Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei coroborate cu ale art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ion Tiştere în Dosarul nr. 240/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.176D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Faţă de această împrejurare, solicită menţinerea jurisprudenţei, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 240/54/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei coroborate cu ale art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ion Tiştere într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii pronunţate într-o acţiune promovată în procedura insolvenţei cu privire la atragerea răspunderii civile delictuale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc accesul liber la justiţie prin restrângerea exercitării căii de atac a recursului împotriva cererii de reexaminare a amenzii sau a despăgubirilor dispuse de judecătorul-sindic faţă de administratorul judiciar în cadrul procedurii insolvenţei. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, coroborate cu ale art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865. Dispoziţiile criticate au fost abrogate, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmând a exercita controlul de constituţionalitate asupra acestora, astfel cum au produs efecte juridice în cauză. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: - Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: „(5) În cazul amenzilor şi al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) şi, respectiv, la alin. (4), urmează a se aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedură civilă.“; – Art. 108^4 din Codul de procedură civilă din 1865: „Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.“; – Art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865: "(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.(3) Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea reţine că, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 129, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 15. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de convenţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei) şi, în consecinţă, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicţie sau un anumit număr de căi de atac. 16. Curtea observă că art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, însă nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. Faţă de această împrejurare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13). 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut cu titlu de principiu că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o dată unei instanţe naţionale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). 18. În acest context, Curtea constată că problema dedusă controlului de constituţionalitate a mai fost analizată de către instanţa de contencios constituţional, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 424 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, şi Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011. 19. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006, în ansamblu, prevăd măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte în mod defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Potrivit acestei reglementări, judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Dacă prin această faptă administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs. 20. În cazul amenzilor şi al despăgubirii mai sus menţionate, legiuitorul a statuat că se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedură civilă, în sensul că cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia, cerere care se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu. 21. Referitor la criticile formulate în cauza de faţă, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa în materie, că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. Or, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acestea instituie posibilitatea judecătorului-sindic de a lua măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acesta din urmă poate fi sancţionat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îşi îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. 22. Referitor la dispoziţiile art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, Curtea a constatat că nu este încălcat art. 21 din Constituţie, reţinând că, potrivit art. 108^5 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii de stabilire a sancţiunii se poate face cerere de reexaminare. 23. Cu privire la critica potrivit căreia este nejustificat ca împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau a despăgubirii să se poată formula doar cerere de reexaminare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că instanţa nu soluţionează fondul litigiului, iar cererea de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă din 1865, şi se soluţionează prin încheiere irevocabilă. În această situaţie, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de reexaminare nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond. Faţă de această împrejurare, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 424 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, precitate). 24. Prin Decizia nr. 772 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 4 iunie 2019, paragrafele 29 şi 30, Curtea a reţinut că cererea de reexaminare este o verificare judiciară prin care se analizează legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii şi ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia, iar prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale în componenta privind dreptul la un proces echitabil şi la folosirea căilor de atac, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or aşa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei. 25. Faţă de această împrejurare, considerentele cuprinse în jurisprudenţa mai sus menţionată sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei în materie. 26. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Tiştere în Dosarul nr. 240/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei coroborate cu ale art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
