Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 273 din 28 mai 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 273 din 28 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 904 din 6 septembrie 2024

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 9, art. 24 alin. (3), art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor (în privinţa tezei privind aplicarea actului normativ în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 (în privinţa aplicării în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 şi ale Legii nr. 25/1999 (pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998), excepţie ridicată de Victor Penteleev în Dosarul nr. 4.984/193/2019 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 52D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată din şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024, la cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, faţă de deciziile Curţii Constituţionale nr. 649 din 15 decembrie 2022 şi nr. 258 din 27 aprilie 2023. Totodată, se arată că prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2023, Curtea Constituţională a răspuns celorlalte critici de neconstituţionalitate formulate de către autorul excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 23 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.984/193/2019, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 9, art. 24 alin. (3), art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor (în privinţa tezei privind aplicarea actului normativ în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 (în privinţa aplicării în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 şi ale Legii nr. 25/1999 (pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998). Excepţia a fost ridicată de Victor Penteleev într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare - întoarcerea executării silite.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia, invocând dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Constituţie, prezintă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la statutul poliţistului şi la răspunderea disciplinară a acestuia. În acest sens, se menţionează deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din data de 2 iulie 2014, nr. 637 din data de 13 octombrie 2015, nr. 172 din data de 24 martie 2016 şi nr. 244 din data de 19 aprilie 2016.
    7. Se susţine, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 completează legi organice (cum este cazul, de exemplu, al Legii nr. 360/2002), aspect ce contravine art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. De altfel, faţă de cerinţele imperative ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, este inadmisibilă reglementarea unor elemente legate intrinsec de cariera funcţionarului public şi inerente oricărei funcţii publice printr-o ordonanţă de Guvern, act normativ inferior unei legi organice.
    8. Se afirmă că, deşi Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 reglementa aspecte din domeniul legilor organice, Legea nr. 25/1999 a fost adoptată cu respectarea art. 74 alin. (2) din Constituţie (în forma de la acea dată), în procedura aplicabilă legilor ordinare.
    9. Or, poliţistul este funcţionar public, cu statut special, iar răspunderea materială a acestuia se referă la modul de executare/încetare a raporturilor de serviciu şi, în condiţiile angajării acestei răspunderi, este afectată executarea şi/sau încetarea raportului de serviciu. Ca atare, cercetarea administrativă, precum şi elementele esenţiale ale răspunderii materiale ale funcţionarilor publici, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, trebuie să fie reglementate prin lege organică.
    10. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 118 alin. (2) şi (3) din Constituţie, se arată, în esenţă, că răspunderea materială a militarilor, conform Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, se referă la modul de executare a raporturilor de serviciu şi, deci, la statutul acestora, iar, în condiţiile angajării acestei răspunderi, se poate ajunge chiar la trecerea în rezervă sau direct în retragere, conform art. 85 lit. i) şi j) din Legea nr. 80/1995, aşa încât răspunderea materială a cadrelor militare şi a celorlalte componente ale forţelor armate trebuie reglementată, potrivit art. 118 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin lege organică.
    11. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calitatea actelor normative, respectiv Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, se apreciază, în esenţă, că, în cazul de faţă, lăsând la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţistului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii şi cazurilor de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului. În acest sens, se menţionează şi Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017.
    12. Se susţine încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie prin atribuirea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului organic către Guvern, prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, precum şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii (claritatea, accesibilitatea şi previzibilitatea acesteia), întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiţii, doar la prevederile legii, nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii tragerii la răspundere materială.
    13. Se menţionează că art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede că poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, acest text legal distinge, în conformitate cu art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţia publică civilă a poliţistului de funcţiile şi demnităţile publice militare (din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii etc.). Art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 statuează însă că prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi salariaţilor civili din structura Ministerului Afacerilor Interne, deci şi poliţiştilor. Prin urmare, deşi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede un regim juridic diferit aplicabil personalului civil faţă de cel aplicabil personalului militar, în concordanţă cu art. 16 alin. (3) din Constituţie, în realitate, răspunderea materială este reglementată identic, de acelaşi act normativ - Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998.
