Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verşehora şi Mariana Verşehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.755D/2017. 2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei Emil Ion Verşehora şi Mariana Verşehora, asistaţi de avocat Ioana Cerneschi din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială aflată la dosar. Lipsesc autoarea excepţiei, Mihaela Nicoleta Petrescu, şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor prezenţi, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile de neconstituţionalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal respectă condiţiile de claritate, iar sintagma criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că legiuitorul nu este obligat să definească noţiunile folosite atunci când acestea au înţelesul comun, obişnuit din limba română. Reţine că prin sintagma „înlesnire“ se înţelege orice ajutor dat cu privire la practicarea sau continuarea practicării prostituţiei, ajutor care poate fi acordat în diferite moduri, respectiv prin punerea la dispoziţie a unor bunuri, prin facilitarea unor cheltuieli ori alte modalităţi ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii în cauza concretă dedusă judecăţii. Arată că înlesnirea practicării prostituţiei nu este altceva decât o formă de complicitate la practicarea prostituţiei pe care legiuitorul a înţeles să o sancţioneze ca modalitate a proxenetismului, aşadar ca o infracţiune de sine stătătoare. În final, solicită menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verşehora şi Mariana Verşehora în procedura de cameră preliminară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, autorii susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale din perspectiva variantei alternative a elementului material „înlesnirea practicării prostituţiei“, având o formulare mult prea generală, aptă de a crea confuzii şi de a pune un subiect de drept în imposibilitatea de a aprecia dacă o anumită faptă materială constituie sau nu infracţiune. De asemenea, arată că legiuitorul nu a dat o definiţie legală sintagmei menţionate în cadrul capitolului aferent definiţiilor din partea generală a Codului penal. În final, susţin că există, în dreptul pozitiv, o normă de drept administrativ, respectiv art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, care sancţionează contravenţional o faptă similară. 7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în procedura camerei preliminare are legătură cu cauza, în condiţiile în care obiectul camerei îl constituie, printre altele, legalitatea sesizării instanţei, aşa încât, în funcţie de modul de redactare a normei de incriminare, judecătorul apreciază în ce măsură fapta materială reţinută în sarcina unui inculpat prin rechizitoriu este suficient detaliată pentru a determina obiectul judecăţii. Pe fond, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, pentru început, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, în care instanţa de control constituţional a efectuat o analiză a înţelesului principiului legalităţii incriminării, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cu referire la norma incriminatoare supusă analizei, consideră că descrierea variantei alternative a elementului material constând în „înlesnirea practicării prostituţiei“ respectă principiile evocate în decizia precitată, revenind organelor judiciare sarcina de a demarca ce fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Reţine, referitor la infracţiunea de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituţiei, identică în ambele reglementări ale codurilor din 1969 şi 2009, că, potrivit doctrinei, aceasta se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai uşor de practicat sau de continuat practicarea prostituţiei, prin crearea de condiţii favorabile practicării prostituţiei. În acelaşi timp, reţine că, în urma evoluţiei opticii legiuitorului, care a dezincriminat infracţiunea de prostituţie şi a plasat infracţiunea de proxenetism în cadrul titlului I al părţii speciale, în cap. VII - „Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile“ din Codul penal, titlu destinat protecţiei persoanei, actele de determinare, dar mai ales cele de înlesnire, trebuie reţinute cu mare rezervă, pentru a se evita interpretarea abuzivă a textului de lege. Cu alte cuvinte, chiar dacă este vorba de o infracţiune de pericol abstract, având în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei, judecătorul consideră că nu orice acţiune per se poate fi considerată act de proxenetism, în varianta alternativă a înlesnirii prostituţiei, ci este necesar a stabili dacă există o legătură strânsă între acţiunile de înlesnire şi practicarea prostituţiei. Cu privire la stabilirea legăturii cauzale dintre acţiune şi rezultat, uneori raportul de cauzalitate poate fi stabilit fără dificultate, în mod special atunci când rezultatul a fost precedat de o singură acţiune. În schimb, atunci când în producerea rezultatului s-au interpus mai multe acţiuni sau inacţiuni, trebuie stabilit care anume acţiune a generat rezultatul. Pentru aceasta, deşi nu s-a statuat legislativ, jurisprudenţa şi doctrina românească au îmbrăţişat teoria echivalenţei condiţiilor, potrivit