Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 269 din 22 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 269 din 22 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1028 din 28 octombrie 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de IAC MANAGEMENT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 21.590/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.195D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate doamna avocat Corina Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.342D/2018, nr. 2.271D/2018, nr. 674D/2019, nr. 680D/2019, nr. 2.892D/2019, nr. 3.444D/2019, nr. 99D/2020, nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020, care au acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea EUSKADI - S.R.L. în Dosarul nr. 454/39/2018 al Curţii de Apel Suceava - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de TODY LABORATORIES INT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 7.407/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de IAC MANAGEMENT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 45.147/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A., cu sediul social în Bucureşti, în Dosarul nr. 7.351/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Almatar Trans - S.R.L. în Dosarul nr. 1.301/112/2019 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 5.075/325/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Internaţional Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, în Dosarul nr. 21.145/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în dosarele nr. 24.430/3/2019 şi nr. 26.824/3/2019 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
    4. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 674D/2019 răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, în Dosarul nr. 680D/2019 răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul Liviu Micu, consilier juridic cu împuternicire depusă la dosar, iar în dosarele nr. 99D/2020, nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020 răspunde, de asemenea, pentru autoarea excepţiei, domnul Decebal Oroviceanu, consilier juridic cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în Dosarul nr. 674D/2019 partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus un înscris intitulat „punct de vedere“ prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.195D/2018, nr. 1.342D/2018, nr. 2.271D/2018, nr. 674D/2019, nr. 680D/2019, nr. 2.892D/2019, nr. 3.444D/2019, nr. 99D/2020, nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanţii autoarelor excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune conexarea dosarelor nr. 1.342D/2018, nr. 2.271D/2018, nr. 674D/2019, nr. 680D/2019, nr. 2.892D/2019, nr. 3.444D/2019, nr. 99D/2020, nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020 la Dosarul nr. 1.195D/2018, care este primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Corina Popescu, reprezentant convenţional al autoarei excepţiei din dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.195D/2018 şi nr. 674D/2019. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, aceasta susţine că îşi menţine argumentele prezentate în cuprinsul notelor scrise prin care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, iar din perspectiva încălcării art. 21 din Constituţie, subliniază, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o limitare a dreptului de a formula contestaţie. Arată că, deşi dreptul de acces la justiţie nu este absolut, putând fi supus unor restricţii, acestea trebuie însă să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale cu scopul urmărit. În acest context, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că în reglementarea căilor de atac trebuie avute în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte constituţionale. Sub acest aspect invocă, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, Decizia nr. 40 din 13 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat îngrădirea nepermisă a accesului la justiţie prin convertirea neplăţii cauţiunii într-un fine de neprimire a contestaţiei. S-a reţinut, de asemenea, că obligativitatea plăţii cauţiunii s-a dovedit a fi un impediment de multe ori insurmontabil. Astfel, deşi raţiunile în considerarea cărora legiuitorul a instituit exigenţa plăţii unei cauţiuni, constând în preocuparea de a restrânge posibilitatea exercitării cu rea-credinţă a contestaţiei la executare, în scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate şi, cu atât mai puţin, negate, convertirea neplăţii cauţiunii într-un fine de neprimire îngrădeşte în mod nepermis accesul liber la justiţie.
