Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
└─────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Niculescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov în Dosarul nr. 18.500/299/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 494D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul legal criticat nu conţine dispoziţii discriminatorii şi că acesta are în vedere celeritatea soluţionării cauzelor. Se mai apreciază că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut şi nu presupune accesul la toate mijloacele prin care se realizează justiţia, legiuitorul fiind în drept să stabilească reguli procedurale specifice exercitării căilor ordinare şi extraordinare de atac. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.500/299/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în apel. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, în esenţă, că prin efectul dispoziţiilor legale criticate, se creează o discriminare, pe de o parte, între persoanele faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în judecata în primă instanţă, fără să fi fost evocat fondul, şi, care, ulterior, au beneficiat de o judecată în fond în calea de atac a apelului şi, pe de altă parte, persoanele faţă de care au fost pronunţate atât în judecata în primă instanţă, cât şi în apel hotărâri judecătoreşti care au evocat fondul. Evocarea fondului în apel pentru prima dată nu este de natură să asigure o judecată echitabilă, care să conducă la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii definitive. Imposibilitatea exercitării recursului în cazul antereferit ilustrează o încălcare a art. 16 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (2) teza finală şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate vizează, în realitate, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, fiind, în acelaşi timp, neîntemeiată. 7. Se arată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate nu priveşte textul de lege criticat, ci art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa. Chiar şi în aceste condiţii există un remediu consacrat de acelaşi text, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în cazul în care vreuna dintre părţi a solicitat luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare. Mai mult, chiar dacă recursul ar fi admisibil în ipoteza învederată de autorul excepţiei, acesta tot nu ar asigura o a doua judecată a fondului, întrucât este rezervat exclusiv unor critici de legalitate expres enumerate de legiuitor. 8. Se mai susţine că lipsa unui al treilea grad de jurisdicţie nu este contrară art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi, în consecinţă, art. 53 alin. (2) teza finală din Constituţie nu este incident în cauză. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul având competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Noul Cod de procedură civilă [art. 483 alin. (2) teza I] exceptează de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din acelaşi cod, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. Se mai susţine că noul Cod a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Ţinând seama şi de numărul insuficient de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noua soluţie legislativă a urmărit degrevarea temporară a activităţii acestei instanţe - care, în sistemul noului Cod, a dobândit competenţe noi, cum ar fi procedura hotărârii prealabile -, precum şi observarea impactului normelor de competenţă instituite de noua reglementare procesual civilă asupra activităţii acestei instanţe. 11. Urmând unele modele occidentale, noul Cod de procedură civilă a promovat restricţii semnificative, destinate a restrânge obiectul recursului, exceptarea unor litigii de la calea de atac a recursului reprezentând o opţiune utilă în vederea realizării imperativului de descongestionare a instanţei supreme de un număr impresionant de cauze. 12. Dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor sine modo şi dreptul de acces la toate „gradele de jurisdicţie“, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind într-adevăr excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Se mai arată că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I]; „recursul hibrid“, prevăzut de art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte în noul Cod şi necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare. 13. Se mai invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, cu referire specială asupra conţinutului normativ al art. 21 din Constituţie şi asupra caracterului constituţional al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se susţine că art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Pe cale de consecinţă, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica este neîntemeiată. 15. Legiuitorul pune la dispoziţie căile de atac „optime“, cu luarea în considerare a naturii cauzei şi a ierarhiei judecătoreşti de la care începe accesul liber la justiţie. Aşa că numai legea poate stabili care sunt şi în ce condiţii se exercită aceste căi de atac, ea putând stabili folosirea numai a unora sau restrângerea exerciţiului altor căi de atac. Asemenea restrângeri sunt constituţionale dacă nu ating existenţa dreptului sau libertăţii. În plus, recursul are caracterul de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate - definite lato sensu ca încălcări ale legii -, ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate, legalitate care va fi validată doar ca urmare a aprecierii probelor deja existente la dosar. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie. 16. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea se arată că textul legal criticat nu conţine norme care, prin natura lor, îngrădesc autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil, conform art. 24 din Constituţie. 17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie se arată că dispoziţiile legale criticate, prin conţinutul reglementării lor, nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă [şi nu art. 283 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, cum eronat s-a reţinut în cuprinsul întregii încheieri de sesizare]. Curtea reţine, însă, că aplicabil în speţă este art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013, text care are, de principiu, aceeaşi soluţie legislativă cu cel al art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă. Această din urmă dispoziţie legală nu se aplica nici la data ridicării excepţiei, nici la data pronunţării prezentei decizii, intrarea sa în vigoare fiind succesiv prorogată până la data de 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Aşadar, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior datei de 15 februarie 2013, aplicabil în speţă este art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, text care urmează a fi reţinut drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate [a se vedea şi Decizia nr. 661 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 28 februarie 2017, paragraful 22] şi care are următorul conţinut: „(…) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) (…), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“. 21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teză finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, critica de neconstituţionalitate, astfel cum a fost motivată, vizează art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei fiind nemulţumit de faptul că se creează o discriminare, pe de o parte, între persoanele faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în judecata în primă instanţă, fără să fi fost evocat fondul, şi, care, ulterior, au beneficiat de o judecată în fond în calea de atac a apelului şi, pe de altă parte, persoanele faţă de care au fost pronunţate, atât în judecata în primă instanţă, cât şi în apel, hotărâri judecătoreşti care au evocat fondul. 23. Potrivit art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului“. 24. Or, critica formulată nu vizează art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013, cu alte cuvinte, vreo chestiune care să ţină de admisibilitatea cererii de recurs, autorul dorind, mai degrabă, ca în parcursul procesual al cauzei să existe două judecăţi asupra fondului [în primă instanţă şi în apel], şi nu o judecată pe excepţie şi una pe fond. În consecinţă, întrucât critica de neconstituţionalitate nu are legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia nu este motivată potrivit exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, drept care este inadmisibilă. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat: „chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992“. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov în Dosarul nr. 18.500/299/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
