Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 27 din 21 aprilie 2021 referitoare la interpretarea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 27 din 21 aprilie 2021 referitoare la interpretarea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 664 din 6 iulie 2021

Comenteaza legea

Dosar nr. 293/1/2021


┌──────────┬───────────────────────────┐
│          │- preşedintele Secţiei     │
│Daniel    │penale a Înaltei Curţi de  │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie -      │
│          │preşedintele completului   │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ştefan    │- judecător la Secţia      │
│Pistol    │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alin Sorin│- judecător la Secţia      │
│Nicolescu │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Săndel    │- judecător la Secţia      │
│Lucian    │penală                     │
│Macavei   │                           │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia   │- judecător la Secţia      │
│Valeria   │penală                     │
│Lefterache│                           │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina  │- judecător la Secţia      │
│Şerban    │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona    │- judecător la Secţia      │
│Daniela   │penală                     │
│Encean    │                           │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica    │- judecător la Secţia      │
│Aida Popa │penală                     │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia     │- judecător la Secţia      │
│Tatiana   │penală                     │
│Rog       │                           │
└──────────┴───────────────────────────┘

    Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 9.318/328/2018, prin care se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?"

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    Conform art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Săndel Lucian Macavei, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 293/1/2021 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    De asemenea menţionează că la dosar au transmis puncte de vedere Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara şi unele instanţe arondate acestora, precum şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“.
    În continuare, se învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor la data de 29 martie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 293/1/2021.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât tehnica de formulare a întrebării nu permite instanţei supreme o dezlegare de principiu, în abstract, a dispoziţiilor legale invocate de către instanţa de trimitere, aceasta având în vedere exclusiv particularităţile cauzei în care a fost formulată, întrebarea concentrându-se pe calitatea de subiect activ a deţinătorului unui permis de conducere în circumstanţele concrete ale speţei, generând din partea instanţei supreme o dezlegare a fondului pricinii, ceea ce contravine prezentului mecanism de unificare a practicii.
    De asemenea a apreciat că demersul este justificat de opiniile diferite ale membrilor completului de judecată, aspect care s-ar fi rezolvat prin crearea unui complet de divergenţă, nu prin recurgerea la mecanismul de unificare a practicii al întrebării prealabile.
    Pe fondul chestiunii de drept, doamna procuror a arătat că dezlegarea problemei de drept este clară, dispoziţiile legale neavând nevoie de prezenta procedură, întrucât nu sunt susceptibile de interpretare.
    Astfel, instanţa de trimitere este nelămurită dacă, în ipoteza în care un titular al unui permis de conducere înţelege să încalce interdicţia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice după momentul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal şi până la momentul anulării permisului, are sau nu calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal, întrebarea vizând, în concret, dacă sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal.
    În opinia reprezentantului parchetului răspunsul este unul afirmativ, întrucât, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi în ipoteza în care se săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, permisul este reţinut, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
    De asemenea, potrivit art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, perioada deţinerii acestei dovezi înlocuitoare este considerată perioadă de suspendare a dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, perioadă ce începe să curgă din momentul reţinerii permisului de conducere şi eliberării acestei dovezi până la un moment ulterior, care este diferit, în funcţie de natura hotărârii care se pronunţă în cauza respectivă.
    Astfel, în ipoteza în care se pronunţă o hotărâre de achitare, evident că la rămânerea definitivă a acesteia permisul este restituit, iar, în ipoteza în care hotărârea pronunţată în cauză pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal este una de condamnare, intervine anularea permisului de conducere, aceasta fiind o măsură tehnico-administrativă care se dispune de poliţia rutieră.
    În consecinţă, indiferent de intervalul de timp scurs de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la momentul la care intervine anularea permisului de către şeful poliţiei, este evident că titularul permisului nu îşi redobândeşte dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, iar, în măsura în care nesocoteşte această interdicţie, sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Doamna procuror a arătat că, pe fondul cauzei, aceasta ar fi soluţia care s-ar impune, rezultând cu evidenţă din textele legale evocate, însă acest aspect ar atrage inadmisibilitatea sesizării, întrucât textele sunt clare şi nu au nevoie de o interpretare suplimentară de către instanţa supremă.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului în situaţia în care au întrebări de formulat.
    La întrebarea adresată de către doamna judecător Lucia Tatiana Rog - „în ipoteza descrisă, în care variantă de la art. 335 alin. (2) din Codul penal ne-am încadra?“, doamna procuror Marinela Mincă a arătat că suspendarea permisului de conducere durează până la momentul anulării permisului de conducere, între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la anulare, permisul de conducere se consideră suspendat.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.318/328/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?"

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Curtea de Apel Cluj - Secţia penală a fost sesizată cu apelul declarat de către inculpatul X. împotriva Sentinţei penale nr. 430 din data de 9.10.2019 a Judecătoriei T.
    Prin rechizitoriul întocmit în cauză, inculpatul X. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (având dreptul de a conduce suspendat) prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi a art. 43 alin. (1) din Codul penal.
    Prin actul de sesizare a instanţei s-a susţinut că inculpatul, în data de 29.09.2016, a condus pe drumul public un autovehicul, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
    Prin Sentinţa penală nr. 430, pronunţată de Judecătoria T., sau dispus următoarele:
    În baza art. 335 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi a art. 43 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul X. la o pedeapsă de 1 an de închisoare.
    În baza art. 96 alin. (4) din Codul penal s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 7 luni de închisoare, la care a fost condamnat inculpatul, prin Sentinţa penală a Judecătoriei T., definitivă în data de 27.10.2015.
    În baza art. 43 alin. (1) din Codul penal s-a cumulat pedeapsa de 1 an de închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 7 luni de închisoare, aplicându-se pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni de închisoare.
    În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 100 de lei de la urmărire penală).

    Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
    Analizând materialul probator al cauzei, ţinând seama de procesul-verbal de constatare a infracţiunii şi de declaraţiile martorului C., s-a reţinut că, în data de 9.09.2016, ora 19,43, inculpatul a condus un autoturism. Lucrătorii de poliţie au semnalizat să oprească, inculpatul a oprit autoturismul, apoi a plecat în viteză. A fost urmărit de către lucrătorii de poliţie, dar nu a fost ajuns.
    Identitatea inculpatului a fost stabilită prin martorul H., audiat în faţa instanţei, care şi-a menţinut declaraţia.
    Potrivit adresei Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumul public, aspect cunoscut de acesta, conform înştiinţării semnate de el.
    Inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată.
    În cursul urmăririi penale, audiat ca inculpat, a arătat că nu a comis fapta, că autoturismul era folosit de alte persoane, a căror adresă nu a fost indicată.
    Pe de o parte, s-a constatat că declaraţia inculpatului nu se coroborează cu alte probe, iar, pe de altă parte, că procesul-verbal de constatare se coroborează cu declaraţia martorului M.B., care a fost reaudiat de către instanţa de judecată şi şi-a menţinut declaraţia privind faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumul public.
    Din acest motiv, s-a constatat că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului a fost înlăturată prin probele arătate, acesta nefăcând dovada celor susţinute în apărare.
    În drept, fapta inculpatului care, în data de 29.09.2016, a condus pe drumul public un autovehicul având permisul suspendat constituie infracţiunea de conducere cu permis suspendat prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie, cunoscând că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumul public suspendat.
    S-a mai reţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 43 alin. (1) din Codul penal, întrucât, la momentul comiterii acesteia (29.09.2016), inculpatul se afla în termenul de supraveghere al pedepsei de 7 luni de închisoare, la care a fost condamnat prin Sentinţa penală a Judecătoriei T., definitivă în data de 27.10.2015, pentru o infracţiune comisă cu intenţie, prezenta infracţiune fiind comisă în termenul de supraveghere de 2 ani şi 6 luni care s-ar fi împlinit în data de 27.04.2018.
    La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere prevederile art. 74 din Codul penal, ţinând seama de următoarele aspecte: inculpatul nu a fost sincer în cursul urmăririi penale, nu s-a prezentat la judecată, a condus la o oră cu trafic rutier în localitate şi s-a sustras controlului efectuat de lucrătorii de poliţie. Inculpatul are antecedente penale similare privind circulaţia pe drumul public (Sentinţa penală a Judecătoriei T.), dovadă că acesta nu a înţeles condiţiile în care se poate conduce un autovehicul pe drumul public.
    Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul X.

