Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, raportat la prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Starh - Arhitectură, Construcţii, Design - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.050/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.857D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât cuantumul cauţiunii stabilite de lege pentru soluţionarea căilor de atac în materia achiziţiilor publice este raportat la elemente obiective, la perioada constituirii şi la raţiunile în considerarea cărora legiuitorul a instituit exigenţele plăţii acesteia. În ceea ce priveşte aspectele privind pretinsa discriminare, arată că nici din această perspectivă textul criticat nu este contrar prevederilor constituţionale, întrucât persoanele la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în situaţii similare sau comparabile pentru a se putea reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.050/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, raportat la prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Starh - Arhitectură, Construcţii, Design - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 101/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât impunerea unei cauţiuni numai pentru operatorii economici, iar nu şi pentru autoritatea contractantă, şi în cuantumul prevăzut de lege conduce la imposibilitatea soluţionării fondului cauzei, ceea ce este contrar art. 16, art. 21 şi art. 52 din Constituţie. Astfel, atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale este recunoscută statelor posibilitatea limitării accesului la o instanţă prin impunerea anumitor restricţii financiare, cu îndeplinirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: (i) restricţiile urmăresc un scop legitim; (ii) există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit; (iii) accesul părţii la instanţă nu este limitat atât de mult încât dreptul să fie încălcat în chiar esenţa sa. Însă, în cazul de faţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece, prin raportare la cazuri concrete, respectiv la solvabilitatea operatorului economic în discuţie, cuantumul cauţiunii reglementate de Legea nr. 101/2016 este împovărător şi excedează cu mult resursele de care ar putea efectiv să dispună, în momentul procedural dat, cauţiunea neputând fi constituită din motive obiective, ceea ce conduce la inadmisibilitatea cererii, fără ca instanţa judecătorească să analizeze fondul acesteia, aspect de natură a aduce atingere substanţei dreptului privind accesul la justiţie, şi încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 6. În acest context se apreciază că, pentru aceleaşi motive, este încălcat dreptul operatorului economic în calitate de persoană vătămată de a obţine anularea actului autorităţii publice şi repararea pagubei, drept reglementat atât la nivel naţional prin Constituţie, cât şi la nivel european prin directivele care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, având în vedere că nu este antamat fondul cererii cu care au fost învestite Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau instanţa judecătorească. 7. De asemenea, se învederează că limitarea accesului persoanelor vătămate la instanţă printr-o restricţie financiară, astfel cum este cauţiunea, conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, pe de o parte, între operatorii economici, întrucât stabilirea cauţiunii prin raportare numai la valoarea estimativă a contractului şi stabilirea alternativă a unui prag maximal nu reprezintă decât aparent asigurarea egalităţii în faţa legii. În realitate, tocmai în considerarea faptului că persoanele au un grad diferit de solvabilitate, în contextul dat, stabilirea cuantumului cauţiunii independent de acest grad creează o discriminare pentru persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, discriminarea derivă din dispoziţiile art. 61^1 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, autorităţile contractante având acces la o instanţă fără nicio limitare din punct de vedere financiar. 8. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale cu privire la principiile fundamentale pretins a fi încălcate şi la condiţiile instituirii cauţiunii. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în raport cu scopul şi conţinutul reglementării, prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, egalitatea în drepturi şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Astfel, se are în vedere cuantumul cauţiunii stabilite de lege pentru soluţionarea căii de atac în materia achiziţiilor publice, raportat la elemente obiective, la perioada constituirii, precum şi la raţiunile în considerarea cărora legiuitorul a instituit exigenţa plăţii unei cauţiuni. În ceea ce priveşte lipsa obligativităţii constituirii cauţiunii de către autorităţile contractante, se apreciază că acestea nu se află în circumstanţe similare sau comparabile cu operatorii economici, având în vedere scopul urmărit prin reglementarea cauţiunii. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, raportat la prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. 14. În acest context, Curtea reţine că prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 au fost introduse art. 61^1 şi art. 61^2 în Legea nr. 101/2016, iar, potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, actul de bază fiind reprezentat de Legea nr. 101/2016. 15. De asemenea, Curtea observă că, în dinamica legislativă, dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au fost modificate, succesiv, prin art. IV pct. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, şi prin art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021. Faţă de această împrejurare, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, contextul în care a fost invocată excepţia, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi cea prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 şi cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016, criticate în mod concret, au următorul cuprins: "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei; b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei; c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei; d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante.“" 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, este invocat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, concretizat prin Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 28 octombrie 2021, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională în raport cu criticile formulate. 18. În ceea ce priveşte soluţia legislativă criticată în prezenta cauză, Curtea observă că prin aceasta se impune constituirea unei cauţiuni pentru soluţionarea contestaţiei formulate atât pe cale administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi pe cale judiciară în faţa instanţei judecătoreşti. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii prin prisma faptului că numai o parte a litigiului, respectiv operatorii economici, iar nu şi autorităţile contractante, are obligativitatea depunerii cauţiunii în discuţie, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa sa în materie (Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, precitată, paragraful 44). Astfel, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, prin urmare, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, nu poate fi primită critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece, pe de o parte, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare/comparabile în ceea ce priveşte cazurile în care se află operatorii economici şi statul în contextul dat, ţinând seama şi de scopul pentru care a fost instituită cauţiunea în discuţie, respectiv reducerea riscului depunerii unor contestaţii neîntemeiate şi prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, având în vedere numărul ridicat de contestaţii neîntemeiate depuse în precedent de către operatorii economici, atât pe cale administrativ-jurisdicţională la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi pe cale judiciară la instanţele judecătoreşti competente, care au condus la prelungirea unor proceduri de atribuire cu impact negativ atât asupra derulării activităţii autorităţilor contractante, cât şi asupra derulării unor proiecte de investiţii majore finanţate atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene, astfel cum se menţionează în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice (Decizia nr. 839 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 4 martie 2021). Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, în ipoteza în discuţie, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situaţie diferită. Ca atare, scutirea instituţiilor şi a autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune are o justificare obiectivă şi raţională, aceste autorităţi fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. De asemenea, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 48, Curtea a arătat că o eventuală comparaţie între contestator şi autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susţine câtă vreme garanţia de bună conduită a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte scutirea autorităţilor contractante de la plata cauţiunii prevăzute de normele criticate. 19. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între operatorii economici, Curtea observă că această critică este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, din analiza textului criticat, reiese că această cauţiune nu se aplică operatorilor economici în funcţie de anumite criterii discriminatorii, ci se stabileşte, în procent egal, în funcţie de valoarea estimată a contractului sau, după caz, de valoarea stabilită a contractului şi de pragurile valorice prevăzute de lege. 20. Referitor la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceste prevederi dispun, în general, cu privire la accesul liber la justiţie, aspect ce semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010). 21. De asemenea, atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât şi în cea a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut şi că poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). 22. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, şi Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004). 23. Astfel, în ceea ce priveşte instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, respectiv cuantumul acesteia, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acest cuantum este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Prin instituirea cauţiunii, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 33-36). De altfel, cauţiunea este restituită contestatorului, în condiţiile legii (Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, paragraful 46). 24. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea observă că aceste norme constituţionale stabilesc limitele şi condiţiile exercitării dreptului recunoscut persoanei vătămate de o autoritate publică în dreptul său ori întrun interes legitim de a se adresa justiţiei sau autorităţilor administrative, care se stabilesc prin lege organică. Atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului au admis posibilitatea unor limitări aduse prin lege exercitării accesului liber la justiţie (Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004; Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). 25. Or, astfel cum s-a precizat mai sus, dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri subzistă, fiind reglementat ca atare prin cadrul normativ în materia achiziţiilor publice, putându-se solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor Legii nr. 101/2016, desigur în condiţiile stabilite de legiuitor, care, în raport cu criticile formulate, sunt în acord cu Legea fundamentală. 26. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Starh - Arhitectură, Construcţii, Design - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.050/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
