Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 266 din 23 aprilie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 266 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 579 din 16 iulie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 3.642/233/2016/a4 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.350D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 273D/2018, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi, prin reprezentant Marin Frunză, în Dosarul nr. 1.603/121/2015/a2.1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.350D/2017 şi nr. 273D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 273D/2018 la nr. 2.350D/2017, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015 şi Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea nr. 566 din 2 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.642/233/2016/a4, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
    8. Prin Încheierea din 15 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.603/121/2015/a2.1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
    9. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi şi de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi, prin reprezentant Marin Frunză, cu ocazia soluţionării cererilor de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cereri de recuzare.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, în mod indiscutabil, cererea de recuzare reprezintă un ultim demers procedural în exercitarea dreptului de apărare pe care îl poate face partea interesată într-o procedură judiciară, în condiţiile în care constată că drepturile şi libertăţile sale îi sunt nesocotite, iar obligaţia de respectare a imparţialităţii, precum şi cea de abţinere a judecătorului nu mai sunt luate în consideraţie. Aceştia consideră că prin condiţionarea exercitării dreptului la apărare de timbrarea prealabilă a cererii de recuzare se încalcă norma constituţională potrivit căreia dreptul la apărare este garantat, ceea ce presupune exercitarea sa nestingherită, şi nu condiţionată de o astfel de taxă. De asemenea, aceştia apreciază că taxa instituită prin reglementarea criticată contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi stabilesc prioritatea absolută în aplicarea dispoziţiilor Constituţiei în raport cu alte acte normative inferioare, precum şi dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, care stabilesc că cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie, deci inclusiv de garantarea dreptului de apărare. În fine, apreciază că în susţinerea celor mai sus prezentate sunt şi prevederile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituţie sau lege“.
    11. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.350D/2017, consideră că taxarea cererii de recuzare cu 100 de lei nu contravine nici în fapt (prin cuantum), dar nici în drept normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) şi nici dispoziţiilor art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât, potrivit art. 45 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă. În opinia instanţei de judecată apare astfel ca evidentă raţiunea legiuitorului de a taxa cererea de recuzare pentru descurajarea acelor cereri formulate cu alte scopuri decât cele pentru care s-a reglementat instituţia recuzării.
    12. Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 273D/2018, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, având în vedere faptul că garanţiile unui proces echitabil, instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu sunt aplicabile în procedura de soluţionare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. Totodată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia taxelor judiciare de timbru, instanţa de judecată arată că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile nr. 508 din 5 decembrie 2013, nr. 546 din 15 octombrie 2014 sau nr. 221 din 12 aprilie 2016, prin care Curtea a constatat că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituţionale. De asemenea, face referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materia taxelor judiciare de timbru, relevante în acest sens apreciind a fi Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005 sau Decizia nr. 155 din 17 martie 2005, prin care s-a statuat că în cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.
    15. Avocatul Poporului învederează faptul că şi-a mai exprimat punctul de vedere asupra reglementării legale criticate, în sensul constituţionalităţii acesteia, punct de vedere ce a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 508 din 5 decembrie 2013, nr. 45 din 4 februarie 2014, nr. 8 din 15 ianuarie 2015 sau nr. 221 din 12 aprilie 2016 şi pe care îl menţine şi în prezentele cauze.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora
    "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:
    a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;."

    19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi la supremaţia Constituţiei, art. 15 alin. (1) potrivit cărora „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie (...)“, art. 24 alin. (1) care prevăd că „Dreptul la apărare este garantat“, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora „Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin Constituţie sau lege“.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului Curţii Constituţionale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 680 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 23 decembrie 2014, Decizia nr. 743 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 12 februarie 2015, Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2015, Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 48 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2018, sau Decizia nr. 838 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, prin care Curtea a reţinut că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de lei, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar, şi a statuat că nu pot fi primite criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie prin instituirea acestei taxe fixe, datorată de justiţiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă.
    21. Prin deciziile precitate, Curtea a reţinut că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Curtea a reţinut, totodată, că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele judiciare de timbru, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.
    22. În jurisprudenţa sa în materia taxelor judiciare de timbru, Curtea a subliniat că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare, în funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, precum şi a cuantumului lor reprezintă însă o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală (a se vedea Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014). Curtea a mai reţinut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii (a se vedea Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005).
    23. În plus, Curtea a învederat faptul că prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 legiuitorul a instituit posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Aprecierea legalităţii şi a temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri.
    24. De asemenea, pentru motivele arătate mai sus, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului privind universalitatea drepturilor, a libertăţilor şi a îndatoririlor fundamentale, principiu consacrat de art. 15 din Constituţie, şi nici art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    25. În privinţa instituţiei recuzării, prin Decizia nr. 84 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 4 iulie 2018, spre exemplu, Curtea a reţinut faptul că recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii. Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar judecătorul sau părţile sunt ascultate numai „dacă se apreciază că este necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părţilor, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care sa respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Formularea unei cereri de recuzare reprezintă o chestiune personală, întemeiată pe motive care privesc raporturile dintre partea care formulează cererea de recuzare şi persoana a cărei recuzare se cere, iar taxa judiciară de timbru se plăteşte distinct pentru recuzarea fiecărui participant la proces.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 3.642/233/2016/a4 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, precum şi de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi, prin reprezentant Marin Frunză, în Dosarul nr. 1.603/121/2015/a2.1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016