Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Fabian Niculae │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din Codul procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Adrian Pădure în Dosarul nr. 2.167/1/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 155D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că revizuirea este o cale extraordinară de atac, existând interesul legiuitorului de a asigura stabilitatea hotărârilor judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 2 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.167/1/2015/al, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Adrian Pădure într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată de o instanţă de recurs, hotărâre prin care a fost respins recursul ca inadmisibil, atât sub aspectul admisibilităţii recursului, admisibilitate care, la rândul ei, a împiedicat instanţa de recurs să evoce fondul, cât şi sub aspectul utilizării unei decizii a Curţii Constituţionale în legătură cu fondul cauzei, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile constituţionale menţionate. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că o instanţă de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o instanţele anterioare, pronunţă o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care se rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul a fost constatat nul. 8. Dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, fiind exercitat în condiţiile prevăzute de lege. În consecinţă, în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă nu contravin art. 21 din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece principiul constituţional al dreptului de acces la instanţă nu presupune ca părţile să aibă deschisă calea la o procedură judiciară extraordinară în toate cazurile. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că stabilirea unor motive, expres şi limitativ prevăzute de lege, în care o cale de atac extraordinară se poate exercita, precum şi limitarea admisibilităţii ei doar la anumite hotărâri judecătoreşti sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti, şi cu cele ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. Din analiza acestor norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. 11. Aşa fiind, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, reglementarea în materie este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. 12. Legiuitorul este liber să amenajeze regimul juridic al căilor de atac, ordinare şi extraordinare, luând în considerare circumstanţe obiective - imperativul asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi al raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective, fără temerea de a încălca vreo regulă constituţională. 13. Guvernul a mai indicat şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010 şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015. 14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură ce reglementează revizuirea ca o cale extraordinară de atac pentru reformarea hotărârilor judecătoreşti, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. 15. În plus, revizuirea este o cale extraordinară de atac, promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul procedură civilă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.“ 19. Curtea constată că, la data de 15 februarie 2013, a intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să îşi producă efecte în cauză. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie. Se mai invocă şi încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 876 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Decizia nr. 29 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010, şi Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, Curtea a statuat că prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă reprezintă reguli de procedură ce reglementează revizuirea ca o cale extraordinară de atac pentru reformarea hotărârilor judecătoreşti. Prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. 22. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil. 23. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a stabilit că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin art. 21 din Constituţie, prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Pădure în Dosarul nr. 2.167/1/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
