Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 271 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 271 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2017
Comenteaza legea

┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu      │- preşedinte        │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache       │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu      │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila        │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Cosmin-Marian Văduva│- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 349/32/2013. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.144D/2016.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 214 din 31 martie 2015. În plus, se arată că temeinicia şi legalitatea emiterii deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, în acest sens fiind invocată şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 349/32/2013, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect anularea unui act de control privind stabilirea de taxe şi impozite.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că, în cauza pendinte, se pot identifica trăsături diferite de cele avute în vedere de Curtea Constituţională în deciziile anterioare prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a textelor criticate. Se analizează decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului din materia liberului acces la justiţie, în particular cu privire la termenul rezonabil, precum şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la principiul autonomiei procedurale a Statelor Membre şi limitele acestuia.
    6. În continuare, instanţa reţine că, în cauză, procedura de contestare pe cale administrativă, de către reclamantă, a actului administrativ prin care i s-au impus obligaţii fiscale suplimentare face excesiv de dificilă exercitarea dreptului său de persoană vătămată prin decizia de impunere. Prin instituirea obligaţiei de a parcurge procedura administrativă prealabilă, impusă de dispoziţiile titlului IX din Codul de procedură fiscală din 2003, în interpretarea de principiu adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contribuabilul care se consideră lezat prin actul de impunere este împiedicat să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru analizarea în fond a cauzei sale (aşa cum s-a stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Janosevic împotriva Suediei din 2002), mai înainte ca organul de soluţionare a contestaţiei administrative să se fi pronunţat asupra fondului contestaţiei. Când dispoziţiile în legătură cu care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate sunt aplicate şi interpretate în mod constant, în sensul inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ împotriva unui act administrativ fiscal mai înainte de soluţionarea în fond a procedurii administrative prealabile, dreptul la soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil consacrat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi principiul efectivităţii consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu mai pot fi recunoscute şi exercitate în acord cu art. 20 din Constituţia României.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2016, în temeiul art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015.
    11. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 352 alin. (1)-(2) din Codul de procedură fiscală din 2015, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi“, Curtea reţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care au avut următorul cuprins:
    - Art. 214 alin. (1): „(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
    a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
    b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi“;
    - Art. 216 alin. (4): „Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 214“;
    – Art. 218 alin. (2): „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.“



    12. În opinia instanţei de judecată, prevederile legale criticate contravin art. 11 alin. (1)-(2) referitoare la îndeplinirea de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratate şi la apartenenţa tratatelor la dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, art. 21 alin. (2)-(4) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. De asemenea, instanţa de judecată invocă şi dispoziţiile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul de a se adresa în mod efectiv unei instanţe naţionale din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii sale. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei.
    14. Referitor la dispoziţiile art. 214 alin. (1) şi art. 216 alin. (4) ale Codului de procedură fiscală din 2003, este de reţinut că acestea dau posibilitatea ca, în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, organul competent să dispună suspendarea acesteia. Dintre criticile formulate, în această privinţă, de către instanţa judecătorească, Curtea o reţine, cu precădere, pe aceea prin care se arată că temeiurile avute în vedere de Curtea Constituţională, de pildă prin Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, în reţinerea constituţionalităţii instituţiei suspendării facultative a soluţionării contestaţiei nu mai sunt de actualitate. În această decizie, Curtea a constatat că, pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală, în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Or, apreciază instanţa de judecată, atât noul Cod de procedură penală, cât şi noul Cod de procedură civilă reprezintă o veritabilă schimbare de paradigmă, în sensul accentuării importanţei asigurării unui termen rezonabil şi a efectivităţii unei căi de atac. Sunt citate, cu titlu de exemplu, dispoziţiile art. 413 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „(...) instanţa poate reveni motivat asupra suspendării (...) dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză“.
    15. În această privinţă, Curtea reţine că modificările în materie procesual civilă şi în materie procesual penală nu vizează, totuşi, o modificare fundamentală de optică a legiuitorului român, ci numai o circumstanţiere, realizată în vederea unei protecţii efective a liberului acces la justiţie. Instituţia suspendării facultative rămâne, în continuare, o opţiune a legiuitorului român, care serveşte interese importante, astfel încât raţionamentul prin analogie la care s-a oprit Curtea Constituţională în decizia precitată îşi păstrează, în continuare, valabilitatea.
    16. În plus, remediul pe care îl solicită instanţa judecătorească - constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 214 alin. (1) şi art. 216 alin. (4) ale Codului de procedură fiscală din 2003 - este nejustificat, de vreme ce însuşi textul criticat - Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei - oferă o garanţie, care poate fi apreciată ca suficientă, pentru a-l asigura pe contestatar că suspendarea nu va fi dispusă în mod arbitrar. Situaţiile în care poate fi dispusă această măsură sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind determinate printr-un grad de precizie suficient de ridicat care, o dată în plus, să îl protejeze pe contestatar de un eventual abuz.
    17. Faptul că, de la caz la caz, se pot ivi situaţii în care suspendarea soluţionării contestaţiei să conducă, în mod efectiv, la îngreunarea, cu totul regretabilă, a situaţiei unui contestatar anume, nu reprezintă un temei suficient pentru a invalida, în integralitatea ei, o instituţie juridică, în speţă cea a suspendării facultative a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. De altfel, în asemenea situaţii, nu se ridică probleme de constituţionalitate ci, eventual, de aplicare a legii, aşa cum, în mod judicios, a reţinut Curtea Constituţională în trecut, de pildă prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, precitată, când, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal ori unele decizii administrative sau judecătoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale.
    18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, Curtea constată, în primul rând, că instanţa judecătorească solicită admiterea acesteia în măsura în care se consideră inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată mai înainte de pronunţarea unei decizii în fond de către organul de soluţionare a contestaţiei. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că inadmisibilitatea formulării acţiunii în contencios administrativ, fără a se fi îndeplinit, în prealabil, procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, este o instituţie procesuală pe deplin recunoscută şi cu largă răspândire în dreptul românesc, a cărei utilitate nu poate fi pusă la îndoială. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia procedurii prealabile învestirii instanţelor de contencios administrativ, „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia“. Prin urmare, întreaga procedură instituită de titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, cu denumirea Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale - nu reprezintă nimic altceva decât un caz special al procedurii reglementate, cu titlu general, în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
    19. În fine, Curtea constată că prin Decizia nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, a reţinut că, împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ (paragraful 20). Totodată, la acelaşi paragraf, Curtea a arătat că prin Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, a statuat că „nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă“.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 349/32/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 214 alin. (1), art. 216 alin. (4) şi art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 271 din 27 aprilie 2017

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016