Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, ale art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, ale art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de Societatea Cetatea Banilor City - S.A., cu sediul în Craiova, în Dosarul nr. 31.221/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.187D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, având în vedere că, prin Decizia nr. 301 din 18 mai 2022, Curtea Constituţională a analizat critici similare celor formulate în prezenta cauză. Cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate, se arată că acestea vizează interpretarea şi aplicarea legii în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.526 din 27 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 31.221/3/2013*, Curtea de Apel Bucureşti - Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, ale art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, ale art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Excepţia a fost ridicată de Societatea Cetatea Banilor City - S.A., cu sediul în Craiova, în calea de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că, în speţă, legiuitorul român şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională întrucât din conţinutul dispoziţiilor criticate rezultă că nu au fost respectate cu claritate şi precizie cerinţele impuse de normele constituţionale invocate. 6. Referitor la dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, se menţionează că acestea sunt neconstituţionale întrucât se aplică şi imobilelor care, cu mult înainte de intrarea în vigoare a normei criticate, au fost retrocedate persoanelor îndreptăţite dacă autorităţile de resort nu au modificat planurile urbanistice generale în conformitate cu situaţiile juridice create de hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în baza unei legi reparatorii, în baza cărora imobilele prevăzute ca spaţii verzi au fost retrocedate persoanelor îndreptăţite, şi, ulterior momentului de la care hotărârile judecătoreşti au rămas irevocabile, autorităţile de resort nu au urmat procedura de expropriere. 7. Se afirmă că este evident că, în baza hotărârii judecătoreşti, pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pe de o parte, a fost restabilită situaţia anterioară momentului exproprierii abuzive şi, pe de altă parte, beneficiarul restituirii este proprietarul unui bun imobil. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 încalcă, în substanţa lor, atributele dreptului de proprietate, întrucât creează premisele ca autoritatea competentă să nu urmeze procedura de expropriere, iar drepturile redobândite în baza unei legi reparatorii sunt transformate în drepturi teoretice şi iluzorii. Cum dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 6 pct. 1 din Convenţie şi ale art. 21 din Constituţie consacră drepturi concrete şi efective, dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale. 8. De altfel, pe lângă încălcările aduse dreptului la un proces echitabil şi dreptului de proprietate, norma criticată creează şi o discriminare interzisă de lege, fiind încălcate în mod flagrant dispoziţiile constituţionale menţionate anterior. 9. Se apreciază că prevederile art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007 sunt neconstituţionale, întrucât pot fi interpretate în sensul că terenurile ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice neînscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii, pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii criticate, înainte de îndeplinirea procedurii de expropriere. Or, dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, raportate la art. 14 şi art. 17 din Convenţie, şi art. 44 alin. (2) şi (3) raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, conduc la concluzia că normele criticate sunt neconstituţionale, întrucât (i) determină situaţia în care terenurile neînscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţiconstrucţii pot fi expropriate fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire; (ii) proprietarii imobilelor neînscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii sunt discriminaţi în raport cu proprietarii imobilelor înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii; (iii) măsura restrângerii dreptului proprietarilor terenurilor neînscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii nu respectă exigenţele dispoziţiilor constituţionale mai sus referite. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012, se susţine că aceste norme sunt neconstituţionale în ipoteza în care sunt interpretate şi aplicate în sensul că: (i) dispoziţiile în cauză se aplică şi situaţiilor juridice născute înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor actelor normative criticate; (ii) prin hotărârea Consiliului local poate fi prelungit termenul de valabilitate al unui plan urbanistic general care a încetat să îşi producă efectele cu mult înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor actelor normative criticate. 11. Se arată că, în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul, puterea administrativă şi puterea judecătorească nu pot institui sau aplica nicio derogare de la acest principiu. Acest principiu semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). De altfel, acest principiu este pus în aplicare de dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu toate acestea, dispoziţiile de lege criticate nu exclud situaţiile juridice născute înainte de data intrării în vigoare a acestora ca urmare a împlinirii termenului de valabilitate a unui plan urbanistic general şi planurile urbanistice generale ce urmează să ajungă la termen la data sau ulterior datei la care normele criticate au intrat în vigoare. Mai mult, în cazul în speţă, normele criticate au fost interpretate şi aplicate pentru a se prelungi valabilitatea unui plan urbanistic general a cărui valabilitate a încetat la data de 29 februarie 2010. 12. Aşadar, în mod neconstituţional au fost create premisele ca o situaţie juridică născută înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor criticate în cauză - (i) planul urbanistic general nu mai corespunde realităţii juridice avute în vedere la data aprobării planului urbanistic general, urmare a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 10/2001; (ii) încetarea termenului de valabilitate a unui plan urbanistic general - să fie readusă la viaţă, cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ca urmare a aplicării retroactive a dispoziţiilor mai sus referite, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 15 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. (21) din Constituţie, cu referire la art. 6 din Convenţie. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 este neîntemeiată, prin raportare la considerentele de fapt şi de drept cuprinse în deciziile Curţii Constituţionale care au justificat anterior respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012, instanţa reţine că, în prezenta cauză, aspectele de neconstituţionalitate invocate sunt preponderent legate de specificul speţei deduse judecăţii, şi anume o situaţie deosebită care vizează o corectă interpretare şi aplicare de către organele competente a acestor norme, iar nu o problemă de neconstituţionalitate a acestor norme legale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 824 din 7 iulie 2008, care se aplică, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte soluţionarea acestei excepţii de neconstituţionalitate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 10 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 131/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 30 aprilie 2013, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: - Art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005: "(1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.“;" – Art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007: „Terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislaţiei în domeniu.