Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 26 din 16 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 26 din 16 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 476 din 30 mai 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│                                      │
└──────────────────────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.533/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.328D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.329D/2019-1.333D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 6.534/3/2019, nr. 6.540/3/2019, nr. 6.542/3/2019, nr. 6.547/3/2019 şi nr. 6.549/3/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, precum şi în Dosarul nr. 2.811D/2019, având ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014], excepţie ridicată de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 788/105/2017/a7 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.
    4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.329D/2019-1.333D/2019 şi nr. 2.811D/2019 la Dosarul nr. 1.328D/2019, care a fost primul înregistrat.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile criticate nu afectează dreptul de proprietate al creditorilor iniţiali, ci reprezintă mai degrabă o şansă de redresare a societăţii, în condiţiile în care anterior modificărilor operate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, singura măsură de urmat ar fi fost intrarea în faliment a debitorului. De altfel, aplicarea prevederilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa de urgenţă în discuţie, poate fi înlăturată de oricare dintre creditori sau de către administratorul judiciar care poate solicita intrarea în faliment a societăţii.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    6. Prin încheierile din 5 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 6.533/3/2019, nr. 6.534/3/2019, nr. 6.540/3/2019, nr. 6.542/3/2019, nr. 6.547/3/2019 şi nr. 6.549/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative.
    7. Prin Încheierea din 15 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 788/105/2017/a7, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă].
    8. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, coroborate cu cele ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) şi art. 115 alin. (6), deoarece: posibilitatea executării silite individuale într-o procedură care, prin esenţa sa, este concursuală afectează mecanismele fundamentale ale acestei proceduri şi denaturează regimul general al insolvenţei; nu respectă condiţiile de claritate şi previzibilitate, întrucât nu este prevăzută în mod concret modalitatea de corelare a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, cu celelalte norme legale cuprinse în lege, spre exemplu, cu art. 143 alin. (3) din aceeaşi lege referitor la contul unic care nu poate fi indisponibilizat. Or, chiar dacă s-ar admite că prevederea în discuţie ar viza numai bunurile libere de sarcini, desfăşurarea unei executări silite individuale, în paralel cu procedura concursuală, este de natură a intra în conflict cu prevederile Legii nr. 85/2014 care presupun ca, în urma confirmării unui plan, activitatea să se desfăşoare conform acestuia, dacă bunul urmărit este necesar realizării planului şi este inclus în acesta. De altfel, din nota de fundamentare nu reiese în mod explicit care a fost raţiunea instituirii acestei proceduri paralele.
    10. Se mai arată că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16, 44, 53 şi art. 135 alin. (1) şi (2), întrucât prevederile criticate: creează o procedură paralelă de recuperare a creanţelor pentru creditorii aceluiaşi debitor numai în raport cu data naşterii creanţei, respectiv ulterior deschiderii procedurii insolvenţei; creează o discriminare faţă de creditorii care deţin un titlu executoriu anterior deschiderii procedurii şi care, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, sunt împiedicaţi să demareze o procedură de executare silită, ceea ce conduce şi la restrângerea dreptului de proprietate atât al acestor creditori şi al celor privilegiaţi cu creanţe anterioare, în măsura în care normele în discuţie s-ar interpreta că executarea silită ar putea viza inclusiv bunurile rezervate garantării respectivelor creanţe, cât şi al debitorilor vizaţi de ipoteza textului criticat, care are consecinţe şi în ceea ce priveşte afectarea libertăţii economice şi a concurenţei loiale, fiind limitate şansele de redresare a acestora.
    11. De asemenea, este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la criteriile de calitate a legii, prin prisma prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice. În acest context se face referire la Recomandarea Comisiei Europene privind restructurarea şi a doua şansă, în care statele membre au fost invitate să adopte proceduri eficace de preinsolvenţă, prin care debitorii viabili să fie ajutaţi să se restructureze şi, astfel, să evite insolvenţa, precum şi dispoziţii referitoare la a doua şansă pentru întreprinzători, care să le permită acestora să obţină remiterea de datorie în maximum 3 ani de la insolvenţă, fiind menţionată şi Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă, a doua şansă şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei 2012/30/UE.
    12. Tribunalul Bucureşti-Secţia a VII-a civilă, în dosarele nr. 1.328D/2019-1.333D/2019, opinează că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în esenţă, nu îndeplinesc cerinţele de calitate a legii, având în vedere că nu există norme care să permită coordonarea celor două proceduri paralele instituite atât prin Legea nr. 85/2014, cât şi prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, iar lipsa de predictibilitate a normei juridice poate să conducă la încălcări ale dreptului de proprietate al creditorilor şi al debitorului, astfel cum este garantat de art. 44 alin. (2) din Constituţie şi de art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.811D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia şi nu afectează drepturile constituţionale pretins a fi încălcate, ci instituie anumite mecanisme de eficientizare a procedurilor de insolvenţă şi îmbunătăţire a protecţiei drepturilor creditorilor, astfel cum se învederează şi în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018.
