Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 şi art. 265 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin-Petru Muntean în Dosarul nr. 173/59/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 154D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, deoarece autorul acesteia nu a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea dintre conţinutul normativ al textului legal contestat şi prevederile constituţionale invocate. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 3/DL/UP din 2 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 173/59/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 şi art. 265 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin-Petru Muntean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei propuneri de arestare preventivă formulată în faza de urmărire penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile referitoare la drepturile pe care le are orice acuzat din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, autorul a arătat că „argumentele în favoarea excepţiilor ridicate se regăsesc în Decizia Curţii Constituţionale nr. 336/2015 referitoare la termenul imperativ de 5 zile.“ În acest sens este nemulţumit de împrejurarea că propunerea de arestare preventivă nu a fost formulată de către procuror în termenul prevăzut de lege, deoarece reţinerea sa s-a produs pentru o perioadă mai mare de 24 de ore, întinzându-se şi pe durata în care a fost nevoit să asiste la efectuarea percheziţiilor, precum şi pe durata cât a fost transportat de la domiciliu la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate vizează exclusiv prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, întrucât numai acestea reglementează cu privire la termenul de formulare a propunerii de arestare preventivă pentru cazul în care inculpatul se află sub puterea unei ordonanţe de reţinere. Deşi formularea textului legal este imperativă („procurorul sesizează“), legea nu sancţionează în niciun fel propunerea de arestare preventivă făcută cu depăşirea termenului. În consecinţă, apreciază că pentru procuror termenul nu are caracter imperativ, ci de recomandare. 9. Raţiunea instituirii sale este de a acorda judecătorului de drepturi şi libertăţi un interval de timp suficient pentru ca, după înregistrarea şi repartizarea aleatorie a dosarului la instanţă, să deruleze activităţile procedurale legate de fixarea termenului de soluţionare, încunoştinţarea procurorului şi a apărătorului inculpatului cu privire la ziua şi ora şedinţei de judecată şi asigurarea apărării, conform dispoziţiilor art. 225 alin. (2) din Codul de procedură penală. 10. Întrucât judecătorul de drepturi şi libertăţi nu este ţinut să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă până la expirarea duratei reţinerii, aşa cum se întâmplă în cazul propunerii de prelungire a arestării preventive - art. 235 alin. (6) din Codul de procedură penală -, ci numai să fixeze termenul de soluţionare a propunerii înăuntrul termenului respectiv, nu se poate susţine că depăşirea acestuia de către procuror ar avea vreo consecinţă în planul dreptului la apărare al inculpatului. Astfel, în această situaţie, judecătorul se va pronunţa asupra propunerii de arestare preventivă după expirarea duratei reţinerii. 11. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este inadmisibilă, deoarece nu a fost motivată. Astfel, din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că autorul a invocat încălcarea unor dispoziţii constituţionale, fără a arăta, însă, în ce constă aceasta. Or, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie motivate, simpla indicare a unor texte din Legea fundamentală, fără explicitarea pretinsei relaţii de contrarietate dintre dispoziţiile criticate şi acestea, neputând avea valoarea unei motivări a excepţiei. 12. Avocatul Poporului apreciază că autorul excepţiei, în considerarea argumentelor expuse în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, critică dispoziţiile art. 209 din Codul de procedură penală cu referire la termenul stabilit prin alin. (16). În acest sens arată că a transmis punctul de vedere în sensul neconstituţionalităţii art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală în dosarele nr. 111D/2016, nr. 784D/2015, nr. 1.791D/2015 şi altele. 13. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală faţă de art. 24 şi art. 124 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale, reglementând mandatul de aducere, nu contravin dreptului la apărare şi nici principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 referitor la Reţinere şi art. 265 referitor la Mandatul de aducere, ambele din Codul de procedură penală. Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit numai de soluţia legislativă cuprinsă în alin. (16) al art. 209 din Codul de procedură penală referitoare la obligaţia procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia, motiv pentru care urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate art. 209 alin. (16) şi art. 265 din Codul de procedură penală. Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conţinut: – Art. 209: „(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia.“; – Art. 265: "(1) O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.(3) În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecăţii de către instanţă.(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimţământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul.(5) Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă: a) motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2); b) indicarea infracţiunii care constituie obiectul urmăririi penale şi numele suspectului sau al inculpatului; c) indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.(6) Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor.(7) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului şi încuviinţarea aducerii persoanei solicitate, emiţând de îndată mandatul de aducere.(8) Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei; b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere; d) scopul pentru care a fost emis; e) numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat şi adresa unde locuieşte. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menţioneze infracţiunea care constituie obiectul urmăririi penale; f) indicarea temeiului şi motivarea necesităţii emiterii mandatului de aducere; g) menţiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată; h) semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.(9) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt satisfăcute condiţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4), dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată.(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanţă, în cursul judecăţii, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, menţiunile prevăzute la alin. (8).(11) Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezenţa acesteia.(12) Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.“" 17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile pe care le are orice acuzat din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, Curtea constată că din analiza criticilor formulate, autorul excepţiei s-a limitat la o simplă invocare a unor temeiuri constituţionale fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerinţa motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituţionale pretins încălcate, cât şi expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În aceste condiţii, Curtea nu poate exercita controlul de constituţionalitate, deoarece nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte motivarea acesteia, fapt pentru care urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală. 19. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală referitoare la reţinere, Curtea constată că prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, şi Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, s-a mai pronunţat asupra unor critici similare. Astfel, Curtea a arătat că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. În ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, Curtea a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. 21. Aşa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. 22. În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, Curtea a constatat că prevederile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii. 23. Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei şi după încetarea duratei reţinerii. 24. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa. 25. De asemenea, Curtea a mai reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii „în termen scurt“. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin-Petru Muntean în Dosarul nr. 173/59/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
