Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sabbagh Khaled în Dosarul nr. 22.984/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.110D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că executorul judecătoresc îndeplineşte un serviciu de interes public şi nu are calitate procesuală în procedura de executare silită. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 22.984/300/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de intimatul Sabbagh Khaled într-o cauză având ca obiect autorizarea executării obligaţiei de a face, respectiv aplicarea de penalităţi până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite printr-o sentinţă civilă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că procedura prevăzută de art. 910 din Codul de procedură civilă se desfăşoară în condiţii de contradictorialitate, executorul judecătoresc dobândind astfel calitate procesuală, fiind imposibilă reluarea poziţiei de organ de executare ulterior acestui moment. Arată că dispoziţiile alin. (3) al art. 910 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind asigurate garanţiile privind obiectivitatea şi independenţa organului de executare în condiţiile în care art. 906 din Codul de procedură civilă, articol la care face trimitere norma criticată, prevede că instanţa este sesizată direct de creditor, fără implicarea executorului. Autorul face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 572 din 21 septembrie 2017 şi nr. 162 din 22 aprilie 2003, precum şi la Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizii ce privesc calitatea organului de executare faţă de raportul execuţional dintre creditor şi debitor. 6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că executorul judecătoresc se limitează la înaintarea cererii creditorului către instanţa de judecată, neavând calitate procesuală activă în sensul învederat de intimat, acesta nefiind parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, înseşi deciziile indicate în motivarea excepţiei conducând la această concluzie. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(3) Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906 [n.n. - Aplicarea de penalităţi].“ 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, sau Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2019, prin care a statuat că soluţia legislativă criticată este conformă cu Legea fundamentală. 13. În esenţă, Curtea a observat că prevederile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredinţat printr-o hotărâre judecătorească unuia dintre părinţi, unui terţ sau unei instituţii de ocrotire, iar persoana care deţine copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii. În temeiul prevederilor cuprinse în secţiunea „Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori“, încuviinţarea executării silite se va realiza conform dreptului comun, după care executorul va comunica debitorului (părintelui sau persoanei la care se află minorul) încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu. Însă, spre deosebire de dreptul comun, care permite executorului să efectueze acte de executare silită după expirarea termenului indicat în somaţie sau a termenului prevăzut de lege, dacă debitorul nu se conformează somaţiei, executorul judecătoresc nu va putea proceda la executarea silită, ci, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a constrânge debitorul să îşi îndeplinească obligaţia prin aplicarea unor penalităţi. Instanţa de executare va cita părţile şi va stabili în sarcina debitorului, respectiv în favoarea creditorului o penalitate cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei pe zi de întârziere. Cu alte cuvinte, procedura reglementată de textele legale criticate prevede că în cazul refuzului debitorului obligaţiei de încredinţare a minorului de a executa această obligaţie pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială, iar dacă debitorul este de rea-credinţă, legiuitorul a reglementat obligaţia executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale. 14. Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului de a-l determina pe debitor, inclusiv prin constrângeri de natură financiară, să îşi îndeplinească voluntar obligaţiile cu privire la minor este clară şi are ca scop evitarea expunerii sau supunerii minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna. Executarea silită se va efectua în mod obligatoriu în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care va fi înştiinţată despre necesitatea desemnării unui reprezentant şi despre data şi locul unde se va efectua executarea. 15. Curtea a reţinut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligaţia prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanţei de judecată. Aplicarea penalităţilor reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancţiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligaţiei o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancţiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancţiuni penale. 16. Referitor la posibilitatea de a influenţa comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câştigat procesul, Curtea a observat că legiuitorul a prevăzut, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanţă va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite. 17. Cu privire la calitatea organului de executare în cadrul procedurii de executare silită, Curtea reţine că prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, s-a reţinut că din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorităţii statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competenţelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, respectiv că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu. De asemenea, prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021, s-a statuat că legitimarea procesuală a executorului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare formulate de creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu derivă din calitatea acestuia de parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu, ci din raportul juridic născut între executor şi creditor, ca efect al învestirii executorului (prin cererea de executare silită, prin care se solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului executoriu) de a acţiona în numele şi interesul creditorului, în exercitarea atribuţiilor ce i-au fost conferite de lege în procedura execuţională. 18. Aşa fiind, Curtea constată că procedura privind executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituţional şi convenţional. Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie prevăd judecarea proceselor în mod echitabil şi soluţionarea lor într-un termen rezonabil, principiu consfinţit şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanţie a principiului egalităţii, iar termenul rezonabil, o garanţie a faptului că justiţia asigură realizarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu eliminarea tergiversărilor şi a mijloacelor şicanatoare. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanţii pentru asigurarea unui proces echitabil. 19. Neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sabbagh Khaled în Dosarul nr. 22.984/300/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian Enache Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