căreia are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune, anterioară, în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiţie sine qua non. Pentru aceste motive, judecătorul apreciază că excepţia invocată nu este întemeiată, exprimarea cuprinzătoare a normei incriminatoare urmărind să acopere o gamă cât mai largă de acţiuni ce au înlesnit în mod efectiv practicarea prostituţiei, natura faptei impunând o astfel de reglementare. Cu toate acestea, judecătorul apreciază că persoanele acuzate de săvârşirea infracţiunii de proxenetism nu sunt prejudiciate de această manieră de exprimare, revenind organelor de urmărire penală sarcina probării legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi înlesnirea efectivă a practicării prostituţiei. În privinţa asemănărilor cu dispoziţiile art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, judecătorul arată că, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, Curtea Constituţională a analizat şi respins acest argument, arătând că Legea nr. 61/1991 foloseşte o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenţie „dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni“ - care determină ceea ce doctrina denumeşte calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabileşte dacă fapta săvârşită constituie infracţiune sau contravenţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 15 decembrie 2015 şi reţine că înlesnirea practicării prostituţiei se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai uşor de practicat sau de continuat practicarea prostituţiei. Apreciază, totodată, că dispoziţiile constituţionale ale art. 24 nu au relevanţă în cauză, în condiţiile în care textul infracţiunii nu aduce atingere dreptului la apărare, prevederile relevante privind asigurarea acestui drept fiind regăsite în cuprinsul Codului de procedură penală. 10. Avocatul Poporului menţionează că dispoziţiile art. 213 alin (1) din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, punctul său de vedere fiind transmis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1234D/2015, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal, având următorul conţinut: „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi art. 24 privind dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, examinând critici similare celor din prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, reţinând, în paragrafele 21-24 ale deciziei precitate, cele ce urmează. 16. În ceea ce priveşte principiul previzibilităţii, referitor la incriminarea proxenetismului sub aspectul „înlesnirii“, instanţa de control constituţional a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 584, din 17 august 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 17. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe, calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea a reţinut că cele statuate de instanţa de la Strasbourg în legătură cu principiul clarităţii şi previzibilităţii legii au fost înglobate de instanţa de contencios constituţional în propria jurisprudenţă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016). 18. Raportând cele menţionate la norma penală supusă controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că reglementarea variantei alternative a elementului material constând în „înlesnirea“ practicării prostituţiei este în acord cu cele stabilite atât în jurisprudenţa instanţei europene, cât şi în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, revenind organelor judiciare sarcina de a stabili ce fapte întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, formularea generală a normei incriminatoare urmărind să acopere o paletă cât mai largă de acţiuni ce „înlesnesc“, în mod efectiv, practicarea prostituţiei. De altfel, potrivit doctrinei, „înlesnirea“ practicării prostituţiei se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai uşor de practicat sau de continuat practicarea prostituţiei. Înlesnirea poate consta în punerea la dispoziţie a unui spaţiu locativ, în finanţarea organizării unei case în care se practică prostituţia, în crearea de condiţii favorabile practicării prostituţiei, în promisiunea de a nu denunţa faptul practicării prostituţiei etc. „Înlesnirea“ practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia şi se poate realiza sub orice formă şi prin orice mijloace. „Înlesnirea“ apare, deci, ca o formă specială a complicităţii la prostituţie, pe care însă legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, aşadar, ca infracţiune de sine stătătoare. 19. Referitor la comparaţia cu reglementarea contravenţională, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, paragraful 17, că „Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice foloseşte o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenţie «dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni» - care determină ceea ce doctrina denumeşte calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabileşte dacă fapta săvârşită constituie infracţiune sau contravenţie“. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimbă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verşehora şi Mariana Verşehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
