Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Societatea S.A.I. Swiss Capital Asset Management - S.A. din Bucureşti şi de Olimpiu-Ionel Blăjuţ în Dosarul nr. 6.262/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Violeta Saranciuc, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care, în esenţă, învederează că textul criticat permite Autorităţii de Supraveghere Financiară să refuze aprobarea numirii într-o funcţie de conducere a unei societăţi de administrare a investiţiilor a unui candidat propus de această societate pentru motive ce ţin de neîndeplinirea condiţiei privind integritatea, fără însă a specifica anumite criterii care să conducă la definirea sau la departajarea acestei noţiuni, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale cu privire la dreptul la liberă iniţiativă şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, raportat la art. 53 din Constituţie, este permisă o restrângere a dreptului fundamental, dar trebuie îndeplinite anumite condiţii ce sunt prevăzute de acest articol. Or, este îndeplinită condiţia scopului legitim, având în vedere că este vorba de piaţa de capital, ce este un domeniu reglementat, însă nu sunt îndeplinite celelalte condiţii: măsura să fie proporţională, necesară într-o societate democratică, să nu fie aplicată în mod discriminatoriu şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau libertăţii respective, astfel cum aceste condiţii au fost dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Prevederile criticate, în afara menţiunii condiţiei generale cu privire la integritate, nu prevăd criterii pentru a evalua atât măsurile luate, cât şi faptele analizate, raportat la gravitatea şi la relevanţa acestora, putând fi luate în considerare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară orice sancţiuni administrative aferente desfăşurării activităţii de conducere a societăţii şi, prin urmare, conducând la o aplicare abuzivă a normelor criticate. În continuare, face trimitere la conţinutul punctului de vedere al Autorităţii de Supraveghere Financiară care însoţeşte încheierea de sesizare, context în care învederează că: nu posibilitatea refuzului Autorităţii de Supraveghere Financiară de numire a organelor de conducere la o societate de administrare a investiţiilor este neconstituţională, ci lipsa unor criterii care să permită o evaluare şi o decizie obiectivă reprezintă elementul de neconstituţionalitate; referirea la transpunerea directivei în materie nu este obiectivă, întrucât directiva în discuţie nu se referă la condiţia integrităţii, ci la reputaţie. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea textului criticat în raport cu art. 21 din Constituţie, susţine că această critică este indisolubil legată de cele antereferite, întrucât nici instanţa judecătorească nu dispune de criteriile şi mecanismele necesare pentru a efectua controlul judecătoresc asupra aspectelor învederate, faţă de dreptul discreţionar al Autorităţii de Supraveghere Financiară de a dispune în materie, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, arată că libertatea economică se exercită în condiţiile legii şi, prin urmare, stabilirea unor condiţii legale nu împietează asupra constituţionalităţii textului criticat. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a textului criticat, în raport cu art. 21 din Constituţie, menţionează că există acces la justiţie, iar instanţa judecătorească urmează să facă judecata în baza cadrului legislativ existent. Cu privire la invocarea art. 53 din Legea fundamentală, învederează că în cauză nu este vorba de un drept sau o libertate fundamentală, pentru a avea incidenţă aceste prevederi constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.262/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, excepţie ridicată de Societatea S.A.I. Swiss Capital Asset Management - S.A. din Bucureşti şi de Olimpiu-Ionel Blăjuţ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri privind anularea deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară prin care a fost respinsă autorizarea modificării componenţei consiliului de administraţie al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prin numirea unui nou membru. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi ale alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 dau un drept de veto Autorităţii de Supraveghere Financiară în situaţia modificării structurii unei societăţi de administrare a investiţiilor, în cazul în care această autoritate administrativă consideră că persoana numită de adunarea generală a acţionarilor în organele de conducere a societăţii nu îndeplineşte condiţia privind integritatea profesională, ceea ce reprezintă o intruziune în organizarea şi funcţionarea unei societăţi, precum şi cu privire la posibilitatea persoanelor alese în contextul dat de a accede la o funcţie de conducere în cadrul societăţii. Se învederează că normele criticate nu prevăd un sistem de evaluare care să stea la baza analizei îndeplinirii condiţiei referitoare la integritatea profesională a persoanelor/candidaţilor, aspect care nu se regăseşte nici în reglementarea infralegală adoptată în aplicarea legii. Astfel, există posibilitatea respingerii şi descalificării unor anumiţi candidaţi pe baza unor motive privind anumite incidente operative sancţionate administrativ şi care nu au nicio legătură cu integritatea profesională a unui candidat, fără a fi justificat raţionamentul aplicat, decizie ce este lăsată exclusiv la discreţia autorităţii administrative. În consecinţă, este restrâns dreptul fundamental privind libertatea economică şi libera iniţiativă, măsură care nu este proporţională cu scopul urmărit dacă nu este însoţită de garanţia unei decizii obiective şi temeinic fundamentate din partea entităţii îndrituite cu aplicarea legii, care ar trebui să opereze cu criterii clare, transparente, având la dispoziţie o grilă de evaluare care să departajeze faptele analizate şi măsurile impuse, în funcţie de gravitatea şi relevanţa acestora. În acelaşi timp, caracterul lacunar al legii îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care nici instanţa judecătorească nu dispune de reperele necesare pentru a analiza hotărârea organului administrativ. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu îngrădesc accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, fiind respectate prevederile art. 53 din Constituţie sau dreptul la un proces echitabil. În acest context, menţionează şi Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 30 iunie 2012, care au următorul cuprins: "(1) S.A.I. [Societatea de administrare a investiţiilor], persoană juridică română, poate fi autorizată de A.S.F. în situaţia în care îndeplineşte cumulativ cel puţin următoarele condiţii: [...] c) pregătirea, experienţa şi integritatea profesională ale membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, ale directorilor/membrilor directoratului, ale auditorilor interni şi ale personalului compartimentului de control intern sunt conforme cu cerinţele impuse de reglementările A.S.F.; [...](7) S.A.I. are obligaţia să respecte condiţiile de autorizare, cerinţele prudenţiale şi de adecvare a capitalului, stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin reglementările A.S.F., pe toată durata desfăşurării activităţii şi va notifica sau va supune în prealabil autorizării, după caz, orice modificare în modul ei de organizare şi funcţionare, în conformitate cu prevederile reglementărilor A.S.F." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) - Principiile supremaţiei Constituţiei şi legalităţii, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie [în componenta privind dreptul la un proces echitabil], ale art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 reglementează înfiinţarea şi funcţionarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea competentă care aplică prevederile acestei ordonanţe de urgenţă, prin exercitarea competenţelor şi prerogativelor stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată prin Legea nr. 113/2013. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, şi îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor acestui act normativ, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). De asemenea, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control, fiind autoritatea competentă la nivel naţional pentru aplicarea şi urmărirea respectării actelor normative de directă aplicabilitate emise la nivelul Uniunii Europene, în domeniile prevăzute de acest act normativ, precum şi pentru transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a acelor prevederi emise la nivelul Consiliului Uniunii Europene, Parlamentului Uniunii Europene, Comisiei Europene, precum şi al altor autorităţi europene. 14. Astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, adoptarea acestui act normativ a fost impusă de transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, ale Directivei 2010/43/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare şi ale Directivei 2010/44/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la fuziunea fondurilor, structurile de tip „master/feeder“ şi procedura de notificare. 15. În ceea ce priveşte piaţa valorilor mobiliare, din analiza cadrului legislativ în materie reiese că aceasta reprezintă o piaţă organizată în cadrul căreia se emit şi se tranzacţionează produse cu specific deosebit, respectiv valorile mobiliare, care sunt instrumente financiare negociabile ce se adresează publicului investitor, destinate mobilizării economiilor băneşti şi disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare, în condiţii de protecţie a investitorilor. Pentru a se oferi fiecărui investitor posibilitatea evaluării riscului investiţional, emisiunile şi tranzacţiile de valori mobiliare se desfăşoară pe o piaţă organizată, respectiv reglementată, sub o strictă supraveghere exercitată de autoritatea de reglementare şi control, şi anume Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condiţii de protecţie a investitorilor. 16. Societatea de administrare a investiţiilor, persoană juridică română, este constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, conform Legii societăţilor nr. 31/1990, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, având ca obiect de activitate administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M.) stabilite în România sau în alt stat membru. Pentru ca o societate de administrare a investiţiilor să funcţioneze trebuie să îndeplinească anumite condiţii de autorizare (ce poate fi suspendată şi retrasă) care sunt prevăzute la art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, din care face parte şi soluţia legislativă criticată în prezenta cauză. 17. Astfel, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, societatea de administrare a investiţiilor poate fi autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în situaţia în care îndeplineşte cumulativ cel puţin următoarele condiţii: „a) societatea este constituită ca o societate comercială pe acţiuni şi include în numele societăţii sintagma «societate de administrare a investiţiilor» sau abrevierea S.A.I.; b) sediul social şi sediul central, după caz, reprezentând sediul principal de desfăşurare a activităţii societăţii de administrare a investiţiilor, sunt situate în România; c) pregătirea, experienţa şi integritatea profesională ale membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, ale directorilor/membrilor directoratului, ale auditorilor interni şi ale personalului compartimentului de control intern sunt conforme cu cerinţele impuse de reglementările Autoritatea de Supraveghere Financiară; d) acţionarii care deţin cel puţin o participaţie calificată în cadrul societăţii de administrare a investiţiilor respectă criteriile stabilite prin reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară privind regulile de procedură şi criteriile aplicabile evaluării prudenţiale a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la o societate de servicii de investiţii financiare; e) face dovada existenţei capitalului iniţial, subscris şi integral vărsat în numerar, stabilit