Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 2.607/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.131D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocatul Mircea Victor Daniel Chitic, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Arată, astfel, că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi cele ale art. 344 alin. (1) din Codul de procedură penală - raportate la dispoziţiile art. 40 din Codul de procedură penală, ale art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 - încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care permit ca desemnarea judecătorului de cameră preliminară să nu fie făcută prin tragere la sorţi din cadrul unui complet de judecată specializat, anterior desemnat în mod aleatoriu, având în vedere condiţiile cerute de lege pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019. Susţine că din considerentele deciziei menţionate rezultă, în mod logic, că în cauzele de corupţie care sunt de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impune tragerea la sorţi a unui complet specializat, urmată de tragerea la sorţi, din cadrul respectivului complet, a unui judecător de cameră preliminară - la rândul lui specializat. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În acest sens, arată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul judecăţii pe fond a cauzei, astfel că textul de lege criticat, care vizează procedura de cameră preliminară, nu are legătură cu soluţionarea cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.607/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Sandu într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 încalcă principiile fundamentale privind legalitatea, egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiţiei şi dreptul la un recurs efectiv. Consideră că judecătorul de cameră preliminară care a analizat probatoriul şi a dispus excluderea unor probe obţinute în mod nelegal în cursul urmăririi penale nu mai poate face parte din completul de judecată care urmează să judece în fond respectiva cauză, atâta vreme cât acesta a intrat în contact direct cu probele a căror excludere a dispus-o şi, în consecinţă, judecata acestuia este influenţată de elementele de fapt de care a luat cunoştinţă cu prilejul verificării legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Susţine că doar în acest mod garanţiile impuse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 pot deveni efective şi concrete. Astfel, prin decizia menţionată, paragraful 23, Curtea a reţinut că, deşi excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal apare ca fiind o garanţie suficientă a drepturilor fundamentale anterior menţionate, această garanţie este una pur teoretică, în lipsa îndepărtării efective a mijloacelor de probă obţinute în mod nelegal din dosarul cauzei. Or, dacă menţinerea acestora în dosar, pe parcursul soluţionării eventualelor căi ordinare şi extraordinare de atac ce pot fi invocate, nu poate produce decât acelaşi efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, cu atât mai mult menţinerea în completul de judecată a judecătorului care a luat cunoştinţă de probatoriile excluse poate fi de natură a influenţa hotărârea instanţei care urmează să judece respectiva speţă. De asemenea, citează paragraful 28 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018. Faţă de toate aceste aspecte, autorul excepţiei consideră că menţinerea în completul de judecată a judecătorului care a intrat în contact direct şi nemijlocit cu probele a căror nulitate a constatat-o constituie premisa unei încălcări a principiilor din Constituţie şi din Convenţie invocate. Cu privire la calitatea legii, arată că aceasta presupune ca în procesul de elaborare a actelor normative să fie îndeplinite două condiţii, şi anume accesibilitatea şi previzibilitatea. Cele două noţiuni sunt utilizate atât în cadrul controlului exercitat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi în cadrul controlului efectuat de Curtea Constituţională, aceasta din urmă făcând trimitere, în repetate cazuri, la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg. Astfel, arată că norma criticată este insuficient de accesibilă, precisă şi previzibilă, în sensul avut în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze referitoare la statul român, printre care se numără şi Hotărârea din 7 februarie 2008, pronunţată în Cauza Arsenovici împotriva României, prin care Curtea de la Strasbourg a statuat că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în ceea ce priveşte aplicarea lor. 7. De asemenea, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (6) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind legalitatea, egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiţiei şi dreptul la un recurs efectiv, în măsura în care permit menţinerea în completul de judecată pe fond a judecătorului de cameră preliminară care a luat cunoştinţă de probatoriile excluse pentru motive de nelegalitate. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, Curtea Constituţională a reţinut că - în ceea ce priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată de a exercita, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi funcţia de judecată în cauză - o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei. Autorul excepţiei consideră însă că Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 a fost nuanţată, dacă nu chiar modificată parţial de Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018. Apreciază, totuşi, că poate fi folosit raţionamentul expus în aceeaşi Decizie nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea a constatat caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cazul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, admiţând plângerea, judecătorul de cameră preliminară trimite dosarul spre repartizare aleatorie. Această soluţie ar fi de natură să evite posibilitatea ca un judecător care a luat contact în mod direct cu probe excluse din dosar pentru motive de nelegalitate să judece în fond aceeaşi cauză, situaţie în care este imposibil ca opinia sa finală, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, să nu fi fost influenţată, chiar şi numai în parte, de probele declarate nule cu care a luat contact în faza camerei preliminare. Susţine că numai în acest mod poate fi consacrat şi întărit principiul separării funcţiilor judiciare, cu atât mai mult cu cât, cel puţin la nivel formal, „funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată“ şi „funcţia de judecată“ sunt distinct prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, chiar dacă această soluţie este mai apropiată de forma iniţială a codului, care instituia de plano o incompatibilitate a exercitării de către aceeaşi persoană a funcţiei de judecător de cameră preliminară şi de judecător de fond în aceeaşi cauză. Astfel, fără a intra sub „tirania aparenţei“ - aşa cum a definit doctrina prezumţia lipsei de imparţialitate a judecătorului de cameră preliminară în activitatea sa de judecare a fondului -, consideră că cel puţin în situaţia particulară în care judecătorul de cameră preliminară a intrat în contact cu probe de a căror existenţă judecătorul de fond nu trebuie să ştie pentru a judeca imparţial cauza, judecătorul de cameră preliminară nu poate fi una şi aceeaşi persoană cu judecătorul de fond, ceea ce ar da efectivitate principiului separaţiei funcţiilor judiciare. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şia exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, dispoziţii introduse prin prevederile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (6) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală. Prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile art. 3 alin. (6) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, iar prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală au fost introduse prin dispoziţiile art. 102 pct. 223 din Legea nr. 255/2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 31^1 din Legea nr. 304/2004: „Procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a).“; – Art. 3 alin. (3) şi (6) din Codul de procedură penală: "(3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c). [...](6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii.;" – Art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală: „(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate primi susţinerile autorului acesteia, făcute în şedinţa publică, prin care a extins obiectul excepţiei, formulând noi critici cu privire la dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (6) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală şi, respectiv, aducând critici de neconstituţionalitate şi cu privire la dispoziţiile art. 344 alin. (1) din Codul de procedură penală - raportate la prevederile art. 40 din Codul de procedură penală, ale art. 29 din Legea nr. 78/2000 (pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000) şi ale art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, întrucât acestea au fost formulate ulterior sesizării Curţii în prezenta cauză. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]“, alin. (4) din acelaşi text de lege stabilind că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]“. Aşadar, instanţa de contencios constituţional nu poate hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa sa, întrucât s-ar încălca prevederile art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992. O extindere a obiectului excepţiei de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul stabilit de Legea nr. 47/1992. 15. Totodată, Curtea constată că, în Dosarul nr. 2.607/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, autorul excepţiei a ridicat, anterior, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 606 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2021. 16. Pentru a pronunţa această soluţie, în cuprinsul deciziei mai sus menţionate, paragrafele 14-17, Curtea Constituţională a reţinut că, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei“, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Curtea a observat că, după pronunţarea acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit, în temeiul prevederilor art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Aşa fiind, Curtea a constatat că autorul excepţiei, prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate, încearcă în fapt compensarea lipsei de diligenţă a legiuitorului, prin pronunţarea unei noi decizii de admitere. 17. În aceste condiţii, referitor la neintervenţia legiuitorului în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia constituţională este de 45 de zile, consecinţa nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor din legile sau ordonanţele constatate ca fiind neconstituţionale în vigoare la data efectuării controlului şi suspendate de drept pe durata termenului constituţional. Or, dată fiind natura omisiunii legislative relevate în cauză, Curtea a apreciat că nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 51, 56 şi 57, şi Decizia nr. 163 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020). 18. Curtea constată că, mutatis mutandis, considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (6) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (6) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 2.607/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
