Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Florin Burduşel în Dosarul nr. 41.696/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.514D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că legiuitorul a intervenit în această materie prin Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor şi a abrogat dispoziţiile criticate. Însă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 41.696/3/2016/al, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Burduşel Florin într-o cauză penală ce are ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi care se află în procedură de cameră preliminară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât, în virtutea acestora, constatările tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă în condiţiile legii, sunt întocmite de către una dintre părţile din procesul penal, respectiv de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, care sunt, în realitate, ataşaţi uneia dintre părţi, ceea ce este contrar principiului egalităţii, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Se creează o veritabilă inechitate în cadrul procesului penal, ca urmare a faptului că procurorul, care reprezintă acuzarea, şi reclamantul au posibilitatea legală a întocmirii în comun a raportului de constatare pe baza unor obiective stabilite unilateral de acuzator, iar reclamantul întocmeşte actul care constituie mijloc de probă. Legea dă posibilitatea ca organul de urmărire penală să creeze o inegalitate în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, prin faptul că se acordă dreptul uneia dintre părţi să stabilească prejudiciul, fără ca cealaltă parte procesuală să îşi poată formula apărările. 6. Astfel, în baza acestui raport pot fi dispuse măsuri procesuale preventive, respectiv arestul preventiv, fără a putea fi formulate apărările necesare în legătură cu acest act la acel moment, ci numai în faza camerei preliminare, timp în care persoana în cauză poate fi arestată preventiv până la 6 luni, fapt care echivalează cu lipsirea de dreptul la apărare o perioadă lungă în cadrul procesului penal. În acest context se învederează că inculpatul în cauză nu a avut posibilitatea de a contesta modalitatea de întocmire a raportului, deşi la data respectivă se cunoştea faptul că cercetările îl privesc, nefiind chemat de organul de urmărire penală să îşi formuleze apărările decât după întocmirea actului, respectiv la data la care a fost încunoştinţat că este suspect şi că a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind reţinut şi arestat. 7. Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii legale care să prevadă modalităţi de contestare a raportului care să fie cenzurat de un judecător, înainte să devină mijloc de probă în procesul penal, se creează inegalităţi între părţi în procesul penal, respectiv în faza de urmărire penală, astfel încât una dintre părţi nu beneficiază de un proces echitabil în această fază a procesului penal. Or, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că o garanţie instituită în considerarea dreptului la un proces echitabil o constituie egalitatea armelor, care implică faptul că orice parte a unei proceduri trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în faţa unei instanţe în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de celelalte părţi sau de acuzare. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, având în vedere urgenţa, condiţiile şi situaţiile expres reglementate de Codul de procedură penală în care poate fi dispusă efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, precum şi posibilitatea acordată de lege părţilor procesului penal de a contesta concluziile raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale şi de a obţine efectuarea unei expertize de către experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. 13. Ulterior încheierii de sesizare, prevederile art. 3 alin. (4) au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum au produs efecte juridice în cauză. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: "În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii." 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie (în componenta privind dreptul la un proces echitabil) şi ale art. 24 - Dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 377 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 23 august 2021, Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019. 16. Cu acele prilejuri, analizând conţinutul art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, Curtea a observat că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (spre exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 17. De asemenea, Curtea a constatat că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 18. Astfel, Curtea a observat că regula este aceea că - atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză -, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 19. Prin urmare, Curtea a învederat că dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, potrivit cărora constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 20. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de imparţialitate a inspectorilor antifraudă, Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, şi Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate, context în care a reţinut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. De asemenea, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a învederat că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). 21. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticilor antereferite, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 22. În ceea ce priveşte celelalte chestiuni învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea vizează aspecte ce ţin de omisiunea legislativă şi care nu intră în aria de competenţă a instanţei de contencios constituţional, întrucât legiferarea este atributul Parlamentului, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Burduşel în Dosarul nr. 41.696/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
