi Ruse - numai pentru sensul Giurgiu-Ruse -, a podului peste Dunăre între Giurgeni şi Vadu Oii şi a podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă. Plata tarifului de trecere şi înregistrarea acestuia în baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, având denumirea prescurtată SIEGMCR, reprezintă peajul valabil. Ca regulă, tariful de trecere se achită înainte de trecere şi, prin excepţie, poate fi achitat până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea. Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar contravenţia se consideră săvârşită după expirarea termenului anterior menţionat. Constatarea contravenţiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice - camere video în cauzele deduse judecăţii -, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În cazul utilizatorilor români, dacă prin intermediul sistemelor de camere video se constată lipsa peajului valabil, personalul care efectuează controlul (în cauza dedusă judecăţii, personalul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.) aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei după identificarea contravenientului în baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor [a se vedea art. 1 alin. (1) lit. f), alin. (1^2), (7^2), (7^3), art. 8 alin. (1^1) şi art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002].
    28. Din cele anterior expuse, Curtea a constatat că identificarea contravenienţilor se face cu ajutorul unui sistem de camere video ce înregistrează numărul de înmatriculare al automobilului, identificându-se ulterior persoana (utilizatorul) care este înscrisă în certificatul de înmatriculare al automobilului în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
    29. Curtea a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (11) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenţei şi valabilităţii rovinietei şi peajului, în concret, prin accesarea paginii de internet www.erovinieta.ro, unde se pot verifica numărul de treceri efectuate şi plata tarifului de trecere şi se poate plăti acest tarif pentru a evita sancţionarea. Totodată, poziţionarea unui autovehicul şi traseul parcurs pot fi verificate prin folosirea unor dispozitive de poziţionare - Global Positioning System - (GPS). Prin urmare, societăţile pot avea cunoştinţă despre tranzitarea de către clienţi a podurilor peste Dunăre. Aşa fiind, situaţia expusă vizează o problemă de organizare a activităţii societăţii, iar nu una de constituţionalitate.
    30. Referitor la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a contravenientului, prezumţie ce trebuie respectată şi în materie contravenţională, reprezentând una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, receptată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003), Curtea reţine că răspunderea instituită prin prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 este un tip de răspundere ce nu corespunde în totalitate răspunderii contravenţionale reglementate, de principiu, prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Nu este singurul caz în care persoana sancţionată contravenţional poate să difere faţă de persoana care săvârşeşte efectiv contravenţia. Spre exemplu, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, pentru contravenţiile reglementate de aceasta sunt sancţionaţi contravenţional operatorii economici, iar nu angajaţii care săvârşesc contravenţiile.
    31. Prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012, Curtea a reţinut că din reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 se naşte o prezumţie potrivit căreia autovehiculul se află în proprietatea sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare. Totodată, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe podurile unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă (peaj valabil) îi aparţine. Curtea reţine că aceste considerente sunt aplicabile în cauza de faţă, societăţile având obligaţia de a manifesta diligenţă în ceea ce priveşte achitarea tarifelor de trecere, deoarece au posibilitatea monitorizării plăţii acestora de către cei care folosesc în fapt autovehiculele, aşa cum s-a arătat la paragraful 39 din decizia precitată.
    32. Cât priveşte art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003, Curtea a reţinut că acesta constituie temeiul în baza căruia societatea îşi poate recupera ulterior sumele plătite ca tarif de trecere în situaţia în care clienţii nu îşi îndeplinesc obligaţia legală de plată.
    33. Curtea a observat considerentele Deciziei nr. 146 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, prin care a statuat, de principiu, că, fiind vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei apreciere constituie atributul exclusiv al instanţei de judecată. Prin urmare, instanţele de judecată sunt acelea care urmează să stabilească de la caz la caz dacă societăţile au avut posibilitatea de a înscrie în certificatele de înmatriculare persoanele cărora le-au cedat dreptul de folosinţă ori dacă şi-au îndeplinit obligaţia de a monitoriza trecerile peste poduri şi de a preveni săvârşirea faptelor contravenţionale constând în neplata tarifului de trecere.
    34. De asemenea, prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, paragraful 16, Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a oferit o definiţie termenului de „utilizator“ circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluţia legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalităţii menţionate, constituind, în fapt, una dintre modalităţile prin care statul îşi duce la îndeplinire obligaţia stabilită în art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, respectiv asigurarea exercitării libertăţii comerţului, şi constituie totodată o facilitate ce se circumscrie obligaţiei statului de creare a unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
    35. Totodată, Curtea a mai observat că, potrivit art. 1^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, „stabilirea nivelului tarifelor de trecere şi al tarifelor de concesiune are la bază principiul recuperării costurilor de construcţie, de operare şi de întreţinere“. De asemenea, potrivit art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, „sumele încasate în urma aplicării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziţia acesteia şi vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreţinerea, exploatarea şi modernizarea drumurilor de interes naţional, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăţi în numele autorităţii publice contractante, ca urmare a obligaţiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naţionale şi autostrăzilor“.
    36. Având în vedere considerentele expuse, Curtea nu a putut reţine încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    37. Referitor la invocarea Deciziei nr. 4 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 7 mai 2018, Curtea a reţinut că această decizie are în vedere o situaţie diferită, şi anume transmiterea dreptului de proprietate, iar nu a folosinţei autovehiculelor ca în prezenta cauză. Proprietarul are posibilitatea legală a înscrierii în certificatul de înmatriculare a persoanei care foloseşte autovehiculul, precum şi posibilitatea monitorizării plăţii tarifelor de trecere datorate de clienţi, fără a fi aplicabile mutatis mutandis cele reţinute în Decizia nr. 4 din 5 martie 2018, pronunţată de instanţa supremă.
    38. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 2.178/279/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 28 din 30 ianuarie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"