    14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, precum şi ale art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014].
    18. Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, au fost instituite măsuri în domeniul insolvenţei (capitolul II: Măsuri sectoriale, secţiunea a 8-a: Măsuri în domeniul insolvenţei, art. 46-52). Astfel, la art. 47 din această lege s-a stabilit că „Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art. 5 pct. 72 şi a tezei finale a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare“, norme legale ce sunt de imediată aplicare, astfel cum reiese din textul legii antereferite. De asemenea, prevederile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, fiind eliminată soluţia legislativă vizată în mod concret prin critica de neconstituţionalitate.
    19. Faţă de această împrejurare, având în vedere critica de neconstituţionalitate, formulată atât din perspectivă extrinsecă, cât şi din perspectivă intrinsecă, contextul în care aceasta a fost invocată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său.
    20. Dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, criticate în mod concret, au următorul cuprins: „(1) (…) Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită.“
    21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ale art. 115 alin. (4) cu privire la delegarea legislativă în componenta referitoare la interdicţiile privind adoptarea unor ordonanţe de urgenţă şi ale art. 135 privind economia. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 are, în principal, ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a unor acte normative din domenii adiacente. Printre altele, a fost modificat şi completat art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, în forma iniţială a legii, stabilea că, „dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii sale aduce pierderi sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar pot solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere“. Prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a fost modificat astfel: „Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită“. În esenţă, noutatea constă în faptul că prin modificarea operată de legiuitor a fost adăugată o nouă teză finală, în virtutea căreia, în contextul dat, se putea începe executarea silită pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile.
    23. Faţă de această împrejurare, raportat la prezenta cauză, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, pe de o parte, vizează aspecte ce ţin de delegarea legislativă şi adoptarea ordonanţelor de urgenţă, respectiv faptul că modificarea şi completarea art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 s-ar fi realizat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 cu nerespectarea condiţiilor impuse de Legea fundamentală şi care reprezintă critici extrinseci, şi, pe de altă parte, formulează critici intrinseci asupra art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind nemulţumită, în esenţă, de faptul că noua reglementare generează o neclaritate a legii, o discriminare între creditori şi o afectare a dreptului de proprietate al creditorilor şi al societăţii aflate în stare de insolvenţă prin diminuarea patrimoniului, ceea ce are efecte negative asupra şanselor de redresare a societăţii.
    24. Curtea observă că, în contextul dat, discuţia porneşte de la situaţia creanţelor curente care nu sunt achitate în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei şi, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare. Or, cu privire la creanţele curente, respectiv titularii acestora - creditorii curenţi, Legea nr. 85/2014 reglementează regimul juridic şi anumite aspecte referitoare la definirea acestor noţiuni, contextul în care intervin şi au incidenţă în procedura insolvenţei, procedura de urmat în ceea ce priveşte plata creanţelor curente, precum şi efectele şi consecinţele neplăţii lor. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014, creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă, iar, potrivit art. 5 alin. (1) pct. 2 din aceeaşi lege, activităţi curente reprezintă acele activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, în cursul normal al activităţii sale, cum ar fi: continuarea activităţilor contractate şi încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente. În continuare, pentru creanţele curente, dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care fac parte din contextul legislativ ce reglementează situaţia acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită şi care la data deschiderii procedurii se suspendă de drept potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instituie o excepţie de la regula generală, respectiv nu sunt supuse suspendării prevăzute de lege acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii, iar pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar, pe baza documentelor depuse, care va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Astfel, în virtutea art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, procedură care se aplică în mod corespunzător şi pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. De asemenea, art. 133 alin. (4) lit. e) din aceeaşi lege dispune cu privire la faptul că atunci când se propune un plan de reorganizare, acesta trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, în caz contrar planul putând fi respins.