    Problema de drept supusă dezlegării şi punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea problemei de drept
    În sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 29.09.2016, a condus un autovehicul, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a faptului că prin sentinţa penală a Judecătoriei T., definitivă la data de 27.10.2015, fusese condamnat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal. Pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut reţinut permisul de conducere, însă, după rămânerea definitivă a sentinţei penale a Judecătoriei T., nu s-a dispus anularea permisului de conducere, deşi legea impunea acest lucru, astfel cum arată în mod explicit autoritatea competentă - Poliţia Municipiului Câmpia Turzii. În acest context, problema de drept care se pune este aceea dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de 335 alin. (2) din Codul penal persoana care conduce un autovehicul pe drumurile publice, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei.

    Punctele de vedere ale părţilor şi ale Ministerului Public
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că textele relevante sunt clare şi nu impun sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept. Prin urmare, a apreciat că ea ar fi inadmisibilă, sesizarea completului pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare efectuându-se doar în cazul unor texte de lege care pot fi interpretate în mod diferit cu scopul de a unifica practica.
    În ceea ce priveşte textele relevante în speţă a apreciat că acestea ar fi art. 97 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care arată că permisul se reţine de către poliţistul rutier odată cu comiterea unei fapte. Perioada în care permisul este reţinut şi titularul nu are drept de conducere se consideră suspendare, iar permisul se anulează după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    Între cele două momente, respectiv rămânerea definitivă a hotărârii şi anularea permisului, permisul este în continuare reţinut şi niciun text de lege nu prevede restituirea lui temporară pentru ca titularul lui să poată conduce. Permisul rămâne în continuare reţinut, nefiind nicio dispoziţie legală care să facă excepţie de la această regulă, titularul lui neavând dreptul de a conduce.
    Faptul că nu este reglementat un termen sau o procedură foarte riguroasă în care să se dispună anularea permisului de conducere nu schimbă această regulă şi aceste dispoziţii.
    În ceea ce priveşte anularea permisului, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice arată că ea se efectuează de către şeful Serviciului rutier, despre anulare fiind încunoştinţat titularul permisului.
    Titularul permisului, pentru a nu fi expus, în ipoteza în care observă că întârzie această încunoştinţare, are posibilitatea de a efectua demersuri, inclusiv să prezinte personal acea hotărâre în vederea anulării permisului pentru a începe acel an de suspendare care intervine ope legis.
    Ca atare, nu există niciun text de lege în baza căruia permisul să poată fi deţinut după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare până la anularea lui sau ca în acest interval posesorul unui permis reţinut sau persoana judecată sau condamnată să aibă dreptul să conducă. Practic, se discută despre un condamnat al cărui permis încă nu este anulat administrativ. Nu este nicio dispoziţie legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât, până când persoana este judecată, ea este privată de acest drept, şi nu vede niciun argument, nici măcar logic, pentru care, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, o persoană condamnată pentru o infracţiune la siguranţa circulaţiei rutiere să aibă dreptul de a conduce.
    În esenţă, a susţinut că măsura reţinerii permisului echivalează cu pierderea dreptului de a conduce, făcând referire la art. 97 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform căruia perioada în care titularul permisului nu are dreptul de a conduce echivalează cu suspendarea. Or, această suspendare durează pe toată durata procesului până la anularea permisului.
    Apărătorul ales al apelantului inculpat a considerat că perioada pusă în discuţie nu este reglementată clar în lege şi, pentru soluţionarea corectă a cauzei, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea formulată pentru clarificarea acestui aspect şi pentru a se cunoaşte cu exactitate poziţia instanţei supreme din punct de vedere juridic.

    Punctul de vedere al instanţei
    Curtea de Apel Cluj - Secţia penală a făcut trimitere la prevederile legale relevante în cauză, ulterior, membrii completului arătând că au opinii diferite în legătură cu problema de drept.
    Potrivit unei opinii, inculpatul nu are restricţionat dreptul de circulaţie după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere, întrucât nu există nicio prevedere legală care să impună o asemenea sancţiune.
    Fiind vorba de o restrângere a unui drept, este imperios necesar ca aceasta să fie prevăzută de lege într-o modalitate clară şi neechivocă, condiţie neîndeplinită în speţă.
    Odată ce o persoană dobândeşte permis de conducere, regula este că are dreptul de a conduce autovehicule corespunzătoare categoriei permisului de conducere. Pentru motivele limitativ prevăzute de lege, dreptul de a conduce autovehicule poate fi restricţionat. Legislaţia internă cunoaşte patru astfel de situaţii, în care dreptul de a conduce autovehicule este restricţionat: suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, retragerea permisului de conducere, reţinerea permisului de conducere şi anularea permisului de conducere.
    Primele două dintre cele enumerate nu sunt relevante în cauză. Suspendarea dreptului de a conduce autovehicule reprezintă o sancţiune complementară aplicabilă exclusiv în materie contravenţională, fiind reglementată de prevederile art. 209 şi următoarele din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Retragerea permisului de conducere reprezintă măsura tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră în baza unui certificat medico-legal prin care titularul a fost declarat inapt medical, constând în reţinerea documentului şi interzicerea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie (art. 2 pct. 6 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006).
    Cu privire la reţinerea şi anularea permisului de conducere:
    Potrivit prevederilor art. 2 pct. 5 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora reprezintă măsura tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri. Reţinerea permisului de conducere se aplică în materie contravenţională [art. 111 alin. (1) lit. a) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice], în materie penală [art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice], iar în anumite situaţii, chiar şi fără a fi comisă o faptă ilicită.
    Relevantă pentru cauza de faţă este situaţia reţinerii permisului de conducere, în condiţiile art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi anume, ca urmare a constatării comiterii unei fapte prevăzute de legea penală dintre cele limitativ prevăzute de dispoziţia legală citată.
    În contextul analizei problemei de drept ridicate este esenţial a se stabili momentul la care această măsură încetează. Neîndoielnic, măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracţiuni, încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, astfel cum prevede în mod expres art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. De asemenea, chiar şi textul care defineşte legal noţiunea de reţinere a permisului de conducere prevede că măsura rămâne în fiinţă până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii.

