Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1), ale art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi ale art. 273 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Ovidiu Adrian Ormenişan şi de Asociaţia Brokerilor din Bucureşti în Dosarul nr. 1.090/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.787D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Ovidiu Adrian Ormenişan, doamna avocat Roxana Negru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care, în esenţă, arată că, pentru partea de sancţiuni complementare prevăzute de normele deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul trebuia să stabilească anumite criterii clare pentru care o persoană fizică ar putea ajunge în situaţia de a-i fi limitate accesul la profesie şi dreptul la exercitarea profesiei pentru care s-a pregătit, a obţinut atestate, autorizări etc. Ca atare, norma trebuia să aibă caracter de claritate, predictibilitate şi legalitate, respectiv să fie precizate faptele, actele, omisiunea, acţiunea sau inacţiunea pentru care s-ar putea ajunge în situaţia antereferită. Or, în practică, lipsa acestor aspecte echivalează cu lipsa unor criterii de individualizare a sancţiunii, nefiind o chestiune numai de aplicare a legii, întrucât, potrivit normelor legale în discuţie, pedepsele complementare se pot aplica în orice situaţie există o încălcare a reglementărilor emise în aplicarea legii de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi care, în contextul transpunerii directivelor şi regulamentelor în materia pieţei de capital, sunt în număr foarte mare, în prezent fiind şaizeci de regulamente europene. Învederează că obiectivele Legii nr. 297/2004 sunt (i) securitatea pieţelor financiare, unde Autoritatea de Supraveghere Financiară verifică îndeplinirea acestui obiectiv general al legii, şi (ii) protecţia investitorului, motiv pentru care dispoziţiile Legii nr. 297/2004 sunt de ordine publică. Or, în cazul unor erori de tranzacţionare, aceste obiective nu sunt lezate şi, prin urmare, nu pot conduce la sancţiunile grave prevăzute de textul criticat, iar, în caz contrar, sancţiunile nu respectă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie. În acest context, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017), potrivit căreia comportamentul interzis trebuie impus prin lege, astfel că acesta nu trebuie să rezulte din raţionamente pe care le aplică fie o autoritate administrativă, fie instanţa de control judiciar în cazul contestării actului administrativ emis de această autoritate. De lege lata, prin noul cadru legislativ în materie s-au instituit o serie de criterii de individualizare. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că este opţiunea legiuitorului de a nu reglementa fiecare faptă cu posibil caracter contravenţional, întrucât textul legal ar fi fost îngreunat dacă legiuitorul ar fi ales să precizeze de fiecare dată ca ipoteză juridică regula de conduită şi modul în care aceasta este încălcată şi nesocotită. Prin urmare, opţiunea legiuitorului este una legitimă şi nu încălcă prevederile constituţionale menţionate în susţinerea criticilor aduse textului criticat. De altfel, şi în alte materii în care legislaţia instituie anumite contravenţii, opţiunea legiuitorului a fost aceeaşi, de a nu reglementa pe larg aspectele invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, iar instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a apreciat că o asemenea modalitate de reglementare întruneşte exigenţele de constituţionalitate şi nu este contrară Legii fundamentale. Prin urmare, aspectele legate de necesitatea impunerii unor criterii, în raport cu considerentele personale ale autorului excepţiei, nu pot conduce la neconstituţionalitatea normelor criticate. De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte corespondenţa dintre prevederile criticate şi aplicarea acestora la situaţia de fapt, acestea sunt chestiuni ce ţin de aplicarea legii, instanţa judecătorească analizând, de la caz la caz, în raport cu circumstanţele faptei şi cu normele legale aplicabile în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 5 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.090/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1), ale art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi ale art. 273 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Ovidiu Adrian Ormenişan şi de Asociaţia Brokerilor din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea parţială a unei decizii care a fost emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în temeiul prevederilor criticate, considerându-se că sancţiunile cuprinse în aceasta au fost stabilite cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât există nenumărate reglementări cu privire la activităţile legate de piaţa de capital referitoare la regulile de conduită emise în aplicarea art. 26 din Legea nr. 297/2004, iar dispoziţiile art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, raportate la art. 273 alin. (1) şi alin. (4) din legea antereferită nu prevăd stabilirea faptelor contravenţionale şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale principale şi complementare în funcţie de interesul general sau