Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ioan Mihai Tănase în Dosarul nr. 2.169/105/2018 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.162/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că, practic, în speţă, nu este vorba despre o restrângere a unor drepturi şi libertăţi, ci despre sancţionarea unui comportament neconform legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.169/105/2018, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Mihai Tănase într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui act administrativ, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova - Serviciul rutier. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României, întrucât nepredarea permisului de conducere nu este o contravenţie incriminată, ca atare, de către legiuitor, astfel că nu poate exista o sancţiune principală şi complementară pentru nepredarea permisului. De altfel, arată că predarea permisului, ca obligaţie legală, este independentă de suspendarea dreptului de a conduce. Menţionează că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice nu este condiţionată de predarea permisului, ci îşi produce efectele oricum, fie că se predă, fie că nu se predă permisul. În aceste condiţii, apreciază că majorarea unei sancţiuni complementare cu 30 de zile de suspendare este nejustificată, disproporţionată în raport cu inexistenţa unei sancţiuni contravenţionale principale, deci neconstituţională în sensul prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Susţine, aşadar, că o faptă (nepredarea permisului) neincriminată contravenţional sau penal nu poate fi sancţionată contravenţional ori penal, aşa cum arată şi principiul de drept nulla poena sine lege (nicio pedeapsă fără lege). 6. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată arată că textul criticat nu prevede o altă sancţiune complementară sau o agravare a celei deja aplicate, ci introduce o sancţiune specifică, cu rol de constrângere a contravenientului de a preda permisul de conducere, în condiţiile în care, prin exercitarea plângerii contravenţionale, acesta este restituit titularului până la soluţionarea definitivă a plângerii sale, ca expresie a prezumţiei de nevinovăţie de care acesta beneficiază. Sancţiunea este justificată, având în vedere că în lipsa acesteia sancţiunea complementară aplicată iniţial ar fi lipsită de conţinut, în condiţiile în care cel sancţionat ar refuza să predea permisul de conducere sau ar exercita, în mod repetat, plângeri contravenţionale împotriva aceluiaşi proces-verbal de contravenţie, aşa acum este, de altfel, cazul în prezenta speţă. Prin urmare, instanţa consideră că în cauză nu este vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în sensul prevăzut de art. 53 din Constituţie, ci despre sancţionarea comportamentului ulterior al celui vizat de obligaţia de a preda permisul de conducere într-un anumit termen, după ce procesul-verbal a rămas definitiv şi a dobândit un caracter executoriu, conform art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care, la data sesizării Curţii Constituţionale, prevedeau că „Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.“ Curtea reţine că alin. (4) al art. 118, la care face trimitere textul criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevede că „În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.“ 11. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate şi completate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, astfel încât, în prezent, soluţia legislativă criticată din art. 118 alin. (5) se regăseşte în cuprinsul art. 118 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu un conţinut normativ similar, şi anume „În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul prevăzut la alin. (4), durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 din împrejurarea că nepredarea permisului de conducere nu este o contravenţie incriminată, ca atare, de către legiuitor, astfel încât nu pot exista o sancţiune principală şi una complementară pentru nepredarea permisului. În contextul criticilor formulate, Curtea arată că art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, face menţiunea potrivit căreia sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Acestea sunt enumerate la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, completându-se, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, cu cele prevăzute în acte normative speciale, printre care şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Aşadar, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, sunt două mari categorii de sancţiuni contravenţionale, şi anume sancţiuni contravenţionale prevăzute de reglementarea-cadru şi sancţiuni contravenţionale prevăzute de alte acte normative. 14. Raportat la materia analizată, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă. Art. 96 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ prevede, ca sancţiune complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. De asemenea, potrivit art. 2 pct. 5 din capitolul I din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, reţinerea permisului de conducere reprezintă o măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri. În conformitate cu prevederile art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, măsura reţinerii permisului de conducere se dispune de poliţistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. 