    Anularea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, care se dispune în condiţiile art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 203 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre situaţiile în care se dispune anularea permisului de conducere este aceea în care titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal.
    Anularea nu intervine însă de drept, ca urmare a pronunţării hotărârii de condamnare, ci în urma dispoziţiei exprese a şefului serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, astfel cum impun prevederile art. 203 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Actul normativ nu prevede însă termenul în care şeful poliţiei rutiere are obligaţia de a dispune anularea permisului de conducere. În lipsa unei stipulaţii exprese, obligaţia ar trebui executată de îndată, folosind prin analogie legea civilă (art. 1.495 din Codul civil), care reprezintă dreptul comun în toate domeniile [art. 2 alin. (2) din Codul civil]. Îndeplinirea cu celeritate a acestei obligaţii s-ar impune oricum, ca model de bună practică, şi pentru a nu crea o sincopă între perioada reţinerii permisului de conducere şi perioada anulării permisului de conducere.
    Problema care se pune este dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere (bineînţeles, dacă se dispune această măsură), conducătorul auto are dreptul de a conduce autovehicule. Având în vedere că această perioadă nu este supusă vreunei restricţii de circulaţie, a concluzionat că dreptul de a circula subzistă. Mai rămâne întrebarea dacă, atât timp cât autoritatea competentă se află în posesia permisului de conducere, iar conducătorul auto nu îl deţine fizic, acesta din urmă are dreptul de a conduce autovehicule. Analizând în ansamblu prevederile celor două acte normative care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a dedus că, în principiu, voinţa legiuitorului a fost aceea de a impune conducătorului auto obligaţia de a avea asupra sa permisul de conducere sau, dacă este cazul, dovada înlocuitoare a acestuia. Cu toate acestea, dreptul de a conduce autovehicule nu este indisolubil legat de această obligaţie. Permisul de conducere reprezintă o autorizaţie administrativă, iar actul care se eliberează conducătorului auto este, ca natură juridică, înscrisul constatator care probează deţinerea respectivei autorizaţii. Această distincţie se reflectă şi în tratamentul sancţionator aplicabil în cazul nedeţinerii vreuneia dintre acestea. Pe când lipsa autorizaţiei de a circula pe drumurile publice se sancţionează penal, nedeţinerea permisului de conducere valabil emis pe durata conducerii autovehiculului nu se sancţionează, ca regulă, nici măcar contravenţional (sunt sancţionate contravenţional doar neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi al conţinutului celor în vigoare şi conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat).
    Prin urmare, împrejurarea că permisul de conducere se află încă în posesia autorităţii care a dispus reţinerea permisului de conducere, fără un temei legal, nu este de natură a limita în vreun fel dreptul de circulaţie al conducătorului auto, drept de circulaţie care nu este intim legat de posesia înscrisului constatator al autorizaţiei de circulaţie.
    În cele din urmă, a apreciat că o soluţie contrară nu s-ar conforma cerinţelor de previzibilitate necesare unui text de lege. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să îşi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat“; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane care la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita“; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice“. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (de exemplu, cauzele Facini Dori v Recreb, 1994, Foto-Frost v Hauptzollamt Lübeck-Ost, 1987), principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă.
    A apreciat că opinia contrară (aceea în care conducătorul auto are dreptul de circulaţie restricţionat chiar în lipsa unui temei legal clar şi neechivoc reglementat de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere) nu este conformă acestor exigenţe, întrucât cel interesat nu poate deduce din ansamblul normelor care reglementează cele două măsuri tehnico-administrative că ar avea vreo restricţie în ceea ce priveşte dreptul de circulaţie pe drumurile publice.
    Într-o altă opinie, analizând aceleaşi texte normative, se susţine că permisul de conducere este un act administrativ care face dovada dreptului de a conduce autovehicule. Permisul de conducere se reţine şi se eliberează o dovadă fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, conform art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, iar dreptul de a conduce autovehicule se suspendă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, când permisul se restituie, dacă prin hotărâre s-a dispus achitarea, fiind incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi nu ale art. 113 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, fie nu se restituie, întrucât dreptul de a conduce se pierde ca urmare a pronunţării hotărârii definitive de condamnare. Acestea sunt argumentele legale pentru care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se emite un act administrativ prin care este anulat actul administrativ care face dovada existenţei dreptului, respectiv se dispune anularea permisului de conducere, exclusiv în baza hotărârii de condamnare. Prin urmare, între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere sunt incidente dispoziţiile art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, respectiv că perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Textul prezintă o previzibilitate suficientă pentru ca subiecţii de drept să ştie care este conduita nepermisă de lege.

    III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.
    S-au conturat următoarele opinii cu privire la problema de drept sesizată:
    1. Într-o opinie majoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Rupea), Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti - existând la nivelul acestei instanţe şi opinii contrare, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Călăraşi, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle), Judecătoria Maramureş şi Judecătoria Năsăud din circumscripţia Curţii de Apel Cluj (Curtea de Apel Cluj nu şi-a exprimat punctul de vedere, limitându-se la a transmite o decizie a instanţei referitor la problematica în discuţie), Judecătoria Măcin din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi (Judecătoria Tecuci), Curtea de Apel Iaşi (Tribunalul Vaslui şi Judecătoria Iaşi), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Timiş, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Făget, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Reşiţa), s-a susţinut că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere, dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
    În susţinerea acestei orientări, instanţele au făcut trimitere la prevederile legale incidente şi, în esenţă, au achiesat la argumentele reţinute de Curtea de Apel Cluj, astfel cum se regăsesc în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, opinia privind reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

    2. În opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Buzău şi Judecătoria Pătârlagele), Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Brăila, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Lieşti şi Judecătoria Timişoara, s-a apreciat că nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
    În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că inculpatul nu are restricţionat dreptul de circulaţie după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare [potrivit art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, reţinerea permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării unei infracţiuni, încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare] şi până la anularea permisului de conducere conform procedurii instituite de art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, respectiv art. 203 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
    De asemenea, s-a mai reţinut că măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; anularea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă care are temei legal art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 203 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, iar una dintre situaţiile în care se dispune această măsură este atunci când titularul permisului de conducere a fost condamnat definitiv pentru infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (2) şi (4) din Codul penal,art. 335 alin. (2) din Codul penal, art. 336,art. 337,art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal.
    Potrivit art. 203 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, anularea permisului de conducere se dispune în baza dispoziţiei exprese a şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta, fără ca textul să prevadă un termen în care acesta are obligaţia de a dispune anularea permisului de conducere şi, având în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Codul civil, obligaţia de a cere permisul de conducere trebuie executată de îndată, astfel încât, în perioada cuprinsă între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere în condiţiile arătate mai sus, dreptul de a conduce nu este suspendat, conducătorul auto având dreptul de a conduce autovehiculul.

    IV. Jurisprudenţa naţională în materie
    Au fost ataşate punctelor de vedere formulate de către instanţe hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie de la Curtea de Apel Braşov (Decizia penală nr. 631/Ap din 5.11.2020), Curtea de Apel Timişoara (Decizia penală nr. 812 din 11.09.2020 prin care s-a menţinut Sentinţa penală nr. 113 din 17.07.2020 a Judecătoriei Chişineu-Criş şi Decizia penală nr. 1.070/A din 5.11.2020 prin care s-a menţinut Sentinţa penală nr. 1.976 din 23.07.2020 a Judecătoriei Timişoara) şi Judecătoria Slobozia (Sentinţa penală nr. 262 din 24.06.2020).
    Prin considerentele acestor hotărâri a fost susţinută opinia majoritară cu privire la problema de drept supusă dezlegării, întrucât inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Referitor la punctul de vedere minoritar, Curtea de Apel Cluj a transmis Decizia penală nr. 295 din 5 martie 2020 prin care, fiind admis apelul formulat în cauză şi desfiinţată în totalitate sentinţa apelată, a fost achitat inculpatul D.N.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

    V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    În condiţiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat puncte de vedere specialiştilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a opinat în sensul că nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
    În susţinerea concluziilor s-a arătat că, în ceea ce priveşte existenţa dreptului de a conduce ulterior comiterii unei fapte prevăzute de legea penală (dintre cele limitativ prevăzute de lege), sunt relevante următoarele dispoziţii legale:
    - conform art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334,art. 335 alin. (2), art. 336,art. 337,art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;
    – conform art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în situaţiile prevăzute în „art. 336 din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie“.