special ocrotit, de norma încălcată, de gradul de atingere a interesului general sau special ocrotit, de gradul de pericol social general avut în vedere de norma legală, de prejudiciul cauzat subiecţilor protejaţi de lege (în cazul de faţă, de investitori în general, clienţi ai firmelor de servicii de investiţii financiare), iar diferenţierea faptelor şi a sancţiunilor contravenţionale aferente nu este realizată în funcţie de elementele enumerate. Prin urmare, este lăsat la latitudinea autorităţii îndreptăţite să constate fapta şi să aplice sancţiunea contravenţională, pe criterii arbitrare, în funcţie de o presupusă individualizare a faptei, având în vedere că prevederile criticate se referă, la modul general, la toate reglementările emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, fără nicio diferenţiere, astfel că, implicit, şi sancţiunile urmează aceeaşi manieră, nefiind stabilite în mod concret şi riguros faptele ce constituie contravenţie şi, corelativ, sancţiunile aplicabile. Or, normele legale în această materie trebuie să fie clare, în primul rând în privinţa identificării faptei ce este sancţionată contravenţional, iar sancţiunile trebuie să fie proporţionale cu fapta ce conduce la restrângerea unui drept şi cu interesul general ocrotit, având în vedere că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sancţiunile contravenţionale sunt asimilate cu cele de natură penală. Prin urmare, este neconstituţională, în principal, includerea tuturor reglementărilor în aceeaşi categorie, iar, în subsidiar, posibilitatea aplicării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor sancţiuni de natura celor ce vizează restrângerea dreptului la alegerea profesiei, fie ea şi autorizată de către o autoritate publică, şi restrângerea dreptului de proprietate, prin impunerea unor amenzi contravenţionale la un cuantum mult peste valoarea veniturilor persoanelor fizice avute în vedere de către textul de lege, atât timp cât, în practică, nu se respectă principiul proporţionalităţii. 7. În cauză, caracterul disproporţionat al sancţiunii este dat de faptul că, pentru chestiuni legate de evidenţa ordinelor (în lipsa vreunei reclamaţii sau a vreunui prejudiciu creat clientului) pentru care sancţiunea avertismentului ar fi suficientă, sancţiunea aplicată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară constă într-o amendă contravenţională excesivă şi o sancţiune complementară privind retragerea pentru o perioadă de trei ani a dreptului privind exercitarea activităţilor de agent pentru servicii de investiţii financiare. Or, ca urmare a acestor sancţiuni, persoanei în cauză i se impune schimbarea domeniului de activitate, deşi are pregătire şi experienţă în acest sens, deoarece interdicţia de a exercita activităţi pe piaţa de capital timp de trei ani echivalează practic cu excluderea din acest domeniu. 8. Prin urmare, dispoziţiile criticate nu îndeplinesc criteriile de calitate a legii, întrucât stabilesc faptele şi sancţiunile contravenţionale principale şi complementare aferente fără a se arăta însă criteriile pe baza cărora urmează a se individualiza sancţiunile, ceea ce conduce la insuficienţa clarităţii şi previzibilităţii normei din care să rezulte ce acte şi omisiuni angajează răspunderea contravenţională. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia principiilor şi drepturilor pretins a fi încălcate de normele criticate. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, din analiza textului criticat, se constată că, prin raportare la specificul activităţii reglementate de legea respectivă, opţiunea legiuitorului a fost de a nu reglementa fiecare posibilă faptă cu caracter contravenţional, pentru că aceasta ar fi îngreunat textul legal în condiţiile în care ar fi ales să precizeze de fiecare dată, ca ipoteză juridică, regula de conduită şi modul în care aceasta este încălcată ori nesocotită. Dimpotrivă, a ales varianta mai suplă, utilizând norme de trimitere la dispoziţiile care stabilesc regulile de conduită, manieră care este uzitată în domeniul constatării şi sancţionării faptelor cu caracter ilicit, şi nu numai în domeniul contravenţional. Astfel, realizarea corespondenţei dintre o anumită situaţie de fapt şi textul de lege ţine de interpretarea şi de aplicarea legii, judecătorul analizând, de la caz la caz, în raport cu circumstanţele faptei şi cu textele legale aplicabile. Or, acest lucru nu ţine de constituţionalitatea legii, neputând fi susţinută încălcarea prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1), ale art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi ale art. 273 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, care au următorul cuprins: - art. 26 alin. (1): „(1) Intermediarii şi agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt obligaţi să respecte regulile de conduită emise de A.S.F. [C.N.V.M.], precum şi regulile emise de pieţele reglementate pe care aceştia tranzacţionează.