Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.368/1/2019
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Ilie │- vicepreşedintele Înaltei │
│Iulian │Curţi de Casaţie şi │
│Dragomir │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Laura │- preşedintele Secţiei I │
│Mihaela │civile │
│Ivanovici │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionel │- preşedintele delegat al │
│Barbă │Secţiei de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionuţ │- judecător la Secţia │
│Mihai │penală │
│Matei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia │
│Sorina │penală │
│Popescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria │penală │
│Vasile │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia │
│Horia │penală │
│Şelaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Marius Dan│- judecător la Secţia │
│Foitoş │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia │
│Burnel │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Dan Andrei│- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia │
│Pistol │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Bianca │- judecător la Secţia I │
│Elena │civilă │
│Ţăndărescu│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Sorinela │- judecător la Secţia I │
│Alina │civilă │
│Macavei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isăilă │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Liliana │- judecător la Secţia de │
│Vişan │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de │
│Marcela │contencios administrativ şi│
│Canacheu │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27^1 şi art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dosarul fiind amânat la termenele din 16 septembrie 2019 şi 14 octombrie 2019 pentru motivele relevate în încheierile de şedinţă de la termenele respective. Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir. La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror-şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Silvia Sanda Iancu, magistrat-asistent în cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin sesizarea din data de 14 mai 2019, vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor referitoare la „competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate“, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019, aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportul întocmit fiind depus la dosar şi comunicat membrilor completului. A mai învederat că, în legătură cu problema de drept supusă interpretării, s-au solicitat şi depus la dosar opiniile specialiştilor Direcţiei legislaţie, studii documentare şi informatică juridică de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi puncte de vedere ale curţilor de apel şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au fost avute în vedere la redactarea raportului. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile ori excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în susţinerea punctului de vedere cu privire la sesizarea cu recursul în interesul legii de faţă. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror- şef Marinela Mincă, în prealabil, a precizat că va formula concluzii exclusiv cu privire la admisibilitatea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că, în raport cu Decizia în interesul legii nr. 25 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în primul dosar aflat pe lista de şedinţă din aceeaşi zi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât ar viza explicitarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, a apreciat că şi în prezenta cauză situaţia este similară, astfel încât se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate. A susţinut că demersul Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti vizează, în realitate, explicitarea efectelor deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 321 din 9 mai 2017, care a avut ca obiect controlul de constituţionalitate al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, considerentele deciziei anterior menţionate sunt clare: calea de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât excepţia este inadmisibilă, este recursul, care se judecă de instanţa imediat superioară. A mai susţinut că după pronunţarea Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 de către Curtea Constituţională, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţia penală şi în cadrul completurilor de 5 judecători în materie penală şi-a schimbat jurisprudenţa, deoarece până la momentul pronunţării acesteia instanţa califica drept apel calea de atac în ipoteza evocată. Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, completul de recurs este format din 3 judecători. Prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, întrucât vizează efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017. Preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra admisibilităţii recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.368/1/2019, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate. 2. Examenul jurisprudenţial Prin cererea de recurs în interesul legii s-a arătat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-au evidenţiat mai multe orientări ale practicii judiciare, relevându-se că nici anterior şi nici ulterior pronunţării şi publicării Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în practica judiciară nu a existat un punct de vedere unitar cu privire la calificarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se respinge solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate şi competenţa funcţională de soluţionare a acesteia. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 2.1. Într-o primă orientare a practicii, s-a considerat că apelul este calea de atac incidentă, cauza fiind soluţionată (în complet de apel) independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. Sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, instanţele care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială au reţinut următoarele argumente: curtea de apel nu judecă calea de atac a recursului, nici potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală şi nici potrivit modificării legislative intervenite prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întrucât modificările intervenite prin Legea nr. 207/2018 din data de 20 iulie 2018 la art. 21 din Legea nr. 304/2004 fac referire doar la competenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie; intitularea/denumirea căii de atac ca fiind recurs este una generică, deosebită de cea prevăzută de Codul de procedură penală sau civilă deoarece în prezent, în materia căilor de atac, curtea de apel are competenţa funcţională de a judeca doar apeluri şi contestaţii în completuri de apel formate din doi judecători. În sensul primei orientări au fost identificate mai multe hotărâri definitive pronunţate de: - Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală: Decizia penală nr. 1.030/A/19.07.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a3, Decizia penală nr. 723/11.05.2018 în Dosarul nr. 913/236/2018/a1, Decizia penală nr. 416/A/21.03.2018 în Dosarul nr. 1.045/2/2018, Decizia penală nr. 659/A/02.05.2018 în Dosarul nr. 1.888/2/2018, Decizia penală nr. 989/A/28.06.2018 în Dosarul nr. 5.193/2/2018, Decizia penală nr. 1.175/A/22.09.2017 în Dosarul nr. 5.618/3/2015*, Decizia penală nr. 1.052/A/03.09.2018 în Dosarul nr. 6.100/2/2018, Decizia penală nr. 1.054/21.08.2017 în Dosarul nr. 6.572/4/2017, Decizia penală nr. 1.354/A/16.10.2018 în Dosarul nr. 8.467/1748/2018, Decizia penală nr. 1.068/05.09.2017 în Dosarul nr. 10.380/4/2017, Decizia penală nr. 179/A/02.02.2018 în Dosarul nr. 26.541/4/2017, Decizia penală nr. 917/19.06.