Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 184/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Mariana │de contencios │
│Constantinescu│administrativ şi fiscal│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia │
│Vişoiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Florea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana │- judecător la Secţia │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia │
│Pătraşcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia │
│Ghiculescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia │
│Păun │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul ÎCCJ). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul ÎCCJ. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.322/96/2022, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) doamna judecător Andreea Marchidan a întocmit raportul asupra chestiunii de drept, prin care se propune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării; (ii) raportul a fost comunicat părţilor din dosarul în care a fost formulată sesizarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (iii) la dosar au fost depuse, de către reclamanta din dosarul în care a fost formulată sesizarea, prin avocat, următoarele înscrisuri: a) la 24.02.2023, un memoriu privind sesizarea, prin care solicită: în principal, respingerea sesizării, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, admiterea sesizării şi să se confirme că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, constituie vechime în muncă şi perioada în care ostaşii trupelor ungare sau soldaţii armatei ungare ori cei care făceau parte din forţele armate ale Ungariei, aflate pe teritoriul României, cum era definit după semnarea Convenţiei Armistiţiului din 12 septembrie 1944, recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, erau constituiţi prizonieri de război; b) la 9.03.2023, un punct de vedere cu privire la raport, prin care solicită respingerea sesizării, ca inadmisibilă; c) la 23.03.2023, note scrise, prin care arată că sesizarea este inadmisibilă, dar şi discriminatorie, neputând constitui obiectul unei discuţii juridice. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Prin Încheierea nr. 1 din 10 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.322/96/2022, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere şi persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după data de 23 august 1944?." II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina Actul administrativ atacat 8. Prin Decizia nr. 10.492 din 21 iulie 2022 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita (în cele ce urmează A.J.P.I.S. Harghita), a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.R., prin care a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al indemnizaţiei. 9. Respingerea cererii sus-menţionate a fost motivată de faptul că documentele depuse la dosar nu sunt acte oficiale eliberate de organele competente, ci copii preluate în format electronic de Arhivele Naţionale din Ungaria în baza acordului dintre această din urmă instituţie şi Arhiva Militară de Stat Rusă, care nu produc efecte juridice în relaţia beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 cu A.J.P.I.S. Harghita. Cererea de chemare în judecată 10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita cu nr. 1.322/96/2022, reclamanta S.R., în contradictoriu cu pârâta A.J.P.I.S. Harghita, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 10.492 din 21 iulie 2022 emise de directorul executiv al pârâtei, prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 1alin. (2) lit. b) raportat la art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, solicitând soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de fiică a lui K.J., fost prizonier de război în Rusia după data de 23 august 1944, decedat la 31 decembrie 1986. Întâmpinarea 11. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.J.P.I.S. Harghita, prin director executiv, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată. 12. În motivarea întâmpinării s-a arătat că art. 13 alin. (1) teza I din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede clar cerinţa dovedirii situaţiilor cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, doar în cazuri excepţionale, se pot utiliza şi alte mijloace de probă prevăzute de lege. Or, documentele depuse la dosar nu sunt conforme cu aceste cerinţe. După cum se arată în certificatul emis de Arhivele Naţionale din Ungaria, copia electronică ataşată conţinând datele prizonierului corespunde copiei făcute după fişele personale de evidenţă a prizonierilor de război, preluată şi păstrată în format electronic de Arhivele Naţionale din Ungaria de la Arhiva Militară de Stat Rusă în conformitate cu acordul dintre cele două instituţii. 13. Faţă de prevederile art. 286 alin. (4) din Codul de procedură civilă („copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare“), deoarece copiile depuse nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul, pârâta a considerat că ar fi necesară cel puţin prezentarea unor copii apostilate ale documentelor de către instituţia emitentă a fişelor de prizonier, având în vedere că emitentul este statul rus, stat nonmembru al Uniunii Europene, iar Arhivele Naţionale din Ungaria deţin doar copii electronice ale copiilor făcute după fişele personale de evidenţă a prizonierilor de război. 