“; – art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3: "(1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către: a) S.S.I.F. şi/sau de către membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, reprezentanţii compartimentului de control intern, agenţii pentru servicii de investiţii financiare ai S.S.I.F. şi agenţii delegaţi, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercită cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta lege, precum şi de către persoana sau persoanele care acţionează în mod concertat şi care a decis să achiziţioneze o participaţie calificată într-o S.S.I.F. sau sunt acţionari ai S.S.I.F., după caz, în legătură cu: [...] 3. nerespectarea regulilor de conduită prevăzute la art. 26 alin. (1), art. 27 şi art. 28 alin. (1) şi (7); [...]“;" – art. 273 alin. (1) şi alin. (4): "(1) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 272 [cu referire la alin. (1) lit. a)] se sancţionează după cum urmează: a) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f) [...] (i) cu avertisment sau amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele fizice; (ii) cu avertisment sau amendă de la 0,1% până la 5% din cifra de afaceri netă realizată în anul financiar anterior sancţionării, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pentru persoanele juridice; [...](4) A.S.F. [C.N.V.M.] poate aplica şi următoarele sancţiuni contravenţionale complementare, aplicate, după caz: 1. suspendarea autorizaţiei; 2. retragerea autorizaţiei; 3. interzicerea pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile prezentei legi." 14. Dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi ale art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital criticate au fost abrogate prin art. 286 alin. (1) din titlul XI - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 iunie 2018. De asemenea, în dinamica legislativă, partea introductivă a lit. a) şi b) ale art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 a fost modificată prin art. 154 pct. 5 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2017, fiind păstrată soluţia legislativă criticată, iar prin Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 iunie 2018, a fost reglementată şi activitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate în forma în vigoare criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. 15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) - Principiul legalităţii, ale art. 15 - Universalitatea şi ale art. 53 alin. (2) - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 fac parte din titlul II - Intermediari, capitolul V Reguli de conduită din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi instituie obligaţia pentru persoanele care desfăşoară activitatea de intermediari şi agenţi pentru servicii de investiţii financiare să respecte regulile de conduită emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi regulile emise de pieţele reglementate pe care aceştia tranzacţionează, iar implementarea şi supravegherea respectării regulilor de conduită de către toţi intermediarii care prestează servicii de investiţii financiare pe teritoriul României sunt asigurate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. 17. Prin urmare, Curtea observă că aceste norme au caracter general, dând expresie principiilor legalităţii şi universalităţii, consacrate de prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, iar „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea“, şi conferă rigoare cerinţelor constituţionale cu privire la protecţia concurenţei loiale, la protejarea interesului general şi a intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, nefiind de natură a contraveni principiilor şi dispoziţiilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Referitor la normele de calitate a legii, invocate prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (5), în coroborare cu cele ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, Curtea reiterează jurisprudenţa sa anterioară în materie. Astfel, pronunţându-se asupra unor prevederi din Legea nr. 297/2004, raportat la unele aspecte referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, Curtea, prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte caracteristicile aferente cerinţelor de calitate a legii. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). În lumina acestor precizări, Curtea a constatat că textele criticate şi supuse controlului de constituţionalitate, în contextul respectiv, îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate. 19. În acest context, Curtea are în vedere şi Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, ale cărei considerente au fost reţinute în Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 15 februarie 2018, paragraful 28, prin care instanţa de contencios constituţional a examinat o prevedere legală similară celei criticate în prezenta cauză, constatând că norma este constituţională, şi prin care sa statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Astfel, cu privire la sfera de cuprindere a unor situaţii ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, în numeroase cazuri, statuând că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. 