    8. Invocă, totodată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care s-a reţinut că este compatibilă cu dreptul Uniunii stabilirea unei cauţiuni, însă această compatibilitate rezultă în special din faptul că garanţia trebuie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată. Or, în legislaţia internă şi în reglementarea criticată în speţă, această soluţie nu există, întrucât formularea şi soluţionarea contestaţiei pe fond sunt condiţionate de depunerea acestei cauţiuni, nedepunerea sa constituindu-se într-un fine de neprimire cu consecinţa restrângerii accesului la justiţie. Cu privire la scopul urmărit şi la mijloacele folosite, mai exact dacă acestea sunt sau nu proporţionale cu acest scop, reprezentanta autoarei excepţiei subliniază că, într-adevăr, prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale este un scop legitim, la fel şi descurajarea cererilor nefundamentate, problema fiind însă aceea dacă acest fine de neprimire este proporţional cu scopul urmărit. În acest context susţine că exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale trebuie să fie sancţionată doar cu privire la cei care exercită aceste drepturi procesuale, şi nu cu privire la toţi participanţii la procedurile de achiziţie. Prin urmare, apreciază ca fiind neproporţională impunerea acestei cauţiuni, în condiţiile în care scopul urmărit vizează doar o parte dintre aceşti contestatori. În ceea ce priveşte descurajarea cererilor nefundamentate, arată că o cerere este nefundamentată atunci când este soluţionată pe fond şi respinsă, or, în speţă, nu se ajunge la această situaţie, întrucât depunerea cauţiunii reprezintă o condiţie de admisibilitate şi de soluţionare pe fond. În aceste condiţii, consideră că depunerea cauţiunii este neproporţională cu scopul urmărit şi, mai ales, constituirea depunerii acesteia într-un fine de neprimire a contestaţiei. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. În Dosarul nr. 680D/2019, consilierul juridic, domnul Liviu Micu, solicită instanţei de contencios constituţional să admită excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2016, pronunţată în Cauza S.C. Eco Invest - S.R.L. şi Ilie Bolmadar împotriva României, prin care instanţa europeană a stabilit că în anumite cazuri particulare trebuie să existe şi excepţii, în sensul aplicării de scutiri de taxe sau de diminuare a acestora, context în care face trimitere la cazul Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A. Bucureşti, care se află în stare de insolvenţă, stare ce se caracterizează printr-o insuficienţă a fondurilor băneşti. Concluzionând, consideră că legiuitorul ar trebui să completeze prevederile de lege criticate astfel încât, în anumite cazuri extreme, să se poată face anumite excepţii de diminuare sau eliminare a cauţiunii.
    10. În dosarele nr. 99D/2020, nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020, reprezentantul Societăţii Internaţional Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, consilierul juridic, domnul Decebal Oroviceanu, în completarea celor prezentate de antevorbitorii săi, susţine că prin instituirea acestei cauţiuni, prevăzută de reglementarea criticată din Legea nr. 101/2016, care în anumite situaţii nu este deloc de neglijat, este încălcat principiul egalităţii de tratament între operatorul economic şi autoritatea contractantă, în condiţiile în care aceasta din urmă, potrivit art. 61^1 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, este scutită de plata cauţiunii. Apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, întrucât prevederile de lege criticate stabilesc în sarcina contestatorului obligativitatea achitării unei cauţiuni fără a fi cazul suspendării procedurii şi fără a menţiona vreo situaţie în care această cauţiune ar putea fi restituită, fiind astfel eliminată gratuitatea jurisdicţiilor administrative. Pentru toate aceste argumente, consideră că prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4), ale art. 135 şi ale art. 148 alin. (2) şi (4).
    11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, referitor la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, arată că această condiţionare pentru accesul la justiţie, prin plata cauţiunii impuse de reglementarea criticată, este instituită ca o garanţie în vederea exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale. În acest context, precizează că se pune întrebarea cum s-ar mai garanta exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale dacă s-ar ajunge la restituirea cauţiunii şi în acele situaţii în care se constată că drepturile procesuale au fost exercitate cu rea-credinţă. Învederează, de altfel, că regula generală în orice proces civil este plata unei taxe de timbru, care nu mai poate fi recuperată de partea care a pierdut procesul, în condiţii chiar mai restrictive decât cele din speţă, referitoare la pierderea cauţiunii. Mai mult decât atât, având în vedere că este vorba despre un contract de achiziţie publică, prin reglementarea criticată se protejează nu numai autoritatea contractantă, ci şi un interes public, şi, în subsidiar, însăşi comunitatea care urmează să beneficieze de acel contract de achiziţie publică.
    12. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public apreciază că şi această critică este neîntemeiată şi arată că în jurisprudenţa sa, exemple fiind Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019 şi Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, Curtea Constituţională a statuat că impunerea unei cauţiuni doar pentru una dintre părţi nu contravine acestor dispoziţii constituţionale, opţiunea legiuitorului fiind pe deplin justificată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    13. Prin Sentinţa civilă nr. 4.852 din 13 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 21.590/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de IAC MANAGEMENT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză civilă având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice, în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
    14. Prin Decizia nr. 2.753 din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 454/39/2018, Curtea de Apel Suceava - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea EUSKADI - S.R.L. cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva unei decizii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti.
    15. Prin Decizia civilă nr. 5.985 din 7 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.407/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de TODY LABORATORIES INT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva unei decizii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu Spitalul Clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti.