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a2, Decizia penală nr. 612/A/24.04.2017, Încheierea penală din 9.08.2018 în Dosarul nr. 6100/1/2018, dar şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 194/A/13.02.2018 în Dosarul nr. 702/2/2018, Decizia penală nr. 566/A/25.04.2018 în Dosarul nr. 1.223/2/2018, Decizia penală nr. 991/A/14.08.2018 în Dosarul nr. 5.506/2/2018, Decizia penală nr. 1.183/A/ 15.09.2017 în Dosarul nr. 233.372/3/2017; – Curtea de Apel Braşov - Secţia penală: Decizia penală nr. 723/Ap/29.10.2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.938/62/2015, Încheierea penală nr. 37/CCP din 30.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. 223/64/2016, Decizia penală nr. 2/AP din 6.01.2016 pronunţată în Dosarul nr. 35.248/197/2014*; – Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 177/06.02.2017; – Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 591/A/17.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. 317/46/2016 şi Decizia penală nr. 115/A/09.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. 691/109/2016/a 2; – Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală: Decizia nr. 791/A/1 din 1.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.591/ 55/2017/a1; – Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală: Încheierea penală din 30.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.705/ 211/2016; – Tribunalul Galaţi - Secţia penală: Decizia penală nr. 1/A/31.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.089/121/2017; – Tribunalul Iaşi - Secţia penală: Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1, Decizia penală nr. 1/10.04.2017 pronunţată în Dosarul nr. 36.540/245/2016/a1, Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1; Decizia penală nr. 298/Ap/11.04.2016. 2.2. Într-o a doua orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată s-a arătat că recursul este calea de atac incidentă în situaţia menţionată, cauza fiind soluţionată (în complet de recurs, compus din 3 judecători) de instanţa ierarhic superioară independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. În argumentare s-a reţinut că: prin considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017 (paragrafele 21 şi 22) s-a statuat că recursul este calea de atac incidentă; sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul există o reglementare generală - art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă în prezent Codul de procedură penală nu reglementează recursul drept cale de atac, în absenţa unei norme speciale urmând a se face aplicarea prin analogie a dispoziţiilor din materia apelului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost adaptate modificărilor legislative intervenite în materie penală, analogie permisă, conform considerentelor Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Totodată, s-a mai relevat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea motivată de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, text de lege ce nu a fost adaptat modificărilor legislative cu privire la calea de atac concepută distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, fiind apreciat ca un remediu judiciar ce nu preia din caracteristicile proprii recursului prevăzut de Codul de procedură civilă sau de Codul de procedură penală, iar această cale de atac nu poate fi considerată nici recurs şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală, însă îşi menţine natura juridică de cale de atac specială şi nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine. În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează: - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală: Decizia penală nr. 747/13.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 202/39/2018/a1.1, Decizia penală nr. 664/12.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.415/3/2018, Decizia penală nr. 602/20.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/2017/a1, Decizia penală nr. 122/09.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017; – Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală: Decizia penală nr. 1/R/23.10.2018, în Dosarul nr. 7.552/2/2018 şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 1/R/14.06.2018 în Dosarul nr. 4.483/2/2018 şi Decizia penală nr. 2/R/03.10.2018, în Dosarul nr. 7.976/299/2018; – Curtea de Apel Braşov - Secţia penală: Decizia penală nr. 2/R/02.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 10.129/197/2017/a1, Decizia penală nr. 2/R/04.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017 şi Încheierea penală nr. 48/CP/07.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/21017/a1, Decizia penală nr. 1/R/09.06.2016 pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia penală în Dosarul nr. 634/322/2016/a1.1; – Curtea de Apel Cluj - Secţia penală: Decizia penală pronunţată la 9.11.2018 în Dosarul nr. 647/33/2018; Încheierea din 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 6.282/211/2016/a2; Decizia penală nr. 1/18.10.2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj - Secţia penală în Dosarul nr. 1.079/84/2018; – Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 1/P/19.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 30.328/212/2017; – Curtea de Apel Craiova - Secţia penală: Decizia penală nr. 1.686/02.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.079/95/2016/a5, Decizia penală nr. 386/20.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.642/263/2017 şi Decizia penală nr. 898/14.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 461/101/2018; Decizia penală nr. 20/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Olt; Decizia penală nr. 2/25.05.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia penală în Dosarul nr. 1.918/317/2017; Decizia penală nr. 391/C/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală în Dosarul nr. 399/101/2018*; – Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1.081/25.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 612/44/2018; Încheierea penală din 6.01.2016 (contestaţie) pronunţată de Tribunalul Vrancea - Secţia penală şi Încheierea penală din 28.12.2015 (recurs) pronunţată de Judecătoria Focşani; – Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1, Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1; – Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Încheierea penală nr. 1/R/01.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 402/111/2018 şi Decizia penală nr. 3/A/09.01.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017; – Tribunalul Argeş - Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/27.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.465/280/2016/a1, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală: Decizia penală nr. 41/02.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.199/288/2018, Decizia penală nr. 28/21.95.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.553/241/2017/a1, Decizia penală nr. 31/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.821/241/2017; – Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală: Decizia penală nr. 812/A/08.08.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.561/55/2017. 2.3. A treia orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată a evidenţiat faptul că recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă va fi soluţionată de un complet cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar care a pronunţat hotărârea atacată. În sensul acestei orientări au fost identificate şi transmise anexat sesizării mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează: - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală: Încheierea penală nr. 570/18.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 11.977/299/2017 (regulator de competenţă); – Curtea de Apel Bacău a comunicat doar punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău, conform căruia, sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, după publicarea Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate (anterior calea de atac fiind calificată contestaţie), iar sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul s-au considerat a fi aplicabile prin analogie dispoziţiile din materia apelului, cauzele urmând a fi soluţionate de un complet de recurs, cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau instanţa de judecată) de la tribunal, ca instanţă ierarhic superioară faţă de judecătorul/instanţa care a pronunţat hotărârea atacată; – Tribunalul Braşov - Secţia penală: Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 156/R/09.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.328/62/2018, Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 99/CONTESTAŢIE/ 30.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 13.939/197/2017*; – Tribunalul Maramureş - Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/21.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.625/211/2018 (recurs soluţionat de un complet de cameră preliminară); – Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1; – Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 334/A/08.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.870/102/2016/a2 şi Decizia penală nr. 16/R/03.04.2015 pronunţată în Dosarul nr. 3.988/102/2014/a1. 2.4. La nivelul instanţelor naţionale s-a conturat şi a patra opinie conform căreia contestaţia este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cauza fiind soluţionată de completul cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată, avându-se în vedere, în esenţă, funcţiile judiciare şi calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârile pronunţate în materia aferentă. În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive astfel: - Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală: încheierile judecătorului de cameră preliminară nr. 166/CP/18.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.955/2/2018, nr. 371/CP/21.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 6.318/740/2017/a1, nr. 192/CP/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 45.953/3/2017, Decizia penală nr. 341/C/01.08.2017 pronunţată în Dosarul nr. 5.706/2/2017, Decizia penală nr. 482/C/03.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 8.243/2/2017, Decizia penală nr. 398/19.10.2018 pronunţată de completul de cameră preliminară (compus din doi judecători) în Dosarul nr. 7.461/2/2018 şi Încheierea nr. 134/CDL/26.02.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală în Dosarul nr. 11.977/299/2017*; – Curtea de Apel Bacău a transmis doar punctul de vedere al judecătorilor Secţiei penale din cadrul Tribunalului Neamţ, care, în opinie majoritară, este în acelaşi sens cu această din urmă orientare jurisprudenţială; – Tribunalul Iaşi - Secţia penală: Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a2. 3. Dispoziţii legale aplicabile 3.1. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare: - Art. 3 Separarea funcţiilor judiciare "ART. 3 (1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată. (2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. (3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute Ia alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c). (4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. (5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii. (7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite." – Art. 38 Competenţa Curţii de apel "(2) Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale." – Art. 53 Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi "ART. 53 Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situaţii expres prevăzute de lege." – Art. 54 Competenţa judecătorului de cameră preliminară "ART. 54 Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege." – Art. 408 Hotărârile supuse apelului "ART. 408 (1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel." – Art. 425^1 Declararea şi soluţionarea contestaţiei "ART. 425^1 (1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel." 3.2. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare: - Art. 29 "(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." 3.3. Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: - Art. I pct. 30. "30. La articolul 54, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel." 3.4. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: - Art. 31 "ART. 31 (1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: (...) h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători;" – Art. 54 "(2) (...) recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel." 3.5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei: - Art. VI "ART. VI (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. (2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu 1 ianuarie 2020. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători." 4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, titular al sesizării cu privire la problema de drept supusă analizei şi interpretării unitare În aplicarea şi interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 din Codul de procedură penală, cu referire la problema de drept vizând „competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate“, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că recursul este calea de atac incidentă, iar competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei ierarhic superioare, în complet de recurs, compus din 3 judecători independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. A solicitat a fi avute în vedere ca argumente, pe de o parte, faptul că: prin considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017 (paragrafele 21 şi 22) s-a reţinut că recursul este calea de atac incidentă; dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referinduse la competenţă, folosesc sintagma „instanţa imediat superioară“; în absenţa atribuirii competenţei de soluţionare a acestei căi de atac unui complet cu o anumită funcţie judiciară, termenul „instanţă“ nu poate fi interpretat altfel decât în sensul de „instanţă de judecată“. S-a mai reţinut, pe de altă parte, şi faptul că în prezent există o reglementare generală sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul - art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 - însă, în prezent, Codul de procedură penală nu reglementează recursul, ca şi cale de atac, decât în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în absenţa unei norme speciale urmează a se face aplicarea analogiei, permisă, conform considerentelor Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 5. Jurisprudenţă relevantă 5.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, a fost identificată Decizia nr. 17 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 4 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1, care a vizat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.“ Astfel, în considerentele acestei decizii (pct. XI) s-a menţionat că: „(...) Instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.(...) Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală. Or, stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre prealabilă, a naturii căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei cu care instanţa ce a făcut sesizarea este învestită - respectiv admisibilitatea sau nu a sesizării - şi nici aptitudinea de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie), deşi influenţează compunerea completului de judecată şi, în consecinţă, legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, nu determină însă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu conduce la stabilirea unei relaţii de dependenţă între problema de drept supusă discuţiei şi soluţia ce urmează a fi dată în calea de atac cu care instanţa respectivă este învestită. Prin sintagma „soluţionarea pe fond a cauzei“, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, se înţelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă. Calificarea căii de atac împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind recurs, apel sau contestaţie priveşte materia incidentelor procedurale şi, în consecinţă, nu poate constitui o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, neputând produce efecte asupra modului de rezolvare a fondului cauzei (...).“ Totodată, prin Decizia în interesul legii nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 pronunţată în Secţii Unite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în forma în vigoare la acel moment, s-a stabilit că „încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului“. În argumentarea acestei decizii s-a menţionat că: „potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, «Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale“. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile». Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa. Dispoziţiile legale menţionate au caracter special şi derogă în mod evident de la regulile generale instituite de Codul de procedură civilă şi de Codul de procedură penală cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului. Astfel, este de reţinut că, pe de o parte, nu fac nicio distincţie în raport de faza procesuală în care se află litigiul sau de natura acestuia, iar, pe de altă parte, precizează că este competentă să soluţioneze recursul instanţa imediat superioară, precizare care nu ar fi fost necesară dacă legiuitorul ar fi avut în vedere dispoziţiile de procedură cu caracter general. Atât timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunţate în această fază procesuală, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, pot fi atacate cu recurs la instanţa imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului. În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. (...) Evident, în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe.“ Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, în jurisprudenţa conturată la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii s-a calificat ca fiind recurs calea de atac reglementată în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Această opinie a fost reflectată atât în hotărârile definitive pronunţate de Secţia penală a instanţei supreme identificate supra de titularul prezentei sesizări, cât şi în altele menţionate cu titlu exemplificativ^1: Decizia penală nr. 311/A din 15.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 25.468/299/2015/a2, Decizia penală nr. 903 din 27.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 3.699/306/2017/a3, dar şi Încheierea penală nr. 86 din 9 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.283/258/2017. ^1 Hotărâri definitive pronunţate ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 şi publicate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (www.scj.ro). În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum este ea reflectată şi în Încheierea penală nr. 86 din 9 februarie 2018, s-au stabilit următoarele: „Competenţa de soluţionare a recursului împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cuprinsă într-o sentinţă pronunţată de judecătorie, îi revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară judecătoriei, iar nu curţii de apel, întrucât recursul reglementat în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este guvernat de regulile speciale de competenţă stabilite în aceste dispoziţii, care au caracter derogator de la regulile generale de competenţă instituite în Codul de procedură penală.“ În considerentele aceleiaşi încheieri s-au mai relevat următoarele: „Competenţa de judecare a recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este stabilită în mod neechivoc prin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora: «Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.» Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în materia căii de atac formulate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu sunt aplicabile normele procesual penale cu caracter general, relative la competenţa funcţională şi materială a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul stabilind în mod clar faptul că aceasta este supusă controlului judiciar numai în faţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Altfel spus, indiferent de calificarea juridică dată căii de atac prevăzută în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, chestiune, care, de altfel, a fost definitiv tranşată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, competenţa de soluţionare a acesteia este guvernată de dispoziţiile de referinţă din legea specială, care au caracter derogator de la regulile generale instituite prin Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, confirmând caracterul «sui generis» al căii de atac, astfel cum a fost acesta statuat prin hotărârea instanţei de contencios constituţional anterior menţionată.“ 5.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României Prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 1.100/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi a constatat că dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a statuat cu privire la calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că aceasta reprezintă „o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală. (...) Dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine.“ (paragraful 21) Curtea Constituţională a mai reţinut în considerentele aceleiaşi decizii (paragrafele 22-23) că „obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992“ şi că „o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată la instanţa ierarhic superioară până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti“. Totodată, prin Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 362 din 9 mai 2019, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată în Dosarul nr. 3.080/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, instanţa de contencios constituţional, reţinând că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale în respectivul dosar a fost pronunţată la 13 februarie 2017, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, a statuat în considerente (paragrafele 21-24): "21. (...) că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti.22. La paragrafele 23 şi 24 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXXVI/2006 stabileşte că, în raport cu reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, «în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe». Prin urmare, rezultă că acest recurs se poate exercita până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, care, în materie civilă, corespunde cu secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în materie penală, în prezent, cu Completul de 5 judecători (introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010). Cu alte cuvinte, o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată la instanţa ierarhic superioară, până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, această soluţie legislativă este constituţională, fiind în acord cu art. 21 şi art. 129 din Constituţie. În schimb, hotărârea judecătorească pronunţată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti (în materie civilă, secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în materie penală, Completul de 5 judecători), prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu mai poate fi atacată la «instanţa imediat superioară», deoarece aceasta nu există. Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că nu poate fi realizat un melanj între cererile în materie civilă, pe de o parte, şi cele în materie penală, disciplinară sau alte cauze care sunt date în competenţa Completului de 5 judecători, pe de altă parte, pentru a se justifica posibilitatea exercitării recursului prevăzut de Legea nr. 47/1992 în materie civilă la Completul de 5 judecători. Mai mult, în condiţiile legale date, nici hotărârea judecătorească pronunţată de Completul de 5 judecători, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale (materie penală, disciplinară sau alte cauze prevăzute de lege), nu poate fi supusă recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, tocmai pentru că nu mai există o instanţă imediat superioară.23. Curtea a reţinut, la paragraful 25 al Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, că, în această situaţie particulară, a gradului de jurisdicţie reprezentat chiar de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, structura de organizare a instanţelor judecătoreşti nu poate fi un motiv care să anihileze un drept stabilit chiar prin Legea nr. 47/1992, pentru că premisa este aceea a configurării organizării instanţelor judecătoreşti în funcţie de drepturile procesuale ce incumbă subiectelor de drept, şi nu invers. Or, prin jocul normelor de competenţă, textul legal criticat exclude posibilitatea formulării unui asemenea recurs atunci când cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a fost respinsă. În consecinţă, Curtea a constatat că persoanele aflate în această ipoteză nu beneficiază de niciun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalităţii, acestora fiindu-le aplicat un tratament juridic diferenţiat doar pentru că tipologia de cauză, în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, a inclus şi ultimul grad de jurisdicţie în materia respectivă, întrucât egalitatea în drepturi presupune aplicarea aceluiaşi tratament juridic pentru situaţii analoage, Curtea a reţinut că s-a realizat o discriminare între persoanele care pot accesa acest unic remediu procesual, în funcţie de gradul instanţei judecătoreşti în faţa căreia este ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ceea ce este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie.24. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, la paragraful 26 al aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că, în accepţiunea acestor dispoziţii constituţionale, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie şi, deşi legiuitorul are o marjă de apreciere în configurarea acestora, nu se poate ajunge la eliminarea implicită a unei căi de atac, în condiţiile în care aceasta este reglementată în fondul activ al legislaţiei. Blocarea accesului la această cale de atac, în ipoteza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă în ultimul grad de jurisdicţie, reprezintă o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie, prin raportare la folosirea căilor de atac, contrară art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 129 din Constituţie. De asemenea, ţinând cont de faptul că echitatea procedurii se evaluează în funcţie de garanţiile procesuale de care dispun părţile în litigiu, Curtea a constatat că textul criticat încalcă şi art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil." 6. Punctul de vedere al specialiştilor cu privire la problema de drept ce a generat practică neunitară 6.1. Specialiştii Centrului de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara au transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie opinia formulată cu privire la chestiunea de drept vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, cu privire la admisibilitatea sesizării, s-a relevat că, în temeiul art. 471 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea soluţionării recursului în interesului legii, faţă de problema de drept evocată ce a primit rezolvări diferite la nivel naţional. Verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, s-a apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, reţinându-se că ori de câte ori o problemă de drept primeşte rezolvări diferite în jurisprudenţa instanţelor din România, revine instanţei supreme competenţa de a soluţiona astfel de sesizări, ce derivă din necesitatea aplicării unitare a legii la nivel naţional. În esenţă, s-a relevat că posibilitatea instanţei supreme de a tranşa diferite aspecte rezolvate neunitar la nivel naţional trebuie, în mod obligatoriu, să aibă ca situaţie premisă o reglementare legislativă interpretată în mod diferit de instanţele naţionale. Cu toate acestea, prin această cale de asigurare a unei practici judiciare unitare, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se pot substitui legislatorului în încercarea de a dispune cu titlu obligatoriu o rezolvare neprevăzută de lege şi, pentru acest motiv, s-a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, prin prisma imposibilităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a reglementa printr-o hotărâre, cu caracter general obligatoriu, competenţa în ceea ce priveşte soluţionarea unei căi de atac. S-a conchis în sensul că se impune a fi respinsă ca inadmisibilă prezenta sesizare faţă de obiectul recursului în interesul legii, astfel cum acesta este definit de lege, întrucât prin aceasta se tinde la o completare nepermisă a dispoziţiilor legale în materie de competenţă a instanţelor judecătoreşti. În elaborarea prezentei opinii a fost avută în vedere Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017) cu privire la natura căii de atac (recurs), în care judecătorii constituţionali au stabilit, în mod obligatoriu, că soluţionarea acesteia intră în competenţa instanţei superioare celei care a pronunţat hotărârea recurată. Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din acelaşi text, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, iar recursul se judecă în termen de 3 zile. Evident, în materie procesual penală, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală la data de 1 februarie 2014, calea de atac a recursului, reglementată până la acea dată, nu mai există. Prin urmare, dificultatea jurisprudenţială constă în aceea de a determina caracteristicile căii de atac a recursului în această materie, prin raportare inclusiv la competenţa funcţională. Curtea Constituţională, în decizia amintită, a stabilit faptul că este vorba de o cale de atac pe care legislatorul a conceput-o distinct de orice calificare procesual civilă sau penală şi numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. S-a mai precizat că acest recurs este un remediu judiciar ce nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală şi îşi menţine natura juridică de cale de atac specială, ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. Instanţa de contencios constituţional a mai stabilit că această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală. S-a apreciat că din considerentele mai sus menţionate rezultă o reală dificultate în sarcina instanţelor de judecată în a determina competenţa funcţională în cazul acestui tip de recurs, dificultate determinată de inadvertenţa legislativă existentă la acest moment, întrucât atâta vreme cât recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se judecă nici după regulile procedurii civile, nici după cele procesual penale, întrebarea firească fiind ce alte reguli ar putea deveni aplicabile în privinţa determinării competenţei funcţionale în aceste condiţii? S-a apreciat că atribuirea unei competenţe funcţionale unui anumit tip de judecător (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) nu poate fi realizată decât prin intervenţia promptă a legislatorului, iar nu printr-un recurs în interesul legii, iar în opinia exprimată, recursul în interesul legii nu poate substitui obligaţia pozitivă a legiuitorului de reglementare, instanţa supremă neputând acoperi o lacună legislativă, prezentă şi la acest moment, printro decizie cu caracter general obligatoriu. În acelaşi timp, s-a considerat că tocmai inexistenţa unei norme exprese privind competenţa funcţională atrage imposibilitatea instanţei supreme de a hotărî, în mod obligatoriu, pentru instanţele interne, pe calea recursului în interesul legii. 