Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 249D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Referitor la procedura de soluţionare a plângerilor formulate împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată se arată că aceasta nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în prezenta cauză, legiuitorul făcând o diferenţiere între ipoteza în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cea în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, în acest ultim caz soluţia pronunţată de către judecătorul de cameră preliminară fiind definitivă, soluţie legislativă care este corectă, întrucât în acest caz nu s-a formulat şi nu subzistă o acuzaţie în materie penală. 4. Se susţine, totodată, că executarea silită a creanţelor ce rezultă din neplata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, stabilite prin dispoziţii ale hotărârii penale sau prin ordonanţa procurorului, este guvernată de art. 260 din Codul de procedură fiscală şi că împotriva acesteia se poate formula contestaţie conform Codului de procedură fiscală. Este subliniat faptul că există o deosebire de regim juridic în ceea ce priveşte contestarea întinderii şi a modului în care trebuie suportate cheltuielile judiciare, aspecte care sunt realizate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, şi contestarea actelor de executare care este reglementată de Codul de procedură fiscală. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 87 din 23 februarie 2016 şi nr. 324 din 18 mai 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Narcis-Adrian Oprea într-o cauză având ca obiect anularea unei somaţii, a unui titlu executoriu şi a unor acte de executare ulterioare dispuse în privinţa sa într-un dosar de executare silită. 6. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că hotărârea judecătorească de respingere a plângerilor împotriva soluţiilor de clasare are caracter definitiv, motiv pentru care petentul căruia i-a fost respinsă o astfel de plângere este obligat la plata unor sume de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, chiar şi în situaţia în care cuantumul sumelor la care este obligat este unul nedovedit, exagerat de mare, în contradicţie cu dovezile existente la dosar şi cu sumele reale avansate de către stat în respectiva cauză. Se mai susţine că acest cuantum al cheltuielilor judiciare nu este cunoscut de către partea în sarcina căreia sunt stabilite decât cu prilejul pronunţării hotărârii judecătoreşti, nefiind pus anterior în discuţia părţilor, aspect ce contravine dreptului său la apărare. Totodată, cuantumul sumelor astfel stabilite nu poate fi contestat în cadrul contestaţiei la executare, pentru a putea fi cenzurat, fiind, aşadar, excluse de la verificarea/cenzurarea pe calea contestaţiei la titlu, conform dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. Este subliniat faptul că nici dispoziţiile art. 598 alin. (1), ale art. 600 alin. (1) şi ale art. 601 alin. (1) din Codul de procedură penală nu permit contestarea cheltuielilor judiciare stabilite în favoarea statului, fiind prevăzute în mod expres şi limitativ cazurile în care se poate formula contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale. Se susţine că, prin eliminarea controlului judecătoresc al hotărârilor judecătoreşti de respingere a plângerilor îndreptate împotriva soluţiilor de clasare se aduce atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului de apărare şi caracterului unic, imparţial şi egal al justiţiei, golindu-se, astfel, de conţinut principiul exercitării căilor de atac. Se arată că, deşi statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, în astfel de cauze, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa penală, ca primă şi ultimă instanţă, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în favoarea statului, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Se arată, de asemenea, că aplicarea coroborată a dispoziţiilor legale criticate afectează substanţa dreptului fundamental anterior menţionat, în situaţia în care instanţa este chemată să se pronunţe asupra cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauzele penale şi, în mod particular, în ipoteza prevăzută la art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală. Se menţionează că legislaţia internă nu prevede niciun remediu efectiv pentru înlăturarea acestor inechităţi, erori sau abuzuri, care au loc în procedura de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în ipotezele menţionate, aspect ce contravine prevederilor art. 129 din Constituţie. Pentru aceste motive, se apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) teza finală din Constituţie. 7. Se susţine că încălcarea drepturilor fundamentale mai sus invocate este cu atât mai gravă în ipoteza în care petentul este obligat la plata unor cheltuieli judiciare în favoarea statului prin ordonanţă a procurorului sau a procurorului ierarhic superior, în ipoteza respingerii plângerii împotriva soluţiei de clasare. Se arată că, în cazul în care este admisă plângerea împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă a procurorului, împotriva ordonanţei procurorului ierarhic superior, prin care este respinsă plângerea prin care au fost stabilite cheltuieli judiciare în favoarea statului, în condiţiile art. 339 din Codul de procedură penală, nu există nicio cale de atac, nici prin acţiune directă, nici în mod indirect, în cadrul contestaţiei la executare silită. 