    Aşadar, în ipoteza comiterii unei fapte prevăzute la art. 336 din Codul penal, de la momentul reţinerii permisului de conducere va opera şi înlăturarea dreptului de circulaţie. Cele două consecinţe juridice sunt însă interdependente, căci „retragerea“ dreptului de circulaţie este o consecinţă directă a reţinerii permisului de conducere în condiţiile mai sus descrise.
    În ceea ce priveşte momentul în care măsura reţinerii încetează (şi implicit „retragerea“ dreptului de circulaţie), dispoziţiile legale în materie nu sunt nici pe departe neechivoce.
    Astfel, singurul „indiciu“ referitor la durata perioadei reţinerii, respectiv momentul în care reţinerea încetează, ne este dat de art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 conform căruia în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, poliţistul rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta.
    Terminologia aleasă de legiuitor, respectiv până la finalizarea procesului penal, sugerează că măsura tehnico-administrativă a reţinerii fără drept de circulaţie operează doar până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Sensul oferit aici sintagmei este confirmat şi de prevederile art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 care se referă la momentul de la care se poate dispune anularea permisului de conducere:
    Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
    - titularul permisului de conducere a fost condamnat, printro hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4),art. 335 alin. (2), art. 336,art. 337,art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal.

    Aşadar, şi din dispoziţia legală de mai sus reiese că reţinerea încetează la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar anularea poate fi dispusă doar după acest moment.
    Pe de altă parte, din sintagma se dispune reiese că efectul juridic al anulării nu se produce ope legis (ca urmare a existenţei unei hotărâri de condamnare), ci el trebuie dispus de către organul competent printr-un act administrativ care apoi trebuie comunicat persoanei vizate pentru a-i deveni opozabil.
    Totodată, spre deosebire de reţinerea permisului de conducere, care nu produce întotdeauna efecte asupra dreptului de circulaţie (dovada înlocuitoare a permisului de conducere reţinut poate fi eliberată şi cu drept de circulaţie), anularea permisului de conducere dispusă prin act administrativ va avea ca efect intrinsec şi „anularea“ dreptului ataşat permisului de a conduce, căci anularea permisului de conducere reprezintă o „ştergere“ a actului administrativ care genera dreptul de a conduce.
    În consecinţă, din dispoziţiile legale de mai sus reiese următoarea cronologie:
    - de la momentul comiterii faptei până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare operează măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere fără drept de circulaţie;
    – după momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare organul competent are obligaţia de a dispune anularea permisului de conducere.

    Din expunerea acestei cronologii reiese că avem de-a face cu un vid legislativ pentru perioada care are ca punct de început încetarea reţinerii (momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) şi momentul dispunerii şi comunicării anulării. În acest „gol“, dreptul persoanei de a conduce nu este afectat pentru că nu există vreun temei legal care să fundamenteze o astfel de restrângere.
    Chiar dacă soluţia mai sus propusă, ce are drept primă cauză acest vid legislativ, nu este una foarte raţională, ea nu poate fi „contrazisă“ printr-o prelungire nelegală a efectelor reţinerii permisului de conducere până la momentul anulării permisului de conducere. Fiind vorba despre restrângerea unui drept („anularea“ lui pentru o perioadă de timp) este cert că această restrângere ar trebui să aibă un temei legal cert şi previzibil.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu a arătat că inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din momentul în care permisul i-a fost reţinut ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Această suspendare a dreptului de a conduce operează „sine die“, în baza dispoziţiilor din art. 97 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu acelea din alin. (3) al aceluiaşi articol. În mod evident, reţinerea permisului de conducere urmată de eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie va conduce la suspendarea dreptului de a conduce.
    Potrivit art. 113 alin. (1) lit. a) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere se restituie titularului „la expirarea perioadei de suspendare“ (dacă această perioadă este stabilită de organele competente), respectiv „în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat“. În absenţa ipotezelor de restituire a permisului de conducere, acesta va rămâne în continuare „reţinut“, iar pe cale de consecinţă şi dreptul de a conduce autovehicule va fi suspendat în continuare. Toate celelalte situaţii enumerate în art. 113 nu au aplicare în speţă. Ulterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se va proceda la anularea permisului în temeiul hotărârii definitive de condamnare.
    În intervalul de timp scurs de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea administrativă a permisului de conducere nu se poate susţine că persoana în cauză îşi recapătă dreptul de a conduce autovehicule, chiar dacă dispoziţiile art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 prevăd că persoanei i se pune în vedere „că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta“. Aceste dispoziţii legale nu sunt însă aplicabile în speţă, deoarece ele se referă la persoanele care nu au asupra lor permisul de conducere (de exemplu, l-au uitat acasă) şi care vor trebui să îl predea ulterior organelor de poliţie.
    Or, în speţa supusă atenţiei, persoana în cauză avea deja suspendat dreptul de a conduce, fiindu-i reţinut anterior permisul de către organele de poliţie şi deci premisa aplicării dispoziţiilor art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 nu este incidentă. În mod cert, finalizarea dosarului penal, indiferent de soluţie, nu va antrena automat reluarea dreptului de a conduce autovehicule, deoarece, conform art. 191 alin. (2) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă titularul, până la restituire (dacă persoana a fost achitată ori s-a anulat procesul-verbal de constatare a contravenţiei) sau, după caz, până la anularea documentului.
    În concluzie, cu privire la problema de drept expusă, s-a opinat în sensul că persoana care conduce un autovehicul pe drumurile publice după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a arătat că, în ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a decis să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept expusă, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    Ca atare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe:
    - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

    Verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, rezultă că sunt îndeplinite cele trei condiţii: prima condiţie este îndeplinită, cauza aflându-se în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală, învestit cu soluţionarea conflictului de drept penal în ultimă instanţă (apel împotriva unei sentinţe penale pronunţate de către judecătorie); este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, respectiv existenţa relaţiei de dependenţă între dezlegarea pretinsei chestiuni de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv apelul cu care este învestită Curtea de Apel Cluj, are legătură directă cu încadrarea juridică ce urmează a fi dată faptei deduse judecăţii prin raportare la elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a arătat că, raportat la starea de fapt care a generat sesizarea, trimiterea în judecată a avut la bază o sentinţă penală anterioară, rămasă definitivă, prin care inculpatul fusese condamnat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal. Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acesta a fost depistat în trafic conducând un autovehicul pe drumurile publice, cu toate că la acel moment permisul de conducere nu fusese încă anulat de către organele de poliţie. După rămânerea definitivă a sentinţei penale menţionate nu s-a dispus anularea permisului de conducere, deşi legea impune acest aspect în sarcina şefului poliţiei competente.
    Astfel, la data depistării în trafic a inculpatului acesta fusese anterior condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, însă nu îi fusese anulat permisul de conducere de către şeful poliţiei, aşa cum prevede legea.
    Instanţa de trimitere a arătat, în mod corect, temeiurile de drept care stau la baza analizei chestiunii de drept invocate, relevante fiind dispoziţiile art. 111 şi art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    A opinat în sensul de a se ralia primei opinii exprimate de către instanţa de trimitere potrivit căreia inculpatul nu are restricţionat dreptul de circulaţie după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere, întrucât nu există nicio prevedere legală care să impună o asemenea sancţiune.
    După cum a reţinut şi instanţa de trimitere, în prezenta cauză trebuie supuse analizei situaţiile reţinerii permisului de conducere, precum şi a anulării acestuia.
    Astfel, în materie penală, relevantă pentru analiza situaţiei care a generat chestiunea de drept controversată devine ipoteza reţinerii permisului de conducere potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ca urmare a constatării comiterii unei fapte prevăzute de legea penală dintre cele limitativ prevăzute de lege.
    Când încetează această măsură tehnico-administrativă? Dispoziţiile legale existente la acest moment lămuresc această întrebare, art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 stabilind faptul că măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracţiuni, încetează la finalizarea dosarului penal (instanţa de trimitere se referă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare).
    Totodată, legiuitorul defineşte noţiunea de reţinere a permisului de conducere, stabilind că aceasta rămâne în fiinţă până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii.
    Prin urmare, indiferent de soluţia pronunţată pe fond în materie penală, la data rămânerii definitive a acesteia măsura reţinerii permisului încetează.
    De aceea, ulterior acestui moment, pentru ca persoana cu privire la care s-a pronunţat hotărârea de condamnare să nu îşi poată exercita dreptul de a conduce, este necesară activarea unei alte instituţii de drept, după cum arătam, măsura reţinerii permisului de conducere nemaifiind în fiinţă.
    Aşadar, legiuitorul stabileşte că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă sa produs una dintre faptele prevăzute la art. 114 [art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002].
    Prin urmare, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, pentru a ne afla în situaţia anulării permisului de conducere este nevoie de îndeplinirea unei condiţii suplimentare, anume aceea de a exista dispoziţia expresă de anulare emisă de poliţia rutieră.
    Astfel, simpla existenţă a hotărârii de condamnare nu este suficientă pentru a stabili că permisul de conducere este anulat, atâta vreme cât nu există şi o dispoziţie în acest sens care să emane din partea poliţiei rutiere.
    Se naşte astfel un aparent vid temporal între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (dată la care încetează măsura reţinerii permisului de conducere) şi momentul dispoziţiei de anulare a permisului de conducere de către poliţia rutieră.
    Legiuitorul nu prevede în acest sens termenul în care poliţia rutieră trebuie să dispună cu privire la anularea permisului. Cu toate acestea, oricât de scurt sau de lung ar fi acest termen, persoana condamnată nu are înlăuntrul lui permisul de conducere nici anulat, nici reţinut, deci se poate bucura de toate drepturile care derivă din existenţa în fiinţă a acestui act, inclusiv dreptul de a conduce.
    Prin urmare, chiar dacă aparent paradoxal, condamnarea definitivă îl repune în drepturi pe inculpat (persoană condamnată la momentul rămânerii definitive a hotărârii), acesta bucurânduse de dreptul de a conduce (care nu i-a fost interzis prin hotărâre) până la momentul anulării permisului de conducere de către poliţia rutieră.
    Neexistând nicio prevedere legală şi nicio dispoziţie a vreunui organ (judiciar sau administrativ) care să interzică dreptul de a conduce între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi momentul anulării permisului de conducere, persoana condamnată are dreptul de a conduce în fiinţă, putându-se bucura de exercitarea acestuia în toată această perioadă.
    În concluzie, s-a apreciat că persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a arătat că, în cazul în care prin hotărâre judecătorească s-a dispus o soluţie de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, împotriva celui vinovat se dispune reţinerea permisului de conducere. Este de la sine înţeles că şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se menţine măsura reţinerii permisului de conducere.
    După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, permisul rămâne în continuare reţinut, în baza aceleiaşi măsuri tehnico-administrative, întrucât în acest caz nu există temei pentru restituire, dispoziţiile art. 113 alin. (3) lit. a) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nefiind aplicabile, ci se pregăteşte aplicarea celeilalte măsuri tehnico-administrative, respectiv anularea permisului de conducere de către autoritatea extrajudiciară competentă.
    A considerat că inculpatul rămâne în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că nu are dreptul de a conduce din momentul în care, în urma reţinerii permisului la momentul constatării faptei, i se eliberează o dovadă fără drept de circulaţie. Din moment ce nu poate conduce pe parcursul procesului când este prezumat nevinovat, când planează incertitudinea asupra existenţei infracţiunii, după hotărârea de condamnare cu atât mai mult nu ar avea dreptul să conducă. De asemenea, din moment ce, potrivit art. 24 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, este clar, pentru identitate de raţiune, că, în urma condamnării definitive pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, condamnatul pierde dreptul de a conduce. Din acest moment el trebuie să acţioneze conform art. 116 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    Problema de drept porneşte de la faptul că anularea permisului ca măsură tehnico-administrativă nu operează de drept sau prin dispoziţia instanţei, fără nicio altă formalitate (la data rămânerii definitive a soluţiei de condamnare), ci se dispune de autoritatea competentă.
    Prin urmare, deşi între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care se dispune anularea permisului de conducere şi momentul în care este pusă în aplicare măsura tehnico-administrativă nu putem discuta de un permis anulat, a considerat că se poate aprecia în mod rezonabil că exerciţiul dreptului de a conduce este suspendat, ca urmare a reţinerii permisului de conducere.
    De altfel, însuşi legiuitorul, prin art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a asimilat perioada în care persoana nu are dreptul de a conduce cu suspendarea dreptului de a conduce, iar interpretarea coroborată a reglementărilor privind suspendarea exerciţiului de a conduce, anularea permisului, reţinerea şi restituirea ne îndreptăţeşte să apreciem că în urma hotărârii definitive de condamnare se pierde dreptul de a conduce, ipoteza fiind asimilată suspendării exerciţiului dreptului de a conduce.
    Procedând astfel, se ajunge la o asimilare a reţinerii permisului de conducere cu o suspendare a dreptului de a conduce şi includerea acesteia în sfera de aplicare a normei de incriminare prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    În concluzie, s-a apreciat că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce pe drumurile publice.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ a arătat că, din analiza elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, constatăm că subiectul activ poate fi o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
    Noţiunea de „suspendare a exercitării dreptului de a conduce“ nu este reglementată în mod expres în legislaţie, astfel că definirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal se face prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 18 din 29 octombrie 2019 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2020, a reţinut următoarele:
    "În concepţia legiuitorului, suspendarea exercitării dreptului de a conduce reprezintă, în primul rând, o sancţiune contravenţională complementară.
    În acest sens sunt dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: (...) b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat.
    Natura de sancţiune contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se desprinde dintro serie de dispoziţii cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 103 alin. (1) lit. a) şi b).
    În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinerea permisului de conducere (fără drept de conducere sau cu drept de conducere, dar ulterior expirării duratei pentru care s-a acordat dreptul de conducere) dispusă ca măsură tehnico-administrativă de către poliţistul rutier este asimilată cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce, în temeiul art. 97 alin. (3) din acelaşi act normativ (Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce). În acest punct de analiză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au natura unor dispoziţii generale care să reglementeze toate situaţiile ce pot fi asimilate unei suspendări a dreptului de a conduce. Aceste dispoziţii legale, prin voinţa legiuitorului, privesc exclusiv măsura tehnico-administrativă a reţinerii/retragerii/anulării permisului de conducere, urmată de eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul reţinerii permisului de conducere."