6.2. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la problema de drept care formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019, a opinat în sensul că recursul împotriva încheierii prin care judecătoria, tribunalul sau curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate se soluţionează de către instanţa de judecată imediat superioară, în complet format din 3 judecători, indiferent de faza procesului penal în care a fost pronunţată încheierea. În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat că: a) în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile“. Cu privire la calea de atac reglementată în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin trimitere la interpretarea statuată în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017), paragrafele 21-23, s-a reţinut că au rezultat următoarele soluţii: recursul^2 este calea de atac reglementată în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 constituie o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie, care, în materie procesual penală, nu poate fi recalificată ca apel, contestaţie sau plângere; competenţa de judecată a recursului reglementat în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 revine instanţei de judecată ierarhic superioare (imediat superioare). ^2 Decizia penală nr. 311/A din 15.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 25.468/299/2015/a2, Decizia penală nr. 903 din 27.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 3.699/306/2017/a3, dar şi Încheierea penală nr. 86 din 9 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.283/258/2017, toate ale Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Excluderea posibilităţii de a recalifica recursul prevăzut în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 ca fiind apel, contestaţie sau plângere, stabilirea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea instanţei de judecată şi inexistenţa unei referiri la competenţa completurilor formate din judecători de drepturi şi libertăţi ori din judecători de cameră preliminară de a soluţiona recursul determină concluzia că recursul împotriva încheierii prin care judecătoria, tribunalul ori curtea de apel respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate se judecă de instanţa de judecată ierarhic superioară (imediat superioară), indiferent de faza procesului penal în care se pronunţă încheierea şi indiferent dacă încheierea este pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de judecătorul de cameră preliminară. Nici art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 nu permit atribuirea competenţei de a soluţiona recursul în favoarea completurilor formate din judecători de drepturi şi libertăţi sau din judecători de cameră preliminară, în ipoteza în care încheierea este pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de judecătorul de cameră preliminară. Dimpotrivă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 exclude explicit posibilitatea recalificării recursului ca fiind contestaţie şi, în consecinţă, exclude posibilitatea stabilirii competenţei în favoarea completurilor formate din judecători de drepturi şi libertăţi sau din judecători de cameră preliminară. b) S-a apreciat că această concluzie rezultă, cu claritate, din modificările legislative adoptate prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.^3 ^3 Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018. Referitor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în art. 31 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 304/2004, introdus prin Legea nr. 207/2018, se prevede că, „pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători“, în acelaşi timp, completurilor formate din 2 judecători de drepturi şi libertăţi şi completurilor formate din 2 judecători de cameră preliminară le este rezervată exclusiv competenţa de a soluţiona calea de atac a contestaţiei (cu relevanţă în speţă, împotriva încheierilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel). Referitor la tribunale şi curţi de apel, în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificat prin Legea nr. 207/2018, se prevede că „recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel“. De asemenea, completurilor formate din 2 judecători de drepturi şi libertăţi şi completurilor formate din 2 judecători de cameră preliminară le este rezervată exclusiv competenţa de a soluţiona calea de atac a contestaţiei (împotriva încheierilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale). Dispoziţiile Legii nr. 304/2004, în forma revizuită prin Legea nr. 207/2018, conduc la următoarele concluzii: completurile formate din judecători de drepturi şi libertăţi şi completurile formate din judecători de cameră preliminară judecă exclusiv calea de atac a contestaţiei, iar nu şi calea de atac a recursului, iar recursurile se judecă în complet format din 3 judecători. În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, precum şi al dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. h) şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, recursul împotriva încheierii prin care judecătoria, tribunalul şi curtea de apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate se judecă de instanţa de judecata imediat superioară, în complet format din 3 judecători.^4 ^4 În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterioară Legii nr. 207/2018, recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate au fost judecate în complet format din 3 judecători, indiferent de faza procesului penal în care s-a pronunţat încheierea (de exemplu, prin Decizia nr. 92 din 14 februarie 2019, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de judecată imediat superioară, în complet format din 3 judecători, a soluţionat recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale, cuprinsă într-o încheiere pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi în procedura camerei preliminare şi prin Decizia nr. 106 din 21 februarie 2019, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de judecată imediat superioară, în complet format din 3 judecători, a soluţionat recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale, cuprinsă într-o încheiere pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timişoara în procedura reglementată în art. 341 din Codul de procedură penală. S-a menţionat că această soluţie este aplicabilă indiferent de faza procesului penal în care este pronunţată încheierea (indiferent dacă încheierea este pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de judecătorul de cameră preliminară), întrucât completurile formate din judecători de drepturi şi libertăţi şi completurile formate din judecători de cameră preliminată nu au competenţa de a soluţiona calea de atac a recursului. c) Nu în ultimul rând, concluziile de la lit. a) şi b) se întemeiază şi pe dispoziţiile din Codul de procedură penală. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) teza I din Codul de procedură penală „calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres“. Or, nicio dispoziţie din fondul activ al legislaţiei nu prevede calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi „judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situaţii expres prevăzute de lege“. Nici dispoziţiile art. 53 din Codul de procedură penală şi nici alte dispoziţii legale în vigoare nu atribuie în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, ca judecător unic sau în complet format din 2 judecători, soluţionarea recursurilor împotriva încheierilor prin care se resping, în cursul urmăririi penale, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa judecătorului de cameră preliminară, „judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege“. Nici în acest caz dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală sau alte dispoziţii legale în vigoare nu atribuie în competenţa judecătorului de cameră preliminară, ca judecător unic ori în complet format din 2 judecători, soluţionarea recursurilor împotriva încheierilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, în cursul procedurii camerei preliminare sau în cursul procedurii plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire ori de netrimitere în judecată. În consecinţă, Codul de procedură penală nu poate constitui temei legal pentru recalificarea recursului ca fiind contestaţie sau pentru soluţionarea recursului în complet format din judecători de drepturi şi libertăţi ori din judecători de cameră preliminară. 7. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie La data de 8 iulie 2019, prin Adresa nr. 1.176/C/1.456/III-5/2019, s-a transmis la dosar punctul de vedere al prim-adjunctului procurorului general la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care s-a apreciat că soluţia legală este cea exprimată de a doua orientare jurisprudenţială. Astfel, s-a relevat că, pe de o parte, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, iar, pe de altă parte, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, iar recursul se judecă în termen de 3 zile. Din interpretarea dispoziţiilor anterior enunţate se desprinde faptul că recursul reprezintă o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie, care în materia procesual penală nu poate fi recalificată ca apel, contestaţie sau plângere, iar competenţa de judecată a acestuia revine instanţei de judecată imediat ierarhic superioară. S-a reţinut că prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017) Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală. Dat fiind faptul că textul este aplicabil în materie civilă şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. Această cale de atac cu o fizionomie proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine“ (paragraful 21). Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că „obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii“ (paragraful 22). „(...) Cu alte cuvinte, o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată la instanţa ierarhic superioară până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, această soluţie legislativă este constituţională, fiind în acord cu art. 21 şi art. 129 din Constituţie“ (paragraful 23). În opinia exprimată s-a mai evidenţiat faptul că atât art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 nu permit atribuirea competenţei de a soluţiona recursul în favoarea completurilor formate din judecători de drepturi şi libertăţi sau din judecători de cameră preliminară, în ipoteza în care încheierea la fond este pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de judecătorul de cameră preliminară. Mai mult, decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată exclude posibilitatea recalificării recursului ca fiind contestaţie şi posibilitatea stabilirii competenţei în favoarea completurilor formate din judecători de drepturi şi libertăţi ori din judecători de cameră preliminară. Totodată, s-a mai menţionat că şi jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, a relevat faptul că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au reglementat calea de atac ca fiind recurs, şi nu apel sau contestaţie^5: „Raportat la statuările instanţei de contencios constituţional, instanţa supremă a constatat că obiectul cauzei pendinte este o cale de atac - recursul - formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 295 alin. 1 din Codul penal, cuprinsă în încheierea pronunţată de instanţa de apel. În ceea ce priveşte cadrul procesual al cauzei, reţinând că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale anterior evocate, calea de atac prevăzută art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului (respectiv apelului) prevăzute de Codul de procedură civilă sau penală, Înalta Curte constată că, până la adoptarea unei soluţii legislative corespunzătoare, aplicabilitatea, în materia de referinţă, implică, totuşi, recunoaşterea şi valorificarea principiilor generale care guvernează căile de atac, consacrate de Codul de procedură penală“. ^5 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Decizia nr. 31 I/A din 15 septembrie 2017, publicată pe site-ul www.scj.ro. În susţinerea opiniei exprimate s-a mai arătat că, ori de câte ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de către instanţele inferioare cu privire la constatarea intervenţiei unui caz de întrerupere a cursului justiţiei, soluţionând conflictele negative de competenţă, a declinat cauzele în favoarea instanţelor de recurs imediat superioare^6, relevându-se că aceeaşi concluzie a derivat şi din modificările legislative adoptate prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. ^6 Încheierile nr. 54 şi 55 din 1 februarie 2018 ale Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicate pe site-ul www.scj.ro. Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Legea nr. 207/2018, se prevede că pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători. Completurilor formate din 2 judecători de drepturi şi libertăţi şi completurilor formate din 2 judecători de cameră preliminară le este rezervată exclusiv competenţa de a soluţiona calea de atac a contestaţiei (adică împotriva încheierilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi de judecătorii de cameră preliminară). Referitor la tribunale şi curţile de apel, în art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege, se prevede că recursurile se judecată în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Pe cale de consecinţă, completurilor formate din 2 judecători de drepturi şi libertăţi şi completurilor formate din 2 judecători de cameră preliminară le este rezervată exclusiv competenţa de a soluţiona calea de atac a contestaţiei. În concluzie, completurile formate din judecători de drepturi şi libertăţi şi din judecători de cameră preliminară judecă exclusiv, potrivit Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calea de atac a contestaţiei, şi nu calea de atac a recursului, iar recursurile se judecă în complet format din 3 judecători S-a apreciat că această soluţie trebuie aplicată indiferent de faza procesului penal în care este pronunţată încheierea de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât completurile formate din judecători de drepturi şi libertăţi şi completurile formate din judecători de cameră preliminară nu au competenţa de a soluţiona calea de atac a recursului. S-a mai arătat că şi în cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în lipsa unor dispoziţii exprese referitoare la Secţia penală în Legea nr. 304/2004, republicată, completurile de 5 judecători judecă recursurile exercitate împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate atât de această secţie, cât şi pe cele pronunţate de un alt complet de 5 judecători [potrivit art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ]. Pe de altă parte, s-a susţinut că, potrivit art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, „calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel“. Or, nicio dispoziţie din legislaţia în vigoare nu prevede calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Mai mult, dispoziţiile art. 53 din acelaşi cod reglementează competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în sensul că acesta este judecătorul „care în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurării; c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situaţii expres prevăzute de lege“. Totodată, dispoziţiile art. 54 din acelaşi act normativ se referă la competenţa judecătorului de cameră preliminară şi nu atribuie acestuia, ca judecător unic ori în complet format din 2 judecători, soluţionarea recursurilor împotriva încheierilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, în cursul procedurii de cameră preliminară sau în cursul procedurii plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire ori de netrimitere în judecată. Pe cale de consecinţă, legiuitorul penal român a statuat că legea generală (Codul de procedură penală) nu poate constitui temei legal pentru recalificarea recursului în contestaţie sau apel şi nici pentru soluţionarea recursului în complet format din judecători de drepturi şi libertăţi ori din judecători de cameră preliminară. S-a conchis în sensul că recursul împotriva încheierii prin care judecătoria, tribunalul sau curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate se soluţionează de către instanţa de judecată imediat superioară, în complet format din 3 judecători, indiferent de faza procesului penal în care a fost pronunţată încheierea şi s-a solicitat ca printr-o decizie obligatorie, ca urmare a constatării că problema de drept a primit o soluţionare diferită, să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, conform art. 474 din Codul de procedură penală. 8. Raportul asupra recursului în interesul legii Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, judecătorul-raportor a considerat că, în cauză, sunt întrunite în mod formal condiţiile de admisibilitate a sesizării Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti impuse de art. 471 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală şi, reţinând în esenţă că, la nivel naţional, s-au conturat patru orientări jurisprudenţiale evidenţiate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pe problema de drept, a achiesat la cea de-a doua orientare jurisprudenţială. Astfel, judecătorul raportor, ca urmare a analizei detaliate efectuate prin prisma art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, precum şi a Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recurs în interesul legii, a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. h), art. 54 alin. (2), ambele din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 53, 54 şi art. 425^1 alin. (1) teza I din Codul de procedură penală, a considerat că recursul este calea de atac exercitată împotriva încheierii prin care judecătoria, tribunalul şi curtea de apel resping ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată), iar competenţa de soluţionare a căii de atac revine instanţei de judecată imediat/ierarhic superioară, în complet de recurs, compus din 3 judecători, independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 9.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabileşte că, pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale menţionate anterior, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curţilor de apel, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. Tot sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, dispoziţiile art. 471 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd în mod imperativ ca cererea să cuprindă pe lângă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrina relevantă în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recurs în interesul legii, iar în mod formal, sesizarea îndeplineşte condiţiile menţionate în contextul în care cuprinde soluţia ce se propune de către titular şi nu se limitează în a expune cele patru orientări jurisprudenţiale ale instanţelor naţionale. Dispoziţiile art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti, sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii fiind prevăzută expres de art. 472 din Codul de procedură penală. Astfel, dispoziţiile legale menţionate statuează în sensul că: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.“ Din analiza hotărârilor judecătoreşti ataşate actului de sesizare în dovedirea existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii se constată că în susţinerea celor patru opinii, deşi au fost comunicate mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, analizarea lor relevă faptul că sesizarea formulată tinde la identificarea de către instanţa supremă a modului de aplicare în timp a unei decizii a Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, dezlegarea de drept vizează doar aspecte teoretice, cu caracter general, referitoare la efectele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017. Referitor la aplicarea directă de către instanţele judecătoreşti a deciziilor sale, Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000 că „dispoziţiile constituţionale pot şi trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanţele judecătoreşti şi în cazul în care, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, a fost constatată neconstituţionalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat încă la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale“. Aşadar, deciziile Curţii Constituţionale, fiind obligatorii şi având forţă pentru viitor, au putere de lege, iar având putere de lege, în dreptul penal substanţial, vor genera situaţii tranzitorii, în care se va pune problema legii penale mai favorabile ori cea a dezincriminării, în considerare art. 5 ori art. 4 din Codul penal. Forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări. Prin urmare, efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie, ci trebuie aplicate într-un mod conform considerentelor sale, la cazul dedus judecăţii. Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, indiferent de tipul acestora (simple, interpretative sau manipulatorii) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. De asemenea, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că toate deciziile Curţii Constituţionale au ca efect obligaţia organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica prevederile constatate neconstituţionale, iar, în cazul celor interpretative, aceste organe trebuie să îşi adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanţa de contencios constituţional. Or, în aceste condiţii, a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la aspectele învederate în conţinutul sesizării echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate. Pentru considerentele anterior expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, se va respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Pentru magistrat-asistent Silvia Sanda Iancu, eliberat din funcţie prin pensionare, semnează prim-magistratul-asistent, Aneta Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
