Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă în Dosarul nr. 17.098/211/2017 al acestei instanţe. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.390D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză, exemplu fiind Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, prin care a statuat că reglementarea criticată este constituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea civilă nr. 9.905/CC/2017 din 22 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.098/211/2017, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect încuviinţarea executării silite împotriva debitorului, în vederea punerii în executare a unor facturi fiscale, la solicitarea Companiei de Apă Mureş - S.A. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, iar împrejurările care converg spre ideea neconstituţionalităţii prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 se centrează, în esenţă, pe atingerea adusă dreptului la un proces echitabil şi, implicit, dreptului la apărare al debitorului, în măsura în care se recunoaşte caracterul de titlu executoriu facturii emise de către prestatorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, într-o atare împrejurare fiind puse în discuţie înseşi prerogativele exclusive recunoscute în favoarea autorităţii judecătoreşti prin norma art. 126 alin. (1) din Constituţie. 6. Astfel, cât priveşte atribuirea caracterului de titlu executoriu facturii emise de către furnizorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, instanţa de judecată apreciază că aceasta contravine art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, aducând atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare al debitorului, întrucât factura emisă de furnizor reprezintă un act unilateral ce emană de la acesta şi care poate dobândi, în mod obişnuit, numai valoarea unui înscris sub semnătură privată, supus aprecierii instanţei din prisma valorii sale probatorii, conform art. 264 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Însă în cauză nu poate fi omis că, după cum însuşi legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 30 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, raporturile dintre furnizor şi beneficiar, în legătură cu prestarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, sunt trasate numai prin contractul încheiat în acest sens, convenţie asumată expres de consumator prin semnătură, ceea ce exhibă acordul său explicit asupra termenilor raportului juridic, or nu aceasta este şi situaţia facturii eliberate unilateral de către furnizor. În aceste condiţii, apreciază că nu se poate discuta despre egalitatea de arme şi asigurarea deplină a însuşi dreptului la apărare în cazul în care factura necomunicată consumatorului şi neacceptată expres de acesta este susceptibilă de a sta la baza iniţierii urmăririi împotriva sa, la solicitarea operatorului de servicii, întrucât numai contractul juridic survenit între părţi reglează raportul juridic asumat, după cum reiese din însăşi reglementarea art. 30 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, or nu acesta are natura juridică de titlu executoriu, ci simpla factură emisă unilateral de către prestator. 7. Totodată, în opinia instanţei de judecată, prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 nu satisfac exigenţele de claritate şi precizie impuse drept standard în procedura de elaborare a actelor normative, câtă vreme, în temeiul art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Operatorii au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului acelor utilizatori care nu îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor, prin debranşarea de la reţelele publice de distribuţie a apei ori de la reţelele publice de canalizare, şi să solicite recuperarea debitelor în instanţă.“ Aşa fiind, legiuitorul a apreciat necesară instituirea unei perioade de 30 de zile de la împlinirea termenului de plată a facturilor, anterior sistării furnizării şi chemării în judecată a consumatorului, tocmai ca o garanţie în favoarea utilizatorului, însă, în momentul în care a recunoscut facturii unilaterale posibilitatea de a fi pusă, direct, în executare, legiuitorul a abdicat de la principiul consacrat, fără ca normele ce îl instituie să fie abrogate. Or, în asemenea circumstanţe, cadrul legal incident este lipsit de claritate, utilizatorul neputând anticipa dacă neplata facturii determină demararea executării silite sau, dimpotrivă, dacă sunt necesare promovarea unei acţiuni civile de către prestator, după expirarea celor 30 de zile de la scadenţa facturii, şi solicitarea recuperării debitelor în instanţă. 8. În fine, instanţa de judecată apreciază că soluţia legislativă criticată aduce atingere şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt private de prerogativa de a-şi îndeplini atribuţia exclusivă de înfăptuire a justiţiei, consacrată prin chiar art. 32 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, şi de a aprecia asupra întrunirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale a beneficiarului, prin obligarea sa la plata de daune-interese moratorii, având în vedere şi prevederile art. 31 alin. (16) şi (18) din Legea nr. 241/2006. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, astfel, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, prin care Curtea a reţinut că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. Această categorie de alte titluri executorii este una mai largă şi cuprinde şi acele înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ şi cărora legea le recunoaşte putere executorie. 11. Avocatul Poporului consideră prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituţionale. În acest sens învederează faptul că prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017 Curtea a subliniat că în situaţia în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceştia pot contesta aceste sume, în condiţiile legii, fiind respectat, astfel, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, potrivit cărora „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi celor ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. De asemenea, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, Curtea a examinat o reglementare cu un conţinut normativ similar celei criticate în speţă, şi anume, „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu“, constatând, de asemenea, constituţionalitatea acesteia. 17. Astfel, în jurisprudenţa sa în această materie, prin deciziile precitate, Curtea a constatat că Legea nr. 241/2006 stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al localităţilor, ansamblul acestor activităţi organizându-se sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, şi are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor. Din coroborarea prevederilor acestui act normativ reiese că între utilizatorul/utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă şi furnizorul/furnizorii serviciului respectiv există raporturi contractuale, drepturile/obligaţiile părţilor în legătură cu furnizarea serviciului public şi contravaloarea/plata la termen a acestuia regăsindu-se în mod corespunzător în contractele respective, încheiate în condiţiile legii. Curtea a subliniat că în situaţia în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceştia pot contesta aceste sume, în condiţiile legii, fiind respectat, astfel, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. 18. Curtea a învederat, de asemenea, că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, republicată, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, lege generală. Prin urmare, Curtea a constatat că prin art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 225/2016, s-a statuat că „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu“. Prin această reglementare legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, astfel încât toţi operatorii de servicii de utilităţi publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, fiind exclusă, astfel, orice situaţie discriminatorie. Legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, împrejurare faţă de care se poate asigura şi continuitatea acestora. 19. Curtea reţine, de altfel, că în sensul conformităţii cu Legea fundamentală a prevederilor art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, precitată, şi a statuat că norma legală criticată este una precisă, clară şi previzibilă şi nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul de apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor, aceştia având dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate servicii de utilităţi publice ori instanţelor judecătoreşti, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. Prin această decizie, Curtea a observat, de asemenea, faptul că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de graţie, de până la 30 de zile de la data scadenţei, la expirarea căreia se aplică penalităţi de întârziere care se datorează cu prima zi după data scadenţei, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depăşească valoarea facturii, şi se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea a reţinut că norma nu este lipsită de precizie, claritate şi previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea şi primirea facturii, cât şi pentru achitarea contravalorii acesteia. Referitor la posibilitatea ca emitenţii să nu transmită facturile respective, Curtea a subliniat că aceasta reprezintă doar o situaţie particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituţionalitate ale textului legal criticat. 20. Distinct de cele mai sus reţinute, raportat la critica privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, Curtea a reţinut faptul că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, „Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.“ Această categorie de „alte titluri executorii“ este una mai largă şi cuprinde şi acele înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenţii sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată şi nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie. 21. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reţinut că, în privinţa acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar şi suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ şi cărora legea le recunoaşte putere executorie. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă în Dosarul nr. 17.098/211/2017 al acestei instanţe şi constată că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