    16. Prin Sentinţa civilă nr. 1.562 din 8 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 45.147/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de IAC MANAGEMENT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice/anulare act administrativ/obligaţia de a face, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
    17. Prin Încheierea din 6 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.351/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A., cu sediul social în Bucureşti, cu prilejul soluţionării plângerii formulate împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu S.C. P.E.E.H. Hidroelectrica - S.A.
    18. Prin Încheierea din 25 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.301/112/2019, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Almatar Trans - S.R.L. într-o cauză având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice/contestaţie atribuire, în contradictoriu cu Ocolul Silvic Comunal Telciu R.A.
    19. Prin Încheierea din 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.075/325/2018, Tribunalul Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Societatea Almatar Trans - S.R.L. într-o cauză având ca obiect „anulare licitaţie“, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
    20. Prin Sentinţa civilă nr. 1.769 din 28 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 21.145/3/2019, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice.
    21. Prin Sentinţa civilă nr. 225 din 7 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 24.430/3/2019, şi Sentinţa civilă nr. 734 din 2 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 26.824/3/2019, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, cu ocazia judecării unor cauze civile având ca obiect litigii privind achiziţiile publice.
    22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că prevederile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu sunt clare şi previzibile şi nici nu stabilesc la dispoziţia cui trebuie constituită cauţiunea, neprecizând cu exactitate când se aplică pragurile valorice ale cauţiunii. Prevederile criticate nu stabilesc nici în ce măsură ar putea fi respinsă, total sau parţial, solicitarea de restituire a cauţiunii şi nu stabilesc nici modalitatea de restituire a cauţiunii în situaţia în care, după constituirea acesteia, din diverse motive, nu se mai promovează contestaţiile prevăzute de art. 8 sau art. 49 din Legea nr. 101/2016. Consideră că toate aceste carenţe ale legii sunt de natură să creeze confuzie, astfel că persoanele interesate, pe de o parte, nu sunt în măsură să îşi evalueze, în mod corect, conduita în vederea respectării prevederilor legale în discuţie, iar, pe de altă parte, sunt descurajate să îşi exercite drepturile procesuale tocmai din cauza modalităţii imprecise/ echivoce în care acestea au fost reglementate.
    23. Se susţine că prevederile criticate contravin şi art. 16 din Constituţie, întrucât prin instituirea cauţiunii se încalcă principiul tratamentului egal între operatorul economic şi autoritatea contractantă, atât timp cât autoritatea contractantă este scutită de depunerea acestei cauţiuni, conform art. 61^1 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Se apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional sub două aspecte, şi anume: un prim aspect priveşte încălcarea principiului egalităţii în drepturi a participanţilor la procedura de atribuire, sens în care se arată că operatorii economici care îndeplinesc condiţiile financiare şi tehnice stabilite prin documentaţia de atribuire, dar care nu îşi permit să indisponibilizeze sume exorbitante în vederea depunerii cauţiunii, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul de a contesta actele autorităţii contractante, cu toate că acestea le-au produs o vătămare. Mai mult, operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul achiziţiilor publice participă la mai multe proceduri de atribuire în cursul unei anumite perioade, proceduri în care pot fi vătămaţi prin actele autorităţii contractante. Or, în condiţiile în care aceştia sunt puşi să consemneze o cauţiune raportat la valoarea estimată a contractelor de achiziţie publică, pentru fiecare contestaţie în parte, se ajunge la indisponibilizarea unor sume exorbitante, sume de care operatorii economici nu pot dispune până la restituire. Chiar dacă legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii cauţiunii consemnate, durata soluţionării cererii de restituire conduce la imposibilitatea operatorului economic de a beneficia de sumele consemnate, care sunt necesare desfăşurării activităţii sale. Aşa fiind, tratamentul inegal al operatorilor economici provine din faptul că, pentru situaţii identice, se aplică un tratament diferit şi discriminatoriu, în funcţie de puterea financiară a operatorului economic, principiul egalităţii fiind încălcat prin crearea unui regim privilegiat pentru operatorii economici care dispun de resurse financiare substanţiale. Cel de-al doilea aspect care implică neconstituţionalitatea reglementării criticate constă în plasarea autorităţii contractante pe un plan superior operatorului economic, aceasta fiind scutită de la plata cauţiunii.
    24. În opinia autoarelor excepţiei, neconstituţionalitatea art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 este evidentă şi prin prisma încălcării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, din perspectiva priorităţii acordate acestora de către art. 20 din Constituţie, instrumentele internaţionale menţionate ocrotind dreptul la un proces echitabil şi accesul efectiv la justiţie, cu atât mai mult cu cât în situaţia de faţă este vorba despre o ingerinţă disproporţionată cu privire la acest drept, realizată prin norme lipsite de predictibilitate. Apreciază, astfel, că prevederile criticate contravin art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, prin impunerea unei cauţiuni într-un cuantum exorbitant, permiţând accesul la justiţie doar celor care dispun de resurse financiare importante, posibilitatea persoanei vătămate de a contesta actele autorităţii contractante fiind iluzorie şi doar la îndemâna marilor participanţi la procedurile de atribuire, care îşi permit să depună cauţiuni într-un cuantum exorbitant, creându-se astfel un tratament diferenţiat şi discriminatoriu, în funcţie de resursele băneşti de care dispun contestatorii. Se susţine, astfel, că liberul acces la justiţie nu este efectiv şi eficace, fiind un drept stabilit aleatoriu, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale operatorilor economici, iar în situaţia în care se stabilesc cauţiuni exorbitante, care depăşesc cu mult cheltuielile, limitarea acestui drept nu mai are caracter de proporţionalitate.
    25. Se consideră, de asemenea, că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, întrucât reglementarea cauţiunii încalcă cerinţa accesului gratuit la jurisdicţiile speciale administrative, rezultând astfel o nesocotire in extenso a accesului liber la justiţie, ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil. Arată că potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, or, prin prevederile de lege criticate, care stabilesc în sarcina contestatorului obligativitatea achitării unei cauţiuni fără a fi cazul suspendării procedurii şi fără a menţiona vreo situaţie în care această cauţiune ar putea fi restituită, se aduce atingere acestei norme constituţionale. În acest context invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că prevederile art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care prevăd reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei/ cererii/plângerii, sunt neconstituţionale, fiind îngrădit accesul liber la justiţie. Se susţine că atât prin cuantum, cât şi prin configurarea sa juridică, cauţiunea este de natură a impieta grav asupra drepturilor operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităţilor contractante, cu atât mai mult cu cât este aplicabilă şi pentru cazul în care nu se solicită suspendarea procedurii, iar în acest context învederează faptul că liberul acces la justiţie este consacrat ca drept cetăţenesc fundamental atât prin Constituţia României, cât şi prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
    26. În susţinerea criticilor formulate, autoarele excepţiei fac referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a instanţelor judecătoreşti naţionale, dar şi la doctrina relevantă în domeniu şi arată că instanţa europeană nu a exclus niciodată faptul că interesul bunei administrări a justiţiei poate justifica impunerea unor restricţii financiare privind accesul unei persoane la un tribunal, însă tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susţinut că este obligatorie „analiza fiecărui caz particular“, respectiv este obligatorie o analiză a tuturor circumstanţelor cauzei în funcţie de anumite criterii. Aşa fiind, apreciază că prevederile criticate sunt neconstituţionale, fiind incomplete şi restrictive, astfel că atât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi instanţele judecătoreşti vor respinge absolut toate contestaţiile care nu sunt însoţite de dovada depunerii cauţiunii, fără a analiza existenţa unor cazuri particulare, în funcţie de anumite criterii minimale, ca, de exemplu: cuantumul cauţiunii, veniturile părţii, scopul impunerii taxei, stadiul procedurii etc., şi, mai mult decât atât, normele de lege criticate nu prevăd nicio menţiune referitoare la modalitatea de restituire a cauţiunii. În fine, în contextul argumentelor de mai sus, se susţine şi contrarietatea prevederilor criticate faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi celor ale art. 148 alin. (2) şi (4).
    27. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.195D/2018, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
    28. Curtea de Apel Suceava - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.342D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, din moment ce accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept şi/sau a interesului public concurent. Stabilirea de către legiuitor a unor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept, iar aceasta în condiţiile în care cauţiunea prevăzută de art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 este menită să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia.
