Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Marcor Gold - S.R.L. din Alba Iulia în Dosarul nr. 2.204/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 717D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, solicitând menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată. Sunt invocate, în acest sens, Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017 şi nr. 131 din 20 martie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.204/99/2018, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Marcor Gold - S.R.L. din Alba Iulia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit acestora, persoanele faţă de care se administrează probe în timpul cercetării penale, dar faţă de care nu s-a dispus începerea urmăririi penale in personam nu au dreptul să formuleze contestaţie cu privire la durata procesului penal, cu toate că probele administrate în această etapă produc efecte şi în privinţa lor. Sunt invocate prevederile art. 2 şi art. 8 din Codul de procedură penală. Pentru aceleaşi motive, se susţine că textul criticat discriminează persoanele faţă de care nu s-a început urmărirea penală in personam în raport cu cele faţă de care s-a început urmărirea penală in personam, sub aspectul dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal. Se susţine că dispoziţiile art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească din nevoia de asigurare a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil, în acord cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că durata anchetelor penale a fost, o lungă perioadă de timp, o problemă reală a organelor judiciare din România, problemă reţinută şi sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Or, prin raportare la nevoia asigurării garanţiei anterior menţionate, înlăturarea persoanei faţă de care se desfăşoară urmărirea penală in rem de la dreptul de a formula contestaţia reglementată la art. 488^1 din Codul de procedură penală este de natură a contraveni prevederilor art. 53 din Constituţie. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor este parţial întemeiată, întrucât prevederile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclud persoana faţă de care se desfăşoară urmărirea penală in rem de la dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal, aduc atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie referitoare la accesul la justiţie. Se susţine că aceste persoane au calitatea de terţi prin raportare la procesul penal, motiv pentru care, spre deosebire de persoanele enumerate în cuprinsul textului criticat, pentru a putea formula contestaţia reglementată la art. 488^1 din Codul de procedură penală, trebuie să demonstreze că prelungirea duratei procesului penal dincolo de o limită rezonabilă le vatămă drepturile sau interesele legitime. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul la justiţie, respectiv la Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, precum şi la art. 6 din Convenţie. Se arată că prevederile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.“ 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, şi Decizia nr. 131 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 6 iulie 2018, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate. 13. Astfel, prin Decizia nr. 131 din 20 martie 2018, precitată, Curtea a reţinut că procedura specială reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia privind durata procesului penal, reprezintă o garanţie a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil şi, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie, drept fundamental reglementat, totodată, la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziţie legală ce constituie o aplicare a normei constituţionale anterior menţionate. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul a prevăzut procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părţilor. 14. Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, că, astfel reglementată, contestaţia privind durata procesului penal presupune, aşa cum rezultă şi din denumirea instituţiei analizate, existenţa unui proces penal început. Şi, cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei reglementate la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror. 15. Aşa fiind, Curtea a constatat că persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte -, nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Prin urmare, în situaţia în care, deşi sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură şi nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea procedurii speciale analizate. 16. Curtea a conchis că această soluţie juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea a reţinut că prin „făptuitor“ se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. 17. Curtea a reţinut că procesul etapizat de formulare şi demonstrare a unei acuzaţii în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanţii la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existenţa acestora şi de a influenţa conţinutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi subiecţi de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existenţa persoanelor în cauză. 18. Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată, însă, în privinţa făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reţinute în dosarele penale şi care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, fiind invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 şi 54, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României. 19. De altfel, Curtea a reţinut că aceeaşi soluţie juridică rezultă şi din raţiunea reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează în timp starea de incertitudine a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală şi care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal şi, respectiv, art. 155 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menţionate, sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluţionării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate. 20. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părţi ale procesului penal din categoria titularilor dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, a fost invocată Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78, şi Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010. 21. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de părţi ale procesului penal, aflate în etapele procesuale la care fac referire prevederile art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv în cursul urmăririi penale, al judecăţii sau în căile ordinare sau extraordinare de atac, sunt în situaţii diferite sub aspectul nevoii de a limita starea de incertitudine ce rezultă din calitatea procesuală şi etapa procesuală în care se regăsesc, prin formularea unei contestaţii privind durata procesului penal. Acest aspect justifică reglementarea de către legiuitor a unor termene diferite după a căror împlinire persoanele în cauză pot promova calea de atac astfel reglementată, fără ca, în acest fel, să fie încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009. 22. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală plasează făptuitorul pe o poziţie de inferioritate faţă de persoana vătămată, încălcându-i în acest fel dreptul la un proces echitabil, prin faptul că acesta nu este enumerat printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal. Curtea a reţinut că, potrivit art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, contestaţia analizată poate fi promovată, în cursul urmăririi penale, după trecerea a cel puţin un an de la momentul începerii etapei procesuale anterior menţionate. Or, în aceste condiţii, prevederea făptuitorului în ipoteza normei criticate ar fi fost lipsită de raţiune juridică. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Marcor Gold - S.R.L. din Alba Iulia în Dosarul nr. 2.204/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