    14. Se afirmă că un efect interesant al demilitarizării unor structuri a vizat schimbarea temeiului de drept pentru tragerea la răspundere materială a personalului acestora. Astfel, de exemplu, dacă anterior acestui moment răspunderea materială a poliţiştilor, militari în cadrul Ministerului de Afacerilor Interne, era angajată în baza art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, această răspundere se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 din respectiva ordonanţă, fiind vorba de salariaţi civili dintr-o instituţie publică prevăzută la art. 2 din aceeaşi ordonanţă.
    15. Dispoziţiile legale criticate nu numai că reglementează insuficient procedura răspunderii materiale a poliţiştilor, ci deleagă, prin art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte instrucţiuni (în speţă, Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 830/1999 nepublicate în Monitorul Oficial al României - abrogate prin art. 152 alin. (2) din Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 114/2013). Aşadar, se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea şi/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de faţă, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităţilor actualilor/foştilor poliţişti de a se apăra în mod eficient. În aceste condiţii, persoana urmărită pentru tragerea la răspundere materială nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi nici opozabil. Normele privind cercetarea trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Or, delegarea atribuţiilor de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Ca atare, nu se poate transfera competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcţionarilor publici către o autoritate unipersonală din puterea executivă, şi anume ministrul afacerilor interne.
    16. Se susţine că, faţă de prevederile art. 4, 55, 63 şi 70 din Legea nr. 360/2002, este de reţinut caracterul lacunar al nomelor referitoare la răspunderea materială a poliţiştilor, de vreme ce reguli substanţiale nu sunt reglementate prin lege. Chiar dacă în ipoteza evidenţiată este în discuţie o omisiune legislativă, Curtea, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează încălcarea Constituţiei.
    17. Se mai susţine că, în cazul de faţă, este evident că legea relativizează în mod nepermis reglementarea domeniului răspunderii materiale a poliţistului, lăsând la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţistului şi, implicit, ale statutului acestuia.
    18. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 54 alin. (2) şi la art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, se consideră că cercetarea administrativă cu privire la raporturile de serviciu ale poliţiştilor trebuie să fie reglementată prin lege organică, în sensul art. 73 alin. (1) şi (3) şi al art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, iar, conform art. 55 alin. (2) din Constituţie, condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
    19. Prin urmare, se apreciază că regimul general al răspunderii materiale a militarilor şi poliţiştilor (şi a întregului personal civil din structura Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei) nu se regăseşte într-o lege organică, normele generale de reglementare fiind prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, iar normele de aplicare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne fiind stipulate în Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 114/2013.
    20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 61 alin. (1), art. 108 alin. (3), art. 115 alin. (1) din Constituţie, se arată că art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe prevedea că Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, să emită ordonanţe pentru modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor. Prin art. 52 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, Guvernul nu a modificat, ci a abrogat Decretul nr. 207/1976. Totodată, Guvernul a înţeles să emită un nou set de reglementări - Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 - în privinţa răspunderii materiale a militarilor, pentru care nu a fost abilitat de Parlament, aşa încât, în opinia autorului excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 nu se încadrează în limitele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 148/1998, fiind deci neconstituţională. De altfel, prin Legea nr. 148/1998 nu s-ar fi putut abilita Guvernul să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice, aşa cum este legea privind statutul poliţistului [deci inclusiv răspunderea materială a poliţiştilor, ce trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică] şi condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare [ce trebuie reglementate, potrivit art. 55 alin. (2) din Constituţie, prin lege organică].