    29. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.271D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa consideră că nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia jurisdicţia administrativă nu este gratuită, în contextul în care cauţiunea nu se constituie ca venit la bugetul organului administrativ-jurisdicţional care soluţionează contestaţia, ci aceasta se restituie părţii care a depus-o, printr-o solicitare adresată de cel care a depus-o la foarte scurt timp de la data rămânerii definitive a hotărârii sau a încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire. Practic, această măsură este menită să responsabilizeze contestatorii în ceea ce priveşte soluţionarea cu celeritate a respectivelor contestaţii şi să dea posibilitatea autorităţilor contractante de a achiziţiona cât mai curând lucrările, serviciile ori produsele de care au nevoie. Referitor la încălcarea accesului la justiţie, instanţa invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauzele conexate C-439/14 şi C-488/14 şi arată că scopul instituirii cauţiunii îl reprezintă combaterea exercitării abuzive a căilor de atac, ce corespunde unui obiectiv de interes general. Instanţa mai reţine că din punctul de vedere al obiectivului urmărit, situaţia cauţiunii reglementată de art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 este similară cu cea a garanţiei de bună conduită reglementată de reglementarea anterioară cuprinsă în art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. În ceea ce priveşte proporţionalitatea, chiar dacă în legea actuală cauţiunea este mai mare decât garanţia de bună conduită analizată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea din cauzele C-439/14 şi C-488/14, totuşi, ea se încadrează în procentul de 2% apreciat de CJUE ca fiind un cuantum ce nu este de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în materie de achiziţii publice (a se vedea în acest sens Hotărârea CJUE din 6 octombrie 2015 pronunţată în Cauza C-61-14).
    30. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 674D/2019, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi dintre participanţii la procedura de achiziţie şi autoritatea contractantă, instanţa invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 721 din 29 octombrie 2015. De asemenea, apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), context în care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 221 din 21 aprilie 2005. Instanţa are în vedere şi nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, prin care s-a introdus art. 61^1 în corpul Legii nr. 101/2016, dispoziţie prin intermediul căreia s-a urmărit o mai bună corelare cu legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local. Instanţa reţine că dispoziţiile criticate reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea susţine că acestea instituie o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie, fiind menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea cauţiunii.
    31. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 680D/2019, susţine că opinia instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate este obligatorie raportat la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată din oficiu, de către instanţă, iar în celelalte ipoteze, şi anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are opţiunea de a prezenta o opinie. Aşa fiind, în cauza de faţă, instanţa se limitează doar la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
    32. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.892D/2019, apreciază că textul de lege criticat este constituţional.
    33. Tribunalul Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.444D/2019, apreciază că reglementarea criticată din Legea nr. 101/2016 nu contravine normelor constituţionale invocate.
    34. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 99D/2020, apreciază că art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 este constituţional. În acest sens, instanţa reţine că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii în vederea soluţionării contestaţiei are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru autoritatea contractantă, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii atribuirii contractului, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către contestatori. În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu se poate reţine încălcarea dreptului de acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie. Totodată, faptul că autoritatea contractantă este scutită de depunerea cauţiunii nu înseamnă că este încălcat principiul tratamentului egal dintre operatorul economic şi autoritatea contractantă, din moment ce situaţiile celor două entităţi sunt diferite, justificându-se astfel aplicarea unui alt tratament autorităţii contractante. Aplicarea aceluiaşi tratament se justifică în cazul existenţei unor situaţii identice, şi nu în cazul unor situaţii diferite.
    35. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 567D/2020 şi nr. 705D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Instanţa susţine că dispoziţiile legale criticate nu blochează dreptul de acces la justiţie, ci instituie un mecanism de apărare împotriva unor cereri şicanatorii care ar putea întârzia sau chiar bloca derularea procedurii. De altfel, prin faptul că se dă posibilitatea restituirii cauţiunii apare evidentă raţiunea legiuitorului de a stabili această cauţiune pentru descurajarea altor cereri formulate cu alte scopuri decât cele pentru care s-a reglementat procedura de soluţionare a contestaţiilor privind achiziţiile publice. Prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, descurajarea cererilor nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge.
    36. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    37. Guvernul, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 567D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Aşadar, stabilirea unei condiţionări, prin instituirea unei cauţiuni, nu încalcă art. 21 din Constituţie, având în vedere necesitatea fluidizării procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi protejării autorităţilor contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice.
    38. De asemenea, referitor la critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 501/2019, prin care s-a reţinut că „dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Aşadar, Curtea constată că prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, descurajarea cererilor nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Astfel, aceste obiective urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim.“
    39. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului şi ale consilierilor juridici prezenţi, înscrisurile depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    40. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    41. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018. Prevederile criticate au următorul conţinut:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.