8. Se arată că, în condiţiile în care organele de executare emit un titlu executoriu, având la bază ordonanţa pronunţată în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală, petentul-debitor este lipsit de posibilitatea de a contesta ordonanţa prin care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului. Aşadar, nefiind pusă direct în executare, ci indirect, prin emiterea unui titlu executoriu de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ordonanţa pronunţată în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală nu poate fi contestată nici pe calea contestaţiei la titlu, în temeiul art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care partea interesată să formuleze o astfel de contestaţie este lipsită de accesul liber la justiţie şi de dreptul de apărare, fiindu-i încălcat, totodată, dreptul de proprietate, prin diminuarea patrimoniului, în mod nejustificat şi inechitabil, în favoarea statului, care, astfel, se îmbogăţeşte fără just temei din sumele rezultate din executarea silită, în cazurile menţionate. 9. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie şi că cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de către stat, trebuie suportate de partea responsabilă pentru generarea lor, neputându-se aprecia că această soluţie juridică afectează dreptul de proprietate privată. Totodată, instanţa apreciază că stabilirea cheltuielilor judiciare în cazul prevăzut la art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală se realizează potrivit dispoziţiilor art. 272-275 din Codul de procedură penală, conform unor criterii legale cu caracter obiectiv, care exclud aprecierea subiectivă a instanţei, aceste dispoziţii legale aplicându-se, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.“; – Art. 275 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală: "(2) În cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. [...](4) În cazul când mai multe părţi sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.“;" – Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.“ 14. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la dreptul la un recurs efectiv. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul critică, în esenţă, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care sunt stabilite, în sarcina reclamantului, cheltuielile de judecată avansate de către stat, în cursul urmăririi penale, în cazul pronunţării unei soluţii de clasare, pretinzând că aceasta constituie o lacună legislativă care încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în prezenta cauză. 16. Referitor la cheltuielile judiciare, Curtea reţine că acestea sunt cheltuieli făcute de organele judiciare penale sau de părţile procesului penal în vederea îndeplinirii actelor de procedură, a administrării probelor, a conservării mijloacelor materiale de probă, a plăţii apărătorului, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal. Totodată, în cheltuielile ocazionate de administrarea probelor sunt incluse şi sumele cuvenite martorilor, experţilor şi interpreţilor. Cu alte cuvinte, sunt cheltuieli judiciare toate acele cheltuieli efectuate în cursul procesului penal. 17. Cheltuielile judiciare se împart în două categorii: cheltuieli avansate de stat şi cheltuieli plătite de părţi. Cheltuielile avansate de stat reprezintă regula în procesul penal, regulă ce decurge din principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, din oficiu, prevăzut la art. 7 din Codul de procedură penală. Cheltuielile plătite de părţi reprezintă excepţia în procesul penal în materia plăţii cheltuielilor judiciare, acestea fiind stabilite atunci când părţile formulează anumite cereri. 18. Referitor la cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală prevede, la art. 274, plata cheltuielilor avansate de stat în caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, iar, la art. 275, plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri. În acest sens, art. 275 din Codul de procedură penală reglementează, în mod distinct, plata cheltuielilor avansate de stat în caz de achitare [art. 275 alin. (1) pct. 1], în caz de încetare a procesului penal [art. 275 alin. (1) pct. 2], în cazul în care inculpatul cere continuarea procesului penal [art. 275 alin. (1) pct. 3], în caz de restituire a cauzei la parchet [art. 275 alin. (1) pct. 4], în cazul declarării apelului, al recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau a oricărei alte cereri [art. 275 alin. (2)], iar, în completarea ipotezelor anterior enumerate, plata cheltuielilor avansate de stat în toate celelalte cazuri. 19. Referitor la ipoteza clasării, dispoziţiile art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală stipulează că prevederile alin. (1) pct. 1 şi 2 şi ale alin. (2)-(4) ale acestui articol se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluţii de clasare. În acest sens, dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală prevăd că, în caz de achitare, plata cheltuielilor judiciare se face de către: persoana vătămată, în măsura în care i se reţine o culpă procesuală; partea civilă căreia i s-au respins în totul pretenţiile civile, în măsura în care i se reţine o culpă procesuală; inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului. Art. 275 alin. (1) pct. 2 prevede că, în caz de încetare a procesului penal, plata cheltuielilor judiciare se face de către: inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire; persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă; partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală; inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare. De asemenea, art. 275 alin. (2) reglementează faptul că, în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau a oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în toate celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar alin. (4) al art. 275 din Codul de procedură penală prevede că, în cazul când mai multe părţi sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. 