    25. Prin urmare, Curtea reţine că, din economia prevederilor menţionate, reiese că legiuitorul asigură o protecţie sporită creditorilor deţinători de creanţe curente atât în raport cu debitorul, cât şi faţă de ceilalţi creditori, având în vedere faptul că activităţile obişnuite din care provin aceste creanţe curente concură la şansele de redresare a societăţilor aflate sub ipoteza normelor procedurilor de insolvenţă şi, de principiu, sunt diferite de celelalte creanţe. Toate aceste chestiuni sunt cuprinse în procedurile de insolvenţă reglementate de Legea nr. 85/2014 în forma sa iniţială, iar modificarea operată şi criticată în prezenta cauză vizează, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura de urmat în cazul neplăţii creanţelor curente cu o vechime mai mare de 60 de zile şi care constă în posibilitatea începerii executării silite. Acest aspect, printre altele, a fost legiferat, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, cu scopul de a fi luate măsuri urgente, care să conducă la (i) redresarea societăţilor aflate în dificultate şi menţinerea lor în circuitul economic, inclusiv la protecţia salariaţilor acestora, măsuri care să permită şi conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, în anumite condiţii, pentru evitarea intrării iminente în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social, (ii) îmbunătăţirea recuperării creanţelor statului de la debitorii aflaţi în insolvenţă, (iii) evitarea afectării mediului concurenţial şi a bugetului de stat, prin stoparea recurgerii la procedura insolvenţei în mod abuziv şi repetat de către persoanele care folosesc procedurile respective cu scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor.
    26. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, în coroborare cu prevederile Legii nr. 24/2000, Curtea, având în vedere dezvoltarea jurisprudenţială în materie, constată că acestea cuprind anumite exigenţe ce ţin de principiul legalităţii, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea legii), de principiul securităţii juridice care consacră securitatea juridică a persoanei şi a raporturilor juridice, concept ce se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Referitor la principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, Curtea observă că, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, a statuat că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice (Hotărârea din 22 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluţii (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33).
    27. Raportând considerentele de principiu referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu prevederile Legii nr. 24/2000, mai sus enunţate, la normele deduse controlului de constituţionalitate, menţionate în mod concret de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi care au avut înrâurire în speţe aflate pe rolul instanţelor ordinare în care a fost invocată excepţia, Curtea constată că textele criticate se circumscriu condiţiilor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, şi dezvoltate pe cale jurisprudenţială, întrucât (i) au un scop bine determinat, astfel cum s-a arătat mai sus, (ii) au un conţinut clar şi previzibil - reglementează situaţia creanţelor curente în cazul în care nu sunt respectate obligaţiile de plată a acestora, respectiv posibilităţile de recuperare a creanţelor curente pe care le au creditorii curenţi în cazul în care debitorul nu se conformează planului de reorganizare sau acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă şi, pe lângă solicitarea de intrare în faliment, legiuitorul instituie executarea silită pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile, (iii) sunt aduse la cunoştinţa subiecţilor ce cad sub incidenţa acestora prin publicarea actului normativ în discuţie în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, în discuţie sunt creanţele curente care, astfel cum s-a arătat mai sus, în contextul dat, nu se înscriu în tabelul de creanţe, fiind necesară plata acestora în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei.
    28. Distinct de acestea, Curtea învederează că, de altfel, configurarea, prin prevederile Legii nr. 85/2014, a unor limite referitoare la exerciţiul unor drepturi ale creditorilor în procedura insolvenţei, precum şi a debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor, inclusiv ale statului, respectiv a celor bugetare. Posibilitatea adoptării unui plan de reorganizare prin care anumite creanţe să nu mai fie satisfăcute este permisă în cazurile în care, printr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvenţă, se poate concluziona că acele creanţe, datorită rangului lor şi ordinii de preferinţă, oricum nu ar mai fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare. Astfel cum reiese din ansamblul normativ cu privire la procedurile de insolvenţă, toate creanţele creditorilor, indiferent de categoria acestora, sunt înscrise în tabelul de creanţe, însă procedura insolvenţei nu garantează recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor. Pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 42 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 31 mai 2018, paragrafele 22 şi 23, şi Decizia nr. 116 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014.
    29. În ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea constată că acesta nu este afectat prin normele criticate, întrucât modificările şi completările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 şi criticate în mod concret în cauza dedusă judecăţii, respectiv prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt efectuate asupra art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, de principiu, prin conţinutul său, are aplicabilitate în funcţie de evoluţia situaţiei juridice a societăţii aflate în procedura insolvenţei şi de dinamica legislativă în materie. Astfel, regula este că, dacă debitorul nu se conformează planului ori se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului, cererea judecându-se de urgenţă şi cu precădere (în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei), putând fi respinsă de către judecătorul-sindic doar în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. La aceste reguli de procedură, în contextul adoptării ordonanţei de urgenţă criticate, printre altele, s-a adăugat una nouă, ce constă în faptul că, pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită, pentru recuperarea mai rapidă a creanţelor curente, inclusiv a celor fiscale şi bugetare, în discuţie fiind creanţele statului, motivat de necesitatea adoptării unor măsuri menite să evite folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori care utilizează mecanismele reglementate de legea insolvenţei cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate şi pentru a îndepărta concurenţa neloială, fiind în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-social general, prin stoparea concurenţei neloiale.