(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.
(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).
(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.
(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.
(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante."

    42. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) care prevăd că „au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile“, prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi gratuitatea jurisdicţiilor speciale administrative, ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi ale art. 148 alin. (2) şi (4), care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
    43. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, în acest sens fiind Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, şi Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională în raport cu criticile formulate.
    44. Astfel, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, din perspectiva faptului că prevederile legale criticate impun obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită doar pentru una dintre părţile litigiului în materie de achiziţie publică, şi anume operatorul economic participant, nu şi în sarcina autorităţii contractante, Curtea, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale invocate, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, o eventuală comparaţie între contestator şi autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susţine, câtă vreme garanţia de bună conduită a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului.
    45. Curtea a constatat că este neîntemeiată şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi a reţinut că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aşa fiind, Curtea a constatat că cele reţinute în Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, şi în Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016, referitor la prevederi din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care instituiau o garanţie de bună conduită, sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în privinţa prevederilor Legii nr. 101/2016, criticate din aceeaşi perspectivă. Astfel, cuantumul cauţiunii prevăzute de lege este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Curtea a subliniat că prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014).
    46. Referitor la critica raportată la art. 21 alin. (4) din Constituţie, Curtea a constatat că nu sunt încălcate normele menţionate, întrucât cauţiunea este restituită contestatorului, indiferent de situaţie, caracterul gratuit al procedurii administrativ-jurisdicţionale continuând să subziste şi în prezent.
    47. Referitor la susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea a subliniat că statul are obligaţia să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional, aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. Însă funcţionarea economiei de piaţă şi aplicarea principiilor care îi sunt proprii nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun stabilirea şi respectarea anumitor reguli de natură să îi protejeze pe toţi participanţii la circuitul economic (a se vedea Decizia nr. 211 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 8 iunie 2004).
    48. Cât priveşte invocarea art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea europeană, având în vedere dinamica legislativă în materia achiziţiilor publice, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din capitolul VIII din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. De asemenea, Curtea a observat că în materia achiziţiilor publice legiuitorul european a adoptat trei acte normative, îmbrăcând forma juridică a directivelor, al căror obiect de reglementare a fost stabilit după cum urmează: Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune; Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE; Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014. În acest context, ca urmare a obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene şi având în vedere că, începând cu 18 aprilie 2016, toate statele membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să transpună noul cadru legal în materia achiziţiilor publice, sectoriale sau a concesiunilor de lucrări şi a concesiunilor de servicii, legiuitorul naţional a implementat aceste acte normative europene prin intermediul a patru acte normative distincte, emise la nivel de lege, respectiv: Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016; Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016; Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016; şi Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Instanţa de contencios constituţional a observat, de altfel, că la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunţe cu privire la compatibilitatea dintre legislaţia Uniunii Europene şi prevederile referitoare la instituirea unei garanţii de bună conduită, iar prin Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunţată în cauzele C-439/14 şi C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) şi S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp.A., S.C. Construcţii Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), a statuat că art. 1 alin. (1)-(3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007, şi art. 1 alin. (1)-(3) din Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE, citite în lumina art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiile principale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    49. Aşadar, în acord cu legislaţia europeană în materie, legiuitorul naţional a reglementat distinct procedura de urmat cu privire la remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu scopul de a asigura la nivel naţional mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor.
    50. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    51. Raportat la considerentele mai sus reţinute, Curtea apreciază că prevederile criticate din Legea nr. 101/2016 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate, de natură să permită destinatarilor să îşi conformeze conduita şi să înţeleagă consecinţele ce decurg din nerespectarea normelor prescrise. Prin urmare, nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii.
    52. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de IAC MANAGEMENT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în dosarele nr. 21.590/3/2018 şi nr. 45.147/3/2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea EUSKADI - S.R.L. în Dosarul nr. 454/39/2018 al Curţii de Apel Suceava - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de TODY LABORATORIES INT - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 7.407/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A., cu sediul social în Bucureşti, în Dosarul nr. 7.351/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Almatar Trans - S.R.L. în Dosarul nr. 1.301/112/2019 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 5.075/325/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, în Dosarul nr. 21.145/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în dosarele nr. 24.430/3/2019 şi nr. 26.824/3/2019 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Suceava - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 269 din 22 aprilie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"