Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 586D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. În acest sens arată că, potrivit sistemului Ecris, a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de autor împotriva unei încheieri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat împotriva unei decizii pronunţate de aceeaşi instanţă, în apel. Ca atare, apreciază că susţinerile autorului excepţiei - potrivit cărora o astfel de încheiere ar fi exceptată de la calea de atac extraordinară a revizuirii, în condiţiile în care anterior invocase o excepţie de neconstituţionalitate, admisă într-o altă cauză - au rămas fără fundament. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Coţofană în soluţionarea unei cereri de revizuire. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că, prin Sentinţa nr. 339 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 7.180/2/2013 a fost condamnat la patru ani închisoare, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Apelul formulat împotriva sentinţei menţionate a fost respins de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin Decizia nr. 190 din 27 mai 2015. Cu privire la această din urmă decizie autorul excepţiei a formulat recurs în casaţie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, şi totodată a invocat neconstituţionalitatea art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permitea atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel. Ulterior sesizării instanţei de control constituţional cu privire la excepţia de neconstituţionalitate menţionată, recursul în casaţie formulat de către autor a fost respins ca inadmisibil, completul competent al Instanţei Supreme pronunţând, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, Încheierea nr. 95 din 22 martie 2016. După respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie formulat de autor, Curtea Constituţională, sesizată fiind într-o altă cauză, a pronunţat Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională. 6. Precizează că a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, iar, în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, întrucât hotărârea atacată cu revizuire nu este o hotărâre definitivă în sensul prevăzut de art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul susţine că acestea din urmă se referă inclusiv la încheierile prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie. Consideră că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă, nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci de controlul de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancţiune aplicată acestora. Susţine că, în acest fel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. Mai mult, apreciază că aceasta ar echivala cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. Consideră că decizia de neconstituţionalitate trebuie să profite celor îndreptăţiţi, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Apreciază că reglementarea condiţiei evocării fondului în vederea admisibilităţii cererii de revizuire în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, exprimându-şi opinia, constată că există două decizii ale Curţii Constituţionale care pot fi invocate în speţă şi care vizează materia revizuirii, respectiv deciziile nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, şi nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. Reţine că, prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, şi face referire la considerentele cuprinse în paragrafele 29, 30 şi 33 ale deciziei precitate. Totodată, reţine că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională, şi face referire la considerentele cuprinse în paragraful 43 al deciziei. 9. Consideră că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 din Constituţie, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. În contextul concret al cauzei reţine că revizuentul a beneficiat de liberul acces la justiţie, întrucât, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului, cauza a fost examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă. Apreciază că, prin indicarea hotărârilor care pot fi supuse căii extraordinare de atac a revizuirii, legiuitorul nu a intenţionat să îngrădească accesul liber la justiţie, fiind vorba despre o cale de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapei judecăţii în primă instanţă şi în apel. 10. Reţine, de asemenea, că respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci stabileşte ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, prin care s-a statuat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În plus, arată că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“. 11. În concluzie, Instanţa Supremă apreciază că, în contextul actualei politici penale, în care se urmăreşte asigurarea celerităţii procesului penal, exercitarea căii extraordinare de atac împotriva anumitor hotărâri nu este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi nici cu cele ale Convenţiei, atât timp cât revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei, dar că declararea unui text neconstituţional ar trebui să poată fi invocată de orice persoană a cărei soluţie în procesul penal a fost influenţată de textul declarat a fi contrar Constituţiei. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reţine că normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21, câtă vreme acestea nu împiedică părţile interesate să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 722 din 6 decembrie 2016 şi apreciază că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, având în vedere caracterul acesteia de cale extraordinară de atac, acest fapt neîmpiedicând părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac prevăzute de lege, garanţii ale unui proces echitabil. 14. Avocatul Poporului menţionează că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.094D/2015 şi nr. 218D/2016, în sensul că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016 şi nr. 722 din 6 decembrie 2016, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Precizează că menţine punctul de vedere anterior exprimat. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi efectele acestora. Invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată de autor în soluţionarea cererii de revizuire formulată de acesta, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, ca instanţă de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013. În cadrul procedurii recursului în casaţie, autorul excepţiei din prezenta cauză a invocat neconstituţionalitatea art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permitea atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în apel. 20. În context, Curtea reţine că, fiind sesizată într-o altă cauză, a pronunţat Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională. În aceste condiţii, prin Decizia nr. 182 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 11 iulie 2017, Curtea a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) cu privire la soluţia legislativă care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi art. 436 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor din prezenta cauză - Gheorghe Coţofană - în Dosarul nr. 2.665/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. În paragraful 20 al deciziei menţionate, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale nr. 432 din 21 iunie 2016 şi nr. 540 din 12 iulie 2016, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziilor anterior menţionate prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. 21. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiect al prezentului dosar, autorul susţine, în esenţă, că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă şi nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci de controlul de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancţiune aplicată acestora. 22. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 23. Având în vedere considerentele de principiu anterior expuse, Curtea observă că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin Încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu, în data de 31 ianuarie 2018, în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de autorul excepţiei, Gheorghe Coţofană, împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.665/1/2015. În aceste condiţii, Curtea constată că normele procesual penale criticate sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, însă în speţă este incidentă o cauză de inadmisibilitate, şi anume lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar produce niciun efect în cauză, întrucât cererea de revizuire formulată de autor, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în Dosarul nr. 2665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, ca instanţă de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013, a fost admisă în principiu, urmând a se rejudeca cauza potrivit dispoziţiilor art. 461 şi următoarele din Codul de procedură penală, avându-se în vedere dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016. 24. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (...).“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). 25. Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecinţă. Aşadar, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