    21. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 2, art. 9, art. 24 alin. (3), art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor (în privinţa tezei privind aplicarea actului normativ în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 (în privinţa aplicării în cazul actualilor şi/sau foştilor poliţişti din cadrul M.A.I.), ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 şi ale Legii nr. 25/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999. Curtea observă că ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 a fost modificată şi completată prin art. I din Legea nr. 279/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 18 octombrie 2023, şi republicată în temeiul art. IV din aceeaşi lege, dându-se textelor o nouă numerotare. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşadar, obiect al excepţiei, astfel cum a fost sesizată Curtea Constituţională, sunt dispoziţiile art. 2, ale art. 9, ale art. 24 alin. (3) şi ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 şi Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi dispoziţiile Legii nr. 25/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
    26. Analizând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că acesta critică atât dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, cât şi ordonanţa în integralitatea sa, precum şi legea de aprobare a acesteia, din perspectiva aplicării inclusiv poliţiştilor, însă Curtea constată că obiectul acestor critici îl constituie, în realitate, exclusiv dispoziţiile art. 9 teza finală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, potrivit cărora: „Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2.“
    27. Curtea observă că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 fac trimitere la art. 2, care în redactarea avută la data sesizării Curţii Constituţionale, prevedeau că: „Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.“
    28. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor art. 54 alin. (2) referitor la fidelitatea faţă de ţară, art. 61 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, art. 73 alin. (3) lit. j) şi p) în temeiul cărora statutul funcţionarului public şi regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică, art. 108 alin. (3), potrivit căruia ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă şi în art. 118 alin. (2) şi (3) cu privire la forţele armate.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 29 mai 2023, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică în privinţa poliţiştilor.
    30. Astfel, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2023, precitată, paragraful 26, Curtea a reţinut că intervenţia sa, impusă de rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei prevăzut de art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, este cu atât mai necesară cu cât cadrul normativ în prezent în vigoare prin care este stabilită răspunderea materială a poliţiştilor pentru pagubele produse este reprezentat de Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, act administrativ cu caracter normativ de rang inferior legii organice, emis în considerarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, şi nu în temeiul Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002. Această realitate juridică reflectă o abordare eronată a problematicii vizând reglementarea unor elemente esenţiale ale statutului poliţistului, ceea ce conduce inevitabil la o interpretare sistematică şi la o aplicare a textului de lege analizat care se plasează în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. Curtea a arătat constant în jurisprudenţa sa că este competentă să realizeze controlul de constituţionalitate asupra unui text de lege şi să constate neconstituţionalitatea acelei interpretări sistematice, cvasiunitare în practica judiciară sau administrativă care conduce la o aplicare eronată şi la deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim. În acest caz, Curtea are competenţa să elimine viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30, şi Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragraful 30, sau, pentru situaţia lipsei condiţiei practicii cvasiunitare, a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 şi 21, şi Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragrafele 19 şi 20).
    31. Aşa cum a precizat Curtea în Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 7 februarie 2023, paragraful 44, poliţiştii - încadraţi în categoria personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de personalul militar. Demilitarizarea Poliţiei Române s-a realizat tocmai prin Legea nr. 360/2002, lege organică prin care, potrivit expunerii sale de motive, s-a urmărit reformarea Poliţiei Române în sensul transformării acesteia într-o instituţie independentă şi separată de sistemul militar, ca o condiţie obligatorie impusă Ministerului Afacerilor Interne în contextul aderării României la Uniunea Europeană, în considerarea legislaţiei şi principiilor europene în materia justiţiei şi afacerilor interne (capitolul Justiţie şi Afaceri Interne). Prin această lege, poliţistul a fost definit pentru prima dată drept funcţionar public civil, cu statut special (propriu), înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. Statutul special pe care Legea nr. 360/2002 îl rezervă în mod expres poliţiştilor se referă la îndatoririle şi riscurile deosebite, portul de armă şi celelalte diferenţieri impuse de specificitatea exercitării autorităţii publice, stabilite în propriul statut (art. 1 şi 2).
