Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, excepţie ridicată de Mihăiţă Calimente, Nicu Cojocaru, Nicoară Creţ şi Ioan Dorel Zăvoianu în Dosarul nr. 1.399/108/2021 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Mircea Mereuţă în Dosarul nr. 649/112/2021 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, de Viorica Cherecheş în Dosarul nr. 867/100/2021 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, de Viorel Ilişiu, Ioan Oltean, Viorel Pupeza, Emil Rus, Emil Scurtu, Ioan Sonea şi Ioan Ţintean în Dosarul nr. 592/112/2021 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, de Costică Ciurtin, Gheorghe Funar, Ioan Gavra, Cornel Itu, Kónya-Hamar Sándor, Vasile Matei, Ioan Miclea, Iuliu Păcurariu, Ladislau Ştefan Pillich şi Ionel Roman în Dosarul nr. 1.674/117/2021 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Vasile Filip Soporan în Dosarul nr. 1.919/117/2021 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ion Spânu în Dosarul nr. 1.447/115/2021 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Petre Popeangă în Dosarul nr. 1.074/93/2021 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, de Radu Liviu Bara, Fekete Szabó András Levente, Iuliu Nosa, Corin Penciuc, Gheorghe Pop şi Petru Stan în Dosarul nr. 405/84/2021* al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, de Gabi Ionaşcu, Maria Petre şi Alecsandru Ştiucă în Dosarul nr. 483/98/2021 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, de Sanda Maria Ardeleanu, Cezar Cioată, Petre Dorel Crăciun, Constantin Gheorghe, Sabin Ghilea, Gabriel Dan Gospodaru, Teodor Hăucă, Petru Juravlea, Epifanie Tiberiu Maerean, Gavril Mîrza, Mihai Neagu şi Tiberiu Aurelian Prodan în Dosarul nr. 1.681/86/2021 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, de Nicolae Dobra în Dosarul nr. 1.560/107/2021 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Petru Andea, Dorel Covaci, Ludovic Mardari, Gheorghe Pribeanu, Sorin Constantin Stragea şi Maria Eugenia Barna în Dosarul nr. 1.787/30/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Teodor Ardelean, Vasile Berci, Gheorghe Bîrlea, Bondi Gyongyike, Bonis István, Angela Buciu, Ştefan Buciuta, Petru Godja, Ioan Hoban, Teodor Lupuţi şi Luca Ştefănoiu în Dosarul nr. 796/100/2021* al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, de Ion Răducanu în Dosarul nr. 1.933/30/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Gheorghe Fiţion în Dosarul nr. 1.173/93/2021 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi de Ion Iliescu, Iosif Veniamin Blaga, Gheorghe Firczak, Doru Gaiţă, Ion Hortopan, Dumitru Ifrim, Mircea Nedelcu şi Petru Şteolea în Dosarul nr. 983/97/2021 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2021, nr. 2.377D/2021, nr. 2.409D/2021, nr. 2.879D/2021, nr. 2.896D/2021, nr. 2.897D/2021, nr. 3.038D/2021, nr. 3.257D/2021, nr. 3.306D/2021, nr. 3.373D/2021, nr. 3.438/2021, nr. 3.592D/2021, nr. 3.660D/2021, nr. 3.711D/2021, nr. 3.914D/2021, nr. 3.939D/2021 şi nr. 23D/2022. 2. La apelul nominal se prezintă pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate domnii avocaţi Cosmin Vasile şi Andrei Dumitrescu, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. La termenul de judecată iniţial fixat pentru data de 15 februarie 2022, Curtea, prin încheierea din acea dată, a conexat dosarele antereferite la Dosarul nr. 2.297D/2021, care a fost primul înregistrat, şi, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse în data de 14 februarie 2022, precum şi pentru lămurirea de către apărătorul domnului Mircea Mereuţă, autor al excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 2.377D/2021, a faptului dacă mandatul său de reprezentare a fost sau nu revocat, a amânat cauza pentru data de 10 martie 2022. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat succesiv pronunţarea pentru datele de 24 martie 2022, 31 martie 2022 şi 7 aprilie 2022. La această ultimă dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a repus cauza pe rol şi a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 5 mai 2022. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, domnul avocat Cosmin Cristian Vasile pune concluzii de admitere a excepţiei sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, insistând asupra faptului că procedura parlamentară a durat o zi în condiţiile în care termenul de depunere a raportului de către comisia sesizată în fond a fost iniţial de 7 zile şi că această comisie nu avea componenţa stabilită, neexistând din punct de vedere legal. Se arată că, deşi procedura s-a desfăşurat accelerat, nu a fost una de urgenţă, ci de drept comun. Se fac referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 153 din 6 mai 2020 în sensul că o asemenea încălcare a termenelor procedurale are valoare constituţională. Se mai subliniază faptul că, în procedura de adoptare a acestei legi, Parlamentul s-a comportat ca unul unicameral şi că, din majoritatea de vot existentă, nu se poate cunoaşte dacă a existat o majoritate absolută la nivelul membrilor fiecărei Camere în parte. Se punctează faptul că legea nu cuprinde o notă de fundamentare/un studiu de impact, acest tip de lipsuri având valenţe de neconstituţionalitate. Totodată, se consideră că au fost încălcate normele de tehnică legislativă, prin faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă rămâne în fiinţă, dar nu se mai plăteşte, precum şi prevederile constituţionale privind rolul Consiliului Legislativ, întrucât Parlamentul nu a dat curs tuturor solicitărilor cuprinse în avizul acestuia. 5. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, domnul avocat Andrei Tudor Dumitrescu face referiri la Decizia nr. 279 din 22 martie 2006 şi Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, subliniindu-se că indemnizaţia pentru limită de vârstă a deputaţilor şi senatorilor intră în sfera de protecţie constituţională, fiind un drept asimilabil pensiei de serviciu. Se realizează o paralelă între statutul deputaţilor şi senatorilor, pe de o parte, şi cel al magistraţilor, pe de altă parte, punctânduse faptul că ambele categorii sunt supuse unor incompatibilităţi şi interdicţii, iar în exerciţiul funcţiei lor sunt independenţi. Cu privire la aceste aspecte sunt invocate prevederile art. 69,71 şi 72 din Constituţie şi se menţionează că reforma pensiilor de serviciu nu trebuie realizată în mod discriminatoriu. În caz contrar, se încalcă art. 15 şi 16 din Constituţie, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Cu titlu prealabil, se arată că, având în vedere limitele sesizării instanţei constituţionale, nu se pot formula în faţa acesteia critici noi de neconstituţionalitate rezultate din înscrisurile amicus curiae depuse la dosar. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci, se arată că au fost solicitate atât avizul Consiliului Legislativ, cât şi punctul de vedere al Guvernului, acestea existând la dosar, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie. Se subliniază că rolul Consiliului Legislativ este unul consultativ, neexistând obligaţia însuşirii criticilor/recomandărilor acestuia, astfel că nu se încalcă art. 79 din Constituţie. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 76 alin. (1)-(3) din Constituţie, se arată că legea a fost adoptată în procedură comună/generală, iar faptul că aceasta s-a derulat rapid, dat fiind că toate partidele parlamentare au avut un punct de vedere comun, sunt chestiuni de fapt, ce excedează controlului de constituţionalitate. Cu privire la încălcarea art. 64 şi 65 din Constituţie, se arată că toate actele, avizele şi punctele de vedere necesare au fost solicitate în cadrul procedurii legislative şi că legea a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare. Nu există niciun viciu de procedură care să nu poată fi acoperit de plenul Parlamentului. Voinţa Parlamentului nu poate fi înfrântă printr-o decizie de neconstituţionalitate decât dacă dreptul vizat are o valoare constituţională. Or, indemnizaţia pentru limită de vârstă nu are o asemenea protecţie. 7. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, se susţine că nu se poate realiza o analogie între statutul magistraţilor şi cel al parlamentarilor. Incompatibilităţile şi interdicţiile sunt diferite, parlamentarii neavând incompatibilităţi atât de strict reglementate precum magistraţii. Doar în privinţa Preşedintelui României au fost edictate incompatibilităţi mai stricte decât cele ale magistraţilor. Pe latura de independenţă personală şi instituţională, se arată că nu se poate face o echivalenţă între independenţa justiţiei şi independenţa parlamentarului, aceasta din urmă privită în sensul eliberării parlamentarului de orice obligaţii faţă de alegătorii care l-au votat/partidul politic din care provine. Nu se poate reţine încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, pentru că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, doar prestaţiile efectiv realizate reprezintă un bun, nu şi cele viitoare. Întrucât nu se aduce atingere prestaţiilor efectiv încasate, nu se încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, se subliniază că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 8 iunie 2021, legislaţia Uniunii Europene are o forţă juridică inferioară Constituţiei. Chiar dacă reglementările europene stabilesc o indemnizaţie pentru membrii Parlamentului European, aceasta este realizată printr-un act normativ inferior Constituţiei, care nu are relevanţă constituţională, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 148 din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin încheierile din 23 iunie 2021, 24 iunie 2021, 7 septembrie 2021, 9 septembrie 2021, 29 septembrie 2021, 20 octombrie 2021, 4 octombrie 2021, 25 octombrie 2021, 2 noiembrie 2021, 4 noiembrie 2021, 6 octombrie 2021, 23 noiembrie 2021, 16 decembrie 2021, 26 noiembrie 2021 şi 22 noiembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 1.399/108/2021, nr. 649/112/2021, nr. 867/100/2021, nr. 592/112/2021, nr. 1.674/117/2021, nr. 1.919/117/2021, nr. 1.447/115/2021, nr. 1.074/93/2021, nr. 405/84/2021*, nr. 483/98/2021, nr. 1.681/86/2021, nr. 1.560/107/2021, nr. 1.787/30/2021, nr. 796/100/2021*, nr. 1.933/30/2021, nr. 1.173/93/2021 şi nr. 983/97/2021, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, Tribunalul Alba - Secţia I civilă, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă şi Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, excepţie ridicată de Mihăiţă Calimente, Nicu Cojocaru, Nicoară Creţ şi Ioan Dorel Zăvoianu, de Mircea Mereuţă, de Viorica Cherecheş, de Viorel Ilişiu, Ioan Oltean, Viorel Pupeza, Emil Rus, Emil Scurtu, Ioan Sonea şi Ioan Ţintean, de Costică Ciurtin, Gheorghe Funar, Ioan Gavra, Cornel Itu, Kónya-Hamar Sándor, Vasile Matei, Ioan Miclea, Iuliu Păcurariu, Ladislau Ştefan Pillich şi Ionel Roman, de Vasile Filip Soporan, de Ion Spânu, de Petre Popeangă, de Radu Liviu Bara, Fekete Szabó András Levente, Iuliu Nosa, Corin Penciuc, Gheorghe Pop şi Petru Stan, de Gabi Ionaşcu, Maria Petre şi Alecsandru Ştiucă, de Sanda Maria Ardeleanu, Cezar Cioată, Petre Dorel Crăciun, Constantin Gheorghe, Sabin Ghilea, Gabriel Dan Gospodaru, Teodor Hăucă, Petru Juravlea, Epifanie Tiberiu Maerean, Gavril Mîrza, Mihai Neagu şi Tiberiu Aurelian Prodan, de Nicolae Dobra, de Petru Andea, Dorel Covaci, Ludovic Mardari, Gheorghe Pribeanu, Sorin Constantin Stragea şi Maria Eugenia Barna, de Teodor Ardelean, Vasile Berci, Gheorghe Bîrlea, Bondi Gyongyike, Bonis István, Angela Buciu, Ştefan Buciuta, Petru Godja, Ioan Hoban, Teodor Lupuţi şi Luca Ştefănoiu, de Ion Răducanu, de Gheorghe Fiţion şi de Ion Iliescu, Iosif Veniamin Blaga, Gheorghe Firczak, Doru Gaiţă, Ion Hortopan, Dumitru Ifrim, Mircea Nedelcu şi Petru Şteolea în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă reglementate în favoarea deputaţilor şi senatorilor, precum şi de repunere în plată a acestei indemnizaţii. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinseci referitoare la procedura de adoptare a legii criticate. 10. Astfel, se susţine că în cursul lunii februarie 2021 au fost iniţiate trei propuneri legislative având ca finalitate abrogarea art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006, iar în cursul unei singure zile, respectiv 17 februarie 2021, s-au realizat atât constituirea Comisiei permanente însărcinate cu întocmirea raportului aferent propunerii legislative dezbătute, cât şi întocmirea acestui raport, precum şi dezbaterea şi votarea în plen a propunerii legislative. O asemenea procedură accelerată goleşte de conţinut chiar raportul întocmit de Comisia permanentă. Se subliniază că până la momentul dezbaterilor privind adoptarea propunerii legislative nu a fost efectuată nicio analiză sau informare publică cu privire la oportunitatea adoptării acesteia, nu a fost prezentat niciun motiv care să justifice dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă şi nu a existat o Comisie permanentă care să aibă atribuţii legate de analiza acesteia. Ţinând cont de modalitatea superficială şi sumară în care s-a desfăşurat procedura de adoptare a legii, se apreciază că, în realitate, nu a fost adoptată în procedură de urgenţă, ci printr-una accelerată, care nu este reglementată de niciun text de lege din dreptul pozitiv. Astfel, procedura de legiferare cu activităţile şi garanţiile pe care le presupune a fost redusă la o simplă formalitate. Tot cu privire la procedura de adoptare a legii, se arată că şedinţa de plen s-a desfăşurat în mod „hibrid“, unii parlamentari fiind prezenţi fizic, iar alţii nu, astfel că propunerea legislativă a fost dezbătută şi adoptată după o procedură inexistentă. Se subliniază că nu erau întrunite condiţiile regulamentare pentru desfăşurarea şedinţei plenului prin mijloace electronice din moment ce nu exista o imposibilitate de prezenţă a parlamentarilor la şedinţa antereferită. Prin urmare, se încalcă art. 64,art. 65 alin. (2) lit. j) şi art. 76 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 11. Se susţine încălcarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât legea criticată nu cuprinde referinţe de armonizare cu legislaţia Uniunii Europene, cu tratatele internaţionale la care România este parte, nu este însoţită de o notă de fundamentare, de un referat de aprobare sau de un studiu de impact şi nu a avut la bază o activitate de documentare sau de analizare a jurisprudenţei/literaturii juridice în materie. Mai mult, expunerea de motive a legii nu justifică argumentat şi raportat la studii concrete soluţia legislativă prevăzută de art. 2 din Legea nr. 7/2021. Or, respectarea rigorilor de tehnică legislativă are valenţe constituţionale, sens în care se invocă Decizia Curţii nr. 153 din 6 mai 2020. Prin urmare, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 12. Se susţine că legea criticată a ignorat rolul constituţional al Consiliului Legislativ, care, în procedura de avizare a legii, a subliniat necesitatea obţinerii unor analize din partea Guvernului prin raportare la art. 111 alin. (1) din Constituţie. Punctul de vedere al Guvernului a fost solicitat, dar cu privire la o altă propunere legislativă, având un conţinut similar, însă primirea acestuia s-a realizat după adoptarea legii criticate, astfel că Parlamentul nu avea cum să analizeze acel punct de vedere, înregistrat tardiv. De asemenea, Consiliul Legislativ a subliniat şi necesitatea analizării situaţiei indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aflate în plată, însă Parlamentul nu a luat în considerare această observaţie. De altfel, Consiliul Legislativ a menţionat că abrogarea acestui drept în privinţa persoanelor care aveau deja în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă este retroactivă. Prin urmare, se încalcă art. 79 din Constituţie. 13. Se apreciază că membrii Parlamentului European beneficiază de un drept specific de pensie pentru limită de vârstă în considerarea mandatului exercitat. Acest drept se întemeiază pe art. 223 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Or, în condiţiile în care România este obligată să respecte normele şi principiile de drept european, iar aceste principii trebuie transpuse şi în legislaţia românească, rezultă că legea criticată încalcă art. 148 din Constituţie din moment ce suprimă dreptul la o prestaţie socială câştigată conform dreptului intern şi a cărei acordare este protejată de art. 28 alin. (1) raportat la art. 9 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) din Statutul deputaţilor din Parlamentul European (2005/684/EC/Euratom). 14. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, se constată că acestea sunt formulate prin raportare la principiul statului de drept, al echilibrului puterilor în stat, al securităţii juridice, al neretroactivităţii legii şi al egalităţii în drepturi, precum şi la protecţia dreptului de proprietate privată, rolul Parlamentului, garanţiile de independenţă ale mandatului parlamentar şi efectele general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale. 15. Prin raportare la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prestaţiile sociale, în general, precum şi indemnizaţiile de pensionare sunt considerate bunuri şi sunt protejate de textul convenţional menţionat. Rezultă că, prin prisma acestei jurisprudenţe, indemnizaţia pentru limită de vârstă este un bun, ceea ce înseamnă că persoana în cauză nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică. Or, întreruperea, prin legea criticată, a acordării acestei prestaţii sociale după ce a fost dobândită echivalează cu o confiscare în lipsa unei cauze legitime, de utilitate publică. Se subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care suspendarea sau diminuarea unor prestaţii sociale nu a fost cauzată de modificări ale situaţiei personale, ci doar de modificări ale legii, se poate reţine existenţa unei ingerinţe în dreptul de proprietate al persoanei în cauză (Hotărârea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Cauza Béláné Nagy împotriva Ungariei, paragraful 86). Or, parlamentarii sunt lipsiţi de indemnizaţia pentru limită de vârstă exclusiv ca urmare a intervenţiei Parlamentului, iar nu ca urmare a modificării situaţiei lor personale. Prin urmare, se conchide că, deşi parlamentarii care aveau pusă în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă continuă să îndeplinească condiţiile de acordare a acesteia, legiuitorul a suprimat prin voinţa sa exclusivă aceste drepturi sociale previzibile ale parlamentarilor. Prin urmare, legea criticată încalcă art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 16. Prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că legea criticată aduce atingere unei situaţii juridice consolidate, respectiv celei a foştilor parlamentari care beneficiau de dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă. Nu se poate susţine că plata indemnizaţiei ar reprezenta o situaţie juridică sau un drept viitor prin prisma modalităţii de acordare a indemnizaţiei, întrucât plata acesteia reprezintă doar o modalitate de realizare a dreptului, fiind imposibil de determinat cuantumul acesteia la momentul punerii în plată, care depinde de durata vieţii fiecărui beneficiar. Dreptul câştigat sub imperiul unei legi se exercită până la epuizarea raportului juridic. Acest drept nu se stinge şi nu poate fi desfiinţat prin efectul unei legi ulterioare celei în condiţiile căreia s-a născut, fără a încălca principiul neretroactivităţii. Prin urmare, stingerea unui drept social cu caracter viager, care se afla deja în patrimoniul celor care au deţinut calitatea de parlamentar până la momentul adoptării legii criticate, încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie. 17. Prin raportare la art. 16 din Constituţie, se arată că legea criticată stabileşte o inegalitate între parlamentari (puterea legislativă) şi magistraţi (puterea judecătorească) în condiţiile în care aceştia sunt supuşi unui regim similar al incompatibilităţilor şi interdicţiilor. Autorii excepţiei realizează o analiză a incompatibilităţilor şi interdicţiilor magistraţilor - prin raportare la principiul independenţei justiţiei - şi ale altor categorii de personal care beneficiază de pensii/indemnizaţii speciale (militari/diplomaţi), concluzionând că legiuitorul, în considerarea situaţiei specifice deosebite a unor categorii socioprofesionale, poate institui tratamente juridice diferenţiate, sens în care este menţionată pensia de serviciu. Aceasta reprezintă o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale, nefiind un privilegiu. Cu referire la deputaţi şi senatori, se arată că indemnizaţia pentru limită de vârstă este justificată de rolul Parlamentului în ordinea constituţională, complexitatea activităţii şi răspunderea pe care o presupune exercitarea mandatului, fiind necesară pentru garantarea integrităţii, independenţei şi imparţialităţii demnitarilor. 18. Cu privire la rolul Parlamentului în sistemul de putere sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 279 din 22 martie 2006 şi nr. 900 din 15 decembrie 2020, potrivit cărora nu pot fi eliminate pensiile al căror temei îl reprezintă Constituţia; or, pensia parlamentarilor are un astfel de temei, sens în care sunt art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) şi art. 69-72 din Constituţie. Se concluzionează că indemnizaţia pentru limită de vârstă este o garanţie financiară a independenţei deputaţilor şi senatorilor prevăzută de art. 69 alin. (2) din Constituţie, fiind un drept distinct de pensia contributivă, are caracter necontributiv şi este plătită din bugetul de stat. 19. Cu privire la gradul sporit de responsabilitate al parlamentarilor în respectarea şi îndeplinirea intereselor cetăţenilor, se arată că aceasta se manifestă şi prin interdicţia exercitării oricăror alte funcţii de demnitate publică sau a unei activităţi comerciale incompatibile cu statutul de parlamentar. În acest sens, sunt menţionate prevederile art. 71 din Constituţie, ale art. 80 şi următoarele din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 16 din Legea nr. 96/2006. Aceste interdicţii sunt similare celor impuse magistraţilor, motiv pentru care, în ambele cazuri, trebuie să existe o formă de retribuţie specială acordată odată cu îndeplinirea condiţiilor de pensionare. De aceea, raţionamentul iniţiatorilor proiectului de lege este greşit, din moment ce susţin că acesta ar avea un caracter discriminatoriu faţă de situaţia asiguratului obişnuit. În concluzie, se subliniază că în măsura în care existenţa incompatibilităţilor şi interdicţiilor pe parcursul exercitării profesiei de magistrat este recompensată prin acordarea unei pensii speciale, în timp ce pentru parlamentari este suprimată fără nicio justificare indemnizaţia pentru limită de vârstă, indemnizaţie acordată tot în considerarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor existente în timpul exercitării mandatului, este încălcat art. 16 din Constituţie. 20. Se mai arată că opţiunea unui stat în sensul suprimării unui drept social se plasează în marja sa de apreciere doar atât timp cât eliminarea respectivului venit vizează toate categoriile de pensii de serviciu şi pensii militare, astfel încât persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică să li se aplice acelaşi tratament juridic. 21. Se mai învederează faptul că legea creează o discriminare şi în raport cu „foştii demnitari ai Uniunii Europene“ în cadrul statelor membre ale Uniunii, care beneficiază de prestaţii de asigurări sociale la încetarea mandatului şi obţin o pensie pentru limită de vârstă. Se creează un regim discriminator şi în raport cu persoanele care au deţinut calitatea de membru al Parlamentului European, având în vedere că acestea beneficiază de dreptul de pensie pentru limită de vârstă, indemnizaţie tranzitorie, pensie de invaliditate, precum şi de alte prestaţii sociale cu finalitate similară. 22. Întrucât debitorul obligaţiei de plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă are aptitudinea de a se sustrage obligaţiei de plată, lăsându-l pe creditor cu un drept imposibil de exercitat, se ajunge la încălcarea securităţii juridice, a statului de drept, a certitudinii raporturilor juridice legiferate, a predictibilităţii legislative, a principiului guvernării legii şi a întregii ordini de drept - toate valori proclamate şi garantate prin Constituţie. Prin urmare, se încalcă art. 1 alin. (3) din Constituţie. 23. Se arată că legea criticată încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, întrucât elimină o măsură de protecţie în favoarea titularilor uneia dintre puterile statului (parlamentarilor), beneficiu care îşi are temeiul în textul Constituţiei şi care asigură independenţa parlamentarului. Echilibrul constituţional s-ar putea păstra doar dacă eliminarea pensiilor speciale/ indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar fi asociată cu eliminarea restricţiilor, în caz contrar puterea legislativă ajunge să aibă mai puţine drepturi decât cea judecătorească, situaţie contrară principiilor constituţionale. Prin urmare, se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie. 24. Legea criticată încalcă principiile care garantează independenţa instituţiilor fundamentale ale statului, principii care conferă protecţie constituţională indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Printre aceste principii se numără, potrivit autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, exercitarea atribuţiei deputaţilor şi senatorilor de a sesiza Curtea Constituţională pe calea controlului a priori de constituţionalitate, exercitarea atributului de legiferare, precum şi a celui de revizuire a Constituţiei. Toate aceste atribuţii de natură constituţională se constituie în temeiuri de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Eliminarea acesteia încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie cu referire la principiul independenţei parlamentarilor şi art. 147 alin. (4) din Constituţie cu referire la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 25. Tribunalul Sălaj - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.306D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se consideră că legea criticată a adus atingere unei situaţii obiective constituite înainte de intrarea sa în vigoare în privinţa parlamentarilor cărora le-a fost recunoscut dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă anterior intrării în vigoare a acesteia. 26. Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.711D/2021, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, Tribunalul Alba - Secţia I civilă, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă şi Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 27. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.409D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 29. Preşedintele Senatului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 30. Se arată că nu poate fi reţinută încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât acest text se aplică exclusiv în materia drepturilor la pensie; or, indemnizaţia pentru limită de vârstă nu este un astfel de drept. Totodată, nefiind un drept fundamental, legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestei indemnizaţii, precum şi să dispună diminuarea sau chiar încetarea acordării acesteia. Eliminarea acestei indemnizaţii se încadrează în ampla marjă de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislaţiei sociale în condiţiile în care măsura criticată are scopul legitim al raţionalizării cheltuielilor publice. 31. Cu privire la încălcarea rolului Consiliului Legislativ, se arată că observaţiile acestuia cu privire la respectarea normelor de tehnică legislativă din cuprinsul avizului erau justificate în condiţiile în care rămâneau de sine stătătoare cele trei iniţiative legislative existente iniţial şi care aveau acelaşi obiect de reglementare. Or, întrucât propunerea legislativă care a fost adoptată a preluat ca amendamente prevederile celorlalte două iniţiative, nu se poate reţine că s-ar fi încălcat rolul constituţional al Consiliului legislativ. 32. Cu privire la argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora Comisia permanentă privind statutul deputaţilor şi senatorilor ar fi fost înfiinţată în februarie 2021, se arată că acestea sunt neîntemeiate, din moment ce constituirea sa a avut loc în anul 2006, iar prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/2021 nu s-a făcut altceva decât să se modifice componenţa acesteia în raport cu noua configuraţie politică. 33. Se menţionează că legea criticată nu încalcă securitatea juridică şi predictibilitatea legislativă din moment ce parlamentarii sunt în continuare beneficiarii pensiei contributive pentru limită de vârstă. Indemnizaţia pentru limită de vârstă este un beneficiu acordat acestora, care nu are caracter de compensaţie ca drept de asigurări sociale. 34. Legea criticată nu creează inegalităţi între parlamentari şi magistraţi, având în vedere situaţiile obiective în care aceştia se află. Doar pentru că legiuitorul acordă magistraţilor o formulă specială de calcul al pensiei ca variantă a pensiei pentru limită de vârstă, nu înseamnă că neacordarea unei compensaţii parlamentarilor ar încălca echilibrul puterilor în stat. Nu există o discriminare între tratamentul aplicat exponenţilor puterii judecătoreşti şi ai celei legislative. În logica autorilor excepţiei, şi membrii Guvernului ar fi discriminaţi pentru că nu încasează o compensaţie specială pentru calitatea avută, ca exponenţi ai puterii executive. Se mai subliniază că pensia de serviciu obţinută ca urmare a unei cariere nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu indemnizaţiile care nu intră în sfera art. 47 alin. (2) din Constituţie şi pe care legiuitorul le poate acorda ca urmare a diverselor calităţi deţinute de persoanele în cauză. 35. Cu privire la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020, se arată că legiuitorul este obligat să acorde pensii de serviciu numai în măsura în care în discuţie sunt pensii care beneficiază de protecţie constituţională. Or, indemnizaţia pentru limită de vârstă nu se bucură de o astfel de protecţie. 36. Referitor la încălcarea art. 148 din Constituţie motivat de faptul că există o diferenţă de reglementare faţă de pensia pentru limită de vârstă la încheierea mandatului parlamentar european, se arată că indemnizaţia pentru limită de vârstă nu se circumscrie unui asemenea drept de pensie, nu întruneşte elementele sale specifice şi nu are consacrare constituţională. 37. Se mai arată că legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, aceasta consacrând o aplicare imediată a legii noi. Situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se subliniază că statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor beneficii de natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă prin modificări legislative corespunzătoare. 38. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 39. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, aceasta nu are competenţa de a exercita controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi şi prin proceduri parlamentare. Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative nu pun probleme de constituţionalitate, în lumina deciziilor Curţii Constituţionale nr. 238 din 3 iunie 2020 şi nr. 678 din 29 septembrie 2020. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la obligativitatea solicitării avizului Consiliului Legislativ, aspect îndeplinit cu referire la legea criticată. Se subliniază că art. 148 din Constituţie nu este incident în cauză, dat fiind că prevederile europene invocate reglementează pensia pentru limita de vârstă la încheierea mandatului parlamentar european şi raportarea acestui drept la dreptul la pensie câştigat conform legislaţiei naţionale, în timp ce indemnizaţia pentru limită de vârsta reglementată de legea criticată nu se circumscrie acestui drept stabilit de legislaţia europeană. 40. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se invocă Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, subliniindu-se că pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind institute de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei; or, în cazul de faţă, o atare raţiune este, aşa cum rezultă din Expunerea de motive a legii criticate, contextul actual, al deficitului anual major al bugetului de stat şi cel predictibil pe următorii ani în care menţinerea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă constituie şi va constitui o presiune suplimentară şi deloc necesară asupra bugetului de stat al României. Se apreciază că legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât nu vizează prestaţiile deja realizate. Totodată, se subliniază că, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, rezultă că doar pensia de serviciu a magistraţilor beneficiază de o protecţie constituţională expresă, în timp ce cu privire la celelalte pensii de serviciu legiuitorul are o marjă de apreciere distinctă. Totodată, nu se poate realiza o comparaţie între statutul magistraţilor şi cel al parlamentarilor pentru a se ajunge la concluzia că există o obligaţie constituţională de a reglementa o indemnizaţie pentru limită de vârstă în beneficiul acestora din urmă. 41. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 42. La Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2021, domnul Gheorghe Iancu a depus un memoriu amicus curiae în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. La acelaşi dosar, un număr de 406 foşti deputaţi şi senatori au depus un memoriu amicus curiae în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. La dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2021 şi nr. 2.377D/2021 a fost depus câte un memoriu amicus curiae de către domnul Puiu Haşoti în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, domnul Ioan Vida a depus un memoriu amicus curiae în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 43. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 44. Astfel cum s-a arătat în practicaua deciziei, la şedinţa de dezbateri a Curţii Constituţionale au participat toţi judecătorii acesteia, însă în cursul şedinţei de deliberări domnul judecător Daniel Marius Morar a părăsit sala de şedinţă în care acestea se desfăşurau. Plenul Curţii a luat act de această împrejurare, precum şi de refuzul explicit al domnului judecător de a mai continua să participe la şedinţa de deliberări privind această cauză. Curtea, examinând situaţia de fapt prin raportare la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a soluţionat acest incident survenit în cursul şedinţei de deliberări potrivit art. 50 teza finală şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aspect care a permis instanţei constituţionale să procedeze la continuarea şedinţei de deliberare asupra cauzei în lipsa domnului judecător Daniel Marius Morar. 45. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 24 februarie 2021. Din critica de neconstituţionalitate rezultă că, pe lângă criticile de neconstituţionalitate ce vizează legea în ansamblul său, sunt criticate în mod punctual art. I şi II din lege, care au următorul cuprins: - Art. I: „Articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.“; – Art. II: „De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“. 46. Curtea observă că dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 la care fac referire textele criticate reglementau dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor. 47. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiile legalităţii şi securităţii juridice, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 64 privind organizarea internă a Camerelor, ale art. 65 alin. (2) lit. j) privind şedinţele Camerelor, ale art. 69 alin. (2) cu referire la mandatul imperativ, ale art. 76 alin. (1) şi (3) privind adoptarea legilor, ale art. 79 privind Consiliul Legislativ şi ale art. 148 privind dreptul Uniunii Europene. Totodată, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă art. 1 privind proprietatea din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 48. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, cu privire la procedura parlamentară de adoptare a legii, că în data de 16 februarie 2021 au fost depuse 3 iniţiative legislative care, în esenţă, vizau eliminarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă a deputaţilor şi senatorilor, reglementate de art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006, după cum urmează: Plx nr. 100/2021: Propunere legislativă pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor; Pl-x nr. 101/2021: Propunere legislativă privind abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor; Pl-x nr. 102/2021: Propunere legislativă pentru abrogarea Cap. XI din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Consiliul Legislativ a emis cu privire la aceste propuneri legislative Avizul favorabil nr. 50 din 17 februarie 2021. 49. Având în vedere că legea criticată vizează statutul deputaţilor şi al senatorilor, aceasta se adoptă în şedinţa comună a celor două Camere. Astfel, în data de 17 februarie 2021, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a propus plenului reunit adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Plx.100/2021; L 27/2021) cu amendamentele admise prezentate în anexa la raport şi respingerea propunerii legislative pentru abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. Plx.101/2021 şi la Senat cu nr. L 28/2021, şi a propunerii legislative pentru abrogarea Cap. XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. Plx.102/2021 şi la Senat cu nr. L 29/2021. La aceeaşi dată a fost înscrisă pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale celor două Camere şi adoptată. Rezultatul votului a fost: 357 voturi pentru, zero voturi împotrivă, zero abţineri, cu menţiunea că 30 de membri ai Parlamentului au fost prezenţi, dar nu au votat. Legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii la data de 17 februarie 2021, trimisă la promulgare în data de 22 februarie 2021 şi promulgată prin Decretul Preşedintelui României nr. 151/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 24 februarie 2021. 50. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, autorii observă caracterul „accelerat“ al procedurii, aspect care indică faptul că procedura de legiferare cu activităţile şi garanţiile pe care le presupune a fost redusă la o simplă formalitate. Se subliniază că nu erau întrunite condiţiile regulamentare pentru desfăşurarea şedinţei plenului prin mijloace electronice din moment ce nu exista o imposibilitate de prezenţă a parlamentarilor la şedinţa antereferită. Prin urmare, apreciază că se încalcă art. 64,art. 65 alin. (2) lit. j) şi art. 76 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 51. Cu privire la procedura de adoptare a legii criticate, Curtea reţine că propunerea legislativă a fost depusă în data de 16 februarie 2021; Biroul permanent comun (BP) a luat-o în discuţie la aceeaşi dată şi a stabilit termen de depunere a raportului de către comisia permanentă comună la data de 22 februarie 2021. Termenul de depunere a amendamentelor a fost stabilit la 17 februarie 2021 (a se vedea, în acest sens, Nota cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament din 16 februarie 2021, aprobată de BP la aceeaşi dată); în şedinţa de plen din 17 februarie 2021 s-a luat decizia ca dezbaterea acestei legi să se facă în 17 februarie 2021, sens în care la începutul şedinţei a fost modificată ordinea de zi, prin introducerea la punctul 8 a dezbaterii şi adoptării legii analizate (a se vedea stenograma şedinţei în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 25 din 9 martie 2021, p. 2-4), rezultatul votului fiind de 367 pentru, 30 de abţineri şi niciun vot împotrivă; ordinea de zi a fost aprobată cu 393 de voturi pentru şi 4 abţineri; în şedinţa de plen din 17 februarie 2021 s-a decis, cu unanimitate de voturi, constituirea comisiei permanente comune (Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului) şi retragerea comisiei de raport pentru începerea lucrului în paralel cu activitatea în Plen (voturi pentru 362, abţineri 31, niciun vot împotrivă); Plenul a luat o pauză pentru a permite întocmirea raportului de comisia antereferită; după întocmirea raportului, Plenul a reluat şedinţa şi a adoptat legea criticată în aceeaşi zi; după adoptare, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului timp de 5 zile pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale (a se vedea şi intervenţia preşedintelui Senatului, p. 24). 52. Cu privire la termenele de desfăşurare a procedurii în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, Curtea constată că, potrivit art. 17 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (Regulament), materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor permanente cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în plen, în afară de cazurile în care, potrivit Constituţiei şi Regulamentului, este necesară dezbaterea cu procedură de urgenţă în plenul Camerelor reunite. Proiectele de legi se înscriu pe ordinea de zi în cel mult 10 zile de la primirea raportului comun al comisiilor sesizate în fond [art. 18]. Totodată, potrivit art. 22 alin. (2) din Regulament, convocarea şedinţei comune a comisiilor permanente sesizate în fond se face de către preşedinţii acestora, cu cel puţin 48 de ore înainte de data şedinţei, dacă, potrivit procedurii de urgenţă, nu este necesar un termen mai scurt. De asemenea, art. 29 teza întâi din Regulament prevede că raportul comun, însoţit de avize, se transmite biroului permanent al fiecărei Camere, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia la deputaţi şi senatori şi, după caz, Guvernului ori altor autorităţi publice îndreptăţite, cu 3 zile înainte de dezbaterea în plen. Art. 104 dispune că dispoziţiile Regulamentului se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi din Regulamentul Senatului. Art. 119 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 115 alin. (3) din Regulamentul Senatului prevăd că, în condiţiile procedurii de urgenţă, Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, înscrie proiectul de lege/propunerea legislativă cu prioritate în proiectul ordinii de zi. 53. Termenele regulamentare anterior menţionate se referă la procedura parlamentară de adoptare a legilor şi indică necesitatea curgerii unui interval temporal între data depunerii proiectului de lege, data întocmirii raportului şi data adoptării legii. Aceste termene au fie o raţiune administrativă/operaţională (spre exemplu, prevenirea unei convocări intempestive a Plenului - un interval mult prea scurt ar putea să ducă la imposibilitatea prezentării deputaţilor/senatorilor la lucrările sale, asigurarea posibilităţii serviciilor celor două Camere să îndeplinească în mod corespunzător activitatea de secretariat tehnic), fie urmăresc să asigure un interval de timp suficient deputaţilor şi senatorilor pentru a lectura, analiza, aprofunda respectivele proiecte de legi, ceea ce are drept finalitate exprimarea unui vot în cunoştinţă de cauză. 