Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul de procedură penală raportate la art. 261 alin. (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nicodim Eugen Lupea în Dosarul nr. 473/64/2021 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.402D/2021. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată. La primul termen, din data de 31 martie 2022, autorul excepţiei a solicitat acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că nu se află în ţară, depunând dovezi în acest sens. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că, în sală, este prezent domnul Dragoş Septimiu Barna, care, în şedinţa din data de 31 martie 2022, a depus o cerere de intervenţie în dosar. 3. Având cuvântul, domnul Dragoş Septimiu Barna susţine că cererea de intervenţie este admisibilă, potrivit art. 53 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, autorul excepţiei, Nicodim Eugen Lupea, este de acord cu admiterea cererii de intervenţie. 4. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie. Invocă Decizia nr. 696 din 31 octombrie 2019. 5. Curtea, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată, întrucât dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură civilă, referitoare la cererile de intervenţie, sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte procesul civil, nu şi în faţa Curţii Constituţionale, care îşi exercită atribuţiile potrivit unei proceduri jurisdicţionale autonome. 6. Având cuvântul, autorul excepţiei depune copii după hotărâri judecătoreşti, solicitând acordarea de asistenţă juridică gratuită. 7. Reprezentanta Ministerului Public, invocând practica Curţii Constituţionale, solicită respingerea acestei cereri. Apreciază că autorul excepţiei poate depune acte, precum şi concluzii scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Curtea respinge cererea de acordare de asistenţă juridică gratuită. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care prezintă aspecte care ţin de situaţia de fapt din diverse dosare de fond. Apreciază că prin necomunicarea documentelor persoanelor îndreptăţite să le primească se încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, persoana vătămată nu mai poate participa la desfăşurarea dosarului penal. Susţine că există o practică abuzivă ce încalcă previzibilitatea actului de justiţie şi se împiedică accesul liber la justiţie. 10. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este generală şi se referă la soluţionarea pe fond a dosarelor penale. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017 şi Decizia nr. 103 din 23 februarie 2021 CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 11. Prin Încheierea penală nr. 17/CCP din 1 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 473/64/2021, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul de procedură penală raportate la art. 261 alin. (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nicodim Eugen Lupea cu ocazia soluţionării unei plângeri împotriva unei ordonanţe de clasare. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile criticate nu permit justiţiabilului să beneficieze de dreptul de a-i fi comunicate actele de procedură. Susţine că nu ar trebui să se prezume că „actele procedurale sunt îndeplinite după trecerea unui anumit termen“. 13. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate nu permit ca persoana căreia urmează să i se comunice actele de procedură să poată alege la libera sa discreţie momentul la care va lua la cunoştinţă de aceste acte, în caz contrar fiind afectată stabilitatea procesului de înfăptuire a justiţiei şi a procedurilor judiciare. Făcând referire la Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017, instanţa judecătorească arată că printr-o nouă comunicare a actelor de procedură, fără nicio justificare temeinică, cu consecinţa repunerii în termenele procedurale, se creează premisele pentru a fi încălcat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se ajunge la tergiversarea procesului, astfel încât un termen rezonabil nu ar putea fi respectat în cauză, iar una dintre părţi ar putea fi chemată din nou în faţa instanţei, după trecerea unei lungi perioade de timp, ca urmare a exercitării unei căi de atac, după bunul plac al părţii adverse. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul susţine, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că ulterioara comunicare a actelor de procedură realizată de grefa parchetului specializat în investigarea infracţiunilor din justiţie nu poate reprezenta o comunicare în sens procesual (ori o repunere în termen pentru petent), deci o comunicare care să producă efecte specifice în privinţa momentului de început al curgerii unui nou termen. În caz contrar, ar fi eludate chiar normele care vizează exercitarea cu bună-credinţă şi în termenele prevăzute de lege ori stabilite de către organele judiciare a drepturilor procesuale. De aceea, sancţiunea decăderii care operează în cazul depăşirii acestor termene nu acoperă şi ipoteza în care persoana interesată doreşte să cunoască, ulterior, conţinutul actului procesual/ procedural. Apreciază că un astfel de drept nu poate fi îngrădit celor interesaţi, bineînţeles, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de legiuitor. Totuşi, sancţiunea decăderii trebuie să privească momentul de început al curgerii termenului pentru formularea unei căi de atac, aceasta fiind însăşi esenţa pentru existenţa unor termene în cursul procesului penal - prevenirea şi limitarea eventualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să tergiverseze soluţionarea cauzei prin menţinerea cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. 16. S-ar putea ajunge la situaţia absurdă ca orice persoană care nu a exercitat o cale de atac în termen să se prezinte la instanţă sau parchet pentru a ridica o copie a sentinţei sau a ordonanţei şi să considere că de la acea dată începe să curgă un nou termen pentru a ataca actul respectiv. Privind la situaţia particulară din prezenta speţă, o astfel de atitudine din partea petentului ar putea cauza şi o stare de incertitudine în privinţa intimatului, care nu ar mai cunoaşte momentul când starea sa juridică s-ar putea finaliza. De aceea, apreciază că dispoziţiile criticate de autorul excepţiei sunt constituţionale, întrucât acestea nu oferă libertate persoanei căreia urmează să i se comunice actele de procedură să poată alege, în mod discreţionar, momentul la care va lua la cunoştinţă de conţinutul acestora, aspect care conduce la o disciplinare, rigoare şi stabilitate firească a procedurilor judiciare. Invocă Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 264 din Codul de procedură penală raportate la art. 261 alin. (4) din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 261 alin. (4): În lipsa persoanelor arătate la alin. (1) şi (2), agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când persoana citată nu poate fi găsită, agentul afişează pe uşa locuinţei persoanei citate o înştiinţare care trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, după caz, afişarea a fost făcută; b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia; e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei; f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia; g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea. – Art. 264: "(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.