Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Oprea în Dosarul nr. 28.176/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 967D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, reprezentat de domnul avocat Cornel Nichifor, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, primul termen fiind pe data de 3 aprilie 2018, când, în vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare cu partea Anghel Hondar, în temeiul art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi al art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 24 aprilie 2018. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei, partea Lavinius George Asan a depus o cerere de judecată în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se susţine că sintagma „se poate dispune efectuarea unei expertize“ din cuprinsul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, astfel cum acesta a fost modificat prin art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 18/2016, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 11 alin. (1) şi alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că, în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, este avută în vedere pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017 referitoare la aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate. În plus faţă de criticile reţinute în decizia anterior menţionată, este invocat principiul egalităţii armelor şi principiul contradictorialităţii. Se arată că art. 172 alin. (1) şi art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală fac o distincţie clară între expertiză şi constatare în procedura penală, astfel încât, dacă se dă posibilitatea exclusiv organului judiciar să dispună efectuarea unei expertize, este încălcat principiul egalităţii armelor. Cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii, se arată că părţile nu au posibilitatea să intre în contact direct cu experţii şi să îşi formuleze apărările cu privire la susţinerile acestora, simpla contestare a raportului tehnico-ştiinţific, astfel cum este reglementat la art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, nefiind de natură a garanta o veritabilă egalitate de arme între acuzare şi apărare. Se face trimitere la situaţia de fapt, arătându-se că expertiza din una dintre cauzele în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate are calitatea de inculpat a fost realizată de către un expert fără pregătirea profesională necesară, onorariul plătit pentru două astfel de expertize fiind de 800.000 euro. Se face trimitere, de asemenea, la notele scrise depuse la dosarul cauzei. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, ca neîntemeiată. Se susţine că obligativitatea efectuării unei expertize nu poate fi apreciată ca o condiţie de legalitate, ci ca o condiţie necesară pentru constatarea unor împrejurări care sunt utile pentru soluţionarea cauzei sau pentru lămurirea unor aspecte adiacente. Prin urmare, numai organul judiciar poate să aprecieze cu privirea la utilitatea unui astfel de mijloc de probă. De asemenea, se arată că nu se poate aprecia că organul judiciar ar putea lua o hotărâre arbitrară, întrucât, potrivit art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, acesta trebuie să respingă motivat o astfel de solicitare referitoare la efectuarea unei expertize, iar, în măsura în care un astfel de demers a avut loc în cursul urmăririi penale, aspectele cu privire la modul de soluţionare a unei cereri de realizare a unei noi expertize pot fi criticate în procedura camerei preliminare, pentru a se stabili dacă, într-adevăr, nu a fost respectat dreptul la apărare. Referitor la celelalte principii constituţionale şi convenţionale invocate, se apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile legale referitoare la administrarea probelor nu pot pune în discuţie principiul contradictorialităţii şi egalităţii armelor, câtă vreme o astfel de măsură este facultativă, indiferent de cine este solicitată, respectiv de procuror sau de către părţi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.176/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Traian Oprea, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe penale de condamnare a autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma calificată, prevăzută la art. 248^1 din Codul penal din 1969, sentinţă pronunţată, în mod exclusiv, pe baza unui raport de constatare tehnico-ştiinţific financiar contabil. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, în forma lor modificată prin art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, nu mai prevăd, spre deosebire de forma anterioară acestei modificări, obligativitatea organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize, după finalizarea raportului de constatare, când concluziile din cuprinsul său sunt contestate. Se susţine că lăsarea la aprecierea organului judiciar a dispunerii unei expertize, în ipoteza reglementată prin textul criticat, încalcă principiul egalităţii armelor şi, prin urmare, dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 6 decembrie 1988 şi 2 iunie 2005, pronunţate în cauzele Barberà, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, paragraful 68, şi Cottin împotriva Belgiei, paragrafele 30-33, prin care s-a reţinut că, deşi Convenţia nu reglementează regimul probelor, în sine, şi revine jurisdicţiilor interne sarcina de a aprecia elementele de probă obţinute, precum şi pertinenţa administrării unor probe solicitate de către părţi, totuşi, instanţa europeană are sarcina de a evalua dacă procedura, considerată în ansamblul ei, inclusiv maniera în care proba a fost administrată, a îmbrăcat caracterul echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, şi dacă a fost respectat, în mod special, principiul loialităţii. Se arată că, prin aceeaşi jurisprudenţă, a fost subliniată importanţa aparte pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o acordă chiar şi aparenţei unei proceduri echitabile şi că aceasta veghează ca încrederea justiţiabililor să se fundamenteze pe siguranţa că au putut să se pronunţe, în mod eficient, asupra oricărui element determinant. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că argumentele aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate vizează modificarea textului criticat, aspect care, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu aparţine sferei competenţei instanţei de contencios constituţional. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin care se arată că modificarea textului criticat a fost determinată de necesitatea înlăturării caracterului neconstituţional al dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, care prevedeau, anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, obligaţia instanţei de a dispune o expertiză, obligaţie care subzista chiar şi în situaţia în care proba solicitată nu era concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54 din 14 ianuarie 2009, prin care s-a statuat că, în virtutea pregătirii sale profesionale şi a statutului său de independenţă, judecătorul are competenţa de a decide cu privire la raporturile juridice deduse judecăţii, la mijloacele de probă administrate şi normele juridice aplicabile. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice criticate, fără privilegii şi fără discriminări, şi că acestea sunt conforme cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie. Se mai arată că prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul părţii interesate de a fi apărată de un avocat, ales sau numit din oficiu, care să consulte documentele din cuprinsul dosarului şi să îi apere interesele procesuale legitime, asigurând astfel garanţiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu contravin pactelor şi tratatelor internaţionale cu privire la drepturile omului, la care România este parte, motiv pentru care acestea sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 11 şi art. 20. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare, Curtea reţine că obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize“. 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5) cu privire la separaţia puterilor în stat şi calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalităţii, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei şi art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispun cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanţa mai sus menţionată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părţile contestau concluziile raportului de constatare. Aşa fiind, Curtea a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, autoarea excepţiei a apreciat că, prin modificarea astfel operată, îi sunt afectate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, fiind lăsată la discreţia organului judiciar dispunerea efectuării unei expertize. 15. Curtea a constatat că o astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 16. Prin urmare, Curtea a reţinut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Aşa fiind, s-a arătat că ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“. 17. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obţine o probă care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, când proba este imposibil de obţinut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 18. Aşa fiind, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator. 19. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeaşi hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialităţii, ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final). 20. Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (a se vedea art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). 21. Curtea a reţinut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 22. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea şi art. 103 alin. (2) din acelaşi cod]. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [a se vedea şi art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din acelaşi cod]. 23. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea. 24. În concluzie, Curtea a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize, în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluţionării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă cauzei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017 sunt valabile şi în prezenta cauză. 26. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, având în vedere argumentele mai sus enunţate, Curtea constată că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesităţii dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat la art. 5 din Codul de procedură penală, şi nu o manieră de a încălca, prin dispoziţiile legale criticate, principiul legalităţii şi standardele calităţii legii, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie. 27. Curtea reţine, de asemenea, că, pentru aceleaşi considerente, mai sus invocate, nu poate fi constatată nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituţie, atribuirea de către legiuitor organelor judiciare a dreptului de a aprecia cu privire la utilitatea efectuării unei noi expertize, în ipoteza juridică analizată, în cauzele deduse soluţionării, neechivalând cu crearea unei inegalităţii între părţile diferitelor cauze penale, sub aspectul anterior arătat. În acest sens, părţile cauzelor penale, care pot avea interesul efectuării unei noi expertize, după efectuarea raportului de constatare, conform art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, se află în situaţii diferite, determinate de particularităţile respectivelor cauze. Or diferenţele anterior arătate sunt de natură a justifica acordarea unui regim juridic diferit sub aspectul dispunerii administrării probei solicitate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că inegalitatea reală, care rezultă din astfel de diferenţe, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Traian Oprea în Dosarul nr. 28.176/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