20. În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul dispunerii unei soluţii de clasare, acestea pot fi cheltuieli judiciare aferente efectuării urmăririi penale şi/sau cheltuieli judiciare efectuate în etapa soluţionării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a plângerii formulate împotriva soluţiei emise de procurorul ierarhic superior, conform art. 339 din Codul de procedură penală, plângere care se soluţionează potrivit art. 340 din Codul de procedură penală. 21. În ceea ce priveşte prima categorie de cheltuieli judiciare dintre cele anterior menţionate, acestea sunt stabilite în sarcina unuia dintre participanţii la procesul penal, conform art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin ordonanţă a procurorului. Aceasta din urmă este fie ordonanţa prin care procurorul de caz rezolvă cauza penală şi dispune soluţia clasării, potrivit art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, fie ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior soluţionează plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare, conform art. 339 din Codul de procedură penală. 22. Împotriva acestor ordonanţe pot fi exercitate căile de atac prevăzute la art. 339 şi 340 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare astfel stabilite putând fi, aşadar, supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, exercitat potrivit art. 340 din Codul de procedură penală. 23. Referitor la cea de-a doua categorie de cheltuieli judiciare mai sus referită, respectiv cea a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în etapa soluţionării de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, a plângerii formulate conform art. 339 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea vor fi stabilite printr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară, împotriva căreia nu poate fi exercitată nicio cale de atac specifică dreptului procesual penal. 24. Această soluţie nu constituie, de plano, o lacună legislativă, ci, mai degrabă, o opţiune a legiuitorului, întrucât acesta a prevăzut, la art. 578 din Codul de procedură penală, punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat, făcând referire doar la dispoziţiile din hotărârile penale şi din ordonanţele procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, fără a include, aşadar, cheltuieli judiciare avansate de stat care sunt stabilite prin încheieri ale judecătorului de cameră preliminară. 25. În această situaţie, sunt aplicabile în materia executării cheltuielilor judiciare avansate de stat şi stabilite prin încheiere a judecătorului de cameră preliminară dispoziţiile Codului de procedură civilă coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală. Aceasta, întrucât executarea acestor cheltuieli implică, de fapt, plata unor sume de bani către bugetul statului, iar, potrivit art. 2 alin. (2) din Codul civil, acest din urmă act normativ „este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale“. Prin urmare, şi contestarea cheltuielilor judiciare la care face referire autorul excepţiei se va face potrivit dispoziţiilor Codului civil şi ale Codului de procedură civilă coroborate cu prevederile Codului de procedură fiscală. 26. În acest sens, susţinerea autorului excepţiei, conform căreia încheierea prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare de către judecătorul de cameră preliminară în condiţiile art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală nu constituie titlu executoriu, nefiind, prin urmare, aplicabile dispoziţiile art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, nu poate fi reţinută. Aceasta întrucât, potrivit art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 din acelaşi cod, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, norma juridică astfel reglementată făcând, aşadar, trimitere, în sens larg, la orice înscrisuri care pot fi puse în executare. Or, încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară conform art. 340 din Codul de procedură penală, prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare în sarcina unuia dintre participanţii la procesul penal, conform art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, constituie un înscris oficial, potrivit definiţiei prevăzute la art. 178 alin. (2) din Codul penal, şi are un caracter definitiv, conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, putând fi pusă în executare, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului, adică pe calea executării silite. Încadrarea acestei încheieri potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate constituie, însă, o problemă de interpretare şi de aplicare a textelor criticate, operaţiuni ce constituie atribuţia exclusivă a organelor judiciare. 27. Pentru aceste considerente, nu poate fi reţinută încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor constituţionale invocate în prezenta cauză, persoana în sarcina căreia sunt stabilite cheltuielile judiciare avansate de stat, conform art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, având la dispoziţie mijloacele juridice necesare în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale legitime. 28. Aşadar, dispoziţiile legale mai sus analizate asigură persoanei aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un recurs efectiv prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (1), art. 24 şi art. 129 din Constituţie, drepturi fundamentale pe care aceasta le poate exercita cu respectarea standardelor specifice dreptului la un proces echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie. 29. Totodată, procedurile mai sus analizate constituie garanţii ale apărării dreptului de proprietate privată împotriva arbitrarului, dispoziţiile legale criticate nefiind, aşadar, contrare prevederilor art. 44 din Constituţie. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 275 alin. (2) şi (4) şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
