Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1^1) şi ale art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea SIR IMPEX - S.R.L., cu sediul în localitatea Neptun, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 1.716/254/2017 al Judecătoriei Mangalia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.135D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 811 din 5 decembrie 2019, operatorii de transport public local de persoane şi operatorii care au vehicule destinate transportului şcolar nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu operatorii care asigură transportul de persoane dintr-o localitate în alta, aşa încât tratamentul juridic este diferit. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.716/254/2017, Judecătoria Mangalia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1^1) şi ale art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea SIR IMPEX - S.R.L., cu sediul în localitatea Neptun, judeţul Constanţa, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în ansamblul său, este discriminatorie, prin instituirea excepţiilor de la plata tarifului de utilizare prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), precum şi în alin. (1^1) lit. b) din acest act normativ. Astfel, potrivit acestor norme, sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi şi destinate transportului şcolar, precum şi autoturismele deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de persoanele fizice care au domiciliul situat de o parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere şi locul de muncă sau teren agricol deţinut în baza unui titlu de proprietate de cealaltă parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere şi care utilizează podul, tunelul sau trecătoarea de munte pentru a se deplasa la/de la serviciu/teren agricol şi de la/la domiciliu. În opinia autoarei excepţiei, aceste prevederi urmăresc ca pentru categoriile exceptate de la plata tarifului de utilizare să nu fie încălcat dreptul la muncă, ocrotit de art. 41 din Constituţia României, precum şi protejarea acestora astfel încât să nu fie încălcat dreptul la libera circulaţie, consacrat de art. 25 din Legea fundamentală. Apreciază că prin instituirea acestor excepţii de la plata tarifului de utilizare sunt respectate doar drepturile unor categorii restrânse de persoane juridice, respectiv cele ale operatorilor de transport public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, ale operatorilor care au vehicule destinate transportului şcolar, precum şi ale persoanelor fizice care au locul de muncă şi domiciliul de o parte şi de alta a podului. Autoarea excepţiei menţionează că are „sediul în judeţul Constanţa şi capăt de linie de cealaltă parte a podului, respectiv în Bucureşti“, fiind operator de transport public de persoane în regim regulat pe ruta Bucureşti-Mangalia/Mangalia-Bucureşti, astfel încât nu beneficiază de această excepţie de la plata tarifului de utilizare. Mai mult, afirmă că persoanele care fac naveta pe traseul Bucureşti-Mangalia/Mangalia-Bucureşti cu vehiculul aparţinând societăţii sale au domiciliul într-un loc şi în celălalt capăt al traseului au locul de muncă. Prin urmare, apreciază că actul normativ criticat este discriminatoriu, prin instituirea excepţiilor de la plata tarifului de utilizare. 6. Judecătoria Mangalia învederează faptul că, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu a fost ridicată din oficiu, ci de către una dintre părţi, instanţa se va limita la a-şi exprima succint opinia în sensul că prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (1^1) şi ale art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins normativ: - Art. 3 alin. (1^1): „Sunt exceptate de la plata tarifului de trecere vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), precum şi: a) vehiculele care desfăşoară activităţi pentru asigurarea pazei patrimoniului drumurilor publice, întreţinerea curentă pe timp de vară şi iarnă, lucrări de siguranţă rutieră pe distanţa aflată pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte pe care se aplică tariful de trecere; b) autoturismele deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de persoanele fizice care au domiciliul situat de o parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere şi locul de muncă sau teren agricol deţinut în baza unui titlu de proprietate, de cealaltă parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere, şi care utilizează podul, tunelul sau trecătoarea de munte pentru a se deplasa la/de la serviciu/teren agricol - de la/la domiciliu.“; - Art. 8 alin. (1^1): „Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.“ 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi şi principiul nediscriminării, ale art. 25 referitoare la dreptul la liberă circulaţie, precum şi celor ale art. 41 privind dreptul la muncă. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, relevante în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 811 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 9 martie 2020, Decizia nr. 414 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 29 august 2018, şi Decizia nr. 64 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că reglementarea criticată nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 13. Astfel, prin deciziile precitate, Curtea a statuat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 au ca obiect tarifarea utilizării şi a trecerii pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi instituie reguli speciale privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru diferite categorii de autovehicule şi de proprietari şi utilizatori ai acestora, stabilind acelaşi regim juridic în cadrul fiecărei categorii şi prevăzând în mod diferit de la o categorie la alta, în funcţie de particularităţile acestora. Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prevede la art. 1 alin. (1) lit. b), e), f), p) şi q) că utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini; tariful de utilizare reprezintă o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.; tariful de trecere reprezintă o anumită sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, şi de tipul vehiculului; peajul reprezintă înregistrarea în format electronic a tarifului de trecere; trecerea reprezintă parcurgerea, o singură dată, într-un sens, a unei distanţe de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, pe care se aplică tariful de trecere. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor. 14. Curtea învederează, totodată, că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi şi cele destinate transportului şcolar, iar potrivit art. 3 alin. (1^1) lit. b) din acelaşi act normativ, sunt exceptate de la plata tarifului de trecere autoturismele deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de persoanele fizice care au domiciliul situat de o parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere şi locul de muncă sau teren agricol deţinut în baza unui titlu de proprietate, de cealaltă parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere, şi care utilizează podul, tunelul sau trecătoarea de munte pentru a se deplasa la/de la serviciu/teren agricol - de la/la domiciliu. 15. Referitor la criticile privind instituirea unui pretins tratament discriminatoriu prin prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în jurisprudenţa amintită, Curtea le-a apreciat ca fiind neîntemeiate. Astfel, Curtea a statuat, în mod constant, că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Pornind de la aceste considerente, Curtea a reţinut că situaţia autoarei excepţiei, societate care efectuează transport public de persoane în vederea obţinerii unui profit, este diferită de cea a persoanelor fizice care au domiciliul situat de o parte a podului, iar locul de muncă sau un teren deţinut în proprietate de cealaltă parte a podului, astfel încât şi regimul de taxare va fi diferit fără a se aduce însă atingere art. 16 din Constituţie. Cât priveşte raportarea la situaţia celor care efectuează transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, precum şi transportul şcolar, atât autoarea excepţiei, cât şi categoriile menţionate se supun obligaţiei de plată a tarifului de trecere, aşa cum rezultă din conţinutul normativ al art. 3 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. 16. Aşa fiind, Curtea a reţinut că operatorii de transport public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi şi operatorii care au vehicule destinate transportului şcolar nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu operatorii care asigură transportul de persoane dintro localitate în alta, aşa încât tratamentul juridic este diferit. Prin exceptarea de la plata tarifului de utilizare a vehiculelor folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi şi a vehiculelor destinate transportului şcolar, legiuitorul a avut în vedere raţiuni de interes general. Prin urmare, prevederile criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie. 17. Cu privire la pretinsa încălcare, prin reglementarea criticată, a dispoziţiilor art. 25 din Constituţie, prin jurisprudenţa amintită, Curtea a statuat că instituirea responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatori nu încalcă principiul liberei circulaţii. Dreptul la liberă circulaţie, astfel cum este reglementat de Constituţie, prin receptarea sa din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, nu include şi dreptul de a conduce autovehicule, prevederile constituţionale nefăcând referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie. De altfel, „libera circulaţie“, prevăzută de norma constituţională, se desfăşoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a unei normale desfăşurări a relaţiilor interstatale. Totodată, Curtea a statuat că dreptul la liberă circulaţie se referă la mişcarea transfrontalieră a persoanelor şi la cea din interiorul frontierelor unui stat, vizând atât libertatea de mişcare propriu-zisă, cât şi libertatea oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, precum şi dreptul de a emigra şi de a reveni în ţară (a se vedea şi Decizia nr. 87 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, şi Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013). Aşa fiind, în raport cu conţinutul dreptului constituţional la liberă circulaţie, Curtea a statuat că nu se poate reţine încălcarea acestuia prin instituirea tarifului de trecere. 18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, autoarea excepţiei învederează faptul că are sediul în judeţul Constanţa şi capăt de linie de cealaltă parte a podului, respectiv în Bucureşti, fiind operator de transport public de persoane în regim regulat pe ruta Bucureşti-Mangalia/Mangalia-Bucureşti, astfel încât nu beneficiază de excepţia de la plata tarifului de utilizare, instituită de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. În acest context, susţine că persoanele care fac naveta pe traseul Bucureşti-Mangalia/Mangalia-Bucureşti cu vehiculul aparţinând societăţii sale au domiciliul într-un loc şi în celălalt capăt al traseului au locul de muncă. Or, raportat la critica astfel formulată, prin Decizia nr. 64 din 18 februarie 2020, precitată, Curtea a constatat că o atare critică nu poate fi reţinută, întrucât autoarea excepţiei trebuie să demonstreze un interes personal în contestarea constituţionalităţii unui text de lege. Or, situaţia la care face referire nu este una proprie, ci se referă la persoanele transportate de către aceasta (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012). Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu îngrădesc dreptul la muncă sau libertatea alegerii unui loc de muncă. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea SIR IMPEX - S.R.L., cu sediul în localitatea Neptun, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 1.716/254/2017 al Judecătoriei Mangalia şi constată că prevederile art. 3 alin. (1^1) şi ale art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Mangalia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