de prezenta ordonanţă de urgenţă; f) cererea de autorizare este însoţită de un plan de afaceri, care prezintă cel puţin structura organizatorică a societăţii; g) are încheiat un contract cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, şi care îndeplineşte criteriile comune stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Camera Auditorilor Financiari din România“. În cazul în care societatea de administrare a investiţiilor se află în legături strânse cu alte persoane fizice sau juridice, Autoritatea de Supraveghere Financiară este în drept să acorde autorizaţia numai în situaţia în care aceste legături nu împiedică exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu va acorda autorizaţia, în situaţia în care cadrul legal sau prevederile administrative ale unei ţări terţe, care guvernează una ori mai multe persoane fizice sau juridice cu care societatea de administrare a investiţiilor are legături strânse, împiedică exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere. Acordarea autorizaţiei poate fi refuzată în cazul în care, deşi sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alin. (1) al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, se consideră în mod fără echivoc că administrarea prudenţială nu poate fi asigurată. 18. Din evaluarea acestor norme, Curtea observă că dispoziţiile art. 9 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 reprezintă o reglementare cu caracter de principiu, ce cuprinde o obligaţie minimală („cel puţin“), cumulativă, pentru ca o societate de administrare a investiţiilor să poată fi autorizată. Aceste reglementări au scopul de a oferi repere cu caracter general de natură să ajute destinatarul normei în operaţiunea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor ce reglementează activitatea acestor societăţi, în concordanţă cu specificul acestora. 19. Cu privire la sfera de cuprindere a unor situaţii ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 20. Faţă de această împrejurare, cu privire la exigenţele de calitate a legii, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, spre exemplu, a reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Or, raportat la aceste considerente, Curtea observă că, în ceea ce priveşte personalul societăţilor de administrare a investiţiilor, membrii consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, directorii/membrii directoratului, auditorii interni şi personalul compartimentului de control intern au pregătire şi experienţă în domeniu, activitatea acestora circumscriindu-se noţiunii de profesionişti. 21. În ceea ce priveşte integritatea, Curtea reţine că, în general, se referă la ansamblul calităţilor pe care o persoană le deţine, onestitate, cinste, probitate, bună reputaţie, respectiv corectitudine în conduita sa, şi poate fi circumscrisă unui sistem de valori şi principii generale, la care se pot adăuga unele specifice anumitor categorii profesionale. Astfel, mai multe acte normative prevăd printre cerinţele generale pentru a ocupa o funcţie şi îndeplinirea celei privind integritatea profesională, spre exemplu, pe lângă actul normativ din care fac parte prevederile criticate, pot fi menţionate: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii etc. 22. În acest context, Curtea observă că referitor la integritatea profesională a persoanelor evaluate în contextul criticat, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, a fost adoptat Regulamentul nr. 14/2015 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 29 decembrie 2015, în prezent abrogat, care la art. 7 prevede că persoana evaluată respectă cerinţele privind buna reputaţie şi integritatea dacă nu există motive obiective şi demonstrabile care determină îndoieli rezonabile în acest sens, pentru ultimii 10 ani de activitate, iar reputaţia şi integritatea persoanei evaluate sunt puse la îndoială în situaţia în care există informaţii cu privire la existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute în cuprinsul acestui articol al regulamentului. Astfel de situaţii constau în: a) condamnarea sau urmărirea penală în cazuri referitoare la: (i) infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-bancară, inclusiv infracţiuni prevăzute de legislaţia referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului; (ii) infracţiuni contra patrimoniului sau alte infracţiuni specifice domeniului economic/financiar; (iii) infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală; (iv) alte infracţiuni prevăzute de legislaţia privind societăţile, falimentul, insolvenţa, precum şi de cea privind protecţia consumatorului; b) investigaţii sau anchete administrative relevante anterioare sau în curs de desfăşurare, acţiuni de punere în aplicare a legii sau impunerea unor sancţiuni administrative pentru nerespectarea dispoziţiilor aplicabile activităţilor reglementate de legislaţia financiar-bancară; c) anchete relevante anterioare sau în curs de desfăşurare, acţiuni de punere în aplicare a legii din partea altor organisme de reglementare sau profesionale; d) comportament profesional care determină îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea persoanei de a exercita atribuţiile corespunzătoare funcţiei, pentru a asigura administrarea corectă şi prudentă a entităţii reglementate. În aplicarea celei din urmă situaţii sunt relevante următoarele aspecte: persoana evaluată nu a dovedit transparenţă, deschidere şi cooperare în relaţiile sale cu autorităţile de reglementare; respingerea, respectiv revocarea, retragerea unei aprobări, apartenenţe sau licenţe pentru practicarea unei activităţi sau profesii ori excluderea sau interdicţia de a mai desfăşura activităţi într-un domeniu de către o autoritate de reglementare; rezultatele financiare ale entităţilor deţinute sau conduse de persoana supusă evaluării sau în cadrul căreia persoana respectivă a avut o participaţie majoritară, luându-se în special în considerare procedurile de reorganizare, faliment şi lichidare nevoluntară şi, dacă este cazul, în ce mod persoana respectivă a contribuit la situaţia care a condus la aceste proceduri; declaraţia de faliment personal, dacă este cazul; indicii rezonabile că persoana evaluată este afiliată unui anumit grup de interese sau unor influenţe externe entităţii, fapt care a afectat în activitatea sa profesională anterioară, afectează sau ar putea afecta corectitudinea, independenţa sau imparţialitatea deciziilor. 23. În prezent, este în vigoare Regulamentul nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2019 (cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Regulamentul nr. 20/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2022, care la art. 12 prevede „cerinţe generale“, iar la art. 13 menţionează „criterii pentru evaluarea reputaţiei, onestităţii şi integrităţii“ persoanei evaluate. 24. În lumina acestor precizări, Curtea reţine că prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi predictibilitate, astfel cum acestea au fost conturate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus redată, şi nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, mai ales că acestea nu trebuie interpretate în mod singular, ci prin raportare la întregul cadru legislativ relevant în materie, cu precădere la piaţa de capital. 25. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, în componenta privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 189 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, în cazul respingerii unei cereri de autorizare, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite o decizie motivată, care poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, iar orice decizie a Autorităţii de Supraveghere Financiară prin care se vatămă drepturile unei persoane fizice sau juridice, recunoscute de această ordonanţă de urgenţă, ori refuzul nejustificat al Autorităţii de Supraveghere Financiară de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de această ordonanţă de urgenţă pot fi atacate în contencios administrativ la instanţa competentă. 26. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 45 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, potrivit acestui articol din Legea fundamentală, este garantată exercitarea în condiţiile legii a accesului liber al persoanelor la o activitate economică. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). 27. Prin urmare, legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele libertăţii economice, în condiţiile în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 25, şi Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). 28. În acest context, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa cu privire la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin care a reţinut că acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, iar exigenţele unor drepturi sau libertăţi fundamentale, spre exemplu accesul liber la justiţie, libertatea individuală, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică, se aplică şi în privinţa persoanelor juridice. În consecinţă, exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragrafele 27 şi 28, Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, şi Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). 29. Aplicând considerentele de principiu mai sus enunţate la normele criticate, Curtea observă că, în contextul dat, libertatea economică trebuie privită în coroborare cu art. 135 alin. (2) din Constituţie. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, societăţile de administrare a investiţiilor au ca obiect de activitate administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, stabilite în România sau în alt stat membru, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară. Societatea de administrare a investiţiilor are obligaţia să respecte condiţiile de autorizare, cerinţele prudenţiale şi de adecvare a capitalului, stabilite prin această ordonanţă de urgenţă şi prin reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară, pe toată durata desfăşurării activităţii, şi va notifica sau va supune în prealabil autorizării, după caz, orice modificare în modul ei de organizare şi funcţionare, în conformitate cu prevederile reglementărilor Autorităţii de Supraveghere Financiară. De asemenea, acestea vor respecta în orice moment, pe parcursul desfăşurării activităţii lor, regulile prudenţiale stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi vor trebui să stabilească, să implementeze şi să menţină politici şi proceduri adecvate care să identifice orice risc de nerespectare a obligaţiilor lor, precum şi riscurile asociate şi să adopte măsuri şi proceduri adecvate pentru minimizarea riscurilor respective şi pentru a permite Autorităţii de Supraveghere Financiară să îşi exercite efectiv prerogativele conferite prin ordonanţa de urgenţă precitată. În exercitarea atribuţiilor sale, aceasta desfăşoară o activitate menită să asigure protejarea investitorilor şi a sistemului financiar în ansamblul său, ceea ce reprezintă o concretizare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. 30. Curtea reţine că instituirea unor condiţii privitoare la autorizarea societăţilor de administrare a investiţiilor ce trebuie îndeplinite de către aceste societăţi şi, în ceea ce priveşte integritatea profesională, de către membrii consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, directorii/membrii directoratului, auditorii interni şi personalul compartimentului de control intern nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere atât rigoare cerinţelor organizatorice, regulilor de conduită, administrării riscului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 şi de legislaţia în materie, precum şi o autoritate morală de necontestat persoanelor care îndeplinesc funcţiile respective, cât şi protejarea interesului general. 31. Faţă de această împrejurare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituţional. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea S.A.I. Swiss Capital Asset Management - S.A. din Bucureşti şi de Olimpiu-Ionel Blăjuţ în Dosarul nr. 6.262/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