14. Ca urmare, pârâta a arătat, prin întâmpinare, că reclamanta nu a făcut dovada, cu acte oficiale eliberate de organele competente, referitoare la prizonieratul părintelui defunct, ci a depus documente care nu au putut fi considerate pertinente pentru dovedirea persecuţiei. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 15. Tribunalul Harghita - Secţia civilă, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate la paragraful 7 din prezenta decizie. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile 16. Având în vedere chestiunea de drept supusă dezlegării, prevederile din dreptul intern supuse interpretării sunt cele ale art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare Decretul-lege nr. 118/1990), şi anume: "ART. 1 (1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate; f) a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii." 17. În vederea soluţionării sesizării ce formează obiectul prezentului dosar, prezintă relevanţă şi următoarele dispoziţii legale: - Art. 13 alin. (1), (7) şi (8) din Decretul-lege nr. 118/1990: "ART. 13 (1) Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. (...) (7) Agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sunt obligate să se pronunţe asupra cererii de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare prevăzute de prezentul decret-lege, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii, printr-o decizie motivată. (8) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“;" – Art. I al Legii nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022 (în cele ce urmează Legea nr. 210/2022): "ART. I La articolul 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu completările ulterioare, litera b) a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii." IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 18. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, analizând, însă, exclusiv condiţia noutăţii problemei de drept supuse dezlegării şi pe cea a caracterului esenţial al dezlegării, în sensul că de lămurirea modului de interpretare a acesteia depinde soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea. 19. Referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept s-a reţinut că aceasta este îndeplinită, dat fiind faptul că incidenţa cauzelor întemeiate pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 este semnificativă după modificarea art. 5 din actul normativ menţionat prin Legea nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi prin Legea nr. 232/2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990. 20. Cu privire la caracterul esenţial al dezlegării, faţă de obiectul cauzei, instanţa de trimitere a arătat că se impune a se stabili dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere inclusiv persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după 23 august 1944. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 21. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, punctul de vedere al instanţei de trimitere este în sensul că persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după 23 august 1944, incluzând copiii acestora în condiţiile art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu beneficiază de reparaţiile acordate prin actul normativ sus-menţionat. 22. În susţinerea punctului de vedere prezentat în cadrul paragrafului anterior, au fost expuse argumentele ce vor fi redate în cele de mai jos. 23. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 fac referire la „încheierea armistiţiului“, referindu-se, în mod evident, la Acordul de armistiţiu din 1944 (Convenţia de armistiţiu între Guvernul Român, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit al Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte), care a fost încheiat de cele două părţi după lovitura de stat din 23 august 1944 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 22 septembrie 1944. Întrucât România a fost cea care a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, rezultă că legea se referă doar la ostaşii români care au fost luaţi prizonieri, altfel nu ar fi necesară această menţiune. Ostaşii armatei maghiare nu pot fi avuţi în vedere la stabilirea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în cazul lor neexistând vreun armistiţiu. 24. După data de 23 august 1944, armata maghiară şi armata română s-au aflat pe poziţii antagonice. Raţiunea pentru care ostaşii unei armate străine, care, prin ipoteză, au luptat împotriva statului român, să beneficieze de reparaţii din partea celui din urmă, este una excepţională şi ar trebui să rezulte din lege. Nu există, însă, nicio dispoziţie a Decretului-lege nr. 118/1990 care să conducă la concluzia că legiuitorul a avut în vedere o astfel de ipoteză. V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţa comunicată de curţile de apel 25. Într-o orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere doar ostaşii români care au fost luaţi prizonieri, ostaşii armatei maghiare sau copiii acestora neputând fi avuţi în vedere la stabilirea drepturilor recunoscute de actul normativ menţionat. 26. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Harghita (Sentinţa nr. 899 din 30 august 2022, pronunţată în Dosarul nr. 375/96/2022 de Secţia civilă a Tribunalului Harghita; definitivă) şi Braşov (sentinţele civile nr. 1.171/CA din 22 decembrie 2022, Dosar nr. 3.559/62/2022 şi nr. 1.041/CA din 29 noiembrie 2022, Dosar nr. 2.199/62/2022, pronunţate de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov; ambele definitive). În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, al următoarelor instanţe: tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Ilfov şi Vaslui. 27. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse argumentele redate în continuare. 28. După data de 23 august 1944, armata maghiară şi armata română s-au aflat pe poziţii antagoniste, România fiind în război cu Germania şi aliaţii săi. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 fac referire la „încheierea armistiţiului“, respectiv la Convenţia de armistiţiu încheiată între Guvernul Român, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte, în 12 septembrie 1944, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 22 septembrie 1944. Nu a fost încheiat niciun armistiţiu cu privire la persoanele înrolate în armata maghiară, constituite în prizonieri de către armata sovietică după 23 august 1944. 29. Decretul-lege nr. 118/1990 reglementează drepturi pentru persoanele care au fost constituite sau menţinute în prizonierat în contextul politic creat de regimul instaurat după data de 6 martie 1945, regim sub imperiul căruia niciun cetăţean român nu a fost obligat să intre în armata maghiară, calitate care a atras prizonieratul tatălui reclamantei, şi nici nu au fost predate teritorii Ungariei, aspect care a generat mobilizarea tatălui reclamantei. Decretul-lege nu reglementează despăgubiri pentru orice prizonierat al cetăţenilor români la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, ci doar pentru acel prizonierat care a fost constituit sau menţinut în această perioadă datorită contextului politic creat prin instaurarea regimului comunist de după 6 martie 1945, reglementând măsuri reparatorii pentru persoanele persecutate politic în acest regim. Localitatea de unde a fost luat prizonier tatăl reclamantei a fost inclusă în Ungaria odată cu preluarea Transilvaniei de Nord prin al Doilea Dictat de la Viena, însă acest fapt nu a avut loc în contextul politic creat de regimul comunist şi nu a reprezentat o persecuţie politică, ci o decizie politică a conducerii din România, în contextul Celui de-Al Doilea Război Mondial, în raport cu situaţia de pe front din anul 1940 (considerentele Sentinţei nr. 1.171/CA din 22 decembrie 2022 a Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, Dosar nr. 3.559/62/2022). 30. Nu există nicio dispoziţie a Decretului-lege nr. 118/1990 care să conducă la concluzia că legiuitorul a avut în vedere aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi în cazul persoanelor înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de către armata sovietică după 23 august 1944. Raţiunea pentru care ostaşii unei armate străine care, prin ipoteză au luptat împotriva statului român, să beneficieze de reparaţii din partea celui din urmă este una excepţională şi ar trebui să rezulte din lege. 31. Legiuitorul a avut în vedere faptul că Armistiţiul a fost semnat în luna septembrie a anului 1944, un număr însemnat de soldaţi români fiind luaţi prizonieri de armata sovietică până la momentul semnării acestuia. Scopul legiuitorului a fost acela de a recunoaşte drepturi pentru cetăţenii români ce au fost făcuţi prizonieri după 23 august 1944 de către armata sovietică, neavându-se în vedere personalul militar al altor armate şi cetăţenii unui alt stat. 32. Un argument suplimentar pentru reţinerea acestei interpretări îl reprezintă şi dispoziţiile art. 14 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit cărora prevederile actului normativ mai sus-menţionat nu se aplică „persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora“. Or, antecesorul reclamantei este o persoană ce nu a luptat în armata română când a căzut prizonier, ci a luptat în armata maghiară, care, spre deosebire de cea română, nu a întors armele împotriva armatei germane după data de 23 august 1944, semnând Armistiţiul cu Puterile Aliate abia la 20 ianuarie 1945, luptând, aşadar, într-o armată aliată regimului fascist. Raportat la textul de lege evocat, reclamanta nu poate beneficia de aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. 33. Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere şi persoanele înrolate în armata maghiară, constituite în prizonieri de către armata sovietică după 23 august 1944. 34. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Bihor (Sentinţa civilă nr. 451/CAF din 17 iunie 2022, pronunţată de Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Harghita, în Dosarul nr. 716/111/2022; definitivă), Mureş (Sentinţa nr. 448 din 29 iunie 2022, Dosarul nr. 358/102/2022; Sentinţa nr. 44 din 25 ianuarie 2023, Dosarul nr. 2.531/102/2022; Sentinţa nr. 136 din 9 martie 2022, Dosarul nr. 2.912/102/2021; Sentinţa nr. 197 din 7 aprilie 2022, Dosarul nr. 3.043/102/2021, pronunţate de Secţia contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Mureş; definitive) şi Covasna (sentinţele nr. 814 din 28 octombrie 2022 şi nr. 48 din 27 ianuarie 2023, pronunţate de Secţia civilă a Tribunalului Covasna, definitive). În acelaşi sens, a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practica judiciară, al Tribunalului Teleorman. 35. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost formulate argumentele redate în cele de mai jos. 36. Art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 vizează persoanele care au suferit diverse măsuri privative sau restrictive ca efect al instaurării regimului comunist în România, începând cu 6 martie 1945, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol vizează, pe de-o parte, persoanele deportate după 23 august 1944 (data întoarcerii, de către România, a armelor împotriva Puterilor Axei şi dată începând cu care a luptat alături de Puterile Aliate, din care făcea parte şi fosta U.R.S.S.), iar, pe de altă parte, persoanele constituite ca prizonieri de război de către partea sovietică după 23 august 1944 ori reţinute în captivitate după încheierea Armistiţiului. Prin urmare, perioada începând cu care persoanele vizate de alin. (1) al art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 au suferit represalii ca urmare a instaurării regimului comunist nu are legătură cu perioada începând cu care au avut loc deportări în U.R.S.S. sau au fost luaţi sau menţinuţi în captivitate prizonieri de război anterior constituiţi ca atare, această din urmă perioadă fiind considerată, de legiuitorul român, ca începând odată cu momentul în care România a luptat alături de Uniunea Sovietică în Cel de-Al Doilea Război Mondial, dată ce precedă, de altfel, instaurarea regimului comunist. 37. Curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Galaţi, Piteşti, Suceava şi Timişoara au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 38. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României 39. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 40. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 41. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (7) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 42. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 43. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 44. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile cerute cumulativ de lege. 45. În ceea ce priveşte condiţia ca respectiva chestiune de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, aceasta este îndeplinită, instanţa care a formulat sesizarea fiind tribunalul, într-o cauză aflată în faza procesuală a judecăţii în primă şi ultimă instanţă. Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Harghita - Secţia civilă, învestit cu soluţionarea unei contestaţii împotriva unei decizii emise de autoritatea administrativă competentă de respingere a cererii privind stabilirea calităţii de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. b) raportat la art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, sentinţă ce va fi dată de tribunal fiind definitivă conform art. 13 alin. (8) din actul normativ menţionat anterior. 46. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept şi aceea ca problema pusă în discuţie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica instanţei supreme s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării este referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv se impune ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 47. Sub acest aspect, s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări. 48. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017). 49. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite care trebuie arătate în sesizare, cerinţă care rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 50. Or, se constată faptul că instanţa de trimitere nu a demonstrat că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite şi poate genera divergenţe serioase de jurisprudenţă, care să fie inconciliabile din perspectiva sa, pentru a putea ajunge la o soluţie a cauzei. Simpla împrejurare, dedusă din comunicarea punctelor de vedere ale instanţelor şi neavută în vedere de încheierea de sesizare, că există deja hotărâri judecătoreşti pronunţate în ambele sensuri (de recunoaştere şi de refuz al recunoaşterii calităţii de beneficiar al legii a persoanelor înrolate în armata maghiară şi constituite în prizonieri de către armata sovietică după 23 august 1944) nu poate determina reţinerea, ca îndeplinită, a cerinţei existenţei unei probleme de drept veritabile. 51. Dimpotrivă, din cuprinsul punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere reiese că se susţin argumente în favoarea unei singure soluţii, ceea ce nu este de natură să confirme teoria existenţei unei probleme dificile de drept, ce necesită implicarea instanţei supreme în vederea clarificării. 52. Caracterul dificil al problemei de drept nu poate fi suplinit prin prisma factorului cantitativ al numărului mare de cauze apărute recent pe rolul instanţelor judecătoreşti, încă nesoluţionate definitiv şi care pot genera o consistentă practică judiciară neunitară ca urmare a unor interpretări divergente, dacă problema de drept în sine nu este decelată ca atare în actul de sesizare. 53. Chiar dacă eventualele imperfecţiuni ale actului de sesizare [lipsa punctelor de vedere ale părţilor, care nu au fost cerute, fiind efectuată sesizarea la primul termen de judecată şi în lipsa solicitării punctului de vedere al părţilor, deşi art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă obliga instanţa de trimitere în mod explicit să facă acest lucru] nu trebuie translatate pe terenul inadmisibilităţii sesizării ca atare, faţă de circumstanţele concrete ale prezentei sesizări, se constată, în cauză, neconturarea certă a caracterului dificil al problemei de drept. 54. Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, nu de a suplini eventualele lipsuri în motivarea încheierii de sesizare, lipsuri care fac imposibilă sarcina instanţei supreme de a asigura interpretarea unitară a legii. 