“; – Art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011: "Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 22. La articolul 46, după alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (1^1)-(1^5), cu următorul cuprins: (1^1) Cu cel puţin 18 luni înaintea datei de depăşire a termenului de valabilitate a Planului urbanistic general, consiliul local al comunei, oraşului, municipiului/Consiliul General al Municipiului Bucureşti este sesizat de către primar în legătură cu necesitatea actualizării planului, la notificarea arhitectului-şef al localităţii sau judeţului. (1^2) Pe baza referatului de specialitate al arhitectului-şef, primarul va declanşa procedura de achiziţie a serviciilor de actualizare a Planului urbanistic general şi de prelungire a termenului de valabilitate a Planului urbanistic general în vigoare. (1^3) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungeşte pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar fără a depăşi 2 ani de la data depăşirii termenului de valabilitate. (1^4) Pentru comune sau oraşele sub 10.000 de locuitori, în situaţia în care de la aprobarea Planului urbanistic general nu au intervenit schimbări în dezvoltarea unităţii administrativ-teritoriale care să justifice actualizarea acestuia, cu minimum 18 luni înaintea datei de expirare a valabilităţii acestuia, primarul va demara procedura de prelungire a valabilităţii prin hotărâre a consiliului local, cu avizul prealabil al arhitectului-şef al judeţului, obţinut în baza analizei informaţiilor statistice disponibile privind dinamica economică, socială şi teritorială, precum şi strategiilor şi programelor de dezvoltare de la nivel judeţean şi/sau naţional aprobate. (1^5) În situaţia obţinerii avizului favorabil, primarul va propune consiliului local prelungirea valabilităţii Planului urbanistic general pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data expirării acestuia. În caz contrar, primarul propune consiliului local demararea procedurii de achiziţie a serviciilor de actualizare a documentaţiei de urbanism.»“.;" – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012: "ART. I Alineatul (1^3) al articolului 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (1^3) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general poate fi prelungit cu maximum 3 ani, prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general. ART. II Termenul de valabilitate a planurilor de urbanism generale elaborate şi aprobate până în anul 2003 poate fi prelungit prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti până la data aprobării, în condiţiile legii, a noii documentaţii de urbanism, dar nu mai târziu de 30 decembrie 2018.“" 18. Curtea observă că prin dispoziţiile art. I pct. 21 şi 23 dinLegea nr. 190/2013, alin. (1^1), (1^2), (1^4) şi (1^5) ale art. 46 din Legea nr. 350/2001 au fost abrogate, iar prin art. I pct. 22, alin. (1^3) al art. 46 a fost modificat, având în prezent următorul cuprins: „(1^3) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungeşte o singură dată, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar fără a se depăşi 5 ani de la data depăşirii termenului de valabilitate.“ 19. De asemenea, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prin art. I alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 33/2023 privind prorogarea unor termene în domeniul urbanismului şi al construcţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023, „termenul prevăzut la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 131/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015, se prorogă până la data de 31 decembrie 2026“. 20. Autoarea excepţiei consideră că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi alin. (5) potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern raportat la art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 14 privind interzicerea discriminării şi ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţie. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, prin Decizia nr. 301 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 5 august 2022, Decizia nr. 299 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, Decizia nr. 1.118 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, şi Decizia nr. 824 din 7 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, constatând constituţionalitatea acestora din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. 22. Astfel, prin Decizia nr. 301 din 18 mai 2022, precitată, paragraful 15, Decizia nr. 824 din 7 iulie 2008 şi Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 nu contravin exigenţelor art. 44 din Constituţie referitoare la garanţiile specifice dreptului de proprietate privată. 23. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie, nu este un drept absolut. Potrivit alin. (1) al acestui articol, „Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege“„ ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. 24. Cu privire la limitele dreptului de proprietate, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor „sarcinilor privind protecţia mediului“. 25. Prin urmare, Curtea a reţinut ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile de lege examinate contravin art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, atât timp cât măsura dispusă de textul de lege criticat nu atinge dreptul în însăşi substanţa sa, ci instituie doar o limitare obiectivă şi rezonabilă, în acord cu principiile fundamentale. 26. Totodată, Curtea a mai reţinut că limitarea exerciţiului dreptului de proprietate impusă de textul de lege criticat are şi o justificare socială şi morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci şi a spaţiului verde existent, şi are o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes naţional. 27. Curtea a constatat că ocrotirea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie, reprezintă scopul reglementării art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 301 din 18 mai 2022, precitată, paragraful 16). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007, ale art. I pct. 22 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012, autoarea excepţiei susţine că aceste norme sunt neconstituţionale în ipoteza în care sunt interpretate şi aplicate în sensul că terenurile ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice neînscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii criticate, înainte de îndeplinirea procedurii de expropriere, respectiv că dispoziţiile în cauză se aplică şi situaţiilor juridice născute înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor actelor normative criticate şi că prin hotărârea Consiliului local poate fi prelungit termenul de valabilitate al unui plan urbanistic general care a încetat să îşi producă efectele cu mult înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor actelor normative criticate. 30. Având în vedere aceste critici, se reţine că interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situaţiei de fapt concrete din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată în Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34, - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). 31. În consecinţă, problema de drept invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale este în realitate una de interpretare şi de aplicare a normelor de lege aplicabile cazului concret dedus judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. În cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. 32. Având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007, ale art. I pct. 22 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012, astfel cum este formulată, este inadmisibilă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.–d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Cetatea Banilor City - S.A., cu sediul în Craiova, în Dosarul nr. 31.221/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, ale art. I pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