54. Din cele expuse, Curtea constată că art. 17 din Regulament, referindu-se la „materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi“, are în vedere orice act pentru care este necesară întrunirea în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel, ca regulă generală, între momentul transmiterii materialelor birourilor permanente şi dezbaterea acestora în plen trebuie să treacă un termen de cel puţin 10 zile. Ca excepţie, acest termen poate fi scurtat dacă este necesară dezbaterea cu procedură de urgenţă în plenul Camerelor reunite. În perioada de cel puţin 10 zile cuprinsă între momentul transmiterii materialelor birourilor permanente şi dezbaterea acestora în plen, se interpun: (i) şedinţa Biroului Permanent (stabileşte comisia sesizată în fond, termenul în care aceasta lucrează, precum şi termenul de depunere a amendamentelor); (ii) constituirea comisiei permanente sesizate în fond şi elaborarea raportului de către această comisie; (iii) transmiterea raportului către Biroul Permanent al fiecărei Camere, multiplicarea şi difuzarea acestuia la deputaţi şi senatori şi, după caz, Guvernului ori altor autorităţi publice îndreptăţite. 55. Curtea observă că Regulamentul nu prevede un anumit termen în care trebuie redactat raportul, astfel că stabilirea acestuia revine Biroului Permanent. Totodată, Regulamentul nu poate fi completat cu prevederile referitoare la depunerea raportului din Regulamentele celor două Camere, pentru că acestea fie vizează un termen de depunere a raportului distinct pentru situaţiile în care acestea acţionează drept Cameră de reflecţie sau decizională [art. 70 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor], fie un termen stabilit de Biroul Permanent [art. 94 alin. (1) lit. a) din Regulamentul Senatului]. În schimb, cu privire la depunerea amendamentelor, se poate observa că în şedinţă comună se adoptă trei legi, respectiv legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, Legea privind bugetul de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cu privire la ultimele două, Regulamentul prevede un anumit termen pentru depunerea amendamentelor (art. 62), dar nu prevede un termen pentru legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Aşadar, nu există un termen anume pentru depunerea de amendamente în privinţa legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, însă în cele două regulamente se prevăd totuşi termene pentru depunerea amendamentelor, respectiv un termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului de la anunţarea în plenul Camerei a proiectului de lege sau a propunerii legislative [art. 66 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor] sau un termen ce nu poate fi mai mic de 5 zile calendaristice [art. 94 alin. (4) din Regulamentul Senatului]. Se mai observă că art. 29 teza întâi din Regulament prevede că raportul comun, însoţit de avize, se transmite biroului permanent al fiecărei Camere, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia la deputaţi şi senatori şi, după caz, Guvernului ori altor autorităţi publice îndreptăţite, cu 3 zile înainte de dezbaterea în plen. 56. Prin urmare, se poate constata că, în condiţiile unei proceduri comune, o lege nu poate fi adoptată în termen de o zi, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă. 57. Cu privire la respectarea termenelor regulamentare, fără consacrare constituţională, Curtea a statuat că regulamentele parlamentare nu sunt norme de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36). Nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere (a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45). Cu alte cuvinte, dacă obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului, au fost respectate normele şi procedurile parlamentare de adoptare a legii şi în măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizării nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012). În aceste condiţii, Curtea a constatat că legea criticată nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul principiului legalităţii (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 216). 58. Limitarea/restrângerea termenelor prevăzute de Regulament afectează dezbaterea reală a iniţiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuţie aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum şi buna cunoaştere a conţinutului şi implicaţiilor legii votate. Scurtarea termenelor se poate realiza doar prin aprobarea procedurii de urgenţă cerute conform art. 76 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul constituant prevăzând expres această posibilitate. Conştient fiind de limitările pe care le implică o procedură de urgenţă, legiuitorul constituant i-a dat valoare constituţională, reglementând-o printr-o normă de rang constituţional. 59. În cauza de faţă, problema încălcării termenelor regulamentare nu se pune prin prisma art. 1 alin. (5), ci a art. 75 şi a art. 76 alin. (3) din Constituţie în sensul că, în mod vădit/manifest şi de necontestat, o lege adoptată în procedură generală a comprimat atât de mult termenele regulamentare, încât situaţia creată conduce la concluzia că legea a fost adoptată în fapt în procedură de urgenţă, fără ca aceasta să fi fost cerută, iar condiţiile solicitării adoptării legii în procedură de urgenţă sunt reglementate prin Constituţie. 60. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în vederea adoptării unui act normativ coerent şi fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de supleţe şi flexibilitate, în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor parlamentare (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 51). Cu alte cuvinte, supleţea, celeritatea, flexibilitatea, raţionalizarea procedurii parlamentare se realizează cu respectarea exigenţelor procedurale stabilite prin Constituţie. Marja largă de apreciere a organelor de lucru ale Parlamentului nu poate depăşi însă cadrul constituţional existent. 61. În cauză, nu se poate reţine incidenţa principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, întrucât, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, această autonomie nu poate fi exercitată în mod discreţionar, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului. Astfel, între principiul constituţional referitor la autonomia Parlamentului de a-şi stabili reguli interne de organizare şi funcţionare [art. 64 alin. (1)] şi principiul constituţional referitor la rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice ale statului, ce exercită, potrivit Constituţiei, atribuţii specifice democraţiei constituţionale (legiferarea, acordarea votului de încredere în baza căruia este numit Guvernul, retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, declararea stării de război, aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării etc.), există un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes. Astfel, regulamentele parlamentare se constituie într-un ansamblu de norme juridice menite să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat (Guvern, o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informaţii), precum şi regulile de organizare şi funcţionare ale fiecărei Camere. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Însă, caracterul accelerat al desfăşurării legiferării în cadrul procedurii generale de adoptare a legilor excedează cadrului constituţional de referinţă, astfel încât nu se poate susţine o legitimitate a sa, dată de autonomia parlamentară. De aceea, legiuitorul trebuia să procedeze la identificarea soluţiei constituţionale potrivite pentru adoptarea legii cu respectarea art. 75 şi a art. 76 alin. (3) din Constituţie (în sensul celor arătate, a se vedea Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 43). 62. Din punct de vedere procedural, nu poate fi comparată situaţia proiectelor/propunerilor legislative aflate în procedură obişnuită cu a celor aflate în procedură de urgenţă. Chiar Constituţia consacră această dihotomie, astfel încât revine Camerei în cauză competenţa de a stabili în mod concret dispoziţiile regulamentare privind adoptarea legii în procedură obişnuită/de urgenţă (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, precitată, paragraful 52), proceduri care se subsumează dreptului parlamentar (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, paragraful 64). 