15. Curtea precizează că, potrivit art. 118 alin. (1),(2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, iar plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere. 16. În acest sens, prin Decizia nr. 666 din 12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015, spre exemplu, Curtea a reţinut că obligaţia de predare a permisului de conducere în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei reprezintă opţiunea legiuitorului, în scopul reducerii pericolului social rezultat din săvârşirea unei contravenţii constatate prin hotărâre judecătorească definitivă. O asemenea opţiune este justificată obiectiv şi proporţional în raport cu exigenţa executării cu celeritate a sancţiunii contravenţionale aplicate pentru încălcarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, reguli menite să asigure desfăşurarea în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului. Potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.“, iar în aceste condiţii Curtea a statuat că, în cazul exercitării căii de atac prevăzute de lege, termenul de 15 zile curge de la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea apelului. Cunoaşterea momentului şi a soluţiei definitive pronunţate de instanţa judecătorească cu privire la plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, fapt de care depinde îndeplinirea obligaţiei legate de predare a permisului de conducere, ţine de diligenţa părţii implicate într-un asemenea proces, de vreme ce prevederile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc că, în cadrul procesului civil, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. 17. Curtea subliniază, totodată, că prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, instanţa supremă a reţinut că prin Decizia de inadmisibilitate pronunţată în data de 7 decembrie 1999, în Cauza Michel Pewinski împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care-l prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră. În jurisprudenţa CEDO, astfel de sancţiuni care au privit limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate şi prin caracterul lor punitiv şi descurajant, au fost asemănate unei pedepse penale, supusă controlului instanţei de judecată (cauzele Maszni împotriva României, Malige împotriva Franţei sau Nilsson împotriva Suediei). În decizia precitată, s-a învederat faptul că principiile constituţionale impun ca legiuitorul să aibă competenţa exclusivă de a reglementa faptele care au gradul de pericol social al unei contravenţii şi sancţiunile aplicabile acestora, revenind autorităţilor administrative competenţa de a aplica în concret respectivele dispoziţii legale. Reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu este lăsată însă la aprecierea organului constatator, fiind consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia. În consecinţă, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viaţa, integritatea fizică şi sănătatea participanţilor la traficul rutier, proprietatea publică şi privată şi mediul înconjurător (în acest sens, este Decizia Curţii Constituţionale nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012). Aşadar, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, sancţiunile contravenţionale complementare reglementate de art. 96 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în speţă fiind vorba de suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, corespund unei necesităţi primordiale privind interesele siguranţei rutiere (Decizia Curţii Constituţionale nr. 427 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011). 18. În acest context, Curtea consideră că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, precum şi majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării acestui drept constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte de natură contravenţională, precum şi protejarea participanţilor la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor. Aceasta întrucât permisul de conducere conferă, până la ridicarea sa, dreptul persoanei care îl posedă de a conduce şi, tocmai de aceea, suspendarea dreptului de a conduce, în cazurile limitate şi concrete, începe să curgă de la data la care permisul a fost predat autorităţilor competente. Aplicarea de către legiuitor a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, precum şi majorarea acestei suspendări cu 30 de zile dacă titularul permisului de conducere nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru predarea permisului de conducere în termenul de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, ipoteză prevăzută de art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, criticat în speţă, reprezintă consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia. Prin urmare, instituirea unor sancţiuni pentru încălcarea unor norme imperative stabilite de lege, în speţă nerespectarea de către contravenient a obligaţiei de a se prezenta la serviciul poliţiei rutiere pentru a preda permisul de conducere în ipoteza mai sus menţionată, este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit, un atare comportament fiind de natură a pune în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, precum şi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Conducerea pe drumurile publice a oricăror vehicule trebuie să se facă în concordanţă cu normele legale instituite pentru a proteja viaţa, sănătatea şi bunurile persoanelor care participă la trafic. 19. În fine, în jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 125 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019, Curtea a observat că dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie se referă la condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Or, dreptul de a conduce pe drumurile publice nu este un drept fundamental consacrat de Constituţie şi, prin urmare, nici suspendarea exercitării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, pentru un anumit număr de zile, nu se poate încadra în ipoteza normativă a art. 53 din Constituţie, care are în vedere restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi de natură constituţională. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Mihai Tănase în Dosarul nr. 2.169/105/2018 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării şi completării prin Legea nr. 152/2019, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
