Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
├─────────────────┴──────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 17.698/301/2016 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.854D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.894D/2016, nr. 2.923D/2016, nr. 2.984D/2016, nr. 2.985D/2016, nr. 59D/2017 şi nr. 1.691D/2017, având ca obiect excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţii ridicate de Societatea UniCredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.095/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, de Sandu Capră Mihai, Sandu Capră Gabriela şi Sandu Capră Andru în Dosarul nr. 4.263/314/2016 al Judecătoriei Suceava, de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 14.864/302/2016 şi în Dosarul nr. 14.913/302/2016 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, de Societatea Kredyt Inkaso Porfolio Investments (Luxemburg) - S.A. şi Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, precum şi de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti şi Societatea Credit Europe Bank (România) şi S.C. Credit Europe Bank NV (Amsterdam), în Dosarul nr. 23.905/245/2016 şi în Dosarul nr. 19.227/245/2016 ale Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.894D/2016, nr. 2.923D/2016, nr. 2.984D/2016, nr. 2.985D/2016, nr. 59D/2017 şi nr. 1.691D/2017 la Dosarul nr. 2.854D/2016, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 11 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.698/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.854D/2016. 8. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.095/215/2016, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.894D/2016. 9. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.263/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.923D/2016. 10. Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.864/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, în general, şi a celor ale art. 8 alin. (5) din această lege, în special. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.984D/2016. 11. Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.913/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 raportate la art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.985D/2016. 12. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.905/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 59D/2017. 13. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.227/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.691D/2017. 14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, din oficiu, de Societatea UniCredit Bank - S.A. din Bucureşti, de Sandu Capră Mihai, Sandu Capră Gabriela şi Sandu Capră Andru, de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti, de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, din oficiu, de Societatea Kredyt Inkaso Porfolio Investments (Luxemburg) - S.A. şi Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, precum şi de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti şi Societatea Credit Europe Bank NV Amsterdam, în cauze în care s-au formulat, de către profesionişti, contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. În schimb, în dosarele nr. 2.984D/2016 şi nr. 59D/2017, instanţa judecătorească a fost sesizată cu soluţionarea unor acţiuni formulate, în temeiul Legii nr. 77/2016, de către consumatori. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, prin faptul că prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor aflate în derulare, respectiv unor contracte încheiate înainte de adoptarea acesteia. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, precum şi Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, şi se precizează că în expunerea de motive ce a însoţit proiectul de lege - actualmente Legea nr. 77/2016 - se arată că prin promovarea acestui act normativ se urmăreşte transpunerea prevederilor Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului. Or, chiar în art. 43 alin. (1) al Directivei 2014/17/UE, se prevede expres că aceasta nu are caracter retroactiv şi că „prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016“. De asemenea, se subliniază că art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu se corelează cu prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil în ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii ce guvernează contractul de credit. Astfel, prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 statuează că „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor“, în timp ce, potrivit art. 102 alin. (1), „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa“. 16. Se mai apreciază că prevederile art. 3, art. 8 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 vin în contradicţie cu prevederile art. 44 alin. (1) şi alin. (2) prima teză din Constituţie. În esenţă, se arată că dreptul de proprietare este încălcat prin obligarea creditorului să accepte o altă obligaţie decât cea stabilită contractual. Or, conform principiului pacta sunt servanda, contractul are putere de lege între părţi. Însă legiuitorul a înţeles să intervină în raportul juridic născut în mod legal între părţi prin punerea unei alternative la executarea obligaţiei principale (rambursare a sumei de bani împrumutate) la dispoziţia împrumutatului din contractul de credit. 17. Se mai susţine încălcarea prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie, întrucât prevederile Legii nr. 77/2016 sunt evident discriminatorii, în condiţiile în care situaţia juridică a creditorilor garantaţi devine net inferioară situaţiei juridice a celorlalţi creditori, chiar creditori care au o poziţie inferioară, respectiv creditorii chirografari. Practic, creditorul ipotecar este sancţionat prin Legea nr. 77/2016 doar pentru simplul motiv că a fost suficient de diligent pentru recuperarea creanţei pe care o deţinea faţă de debitor prin instituirea unei garanţii. 18. Totodată, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 este considerat a fi neconstituţional în măsura în care exclude aplicarea mecanismului dării în plată reglementat de acest act normativ pentru acei debitori care, deşi se găsesc într-o situaţie identică celei în care se află persoane care beneficiază de prevederile legale, sunt înlăturaţi din câmpul de aplicare al actului normativ pe baza unui criteriu care, prin raportare la scopul legii analizate, este aleatoriu, nejustificat obiectiv şi raţional, anume faptul că împrumutul, la data contractării, a avut un cuantum superior plafonului de 250.000 euro. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că natura obiectivă şi raţională a criteriului în funcţie de care se poate aplica un tratament juridic diferenţiat decurge, în principal, din scopul normei care permite o segmentare între persoanele vizate de acest scop şi toate celelalte subiecte. De asemenea, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut că simpla existenţă a unui scop legitim nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a exclude discriminarea, fiind necesară şi respectarea unui raport de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru a-l realiza. 19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi art. 6, raportate la cele ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 2.985D/2016, instanţa de judecată arată că prin întregul mecanism instituit de Legea nr. 77/2016, de stingere a tuturor datoriilor debitorului prin trecerea bunului ipotecat în proprietatea creditorului, fără a se ţine cont de suma care a mai rămas de restituit şi de valoarea de circulaţie a bunului, se aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale. Instanţa reţine că, în situaţia premisă reglementată de lege, căreia aceasta i se aplică, creditorul este titularul unui drept de a obţine o sumă de bani de la debitor, în baza unei convenţii încheiate cu acesta. Prin intrarea în vigoare a legii criticate, dreptul creditorului este plafonat de legiuitor la valoarea de circulaţie a bunului ipotecat, la care se adaugă sumele deja plătite de debitor. Or, prin aceea că legea se aplică indiferent de valoarea sumei rămase de plătit şi indiferent de valoarea bunului ipotecat, se poate ajunge la situaţia în care creditorul suportă o pierdere considerabilă, cauzată de eventuala diferenţă dintre suma rămasă de recuperat de la debitor şi valoarea imobilului ipotecat. Totodată, instanţa mai apreciază că, în ceea ce priveşte scopul legitim, de utilitate publică, al legii, acesta nu transpare din textul actului normativ. Astfel, nu reiese din textul legii că acesta se adresează doar debitorilor aflaţi în dificultate financiară, pentru ajutorarea cărora s-ar justifica o intervenţie, în anumite limite, ale legiuitorului, ci legea poate fi folosită de debitor independent de situaţia sa patrimonială, fiind suficient să aibă în derulare un contract de credit dintre cele prevăzute de lege. Or, deşi situaţia financiară precară a anumitor persoane poate justifica un ajutor din partea statului, în cazul Legii nr. 77/2016 nu reiese în niciun fel din textul acesteia că s-ar adresa persoanelor respective. Din contră, existenţa unui asemenea scop de utilitate publică al legii nu poate fi susţinută, scopul respectiv neexistând atât timp cât în aplicarea legii starea patrimonială a debitorului nu prezintă relevanţă. În plus, ingerinţa instituită de lege în drepturile creditorului este disproporţionată atât timp cât stingerea forţată a creanţei, reglementată de Legea nr. 77/2016, nu este însoţită de garanţia acordării unei compensaţii adecvate. Faptul că în proprietatea creditorului intră un bun imobil nu constituie în sine o garanţie suficientă a acordării justei despăgubiri, atât timp cât creanţa se stinge indiferent de valoarea bunului, adică indiferent de valoarea compensaţiei, oricât de mică ar fi aceasta în comparaţie cu valoarea creanţei. Prin urmare, textele criticate aduc atingere art. 44 alin. (2) din Constituţie. 20. Judecătoria Craiova - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.894D/2016, opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată. 21. Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 2.923D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din legea examinată este întemeiată. 22. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2.984D/2016, opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său este întemeiată. 23. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 59D/2017, opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată. 24. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.691D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi Legea nr. 77/2016, în ansamblul său. Prevederile legale criticate, punctual, au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“; – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4: "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.;" – Art. 5: "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.;" – Art. 6: "(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.;" – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.;" – Art. 8: "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.;" – Art. 10: "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.;" – Art. 11: „ În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei, art. 15 alin. (2) care prevede principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul de apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 care consacră libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 76 alin. (1) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietăţii şi art. 135 privind economia, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[…]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Astfel, Curtea reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod Civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 31. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 32. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, pe cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi pe cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 33. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, ţinând cont şi de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, a fost publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezentele cauze, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 34. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea urmează a o respinge ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Astfel, Curtea constată că, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, a reţinut că, în ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 nu a constatat neconstituţionalitatea pură şi simplă a acestor prevederi, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei (potrivit art. 142 din Legea fundamentală), condiţiile în care acestea se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea a reţinut că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Dimpotrivă, atunci când criticile de neconstituţionalitate ale unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate. 35. Totodată, în privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce forma obiectul dosarului instanţei judecătoreşti a quo, Curtea a stabilit că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat (a se vedea Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragraful 47). 36. În continuare, Curtea va examina pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate. 37. Curtea reţine că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, nr. 15 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 7 aprilie 2017, nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, nr. 94 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017, nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, nr. 240 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 29 mai 2017, nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017, şi nr. 391 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 31 octombrie 2017. 38. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la Legea nr. 77/2016 în ansamblul său, Curtea reţine că, în paragrafele 107-108 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a constatat că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât Legea nr. 77/2016 a fost adoptată ca o lege ordinară. Or, în condiţiile în care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietăţii [care este reglementat, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin lege organică], această derogare trebuie operată tot printr-o lege organică. În acest context se menţionează, cu titlu de exemplu, art. 8 alin. (1) din lege prin care se reglementează posibilitatea pentru instanţa de judecată de a obliga creditorul să devină titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Aşadar, critica de neconstituţionalitate formulată de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate se raportează la problema reglementării printr-o lege ordinară, cum este Legea nr. 77/2016, a unor situaţii care vizează aspecte importante legate de dreptul de proprietate (precum transmiterea forţată a unui imobil în patrimoniul creditorului). 39. De asemenea, Curtea a reţinut că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai redusă, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată. 40. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut că dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, iar, cu privire la dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituţie, a constatat că nu au incidenţă în cauză [paragraful 130]. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate repun în discuţie conformitatea dispoziţiilor criticate din Legea nr. 77/2016 cu o parte dintre aceste texte constituţionale. 41. În urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, Curtea constată că atât considerentele, cât şi soluţia reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză. 42. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva respectării exigenţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reaminteşte cele reţinute în paragrafele 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, Curtea a constatat că aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează, mai degrabă, chestiuni care ţin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanţa judecătorească sau se referă la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite. Ca atare, Curtea a reţinut că se critică faptul că legea nu defineşte noţiunea de locuinţă, nu stabileşte în sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silită sau nu stabileşte cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit“, nu se arată în ce măsură Codul civil este aplicabil în materia nou-reglementată, că există inadvertenţe între scopul declarat în expunerea de motive şi conţinutul propriu-zis al legii. Se mai critică faptul că se schimbă obiectul de activitate al băncii, că se denaturează piaţa bancară. De asemenea, Curtea a constatat că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au arătat că Legea nr. 77/2016 este neclară şi că nu prevede ce se întâmplă atunci când există ipoteci de ranguri diferite constituite asupra imobilului ce urmează a fi dat în plată sau ce se întâmplă atunci când imobilul este deteriorat din neglijenţa debitorului. Totodată, s-a ridicat şi problema corelării cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte regularizarea cererilor de chemare în judecată. Curtea a constatat, însă, că aceste aspecte ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească, analiza lor excedând competenţei instanţei de contencios constituţional. De asemenea, Curtea a mai reţinut că s-a arătat în criticile formulate faptul că prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015. Însă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Prin urmare, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare. 43. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115]. 44. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Curtea a mai reţinut că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017 (paragraful 64)]. 45. În justificarea respingerii criticii referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie de către prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea a reţinut, în paragraful 127 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că acestea, sub rezerva precizărilor aduse de instanţa de contencios constituţional raportate la aplicarea teoriei impreviziunii, nu reprezintă o ingerinţă în realizarea actului de justiţie sau a dreptului la un proces echitabil, ci o aplicare justă, în spiritul bunei-credinţe şi a echităţii, a teoriei impreviziunii în faza executării silite. De asemenea, în paragraful 116 al deciziei precitate, Curtea a reţinut că instituţia impreviziunii aplicabilă ope legis, pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 46. Aceste considerente ale Curţii, referitoare la art. 21 alin. (3), îşi păstrează relevanţa mutatis mutandis şi în sensul respingerii criticilor ridicate în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât, în prezentele excepţii, singurul text criticat, din perspectiva art. 21 şi 24 din Constituţie, este art. 7 din Legea nr. 77/2016, a cărui constituţionalitate a fost constatată, numai sub rezervă interpretativă, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 47. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva pretinsei încălcări a art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială, în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. 48. De asemenea, cu referire la prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, Curtea a reţinut că, prin reglementarea procedurii dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. 49. În acest context, Curtea reţine că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre-procesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia. 50. În acest context, Curtea constată că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 51. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, constată că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013) în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp (cu privire la caracterul evolutiv al conceptelor constituţionale, a se vedea Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), cât şi din perspectiva titularilor lor. 52. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente. 53. În continuare, Curtea urmează să analizeze dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. În acest sens, Curtea reţine că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. 54. De asemenea, Curtea constată că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea observă că, din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât prin natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cea mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea constată că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist -consumator în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză, care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 55. În continuare, Curtea reţine că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar, a unei largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) şi în condiţii restrictive (condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată este depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească, în continuare, sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii, nu este de admis ca o realitate juridică, formală, rezultată din contractul de credit să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile. 56. De asemenea, Curtea reţine că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 57. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 58. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile Legii nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată acestora prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, permit menţinerea suspendării plăţilor către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condiţiile existenţei impreviziunii, şi care vor fi evaluate în condiţii de independenţă şi imparţialitate de către instanţele de judecată. În acest fel, creditorii beneficiază de suficiente garanţii că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins, în substanţa sa, prin reglementarea, în favoarea debitorilor, a prerogativei prevăzute de art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. 59. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, de asemenea în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 [paragraful 65], că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 60. În plus, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 61. Cu privire la criticile formulate în această excepţie de neconstituţionalitate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că, pentru identitate cu raţiunea avută în vedere în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, acestea nu au incidenţă în soluţionarea acestora (paragraful 130). 62. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din acelaşi act normativ, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată în Dosarul nr. 17.698/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea UniCredit Bank - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 19.095/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, de Sandu Capră Mihai, Sandu Capră Gabriela şi Sandu Capră Andru în Dosarul nr. 4.263/314/2016 al Judecătoriei Suceava, de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 14.864/302/2016 şi în Dosarul nr. 14.913/302/2016 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, de Societatea Kredyt Inkaso Porfolio Investments (Luxemburg) - S.A. şi Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, precum şi de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti şi Societatea Credit Europe Bank NV Amsterdam, în Dosarul nr. 23.905/245/2016 şi în Dosarul nr. 19.227/245/2016 ale Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5) şi (6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de aceleaşi părţi sau din oficiu în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la celelalte prevederi ale aceluiaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, Judecătoriei Suceava, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