55. În ceea ce priveşte cerinţa ca această chestiune de drept să fie esenţială, în mod evident de lămurirea ei depinzând soluţionarea pe fond a cauzei, nici aceasta nu este îndeplinită. 56. Astfel, deşi sesizarea priveşte interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la calitatea de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 cu privire la persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după data de 23 august 1944, se constată că argumentaţia respingerii prin decizia emisă de organul competent a fost întemeiată pe aspecte de formă, iar nu pe aspecte de fond care să interpreteze textul legal menţionat. 57. Astfel, atât decizia administrativă atacată, cât şi poziţia pârâtei din faţa instanţei de trimitere au fost motivate exclusiv pe aspecte legate de forţa probantă a înscrisurilor depuse de reclamantă, respectiv pe împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada cu acte oficiale eliberate de organele competente, referitoare la prizonieratul părintelui defunct, ci a depus documente care nu au putut fi considerate pertinente şi concludente pentru dovedirea persecuţiei. 58. Mai concret, s-a reţinut în actul administrativ atacat că documentele depuse la dosarul administrativ nu sunt conforme cu regula instituită de art. 13 alin. (1) teza I din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul că dovedirea situaţiilor trebuie să se facă cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, doar în situaţii excepţionale, cu alte mijloace de probă prevăzute de lege. După cum se arată în certificatul emis de Arhivele Naţionale din Ungaria, copia electronică ataşată conţinând datele prizonierului corespunde copiei făcute după fişele personale de evidenţă a prizonierilor de război, preluată şi păstrată în format electronic de Arhivele Naţionale din Ungaria de la Arhiva Militară de Stat Rusă în conformitate cu acordul dintre cele două instituţii. A mai reţinut actul administrativ atacat că, faţă de prevederile art. 286 alin. (4) din Codul de procedură civilă, deoarece înscrisurile depuse nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, ar fi necesară cel puţin prezentarea unor copii apostilate ale documentelor de către instituţia emitentă a fişelor de prizonier, având în vedere că emitentul este statul rus, stat nonmembru al Uniunii Europene; Arhivele Naţionale din Ungaria deţin doar copii electronice ale copiilor făcute după fişele personale de evidenţă a prizonierilor de război. 59. În mod evident, chestiunea de drept referitoare la reţinerea sau nereţinerea calităţii de beneficiari ai legii şi a persoanelor înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după data de 23 august 1944, este una subsecventă dovedirii, conform regulilor de administrare a probatoriului, a împrejurării de fapt referitoare la situaţia de prizonierat şi nu a fost antamată prin decizia administrativă de respingere. 60. Or, instanţa de trimitere nu a indicat modalitatea în care se va realiza depăşirea acestui motiv de respingere de natură procedurală pentru a se putea ajunge la soluţionarea cererii pe fond direct de către instanţa de judecată; dincolo de orice aspecte legate de forma actului de sesizare, în lipsa depăşirii acestui impediment, nu a fost dovedită modalitatea în care soluţia din cauza respectivă ar fi influenţată de interpretarea ce ar fi dată chestiunii de drept sesizate, cât timp în cauză (prin decizia administrativă de respingere a cererii de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei aferente) se pune exclusiv o problemă de forţă probantă a înscrisurilor. 61. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii se constată că în cauză nu este îndeplinită nici cerinţa legată de noutatea chestiunii de drept supuse analizei. 62. Astfel, chiar dacă dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită sunt relativ recente, problema de practică judiciară este deja una de amploare pe rolul instanţelor de judecată, pe rolul acestora fiind înregistrate şi soluţionate deja numeroase cauze, cu caracter definitiv (fiind cauze ce se judecă în primă şi ultimă instanţă de tribunal), cu soluţii divergente conform celor comunicate în cadrul punctelor de vedere exprimate în cadrul jurisprudenţei comunicate de curţile de apel. 63. În ceea ce priveşte condiţia ca respectiva chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele, se constată că, în mod formal, asupra chestiunii în sine nu există o decizie de unificare şi nici o sesizare având ca obiect un recurs în interesul legii în curs de soluţionare pe această problemă de drept. 64. În concluzie, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea sesizării; atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al mecanismului hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu şi numai în privinţa unor chestiuni de drept dificile de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, sesizarea cu acest obiect nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate impuse de lege. 65. În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, prin Încheierea nr. 1 din 10 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.322/96/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere şi persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după data de 23 august 1944?." Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023. PREŞEDINTELE COMPLETULUI judecător MARIANA CONSTANTINESCU, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Magistrat-asistent, Elena-Mădălina Ivănescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