    Faţă de considerentele deciziei expuse anterior, a constatat că reţinerea permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal este asimilată cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce dispusă în temeiul art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    În ceea ce priveşte analiza momentului la care încetează măsura exercitării dreptului de a conduce s-a arătat că, potrivit art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, permisul de conducere se restituie titularului (încetează în mod automat şi măsura suspendării dreptului de a conduce) în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului.
    Cu toate acestea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu prevede dispoziţii referitoare la încetarea măsurii suspendării dreptului de a conduce în situaţia pronunţării unor hotărâri definitive de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal.
    Singurele dispoziţii care fac referire la perioada pentru care se dispune măsura suspendării dreptului de a conduce sunt cuprinse în art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că până la finalizarea dosarului penal, conducătorul autovehiculului nu mai are dreptul să conducă autovehicule.
    Faţă de această dispoziţie s-a arătat că măsura suspendării dreptului de a conduce încetează la momentul soluţionării dosarului penal, moment care poate fi reprezentat şi de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare.
    În ceea ce priveşte anularea permisului de conducere, această măsură se dispune şi în cazul în care titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal.
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în cuprinsul art. 114 alin. (3) că procedura anulării permisului de conducere se stabileşte prin regulament.
    Potrivit art. 203 alin. (1) lit. a) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, dispusă de o instanţă din România.
    În acest context, a apreciat că între momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare la infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal şi momentul dispunerii măsurii anulării permisului de conducere de şeful serviciului poliţiei române, persoana condamnată nu are dreptul de conducere suspendat.
    Pe cale de consecinţă, a apreciat că nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
    În sprijinul acestei opinii a mai precizat că principiul legalităţii incriminării şi pedepsei presupune că nicio faptă nu poate fi considerată infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de lege pentru fapta comisă (nulla poena sine lege).
    Legalitatea incriminării şi a pedepsei apare ca una dintre cele mai importante limitări ale lui ius puniendi, ea reprezentând principala garanţie a securităţii juridice a cetăţeanului în faţa dreptului penal.
    Acest deziderat de securitate presupune în mod necesar posibilitatea oricărei persoane de a cunoaşte, anterior comiterii, faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii lor.
    Mai mult, în cuprinsul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhomi împotriva României din 24 mai 2007, definitivă la 24 august 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, s-a apreciat că analogia în defavoarea inculpatului este unanim considerată ca fiind inadmisibilă, iar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră, între altele, interdicţia aplicării legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului, de exemplu, prin analogie.

    VII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Cu Adresa nr. 158 din 10 februarie 2021, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat răspunsul cu privire la problematica în discuţie, acesta fiind reprezentat de înaintarea deciziilor nr. 119/A din 21 mai 2020 şi nr. 413 din 9 decembrie 2014 ale Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În acest sens, s-a precizat că, deşi în jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii prin care să fie rezolvată în mod direct problema de drept dedusă interpretării în Dosarul nr. 293/1/2021, deciziile anterior menţionate cuprind considerente relevante pentru soluţionarea acesteia.

    VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu Adresa nr. 215/C/248/III-5/2021 din data de 3 februarie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal a înaintat concluziile formulate asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept.
    În concluziile formulate, în temeiul art. 475 - art. 477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării vizând calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal a persoanei care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice să fie respinsă, ca inadmisibilă.
    În urma analizei de admisibilitate a sesizării, efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a susţinut că instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Cluj - Secţia penală învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii, iar chestiunea de drept nu face obiectul niciunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Însă s-a susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări.
    Introducerea în Codul de procedură penală a mecanismului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are drept scop asigurarea unei practici unitare.
    Sub acest aspect, prin Decizia nr. 15 din 28 mai 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 3 august 2020), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul procedurii pendinte este de a da dezlegări unor veritabile şi dificile probleme de drept.
    În egală măsură, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut, prin Decizia nr. 6 din 2 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016), că „(...) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, poate fi admisibilă doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Pe cale de consecinţă, este admisibilă întrebarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora“.
    Aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, opiniile contrare asupra modului de interpretare a dispoziţiilor legale în materia circulaţiei pe drumurile publice aparţin membrilor aceluiaşi complet de judecată învestit cu soluţionarea apelului declarat de inculpat, fără a fi susţinute de abordări doctrinare sau jurisprudenţiale divergente.
    Or, într-o asemenea situaţie, calea procedurală de urmat este cea a constituirii unui complet de divergenţă potrivit art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevede că, în situaţia în care, în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.
    Nefiind astfel vorba de asigurarea unei practici unitare, ci de soluţionarea unei divergenţe între membrii unui complet de judecată, s-a susţinut că sesizarea nu a fost formulată în scopul prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, de a se pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, ci se urmăreşte ca instanţa supremă să se substituie unui membru al completului de divergenţă, ceea ce echivalează cu soluţionarea cauzei, demers care este inadmisibil.
    Pe de altă parte, problema de drept nu prezintă dificultăţi de rezolvare, doctrina şi practica judiciară fiind unitare în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal în ipoteza semnalată.
    În concret, problema de drept care se cere dezlegată urmăreşte a clarifica dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere, inculpatul are sau nu restricţionat dreptul de a conduce autovehicule.
    Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere se reţine când titularul a săvârşit, între altele, infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal. Conform alineatului (2) al acestui articol, la reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alineatul (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare. Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede faptul că, în situaţia menţionată la art. 336 din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
    Perioada deţinerii dovezii înlocuitoare fără drept de circulaţie - în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul - se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conform art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    Această perioadă de suspendare a dreptului de a conduce va începe la momentul reţinerii permisului şi eliberării dovezii înlocuitoare şi se va finaliza la un moment ulterior, diferit în funcţie de hotărârea judecătorească adoptată, în raport cu care titularul va primi sau nu permisul de conducere şi, implicit, va recăpăta sau nu dreptul de a conduce autovehicule.
    Într-un prim caz, permisul de conducere va fi restituit titularului la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, în conformitate cu art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    În al doilea caz, respectiv în situaţia în care titularul permisului este condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunea prevăzută la art. 336 din Codul penal, permisul de conducere nu va fi restituit titularului, ci va fi anulat de poliţia rutieră. Măsura anulării nu va fi luată prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare, deoarece, potrivit art. 97 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, anularea permisului reprezintă o măsură tehnico-administrativă care se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114 din aceeaşi ordonanţă, între care şi infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal.
    Prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care sa dispus condamnarea pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, cum este cea prevăzută de art. 336 din Codul penal, inculpatul nu redobândeşte dreptul de a conduce autovehicule, lipsa antecedentelor penale pentru astfel de infracţiuni fiind o condiţie de deţinere a permisului de conducere, aşa cum rezultă din art. 24 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Redobândirea dreptului de a conduce va presupune un nou examen pentru obţinerea permisului cu respectarea prevederilor art. 116 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
    Văzând şi dispoziţiile din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 şi coroborând prevederile legale menţionate mai sus din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, rezultă faptul că titularul permisului nu are dreptul de a conduce autovehicule între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la momentul anulării permisului de conducere, fiind incidente în continuare dispoziţiile art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, exercitarea dreptului de a conduce fiind suspendată până la data anulării permisului de conducere pe cale administrativă. Anularea permisului de conducere reprezintă o formalitate administrativă, de punere în executare a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, care nu implică parcurgerea altor proceduri.
    În practica judiciară au existat condamnări pentru fapta de a conduce pe drumurile publice un autovehicul într-o perioadă în care permisul era reţinut (permisul fusese reţinut deoarece anterior autorul condusese pe drumul public un autovehicul aflându-se în stare de ebrietate), iar exercitarea dreptului de a conduce fusese suspendată, ori în cazul în care permisul era anulat.
    Referitor la anularea permisului de conducere, doctrina a reţinut că aceasta este o măsură tehnico-administrativă [art. 97 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002], care se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114 lit. a), b),d), e) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, şi în cazul în care titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal. Totodată, s-a concluzionat că nu este posibil ca instanţele să dispună anularea unui permis de conducere atunci când constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege, deoarece măsura are o natură eminamente administrativă, fiind doar o consecinţă a actului de justiţie înfăptuit de instanţele penale. Dacă înştiinţarea despre măsura tehnico-administrativă nu a fost transmisă persoanei, iar aceasta a condus, ea săvârşeşte infracţiunea cu aceeaşi încadrare - art. 335 alin. (1) din Codul penal, dar pe teza suspendării exercitării dreptului ca urmare a reţinerii permisului de conducere.
    În ceea ce priveşte suspendarea exercitării dreptului de a conduce, în doctrină s-a arătat că aceasta poate interveni ca urmare a reţinerii permisului de conducere, dacă titularul nu are dreptul de a conduce. Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere se reţine dacă titularul său a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal. Conform art. 111 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. Reţinerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, dispusă de poliţistul rutier conform art. 97 alin. (2) din ordonanţă. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, ca urmare a reţinerii permisului, este asimilată perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce [art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002]. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce va dura până la momentul restituirii permisului, în cazurile prevăzute de art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    În aplicarea art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dacă ulterior reţinerii permisului şi după condamnarea definitivă în cauza penală, care a constituit premisa legală a anulării permisului de conducere, şeful poliţiei rutiere a comunicat persoanei că permisul de conducere i-a fost anulat, atunci fapta se va încadra pe teza anulării din art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Însă în situaţia în care nu se făcuse această comunicare până la data noului act de conducere, dar făptuitorul cunoştea că, urmare a măsurii tehnico-administrative a reţinerii, el avea suspendat exerciţiul dreptului de a conduce, atunci fapta se încadrează în teza suspendării exercitării dreptului de a conduce din acelaşi art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    În acord cu abordările doctrinare, şi opiniile ilustrate de jurisprudenţă converg către reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Astfel, s-a arătat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc faptul că, în situaţia existenţei unei condamnări definitive pentru infracţiuni din acest act normativ, automat permisul de conducere este anulat. În acest sens, prevederile trebuie cunoscute de orice conducător auto şi este imposibilă invocarea necunoaşterii legii. Comunicarea hotărârii de anulare a permisului auto după data săvârşirii noii fapte nu constituie situaţia-premisă a stabilirii infracţiunii, astfel că se impune condamnarea inculpatului, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, actualul art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Tot sub aspectul anulării permisului de conducere auto s-a mai reţinut că instanţele penale nu au competenţa materială de a dispune în acest sens atunci când constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, întrucât permisul este un act administrativ, iar, potrivit art. 203 alin. (1) lit. a) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, atributul anulării permisului de conducere auto revine şefului serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătoreşti de condamnare rămasă definitivă.
    Inclusiv jurisprudenţa anterioară modificărilor legislative intervenite în această materie a fost unitară.
    Astfel, s-a stabilit că, din coroborarea art. 98 lit. b), art. 100 şi art. 101 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care prevăd cazurile de reţinere, restituire a permisului auto şi de anulare a acestuia, în forma iniţială a legii, dispoziţii care în esenţa lor se regăsesc şi în forma actuală a actului normativ, rezultă că, de la momentul reţinerii permisului auto şi până la data anulării acestuia, inculpatul nu are dreptul de a conduce autovehicule. Potrivit art. 230 lit. c) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, în vigoare la data săvârşirii infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea la momentul respectiv, în cazul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, permisul de conducere se reţine fără dreptul de a circula, fiind incidente dispoziţiile art. 86 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, actualul art. 335 alin. (2) din Codul penal. Argumentele invocate în apărare, în sensul că permisul de conducere a fost anulat ulterior după 4 ani, nu au fost considerate relevante întrucât în sarcina inculpatului nu a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de conducere a autovehiculului de către o persoană având permisul de conducere anulat, ci infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, o altă modalitate de comitere a faptei penale reglementată prin prevederile art. 86 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, actualul art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    Totodată, în practica judiciară s-a subliniat că suspendarea dreptului de a conduce ca efect al reţinerii permisului de conducere subzistă până la restituirea lui, în caz de achitare, iar pentru infracţiunea cercetată este lipsită de relevanţă juridică, în sensul înlăturării vinovăţiei, apărarea inculpatului referitoare la necomunicarea anulării permisului de conducere imediat după definitivarea hotărârii anterioare de condamnare. Apărarea avansată de inculpat, referitoare la necomunicarea la timp a anulării permisului de conducere, adică imediat după definitivarea hotărârii de condamnare, nu prezintă niciun fel de importanţă juridică sub aspectul înlăturării vinovăţiei, câtă vreme suspendarea dreptului de conducere ca efect al reţinerii acestui document subzistă până la restituirea lui în caz de achitare pentru infracţiunea cercetată.
    Din aceeaşi perspectivă s-a arătat că este puţin credibil ca inculpatul, care a obţinut un permis de conducere auto, să nu cunoască prevederile conţinute de actele normative care reglementează materia, întrucât acestea au constituit obiectul unei examinări teoretice, invocarea, în susţinerea apărării formulate, a unor vicii privind anularea sau comunicarea anulării permisului de către poliţia rutieră nu este altceva decât o apărare pro causa.
    În concluzie, doctrina şi practica judiciară sunt unitare şi constante în materia analizată, ilustrând că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere pe cale administrativă, inculpatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, acesta putând fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, prin urmare întrebarea formulată de instanţa de sesizare nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept.

    IX. Dispoziţii legale incidente
    Codul penal

    "ART. 335
    Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
    (...)
    (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    ART. 336
    Art. 336 - Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
    (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

    "ART. 24
    (...)
    (6) Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).
    (...)
    ART. 96
    (...)
    (2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: (...)
    b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
    ART. 97
    (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:
    a) reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; (...)
    c) anularea permisului de conducere; (...)
    (2) Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.
    (3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (...)
    (5) Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114.
    (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin regulament.
    (...)
    ART. 103
    (...)
    (8) În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
    (...)
    ART. 110
    În cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranţă prevăzută la art. 108 lit. c) din Codul penal, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune pe întreaga perioadă cât durează interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicul.
    ART. 111
    (1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: (...)
    b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334,art. 335 alin. (2), art. 336,337,art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal; (...)
    (2) La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.
    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în cele menţionate la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336,337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
    (...)
    ART. 113
    (1) Permisul de conducere se restituie titularului: (...)
    e) în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului [...];
    ART. 114
    (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri: (...)
    b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printro hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;
    (...)
    (3) Procedura anulării permisului de conducere se stabileşte prin regulament.
    (...)
    ART. 116
    (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
    a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
    b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
    c) a intervenit amnistia;
    d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal a expirat sau a fost revocată."

    Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare

    "ART. 2
    În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (...)
    5. reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora - măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri;
    (...)
    ART. 190
    (1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
    ART. 191
    (...)
    (2) Permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă titularul, până la restituire sau, după caz, până la anularea documentului.
    (...)
    ART. 193
    (1) Conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie însoţit de poliţistul rutier sau, după caz, de poliţistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    (2) După recoltarea probelor biologice, poliţistul rutier reţine permisul de conducere şi eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
    (...)
    (4) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, poliţistul rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care io înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta.
    (...)
    ART. 203
    (1) Anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune:
    a) de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, dispusă de o instanţă din România;
    b) de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, pronunţată de către o autoritate străină competentă, pentru o infracţiune săvârşită de titular pe teritoriul statului respectiv, dacă pentru fapta săvârşită legislaţia română prevede această măsură.
    (2) Anularea permisului de conducere al persoanei decedate se dispune de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia titularul a domiciliat, în condiţiile existenţei unui certificat de deces.
    (3) Măsura anulării permisului de conducere se comunică, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului permisului de conducere, la domiciliul acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1).
    (4) În termenul prevăzut la alin. (3), permisul de conducere se transmite de serviciul poliţiei rutiere care a dispus anularea la autoritatea competentă care l-a eliberat, în vederea efectuării menţiunii în evidenţă.
    ART. 219
    (...)
    (2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare."

    Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 5
    (1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare (...)
    (3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
    a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
    b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
    c) închiderea unităţii;
    d) blocarea contului bancar;
    e) suspendarea activităţii agentului economic;
    f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
    g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

    (4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.

    X. Opinia judecătorului-raportor
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 9.318/328/2018 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar, în măsura în care ar fi depăşit stadiul inadmisibilităţii, în sensul admiterii sesizării formulate şi stabilirii că, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, persoana condamnată nu are dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 9.318/328/2018, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    XI.1. Sub aspectul admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior enunţate.
    Astfel, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală este învestită, în Dosarul nr. 9.318/328/2018, cu soluţionarea apelului declarat de un inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 430 din data de 9.10.2019 a Judecătoriei Turda.
    În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei (Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014).
    Or, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, care depinde de soluţia adoptată cu privire la îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal.
    În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare.
    În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

    XI.2. Dezlegarea chestiunii de drept supusă dezbaterii
    Art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor face menţiunea potrivit căreia sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Ele sunt enumerate la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, completându-se, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, cu cele prevăzute în acte normative speciale, printre care şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    Având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, sancţiunile contravenţionale complementare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 corespund unei necesităţi primordiale privind interesele siguranţei rutiere (Decizia Curţii Constituţionale nr. 427 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011).
    Articolul 96 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ prevede ca sancţiune complementară - suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), în Decizia de inadmisibilitate dată la 7 decembrie 1999, în Cauza Michel Pewinski c. Franţei (Cererea nr. 34.604/97), a statuat că suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care-l prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră.
    În vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, agentul constatator procedează la reţinerea permisului de conducere.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 210 din regulamentul de aplicare a acestui act normativ, reţinerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere. Măsura se dispune de poliţistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.
    Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce [art. 97 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002].
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, în paragraful 62, a statuat cu claritate că „măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere are natura juridică a punerii în executare a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce“.
    În acelaşi sens, pe calea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 18 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2020, s-a constatat că „reţinerea permisului de conducere [fără drept de conducere sau cu drept de conducere (...)] dispusă ca măsură tehnico-administrativă de către poliţistul rutier este asimilată cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce, în temeiul art. 97 alin. (3) din acelaşi act normativ.
    Incidenţa „suspendării exercitării dreptului de a conduce“ raportat la chestiunea de drept supusă dezlegării naşte însă problema perioadei de timp până când durează aceasta.
    Textul art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 alocat sancţiunilor contravenţionale complementare, ce au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, prin alin. (2) lit. b), prevede în mod expres sintagma „suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat“.
    Un alt argument care vine în sprijinul tezei ce susţine ideea duratei limitate a sancţiunii complementare este faptul că suspendarea are o perioadă precis determinată în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite şi nu poate depăşi 30/60/90 de zile, după caz.
    În cazul suspendării ca urmare a aplicării unei măsuri de siguranţă pentru săvârşirea de infracţiuni sau de fapte prevăzute de legea penală, măsura suspendării subzistă pe întreaga perioadă cât durează măsura de siguranţă, potrivit dispoziţiilor art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    În mod explicit, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 97 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 190 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, ambele cu modificările şi completările ulterioare, la momentul constatării faptei, poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia, eliberând totodată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, în cazul în care titularul permisului a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal. Potrivit prevederilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea clasării, renunţării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti“.
    De asemenea, potrivit prevederilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e) (permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti“.
    Nu în ultimul rând, neîndoielnic, măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracţiuni, încetează la definitivarea dosarului penal, astfel cum prevede în mod expres art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
    Articolul 193 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede: „(1) Conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie însoţit de poliţistul rutier sau, după caz, de poliţistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. (2) După recoltarea probelor biologice, poliţistul rutier reţine permisul de conducere şi eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie. (...) (4) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, poliţistul rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal (...).“
    Aşadar, pentru ipoteza în care se constată săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, legiuitorul prevede expres că suspectul nu va mai avea dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal.
    Regimul juridic al reţinerii permisului de conducere instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuie să fie acelaşi pentru toate infracţiunile menţionate în cuprinsul art. 111. Prin urmare, aceeaşi este şi durata măsurii interdicţiei de a conduce pe care poliţistul o ia atunci când constată săvârşirea oricăreia dintre aceste infracţiuni - conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.
    Astfel, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu poate dura decât până la soluţionarea definitivă a dosarului penal.
    Ulterior, dacă dosarul penal se finalizează printr-o soluţie de clasare, renunţare la urmărire penală, achitare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, titularul permisului îşi poate exercita din nou dreptul de a conduce, iar dacă permisul de conducere a fost reţinut, se va restitui acestuia în temeiul prevederilor art. 219 alin. (2) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
    Dacă, însă, procurorul decide trimiterea în judecată a inculpatului cercetat pentru una dintre aceste infracţiuni, iar instanţa de judecată dispune condamnarea sa prin hotărâre definitivă, regula este că şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta dispune anularea permisului de conducere al celui condamnat în baza prevederilor art. 203 alin. (1) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, raportate la art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    Prin urmare, anularea efectivă a permisului de conducere al celui condamnat este plasată într-un cadru de implementare a unor măsuri administrative.
    Lipsa de diligenţă a persoanelor abilitate în luarea la timp a măsurii anulării unui permis nu poate avea repercusiuni asupra situaţiei juridice a dreptului de a conduce.
    Relevante în materie, raportat la dezlegarea chestiunii de drept supuse dezbaterii, sunt prevederile art. 116 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă:
    a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
    b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
    c) a intervenit amnistia;
    d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal a expirat sau a fost revocată.

    Din economia acestui text de lege rezultă, în mod cert, că instituţia anulării permisului de conducere ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare este incidentă de la respectivul moment - cel al rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti, neputându-se opune titularului dreptului de a se prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere o dispoziţie pur administrativă de anulare a permisului de conducere emisă ulterior.
    Aşadar, efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
    În acest context argumentativ, Înalta Curte subliniază faptul că deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
    În raport cu cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 9.318/328/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?"

    Va stabili că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 9.318/328/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?"
    Stabileşte că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Costin Cristian Puşcă

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 27 din 21 aprilie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 27 din 21 aprilie 2021 referitoare la interpretarea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 27 din 21 aprilie 2021 referitoare la interpretarea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal