Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (3) şi (5) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de către instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 4.754/270/2016 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.179D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.754/270/2016, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (3) şi (5) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite introdusă de un executor judecătoresc. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, prevederile Codului de procedură fiscală nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, cu anumite excepţii (administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului). Însă printr-o interpretare coroborată a mai multor dispoziţii din Codul de procedură fiscală se ajunge la o concluzie contrară celei de principiu, antereferită. De asemenea, dispoziţiile art. 623 din Codul de procedură civilă instituie regula executării titlurilor de către executorul judecătoresc, precum şi excepţia potrivit căreia executarea titlurilor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, corelate cu textele enunţate privind executarea creanţelor fiscale, converg spre aceeaşi concluzie, în sensul că executarea hotărârilor judecătoreşti ce stabilesc creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează de organele de executare silită fiscală. 6. Având în vedere însă că dispoziţiile Codului de procedură fiscală nu fac nicio referire la executarea obligaţiilor de a face stabilite prin titluri executorii - hotărâri judecătoreşti în baza unor raporturi juridice contractuale, ci doar la colectarea creanţelor, executarea silită a creanţelor s-ar impune a se face cu aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora se aplică în completare prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţile publice şi contribuabili/plătitori. 7. Se arată că, în ipoteza particulară din speţă, într-o interpretare, s-ar ajunge la concluzia ca persoana de drept public care a acţionat în calitate de subiect de drept privat şi este creditor al obligaţiei de a plăti o sumă de bani reprezentând chirie şi cheltuieli de întreţinere, precum şi accesorii, şi creditor al obligaţiei de a evacua un spaţiu, ar trebui să se adreseze exclusiv organelor de executare fiscală. Într-o altă interpretare, creditorul celor două obligaţii ar trebui să se adreseze executorului judecătoresc pentru executarea silită a uneia dintre acestea (evacuarea) şi organelor de executare fiscală pentru executarea silită a celeilalte obligaţii (plata unei sume de bani cu titlu de chirie, cheltuieli de întreţinere şi accesorii). În opinia instanţei care este autor al excepţiei în prezenta cauză, executarea titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti având la bază raporturi juridice substanţiale de drept privat - se impune a fi realizată de executorii judecătoreşti, fiind exclusă competenţa organelor de executare fiscală, numai astfel păstrându-se poziţia de egalitate a părţilor şi în sfera executării silite, nu doar în sfera raportului substanţial de drept material. 8. Faţă de această împrejurare, se apreciază că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie un tratament juridic diferenţiat între persoana fizică sau persoana juridică de drept privat şi persoana juridică de drept public din perspectiva finalităţii executării silite a unor obligaţii civile, ceea ce este contrar principiului egalităţii în faţa legii. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. (3) şi (5) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: - Art. 220 alin. (3) şi (5): "(3) Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod. [...](5) Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3).“;" – Art. 226 alin. (3): „(3) Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că executarea silită prin care se urmăreşte valorificarea unor creanţe fiscale sau bugetare face obiectul unor reglementări cuprinse în Codul de procedură fiscală, iar prin art. 3 cu privire la raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative din Legea nr. 207/2015 se instituie regula că, de principiu, acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel. Astfel, unde Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori. 15. Având în vedere cadrul legislativ în materie, Curtea reţine că prevederile criticate se circumscriu procedurilor ce au loc în contextul reglementărilor prevăzute de titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, respectiv stingerea creanţelor fiscale [art. 152-267] din Codul de procedură fiscală, care poate avea loc prin plată, compensare, restituire sau prin executare silită [executarea prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile sau imobile, respectiv valorificarea bunurilor sechestrate], şi dispun cu privire la somaţie ca act de începere a executării silite [art. 230]. De asemenea, sunt prevăzute organele de executare silită [art. 220], reguli speciale privind executarea silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local [art. 221], executorii fiscali [art. 223], titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite [art. 230]. 16. Cu privire la aspectele legate de organele de executare silită, Curtea observă că dispoziţiile art. 220 din Legea nr. 207/2015 prevăd mai multe ipoteze, care au caracter general sau particular. Astfel, cu titlu general, se prevede că, în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit codului de procedură fiscală, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor. În acest caz, organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită [art. 220 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015]. 