63. Trebuie observat faptul că în Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, paragraful 267, şi în Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precitată, paragrafele 214-216, raportat la critica potrivit căreia raportul Comisiei speciale comune, elaborat în cadrul procedurii din faţa Camerei Deputaţilor, a fost difuzat deputaţilor în chiar ziua votului, aşadar, cu nerespectarea termenului, prevăzut de art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, de cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor, fapt care ar aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, Curtea a considerat că, în conformitate cu jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 45), nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului de către Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, au fost respectate normele şi procedurile parlamentare de adoptare a legii. Or, în măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, precitată), aspectele invocate de autorii sesizării nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată). Prin urmare, Curtea a constatat că aceste considerente referitoare la respectarea termenelor în procedura de legiferare sunt valabile şi în cauzele care au făcut obiectul deciziilor nr. 633 din 12 octombrie 2018 şi nr. 650 din 25 octombrie 2018 şi, astfel, legile criticate nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul principiului legalităţii. 64. Aceste considerente menţionate la paragraful anterior au vizat o lege aflată în procedură de urgenţă, aprobată ca atare, astfel că, prin respectarea art. 76 alin. (3) din Constituţie, termenele au putut fi scurtate, iar modul în care au fost comprimate şi intervalele de timp rezultate sunt chestiuni de aplicare a regulamentelor parlamentare. 65. Situaţia de faţă diferă de cea anterioară prin faptul că această comprimare a termenelor a fost realizată în procedura generală de adoptare a legilor, şi nu în cea de urgenţă, ceea ce este inacceptabil, întrucât respinge însăşi ideea de procedură generală, pe care o relativizează, regula fiind transformată în excepţie, iar excepţia în regulă. Dar faptul că însuşi legiuitorul constituţional prevede că în situaţii care se abat de la obişnuit legea poate fi adoptată în procedură de urgenţă nu face decât să lase loc regulii de natură constituţională cuprinse în mod intrinsec în conţinutul normativ al art. 75 din Constituţie, potrivit căreia există o procedură comună/generală de adoptare a legilor, care presupune respectarea termenelor regulamentare prescrise - exceptio probat regulam in casibus non exceptis. Prin urmare, abaterea de la procedura comună trebuie formalizată ca atare şi aprobată de organul competent, neputând fi acoperită în mod implicit de votul dat asupra proiectului legislativ/propunerii legislative. Votul poate acoperi doar abateri de ordin regulamentar, nu şi de ordin constituţional. În cauză, viciul care afectează procedura de adoptare are relevanţă constituţională, astfel că nu poate fi acoperit pur şi simplu prin adoptarea legii. 66. De principiu, Curtea nu poate cenzura şi controla dacă procedura, prin modul său de derulare, poate fi calificată într-un alt mod faţă de calificarea dată de Biroul permanent/comitetul liderilor/plen. Totuşi, în măsura în care situaţia este vădit diferită de cea reţinută, Curtea are competenţa de a determina dacă procedura de adoptare a respectat dispoziţiile art. 76 alin. (3) din Constituţie. În lipsa unei asemenea abordări, nicicând art. 76 alin. (3) din Constituţie nu ar putea fi normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor exercitat de Curtea Constituţională, ci ar putea fi eventual folosit ca normă de referinţă numai în controlul de constituţionalitate a regulamentelor parlamentare [art. 146 lit. c) din Constituţie]. 67. Ca regulă, intervalele de timp stabilite prin Regulament, sub forma termenelor minime sau maxime, sunt un element caracteristic procedurii de adoptare a legilor în procedură generală/comună (art. 75 din Constituţie). Ori de câte ori se doreşte comprimarea acestor termene, trebuie să se apeleze la procedura de urgenţă de adoptare a legilor [art. 76 alin. (3) din Constituţie]. 68. Însăşi Constituţia opreşte Parlamentul să îşi desfăşoare ca regulă activitatea în procedură de urgenţă. Regula o constituie procedura generală/comună, şi numai în măsura în care este încuviinţată măsura procedurii de urgenţă, Parlamentul poate comprima termenele procedurale înscrise în Regulament. Fără o astfel de decizie, Parlamentul este obligat să le respecte. Constituţia este clară: „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere“. Procedura de urgenţă are în vedere doar termenele stabilite prin Regulament, respectiv reducerea lor la minimul posibil în funcţie de urgenţa legii promovate. Aşadar, temporalitatea este trăsătura de bază a procedurii de urgenţă. Această constatare reprezintă o dezvoltare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în privinţa obligaţiei Parlamentului de a respecta termenele regulamentare prin raportare la art. 75 din Constituţie şi de a deroga de la termenele generale prin raportare la art. 76 alin. (3) din Constituţie. 69. În cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată nu a fost adoptată prin procedură de urgenţă. În ipoteza în care s-ar fi aprobat adoptarea acesteia prin procedură de urgenţă, desigur, termenele puteau fi mult comprimate. Cu alte cuvinte, legea a fost adoptată cu înlăturarea prevederilor regulamentare referitoare la modul în care se desfăşoară procedura generală/ comună de adoptare a legilor din moment ce întreaga procedură a durat exact o singură zi. 70. Impetuozitatea şi graba cu care s-a acţionat (constituirea comisiei permanente de întocmire a raportului în şedinţa din 17 februarie 2021, întocmirea Raportului în paralel cu desfăşurarea lucrărilor Plenului/în pauza luată, luarea unei pauze a Plenului pentru a permite finalizarea raportului, adoptarea legii în şedinţa din 17 februarie 2021) demonstrează cu prisosinţă faptul că procedura de adoptare a legii a fost una de urgenţă, fără să fi fost cerută/aprobată o astfel de procedură. Or, solicitarea acestei proceduri şi aprobarea ei sunt reglementate prin Constituţie tocmai pentru a pune în evidenţă existenţa unei abateri deosebite de la procedura de drept comun a adoptării legilor. Procedura de urgenţă implică o limitare severă a dezbaterilor parlamentare, a schimbului de idei, a posibilităţii realizării unei analize aprofundate şi minuţioase, a cercetării fiecărei probleme de drept ridicate, a aspectelor de oportunitate politică şi legislativă. O astfel de procedură, deşi nu bulversează activitatea deputaţilor şi a senatorilor, o grăbeşte, ceea ce poate duce la o lipsă de substanţă a dezbaterii parlamentare. Prin urmare, legiuitorul constituant a reglementat procedura de urgenţă într-un text de rang constituţional justificat de riscurile pe care aceasta le implică în privinţa desfăşurării obişnuite a dezbaterilor parlamentare. Această procedură reprezintă, în sine, o excepţie de la adoptarea legilor în procedură comună/generală, astfel că trebuie folosită într-un mod reţinut, echilibrat şi nu poate deveni o regulă; în caz contrar, unul dintre principiile care stau la baza democraţiei, dezbaterea liberă a soluţiilor legislative în Parlament, ar fi sever limitat. 71. Încălcarea termenelor procedurale prevăzute de Regulament indică faptul că a existat o urgenţă deosebită a măsurii. Dat fiind termenul foarte scurt în care această lege a fost adoptată, rezultă că, deşi ea trebuia să urmeze procedura obişnuită, în realitate, a urmat o procedură de urgenţă pentru că numai aşa se poate explica înlăturarea prevederilor regulamentare referitoare la termene. 72. Rezultă o încălcare directă a art. 76 alin. (3) din Constituţie, în sensul că, deşi nu s-a cerut procedură de urgenţă, totuşi, legea a fost adoptată în mod vădit după canoanele acestei proceduri. Este cert că legea nu a fost adoptată după garanţiile procedurale specifice unei proceduri comune, ci după cele specifice unei proceduri de urgenţă, fără să fi existat însă o cerere în acest sens. Or, este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ al legii să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă, şi nu al celei generale. Desigur, se poate întâmpla ca în cadrul procedurii generale să se nesocotească un termen sau altul, fără ca o asemenea nesocotire punctuală să afecteze ansamblul procesului legislativ. Însă legea de faţă a fost adoptată cu înlăturarea tuturor termenelor posibile, ceea ce indică o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Rezultă, totodată, o încălcare directă a art. 75 din Constituţie prin faptul că, astfel cum s-a precizat, acesta reglementează procedura generală de legiferare ce presupune respectarea termenelor regulamentare fixate; or, prin scurtarea acestor termene, fără a face aplicarea exigenţei constituţionale referitoare la aprobarea procedurii de urgenţă, s-a încălcat în mod direct exigenţa art. 75 din Constituţie referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare potrivit regulilor şi termenelor generale aplicabile în procesul de legiferare. 