Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Cristian Wilhelm Honig în Dosarul nr. 11.717/325/2017 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.654D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 697 din 27 noiembrie 2014. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.717/325/2017 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cristian Wilhelm Honig în cadrul unui litigiu având ca obiect cererea de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit (sau limitat), iar obligarea de a presta o activitate în folosul comunităţii, la alegere limitată, în funcţie de 4-5 locuri de muncă stabilite în acest scop de unităţile administrativ- teritoriale, prin hotărâre de consiliu local, este evident o îngrădire a dreptului la muncă, aceasta deoarece în Clasificarea ocupaţiilor din România se regăsesc peste 3.000 de profesii şi ocupaţii diferite“. Aşa fiind, susţine că libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei este limitată prin hotărârea consiliului local, fiind deci contrară Constituţiei. 6. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu încalcă dreptul contravenientului de a-şi alege ocupaţia, astfel cum este consacrat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie. Instanţa de judecată învederează faptul că dreptul conferit de norma constituţională de referinţă se circumscrie dreptului prevăzut de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drept care, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este absolut, ci se pretează la limitări, care trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, respectiv să fie necesare într-o societate democratică. Instanţa de judecată menţionează că pot fi avute în vedere, în acest sens, şi aspectele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 7 din 20 septembrie 2010. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că dreptul constituţional la muncă, consacrat prin art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, reprezintă reglementarea generală în materie, recunoaşterea unui drept fundamental al omului într-o societate democratică. În acest sens respectarea statului de drept şi a democraţiei presupune, în mod imperativ, interzicerea muncii forţate şi crearea cadrului legal necesar ca fiecare individ să îşi aleagă acea profesie, meserie ori ocupaţie care se potriveşte cel mai bine aptitudinilor sale fizice, intelectuale ori profesionale. În susţinerea punctului său de vedere, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 697 din 27 noiembrie 2014, prin care s-a subliniat că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii are rolul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse băneşti suficiente pentru a achita o amendă contravenţională. Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea contravenientului. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale, iar sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Ulterior, prin Încheierea din Camera de Consiliu din 23 octombrie 2010, a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile de sesizare a Curţii Constituţionale, mai sus menţionată, în sensul că „admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (...) înaintează Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor“. 13. Totodată, din examinarea conţinutului încheierii de sesizare, a criticilor formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din actele dosarului, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia urmează a se pronunţa, îl reprezintă, de fapt, prevederile art. 39^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, potrivit cărora „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată“. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 41, potrivit cărora „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă“. 15. Analizând situaţia de fapt din cauză, Curtea reţine că prin Procesul-verbal nr. 9.040.078 din 7 octombrie 2015, întocmit de către organul constatator (Postul de Poliţie Păuliş - Lipova, judeţul Arad), autorul excepţiei a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 420 lei pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale (amendă circulaţie). Sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate a rămas definitivă, însă nu a fost achitată în ciuda demersurilor întreprinse de către organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv a emiterii Somaţiei nr. 726 din 21 iunie 2016. Aceeaşi procedură a fost aplicată şi în cazul Procesului-verbal nr. 0343201 din 6 iulie 2016, prin care acelaşi autor a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 250 lei (amendă circulaţie), şi pentru care a fost emisă Somaţia nr. 13.239 din 13 octombrie 2016. Ulterior, a fost demarată procedura de executare silită, pentru debitul în valoare de 670 lei. 16. Potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Întrucât în speţa de faţă a fost imposibilă executarea silită a contravenientului, unitatea administrativ-teritorială a comunei Ghiroda, reprezentată legal prin primar, a solicitat instanţei de judecată înlocuirea amenzii aplicate contravenientului cu sancţiunea prestării de către acesta a unei activităţi în folosul comunităţii, pe raza localităţii de domiciliu, în funcţie de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale a acestuia. În acest context, ca urmare a judecării cauzei civile având ca obiect cererea formulată de înlocuire a amenzii contravenţionale în cuantum de 670 de lei cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii, contravenientul Cristian Wilhelm Honig a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 17. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că, potrivit Constituţiei, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, aşa încât obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, la alegere, limitat în funcţie de 4-5 locuri de muncă stabilite în acest scop de unităţile administrativ-teritoriale, reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă. 18. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea reţine că autorul excepţiei porneşte de la o premisă greşită în ceea ce priveşte dreptul la muncă, atât în accepţiunea sa constituţională consacrată în art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, cât şi în cea reglementată de art. 3 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, aşa cum reiese din corelarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie cu art. 3 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C/303/1 din 14 decembrie 2007, „orice persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber.“ Dreptul la muncă presupune, pe de o parte, posibilitatea fiecăruia de a desfăşura o activitate profesională, la alegerea sa, iar, pe de altă parte, constă în interdicţia de a presta o activitate pe care nu şi-a ales-o. Acesta este un drept complex care, în sens larg, include libertatea alegerii profesiei, a ocupaţiei, a locului de muncă, salarizarea, dreptul la negocieri colective şi individuale, stabilitatea în muncă, protecţia socială a muncii. Dreptul la muncă fiind, sub un anumit aspect, o expresie a libertăţii şi personalităţii umane, în complexitatea dimensiunilor sale juridice, este firesc ca o persoană să nu poată fi obligată să desfăşoare o muncă pe care nu şi-a ales-o ori să muncească într-un anumit loc de muncă pe care nu l-a ales sau acceptat liber. Astfel, libertatea muncii, din punct de vedere juridic, presupune dreptul persoanei de a alege singură şi liberă profesia, dacă munceşte sau nu, pentru cine şi în ce condiţii. Or, Curtea constată că în cazul de faţă nu se poate vorbi despre o încălcare a acestui drept, fiind vorba despre o situaţie distinctă, respectiv de executare a unei sancţiuni contravenţionale, stabilită prin lege, pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale, şi anume o creanţă fiscală. 