17. Referitor la creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele care reprezintă venituri proprii, este reglementată expres posibilitatea instituţiei sau autorităţii publice de a efectua executarea silită a propriilor creanţe bugetare, prin propriile compartimente de specialitate, situaţie în care acest organ de executare este în drept inclusiv să instituie măsuri asigurătorii, iar atât procedura măsurilor asigurătorii, cât şi cea de executare silită sunt reglementate de Codul de procedură fiscală [art. 220 alin. (3) din Legea nr. 207/2015]. 18. De asemenea, legea stabileşte că atât organul fiscal care administrează creanţe fiscale, cât şi executorii fiscali organizaţi în compartimente de specialitate sunt organe de executare silită, acestea fiind competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3), respectiv executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, care se realizează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. 19. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că şi dispoziţiile Codului de procedură civilă reglementează în acelaşi sens, respectiv exclud din competenţa executorului judecătoresc executarea silită a titlurilor executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat. În acest sens este art. 623 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. 20. În acest context, trebuie avute în vedere regimul juridic şi destinaţia unei creanţe bugetare (fiscale) rezultate din raporturi juridice contractuale, iar pentru a determina aceste aspecte, Curtea are în vedere normele legale ce reglementează cu privire la finanţele publice, respectiv Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006. Din coroborarea cadrului legal în materie bugetar-fiscală, Curtea constată că încasarea unei creanţe bugetare ce este stabilită printr-o hotărâre judecătorească se face venit la bugetul statului, chiar dacă este datorată în temeiul unui raport juridic contractual, iar executarea silită a acesteia se realizează prin intermediul organelor fiscale, ca organe de executare silită ale statului. 21. În continuare, Curtea reţine că, în virtutea art. 226 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit legii, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege. În domeniul valorificării creanţei fiscale, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a creanţei fiscale. 22. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că asupra soluţiilor legislative cu privire la stingerea creanţelor fiscale prin executare silită instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 471 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 10 decembrie 2019, paragrafele 19 şi 21, Curtea a constatat că în materie fiscală este vorba de norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate. 23. Prin urmare, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Astfel, adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii. 24. Referitor la aplicabilitatea principiului egalităţii între cetăţeni şi stat, în ceea ce priveşte unele aspecte ce ţin de executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie (statuat prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). De asemenea, Curtea a stabilit că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor asemenea raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013). 25. Faţă de cele prezentate, Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, întrucât principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, astfel cum s-a prezentat mai sus, scopul urmărit de legiuitor este protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară, fiind diferit de cel reglementat de dreptul comun reprezentat de Codul de procedură civilă. 26. În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în concret a normelor criticate la situaţiile particulare invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea sunt aspecte ce ţin de resortul instanţei de judecată şi al autorităţilor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziţii, coroborate cu celelalte norme în materia executării silite, astfel cum se prevede, de altfel, prin art. 3 din Legea nr. 207/2015, prin care se instituie regula de principiu că acest cod de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale, iar, prin excepţie, unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori. 27. De altfel, pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există şi instituţia recursului în interesul legii sau al dezlegării unor chestiuni de drept ce ţine de resortul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspect realizat deja în practică cu privire la unele aspecte ce ţin de coroborarea normelor şi rangul de prioritate în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Codului de procedură fiscală în raport cu alte prevederi. 28. În acest context, Curtea observă că asupra interpretării prevederilor criticate în prezenta cauză s-a pronunţat Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, prin Decizia nr. 66 din 2 octombrie 2017 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 623 din Codul de procedură civilă raportat la art. 220 alin. (3) şi (5) şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 pct. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 7 decembrie 2017, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că executarea silită a titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti privind creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, ca organe de executare silită ale statului. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 4.754/270/2016 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 220 alin. (3) şi (5) şi ale art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
