Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Stoianof în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.017D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, reprezentantul convenţional al acestuia, avocat Elena Iulia Ştefănescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Avocatul autorului excepţiei solicită amânarea soluţionării cauzei în vederea ataşării Dosarului nr. 3.810/109/2018 al Tribunalului Argeş - Secţia penală, pentru a dovedi că şi persoanele aflate în situaţia autorului excepţiei, având în vedere atitudinea sinceră şi cooperantă în faţa organelor judiciare, trebuie să beneficieze de procedura simplificată şi de tratamentul sancţionator prevăzut de legea procesual penală în cazul recunoaşterii învinuirii. 4. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, întrucât actele existente la dosar sunt suficiente pentru soluţionarea excepţiei, în condiţiile în care Curtea nu analizează poziţia exprimată de inculpat în procesul penal, ci neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. 5. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi reiterează motivele invocate în faţa Tribunalului Argeş - Secţia penală. Arată, astfel, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă nu poate să beneficieze de procedura prevăzută în cazul recunoaşterii învinuirii. Subliniază că autorul excepţiei, în calitate de inculpat, a avut o poziţie sinceră pe tot parcursul procesului şi nu are antecedente penale. Solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise. 7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu este necesară amânarea pronunţării în cauză. 8. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a pronunţării. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul nediscriminării. Consideră că excluderea de la beneficiul procedurii simplificate a infracţiunilor care se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă ţine de politica penală a legiuitorului, iar poziţia exprimată de inculpaţii judecaţi pentru astfel de infracţiuni poate fi valorificată în procesul individualizării pedepsei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Doru Stoianof într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma agravată a omorului calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) coroborat cu art. 189 alin. (1) lit. h) din Codul penal. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării, întrucât nu îi permit să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, deşi a recunoscut fapta penală şi a colaborat cu organele de urmărire penală. Consideră că trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi inculpaţi care au recunoscut faptele săvârşite. Astfel, chiar dacă a săvârşit o infracţiune sancţionată cu detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea, nu trebuie să i se aplice un tratament mai dur decât celorlalţi inculpaţi, având în vedere că nu are antecedente penale şi a săvârşit fapta fiind provocat de actele de infidelitate ale victimei. 12. Tribunalul Argeş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale menţionate. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că neaplicarea procedurii simplificate - prevăzută de dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, care au fost preluate de prevederile art. 374 alin. (4) şi ale art. 375 din noul Cod de procedură penală - în cazul infracţiunilor pedepsite cu detenţiunea pe viaţă nu afectează principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu reprezintă un drept fundamental şi nu capătă valenţe discriminatorii, având o justificare obiectivă şi rezonabilă ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detenţiunii pe viaţă fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 199 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“ 17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală îşi au corespondentul în reglementarea anterioară în prevederile art. 320^1 alin. 7 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, acest din urmă text de lege fiind supus controlului de constituţionalitate prin raportare la principiul egalităţii în faţa legii - invocat şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 19. Astfel, prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 şi 8 din Codul de procedură penală din 1968. În acest sens, Curtea a reţinut că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. Această procedură nu constituie însă un drept fundamental, astfel că inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, iar instanţa de judecată - în condiţiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat - poate respinge cererea formulată de acesta. De asemenea, Curtea a statuat că voinţa legiuitorului este explicită, în sensul că exclude de la beneficiul aplicării procedurii simplificate acele infracţiuni care se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă. O astfel de reglementare nu capătă valenţe discriminatorii, având o justificare obiectivă şi rezonabilă ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detenţiunii pe viaţă fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc şi care (în acord cu dispoziţiile art. 53 din Codul penal din 1969) este cea mai aspră dintre pedepsele principale, fiind precedată - din perspectiva gradului de intensitate a măsurii de constrângere - de pedeapsa închisorii de până la 30 de ani. 20. La rândul lor, dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 21. Astfel, prin Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 17 august 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 975 din 22 noiembrie 2012, precitată. 22. Totodată, prin Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, mai sus menţionată, paragraful 19, Curtea a mai reţinut că valoarea socială ocrotită prin reglementarea infracţiunilor din actualul Cod penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă (în unele cazuri alternativ cu pedeapsa închisorii) este, în principal, viaţa: art. 189 - Omorul calificat, art. 401 - Atentatul care pune în pericol securitatea naţională, art. 402 - Atentatul contra unei colectivităţi, art. 408 - Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, art. 438 - Genocidul, art. 439 - Infracţiuni contra umanităţii, art. 440 - Infracţiuni de război contra persoanelor. Or, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014, potrivit formulărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă, statuat de prevederile art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă „regele drepturilor“, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei. Curtea de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, prevederilor art. 2 din Convenţie, având în vedere faptul că dreptul la viaţă se bucură de un statut special printre dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi de instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât şi o funcţie obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activităţii statului, acesta din urmă având obligaţia de a proteja dreptul fundamental la viaţă al persoanei. 23. În concluzie, prin Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, precitată, paragraful 20, Curtea a apreciat că preeminenţa dreptului la viaţă este cea care justifică opţiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată şi al efectelor juridice ale aplicării acesteia numai în cauzele care au ca obiect infracţiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doru Stoianof în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