(2) În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenţie.“" 20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 42 alin. (1) referitor la interzicerea muncii forţate, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 privind numirea şi rolul Avocatului Poporului, art. 59 alin. (1) referitor la exercitarea atribuţiilor de către Avocatul Poporului, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 131 referitor la rolul Ministerului Public. Totodată, sunt invocate prevederile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 17, 18, 19 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile capitolul I din titlul VI din Codul de procedură penală reglementează materia citării, comunicării actelor procedurale şi a mandatului de aducere. Astfel, dispoziţiile art. 257-267 din Codul de procedură penală stabilesc în detaliu aspecte ale comunicării actelor de procedură, precum modul de citare, conţinutul citaţiei, locul de citare, înmânarea citaţiei, înmânarea citaţiei altor persoane, imposibilitatea de a comunica citaţia, dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei, incidente privind citarea, comunicarea altor acte procedurale, mandatul de aducere, executarea mandatului de aducere, accesul la bazele electronice de date. 22. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 442 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 noiembrie 2017, a reţinut că prevederile art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că înmânarea citaţiei trebuie făcută personal. Astfel, rezultă intenţia legiuitorului de a reglementa, ca regulă, prevăzută la alin. (1) al art. 260 din Codul de procedură penală, înmânarea citaţiei, în mod personal, persoanei citate, oriunde este găsită, cu condiţia semnării dovezii de primire. În continuare, la alin. (2) al articolului anterior menţionat, ca excepţie de la această regulă, în situaţia refuzului primirii citaţiei, au fost prevăzute afişarea pe uşa destinatarului a unei înştiinţări de către persoana însărcinată să comunice citaţia şi încheierea unui proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea afişată, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedură penală, trebuie să cuprindă: anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută; numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia; numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia; menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei; menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia; menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la art. 260 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; semnătura celui care a afişat înştiinţarea. 23. Având în vedere aspectele mai sus enumerate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd datele pe care înştiinţarea trebuie să le cuprindă, în scopul realizării unei informări exhaustive a persoanei citate, având calitatea de suspect sau de inculpat, cu privire la cauza în care este citată, inclusiv condiţiile în care citaţia se consideră comunicată. 24. De asemenea, Curtea a constatat că, în situaţia refuzului primirii citaţiei, potrivit art. 260 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, persoana citată este înştiinţată atât despre numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi despre denumirea şi sediul organului judiciar pe rolul căruia se află respectivul dosar, cât şi despre termenul în interiorul căruia trebuie să se prezinte pentru a-şi ridica citaţia, aşa încât acesteia îi sunt asigurate toate premisele pentru a intra în posesia informaţiilor cuprinse, conform art. 258 alin. (1) din Codul de procedură penală, în conţinutul citaţiei. Aşa fiind, suspectului sau inculpatului îi sunt asigurate, cu prilejul citării, premisele necesare prezenţei sale în faţa organului judiciar la termenul stabilit de acesta şi ale pregătirii apărării, personal sau prin intermediul unui avocat. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că titularului citaţiei îi sunt asigurate, prin procedura reglementată în textele criticate, toate garanţiile procesuale necesare exercitării drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţie. 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că dispoziţiile din Codul de procedură penală sunt de natură a asigura prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor citate, constituind, în acest fel, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare, şi nu o încălcare a drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. 26. Mai mult, Curtea observă că nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privinţa tuturor cazurilor de nerespectare a dispoziţiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal. Acest mecanism juridic de sancţionare a nelegalei citări constituie o altă formă de garantare a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 11 noiembrie 2016, paragraful 23). 27. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 10 noiembrie 2017, a constatat că dispoziţiile art. 264 din Codul de procedură penală dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în capitolul referitor la citare. Cu acel prilej, Curtea a apreciat că norma nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie şi de a îngrădi dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii. 28. Curtea a constatat că în această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv condiţiile de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. (Decizia nr. 103 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicodim Eugen Lupea în Dosarul nr. 473/64/2021 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 264 din Codul de procedură penală raportate la art. 261 alin. (4) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