    32. La paragraful 28 al Deciziei nr. 258 din 27 aprilie 2023, Curtea a reţinut că chiar dacă în modul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române s-a menţinut principiul subordonării ierarhice, specific sistemului militar, nu înseamnă că acestei categorii socioprofesionale distincte i se poate aplica, printr-o simplă normă de trimitere, întreaga legislaţie specifică militarilor, cu atât mai puţin cea dintr-un domeniu propriu dreptului privat, respectiv stabilirea răspunderii materiale a poliţistului pentru pagubele aduse patrimoniului unităţii angajatoare din structura Ministerului Afacerilor Interne. Având în vedere interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor Legii nr. 360/2002, sensul juridic al art. 63 alin. (1) din această lege, potrivit căruia „Poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne“, nu poate fi altul decât acela că, ulterior adoptării acestei legi organice şi în urma reformei în privinţa propriului statut juridic, poliţistului, în calitate de personal civil din Ministerul Afacerilor Interne, nu i se mai poate aplica legislaţia anterioară, cea specifică militarilor. Or, actul normativ în prezent în vigoare, emis în acest sens de ministrul afacerilor interne, îl reprezintă Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, act administrativ cu caracter normativ ce are însă în vedere, conform preambulului, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, şi nu pe cele ale art. 63 alin. (1), cuprinse în secţiunea a 2-a - Răspunderea juridică şi sancţiuni, capitolul IV - Recompense, răspunderea juridică şi sancţiuni din Legea nr. 360/2002, care ar trebui să guverneze stabilirea în detaliu, prin act infralegal, a răspunderii materiale a poliţiştilor.
    33. Prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2023, precitată, paragrafele 29 şi 30, Curtea a constatat că menţinerea egalităţii de tratament juridic, la nivelul legislaţiei aplicabile cu privire la stabilirea răspunderii materiale pentru pagube aduse patrimoniului unităţii angajatoare, între categoria socioprofesională a militarilor, pe de o parte, şi cea a poliţiştilor, pe de altă parte, contravine principiului egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie, care impune pentru situaţii diferite în mod obiectiv reglementarea unui tratament juridic diferit, adaptat specificităţii activităţii fiecărei categorii de personal. Or, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 se adresează personalului militar, în timp ce poliţiştii se încadrează în categoria personalului civil, fiind funcţionari publici cu statut special, astfel că sintagma „precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2“ din cuprinsul art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţională prin raportare la categoria socioprofesională a poliţiştilor.
    34. Totodată, Curtea a constatat o incompatibilitate de rang legislativ între prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 - act normativ asimilat legii ordinare, conform Legii nr. 25/1999 de aprobare - şi cele ale Legii nr. 360/2002, lege organică, sub aspectul încălcării art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, care stabileşte rangul de lege organică pentru reglementarea statutului funcţionarilor publici. Astfel, este neconstituţional ca, ulterior adoptării Legii nr. 360/2002, prin care poliţiştii au fost încadraţi în categoria funcţionarilor publici, un element determinant al statutului acestora, reprezentat de răspunderea materială, ca parte a răspunderii juridice ce trebuie să definească în mod specific statutul juridic al unei anumite categorii socioprofesionale şi care, în cazul de faţă, trebuie integrat într-o lege organică, să fie în continuare reglementat printr-o lege ordinară, chiar şi prin utilizarea unei simple norme/sintagme de trimitere. Sintagma „precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2“ din cuprinsul art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 - act normativ anterior Legii nr. 360/2002 - nu mai corespunde noii opţiuni a legiuitorului exprimate prin stabilirea unui nou statut juridic al poliţistului prin această din urmă lege, devenind astfel anacronică şi generând incoerenţă legislativă, incompatibilă cu exigenţele principiului supremaţiei Constituţiei, al legalităţii şi al securităţii juridice, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    35. Având în vedere cele menţionate, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică în privinţa poliţiştilor.
    36. Curtea constată că, faţă de data sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, care este anterioară pronunţării Deciziei nr. 258 din 27 aprilie 2023, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire a hotărârii judecătoreşti conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla spre soluţionare pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 258 din 27 aprilie 2023 în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 481 din 21 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2024).
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.–d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 279/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, excepţie ridicată de Victor Penteleev în Dosarul nr. 4.984/193/2019 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016