20. Or, raportat la aceste considerente, Curtea observă că persoanele în discuţie şi care sunt supuse regulilor cuprinse în Legea nr. 297/2004, respectiv societăţile de servicii de investiţii financiare şi/sau membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, reprezentanţii compartimentului de control intern, agenţii pentru servicii de investiţii financiare ai societăţilor de servicii de investiţii financiare şi agenţii delegaţi, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercită cu titlu profesional activităţi reglementate de această lege, precum şi persoana sau persoanele care acţionează în mod concertat şi care au decis să achiziţioneze o participaţie calificată într-o societate de servicii de investiţii financiare sau sunt acţionari ai unei societăţi de servicii de investiţii financiare, au pregătire şi experienţă în domeniu, activitatea acestora circumscriindu-se noţiunii de „profesionişti“. 21. Având în vedere considerentele referitoare la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, coroborat cu principiul universalităţii, în continuare Curtea reţine că celelalte dispoziţii criticate fac parte din titlul X - Răspunderi şi sancţiuni din Legea nr. 297/2004 şi stabilesc, printre altele, faptul că nerespectarea regulilor de conduită emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi a obligaţiei instituite în acest sens prin art. 26 din aceeaşi lege, constituie contravenţie [art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004] şi este sancţionată cu o sancţiune principală, constând în: (i) avertisment sau amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele fizice; (ii) avertisment sau amendă de la 0,1% până la 5% din cifra de afaceri netă realizată în anul financiar anterior sancţionării, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pentru persoanele juridice [art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004]. De asemenea, normele criticate prevăd posibilitatea aplicării, după caz, a unor sancţiuni contravenţionale complementare, acestea constând în: (i) suspendarea autorizaţiei; (ii) retragerea autorizaţiei; (iii) interzicerea pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile legii [art. 273 alin. (4) din Legea nr. 297/2004]. 22. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că normele antereferite se circumscriu reglementărilor cu privire la regimul general al contravenţiilor, în virtutea cărora actele normative prin care se stabilesc contravenţii trebuie să cuprindă descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiunile aplicabile, iar în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori, prin legi speciale putându-se stabili (şi alte) sancţiuni principale sau complementare, distinct de cele prevăzute de norma generală, care pot avea aplicabilitate în coroborare sau prin derogare. În acest sens, pot fi menţionate dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi alin. (4) ale capitolului I: Dispoziţii generale din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care au aplicabilitate în orice materie, inclusiv în ceea ce priveşte piaţa de capital, nefiind vreo derogare pe cale legală de la acestea, întrucât, potrivit art. 278 din Legea nr. 297/2004, numai în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor, precum termenul de prescripţie a constatării, aplicării şi executării sancţiunii contravenţionale prevederile acestei legi derogă de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001. 23. Astfel, din perspectiva regimului juridic al contravenţiilor, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital este o lege specială care prevede sancţiuni contravenţionale principale - avertismentul şi amenda (în limitele stabilite de lege) - şi sancţiuni contravenţionale complementare (aferente materiei pieţei de capital). Prin urmare, sancţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 sunt sancţiuni specifice dreptului contravenţional, aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravenţional printr-o conduită contrară acesteia. 24. Din evaluarea normelor privind regimul general al contravenţiilor, raportat la textele criticate, reiese că acestea au o aplicare şi o transpunere fidelă în materia ce reglementează piaţa de capital, întrucât prin acestea din urmă sunt stabilite faptele ce constituie contravenţii şi sancţiunile ce urmează să se aplice pentru acestea, destinatarii normei, respectiv subiecţii cărora li se adresează, conduita prescrisă, respectiv obligaţia de a respecta regulile de conduită emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi regulile emise de pieţele reglementate pe care aceştia tranzacţionează. În acest context, Curtea învederează că toate prevederile criticate sunt completate de textul legal cuprins la art. 275 din Legea nr. 297/2004, în virtutea căruia, la individualizarea sancţiunii, autorităţile îndrituite cu aplicarea acestora trebuie să ţină seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, iar în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz. Prin urmare, aceste norme sunt o transpunere a principiilor prevăzute de dispoziţiile privind regimul general al contravenţiilor, respectiv: sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite; sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei; pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare [art. 5 alin. (5), (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001]. Aşadar, la individualizarea sancţiunilor pentru faptele săvârşite de subiecţii prevăzuţi de Legea nr. 297/2004 trebuie să se ţină seama în concret de legalitatea sancţiunii, de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorilor, contravenţiile fiind analizate sub aspectul elementelor constitutive. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa judecătorească este cea care va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege, întrucât, potrivit art. 274 din Legea nr. 297/2004, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 272 din aceeaşi lege se constată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar, în temeiul art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, deciziile şi orice alte acte administrative emise de către această autoritate se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Astfel, prin Decizia nr. 473 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 7 decembrie 2016, şi prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, precitată, Curtea a reţinut că verificarea legalităţii actelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, care sunt acte administrative unilaterale, se face de către o instanţă judecătorească, ce se bucură de independenţă şi se caracterizează prin imparţialitate, printr-o procedură care respectă exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurării dreptului la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi valorifica în mod eficient drepturile procedurale. 25. Prin urmare, normele criticate reglementează, în mod clar şi precis, conduita pe care trebuie să o urmeze părţile aflate în ipoteza normei legale, respectiv faptul că regulile de conduită emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi regulile emise de pieţele reglementate pe care aceştia tranzacţionează trebuie respectate, în caz contrar, persoanelor care se află în ipoteza normei - persoane care sunt profesionişti în domeniul pieţei de capital - li se poate atrage răspunderea contravenţională şi li se pot aplica sancţiunile prevăzute de lege, desigur ţinându-se seama de limitele şi de principiile mai sus enunţate, sancţiuni care pot fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti. 26. Având în vedere considerentele mai sus enunţate, Curtea constată că textele criticate, în raport cu criticile formulate, sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalităţii în componenta privind normele de calitate a legii, precum şi cu ale art. 15 alin. (1) privind principiul universalităţii şi care, astfel cum s-a arătat mai sus, statuează că cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, respectarea acestora fiind obligatorie. 27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020), ci vizează sancţionarea unor fapte de încălcare a legii (Decizia nr. 382 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 21 aprilie 2008). 28. Distinct de cele mai sus prezentate, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au în vedere şi o pretinsă neconstituţionalitate a normelor criticate prin prisma interpretărilor date acestora de către autorităţile îndrituite cu aplicarea în concret a legii. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 29. Astfel, cu privire la sancţiunile contravenţionale, principale şi complementare, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea au adresabilitate generală şi au atât un rol preventiv-educativ, cât şi unul represiv şi punitiv. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, trebuie să ţină seama de principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul proporţionalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (non bis in idem) (Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31). Potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie stabilite în funcţie de gravitatea faptei. Acest principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite“, iar „Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei“. Principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. Totodată, Curtea a învederat că aplicarea sancţiunilor contravenţionale trebuie să aibă loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute de cadrul legal general ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul (Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 122), aspecte care, în concret, ţin de interpretarea şi aplicarea legii. 30. Or, în speţa de faţă este vorba de aplicarea Legii nr. 297/2004, iar în virtutea rolului constituţional al instanţelor de judecată revine acestora competenţa de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speţei în funcţie de probatoriul administrat, ţinând seama de gradul de vinovăţie al persoanelor implicate, raportat la responsabilităţile legale ale acestora, atât în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunilor principale, cât şi aplicabilitatea şi întinderea în timp a efectelor sancţiunilor complementare prevăzute de lege. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau prin recurs în interesul legii). 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Adrian Ormenişan şi de Asociaţia Brokerilor din Bucureşti în Dosarul nr. 1.090/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1), ale art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi ale art. 273 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