73. Totodată, Curtea constată că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării. Regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituţiile prevăzute de lege nu sunt însă scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică. În acelaşi sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, precitată, când a reţinut că „în ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact de adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii“ (paragraful 32). În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85. 74. Altfel spus, stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei. În măsura în care normele privind procedura legislativă au consacrare constituţională, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra modului în care legile adoptate de Parlament le respectă şi să sancţioneze în mod corespunzător încălcarea lor (Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 33). 75. Prin urmare, respectarea art. 75 şi a art. 76 alin. (3) din Constituţie reprezintă fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, care, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale exprese în acest sens, denotă o atingere adusă înseşi unei valori fundamentale a statului, şi anume caracterului său democratic. Din punct de vedere axiologic, dezbaterile parlamentare în forma lor comună/generală sunt în mod intrinsec legate de democraţie, astfel că orice abatere de la aceasta trebuie să fie realizată numai în condiţiile şi limitele stabilite prin Constituţie. Nesocotirea acestei valori supreme plasează destinatarul normei juridice într-o situaţie de perpetuă insecuritate juridică. Aşadar, deşi la o primă vedere pare că Parlamentul nu a respectat doar un aspect procedural, poate formal, în realitate, consecinţele pe care această neregularitate le implică sunt grave, afectând ideea de democraţie şi de securitate juridică în substanţa lor. În această situaţie, o lege adoptată în astfel de condiţii, mai ales în ipoteza acordării/retragerii unor drepturi cu caracter patrimonial, nu poate fi decât arbitrară, aspect cu atât mai evident în cauza de faţă cu cât legiuitorul, de mai bine de 15 ani, şi-a impus o conduită inconsecventă şi lipsită de predictibilitate de la o legislatură la alta [în anul 2006 acordă dreptul sub forma pensiei de serviciu, îl retrage prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, îl acordă din nou prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (sub forma indemnizaţiei pentru limită de vârstă), îl retrage din nou prin legea criticată]. S-a creat, astfel, o insecuritate juridică vădită în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaţilor şi senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ [a se vedea ad similis şi art. 2 lit. b) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român]. De aceea, Curtea reţine şi încălcarea art. 1 alin. (3) în componenta referitoare la democraţie şi a art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei. 76. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează procedura de adoptare a legii analizate şi care afectează legea în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă formulate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78). 77. În ceea ce priveşte efectele constatării neconstituţionalităţii legii analizate, Curtea reţine că efectele deciziilor sale sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“. Curtea reţine că, în acest caz, constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislaţiei a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea reţine că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituţionale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o „abrogare a abrogării“, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial“ - dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art. 142 alin. (1), care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, şi ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidenţiat în mod expres această distincţie în cuprinsul deciziilor nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, şi nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, reţinând că „acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale [...], sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ“ (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, pct. VI). 78. Totodată, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 49, Curtea a reţinut că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor. Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data susmenţionată, în această ultimă ipoteză decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şiar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). 79. Prin urmare, întrucât Legea nr. 7/2021 pe perioada sa de activitate se bucură de prezumţia de constituţionalitate, dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii. Totodată, complementar ipotezei normative precizate, decizia Curţii se aplică şi în privinţa situaţiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile) şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituţională, caz în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27-29, sau Decizia nr. 794 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 17 decembrie 2021, paragraful 57). 80. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihăiţă Calimente, Nicu Cojocaru, Nicoară Creţ şi Ioan Dorel Zăvoianu în Dosarul nr. 1.399/108/2021 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Mircea Mereuţă în Dosarul nr. 649/112/2021 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, de Viorica Cherecheş în Dosarul nr. 867/100/2021 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, de Viorel Ilişiu, Ioan Oltean, Viorel Pupeza, Emil Rus, Emil Scurtu, Ioan Sonea şi Ioan Ţintean în Dosarul nr. 592/112/2021 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, de Costică Ciurtin, Gheorghe Funar, Ioan Gavra, Cornel Itu, Kónya-Hamar Sándor, Vasile Matei, Ioan Miclea, Iuliu Păcurariu, Ladislau Ştefan Pillich şi Ionel Roman în Dosarul nr. 1.674/117/2021 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Vasile Filip Soporan în Dosarul nr. 1.919/117/2021 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ion Spânu în Dosarul nr. 1.447/115/2021 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Petre Popeangă în Dosarul nr. 1.074/93/2021 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, de Radu Liviu Bara, Fekete Szabó András Levente, Iuliu Nosa, Corin Penciuc, Gheorghe Pop şi Petru Stan în Dosarul nr. 405/84/2021* al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, de Gabi Ionaşcu, Maria Petre şi Alecsandru Ştiucă în Dosarul nr. 483/98/2021 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, de Sanda Maria Ardeleanu, Cezar Cioată, Petre Dorel Crăciun, Constantin Gheorghe, Sabin Ghilea, Gabriel Dan Gospodaru, Teodor Hăucă, Petru Juravlea, Epifanie Tiberiu Maerean, Gavril Mîrza, Mihai Neagu şi Tiberiu Aurelian Prodan în Dosarul nr. 1.681/86/2021 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, de Nicolae Dobra în Dosarul nr. 1.560/107/2021 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Petru Andea, Dorel Covaci, Ludovic Mardari, Gheorghe Pribeanu, Sorin Constantin Stragea şi Maria Eugenia Barna în Dosarul nr. 1.787/30/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Teodor Ardelean, Vasile Berci, Gheorghe Bîrlea, Bondi Gyongyike, Bonis István, Angela Buciu, Ştefan Buciuta, Petru Godja, Ioan Hoban, Teodor Lupuţi şi Luca Ştefănoiu în Dosarul nr. 796/100/2021* al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, de Ion Răducanu în Dosarul nr. 1.933/30/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Gheorghe Fiţion în Dosarul nr. 1.173/93/2021 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi de Ion Iliescu, Iosif Veniamin Blaga, Gheorghe Firczak, Doru Gaiţă, Ion Hortopan, Dumitru Ifrim, Mircea Nedelcu şi Petru Şteolea în Dosarul nr. 983/97/2021 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi constată că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, Tribunalului Alba - Secţia I civilă, Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