19. În acest context, Curtea reţine faptul că art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constituie cadrul general de reglementare a prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Introdusă prin art. 1 pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii a înlocuit închisoarea contravenţională, astfel cum era reglementată de art. 5 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Aceasta din urmă a fost considerată o instituţie incompatibilă cu normele Convenţiei europene a drepturilor omului, întrucât stabilea o sancţiune deosebit de dură, privativă de libertate, printr-o normă de drept contravenţional, fără asigurarea unor garanţii procesuale suficiente. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau munca în folosul comunităţii are un caracter special, care nu se identifică cu munca forţată, ci reprezintă o sancţiune principală alternativă amenzii contravenţionale. Aşa fiind, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, a cărei reglementare este criticată în prezenta cauză, constituie una dintre sancţiunile contravenţionale principale prevăzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] şi amendă [art. 5 alin. (2) lit. b)]. Potrivit art. 9 din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege, numai pentru o anumită durată şi alternativ cu amenda. În condiţiile aceluiaşi text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face de către instanţa de judecată, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite. Înlocuirea sancţiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, căruia i se oferă, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitării amenzii. 20. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit cadrul general al executării sancţiunii muncii în folosul comunităţii. Astfel, supravegherea executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se asigură de către primarul localităţii sau de către primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie în a căror rază teritorială se execută sancţiunea, iar repartizarea sarcinilor şi coordonarea acţiunilor întreprinse de persoanele împuternicite de primar, precum şi modalităţile de acordare a sprijinului de către unităţile de poliţie se realizează în baza unui program de supraveghere şi control întocmit de primar, cu acordul unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa contravenientul. Prestarea activităţii în folosul comunităţii se execută pe baza unor norme orientative de muncă stabilite de primar, care să facă posibilă exercitarea controlului, la diferite intervale de timp, de către cei împuterniciţi cu supravegherea executării sancţiunii, unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul execută sancţiunea având obligaţia ca, la cererea primarului, să comunice datele şi informaţiile solicitate cu privire la executarea sancţiunii. 21. Din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii rezultă, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 641 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 12 august 2011, şi Decizia nr. 697 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015), că această sancţiune se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziţii legale, în scopul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse băneşti suficiente pentru a achita o amendă contravenţională. Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea contravenientului. Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancţiuni nu poate fi interpretată ca determinând calificarea ca muncă forţată a conduitei impuse prin actul de sancţionare. Având în vedere natura juridică şi scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, lipsirea de eficienţă a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în conformitate cu care, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“ (Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008). 22. De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat. Curtea a statuat că legiuitorul, stabilind că instanţa poate să înlocuiască, în faza de executare, sancţiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, a reglementat o modalitate alternativă de executare a unei sancţiuni contravenţionale, care, desigur, nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 572 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012). Aşa fiind, conduita persoanei căreia i se aplică sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu îngrădeşte dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei şi nici a locului de muncă. 23. Referitor la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora „libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei este limitată prin hotărâre a consiliului local“, Curtea constată că acestea sunt vădit nefondate. Astfel, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale. De asemenea, potrivit art. 13 din aceeaşi ordonanţă, instanţa de judecată stabileşte, prin hotărâre, natura activităţilor ce vor fi prestate de debitorul/contravenient în folosul comunităţii, pe baza datelor comunicate de primarul localităţii în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa, ţinând seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale. În acest sens, potrivit art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, consiliul local stabileşte prin hotărâre, potrivit prevederilor art. 2, domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul comunităţii. În prezenta cauză, toate acestea au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ghiroda nr. 25 din 27 februarie 2013. Potrivit art. 17 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, la stabilirea conţinutului activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, primarul va avea în vedere pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, atestate prin acte eliberate în condiţiile legii. Este interzisă stabilirea pentru contravenient a prestării de activităţi în subteran, în mine, metrou ori în alte asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activităţii, precum şi în locuri periculoase ori care, prin natura lor, pot pricinui suferinţe fizice sau pot produce daune sănătăţii persoanei. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută cu respectarea normelor de protecţie a muncii. În fine, potrivit art. 23 şi art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se exercită supravegherea contravenientul poate face plângere, care se depune la primar sau, după caz, la unitatea de poliţie de care aparţine agentul însărcinat cu supravegherea activităţii. Plângerea, împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate, se înaintează în termen de 5 zile de la înregistrare judecătoriei în a cărei circumscripţie se execută sancţiunea. Plângerea se soluţionează în termen de 10 zile de la primirea sa, iar în cazul în care instanţa constată că plângerea este întemeiată, dispune, după caz, schimbarea activităţii sau a măsurilor de supraveghere. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă/definitivă şi se comunică primarului sau unităţii de poliţie la care contravenientul a depus plângerea, precum şi contravenientului. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Wilhelm Honig în Dosarul nr. 11.717/325/2017 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 39^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
