Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Belu, în Dosarul nr. 25.336/215/2017 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 68D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 decembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 25.336/215/2017, Judecătoria Craiova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Daniel Belu în soluţionarea cererii de recuzare a judecătorului formulată de autor în cauza penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că judecătorii sunt privilegiaţi, iar cetăţenii sunt discriminaţi, întrucât judecătorii sunt judecaţi de colegii lor de la aceeaşi instanţă cu care interacţionează permanent şi cu care dezvoltă în timp relaţii de amiciţie, de prietenie sau chiar de rudenie. Susţine, totodată, că, pentru aceleaşi motive, nu poate exista justiţie unică, imparţială şi egală pentru toţi. 6. Judecătoria Craiova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează o procedură necontencioasă, prealabilă judecăţii, introdusă de legiuitor în scopul asigurării judecării cu celeritate a cauzelor de acest gen, în care urgenţa este evidentă. Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia niciun magistrat al instanţei nu este imparţial în soluţionarea cererii de recuzare, învederează că o astfel de ipoteză ar corespunde cu instituţia strămutării, ce este distinctă de cea a recuzării. Invocă şi jurisprudenţa instanţei de control constituţional în materie, respectiv Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 30 iunie 2016. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Abţinerea sau recuzarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară se soluţionează de un judecător de la aceeaşi instanţă.“ 12. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - „Dreptul internaţional şi dreptul intern“, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 127 - „Caracterul public al dezbaterilor“. Invocă şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 - „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie“, art. 10 - „Libertatea de exprimare“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în paragrafele 23-28, că, potrivit art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală, abţinerea sau recuzarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară se soluţionează de un judecător de la aceeaşi instanţă. Prin recuzare se înţelege manifestarea de voinţă a uneia dintre părţi sau a procurorului, prin care se solicită ca persoana incompatibilă să nu facă parte din completul de judecată sau din constituirea instanţei de judecată, aceasta fiind o modalitate subsidiară de rezolvare a incompatibilităţii, ce are caracterul unei excepţii de incompatibilitate, utilizată doar atunci când, anterior, persoana incompatibilă nu a formulat declaraţie de abţinere. În Codul de procedură penală, recuzarea judecătorului şi procedura de soluţionare a acesteia sunt reglementate în art. 67 şi 68, normele procesual penale în vigoare nerelevând diferenţe semnificative faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală din 1968. 14. Curtea a observat, aşadar, că actuala reglementare, după modelul art. 51 din vechiul Cod de procedură penală, legiferează două etape de rezolvare a cererii de recuzare. În primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare presupune o etapă de examinare a admisibilităţii în principiu, care se realizează de judecătorul sau de completul de judecată în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. Urmează, dacă se constată faptul că cererea de recuzare este admisibilă în principiu, ca aceasta să fie trimisă unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe, spre soluţionare. În concret, Curtea a observat că, potrivit art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, „incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei.“ Cu titlu de excepţie, potrivit alin. (8) al art. 68 din Codul de procedură penală, când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiaşi instanţe, cererea se soluţionează de un judecător de la instanţa ierarhic superioară. 15. În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de recuzare, Curtea a reţinut că aceasta nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal. 16. Într-o analiză comparativă a cadrului legislativ actual cu cel din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a observat că, în ambele reglementări, soluţionarea recuzării se realizează fără citarea părţilor şi a procurorului. Fiind sesizată cu dispoziţiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la soluţionarea recuzării, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“. De asemenea, Curtea a luat în considerare şi prevederile cuprinse în art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Având în vedere aceste prevederi constituţionale, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa fiind, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată (a se vedea Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005). 17. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, referitor la vechea reglementare, instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar părţile sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată (a se vedea Decizia nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012). 18. În aceste condiţii, Curtea a constatat că soluţionarea cererilor de recuzare, potrivit noii reglementări, trebuie însoţită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerităţii acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluţionării în ansamblu a cauzei. De altfel, Curtea a observat că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, „dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii“, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. 19. Curtea a reţinut, totodată, că, deşi procedura soluţionării cererii de recuzare este, în principiu, nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să îşi susţină prin avocat cererea. 20. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a constatat că prevederile art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 22. Referitor la invocarea, în prezenta cauză, a prevederilor art. 8 - „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie“ şi art. 10 - „Libertatea de exprimare“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă aceste prevederi în mod formal, fără a preciza în ce constă, în opinia sa, neconcordanţa dintre dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile din Convenţie invocate. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Belu, în Dosarul nr. 25.336/215/2017 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