    30. De altfel, art. 2 din Legea nr. 85/2014 prevede că scopul acestui act normativ este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. În aceste condiţii, configurarea, conţinutul procedural, termenele care vizează insolvenţa se realizează prin lege, sens în care prevederile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt aplicabile, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare, care are în vedere, pe de o parte, situaţia creanţelor iniţiale asumate în planul de reorganizare pentru redresarea societăţii şi acoperirea unor datorii anterioare şi, pe de altă parte, situaţia creanţelor acumulate după deschiderea procedurii, context în care se poate solicita de către oricare dintre creditori sau de către administratorul judiciar intrarea în faliment ori, după caz, se poate trece la executarea silită a datoriilor acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile. Astfel, criteriul folosit de legiuitor apare ca fiind unul obiectiv şi rezonabil, de natură a acorda o şansă suplimentară de redresare a societăţii, întrucât, până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, exista numai posibilitatea de intrare în faliment, ceea ce conducea oricum la imposibilitatea recuperării integrale a creanţelor.
    31. Ca atare, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, iar situaţia creditorilor creanţelor curente şi asupra cărora există posibilitatea executării silite este diferită de cea a celorlalţi creditori (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002).
    32. Pe de altă parte, cu privire la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea învederează că acestea garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestora sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul este competent a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004). Prin urmare, Constituţia nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanţe, ci numai a creanţelor asupra statului, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului egalităţii şi a dreptului de proprietate, prevederile criticate fiind în acord şi cu scopul insolvenţei, respectiv acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
    33. Totodată, raportat la contextul şi litigiile în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv recuperarea unor creanţe bugetare prin executare silită şi contestaţie la această executare, este de menţionat faptul că, deşi plata impozitelor datorate statului sau aplicarea unor măsuri de executare silită a creanţelor bugetare determină în mod direct diminuarea patrimoniului persoanei căreia i se aplică aceste măsuri, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât acestea sunt obligaţii ce decurg din prevederile Legii fundamentale. Existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care sunt configurate prin alte prevederi constituţionale.
    34. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile menţionate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.
    35. De altfel, şi jurisprudenţa Curţii (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 787 din 3 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 14 februarie 2020, paragraful 21, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 38).
    36. Ca atare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, inclusiv de stabilire a procedurilor de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare, iar prevederile criticate în prezenta cauză se circumscriu acestei marje de apreciere în ceea ce priveşte interesul general.
    37. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de desfăşurarea procedurii insolvenţei în anumite etape ale acesteia (Decizia nr. 382 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 21 aprilie 2008).
    38. Cu privire la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, care, în principiu, au înrâurire în criticile extrinseci formulate asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, Curtea reţine că acestea reglementează regimul particular al ordonanţei de urgenţă şi se referă la domeniile în care se poate legifera pe calea ordonanţei de urgenţă.
    39. În ceea ce priveşte interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“ şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie -, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Curtea a reţinut numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“ (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).
    40. Referitor la interdicţia de legiferare pe calea ordonanţelor de urgenţă prevăzută de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, se observă că aceasta este adusă în discuţie de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte neafectarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie. În acest caz, se reţine că incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale al căror exerciţiu sau a căror existenţă să fi suferit o restrângere sau o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea trebuie mai întâi să identifice dreptul pretins afectat şi prevederile constituţionale ce îl consacră şi ulterior, implicit, să constate, dacă este cazul, nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
    41. În cauza supusă controlului de constituţionalitate, dreptul de proprietate cuprins în art. 44 din Constituţie este dreptul pretins a fi încălcat, în mod concret, în raport de criticile formulate, din perspectiva (i) principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, astfel cum acest principiu este reglementat în art. 16 din Legea fundamentală, (ii) a restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale - art. 53 din Constituţie, (iii) precum şi din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii legii, a cărui nerespectare este de natură să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale şi, implicit, să conducă la încălcarea prevederilor Legii fundamentale.
    42. Faţă de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Legea fundamentală, implicit, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu aceste prevederi constituţionale, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    43. Cu privire la dispoziţiile art. 135 din Constituţie, de asemenea menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea reglementează aspecte ce ţin de obligaţia statului de a asigura, printre altele, pe de o parte, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi, pe de altă parte, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi care sunt într-o strânsă interdependenţă. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile criticate sunt tocmai o transpunere la nivel infraconstituţional a obligaţiilor statului, astfel cum sunt prevăzute de Legea fundamentală, motiv pentru care, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    44. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 6.533/3/2019, nr. 6.534/3/2019, nr. 6.540/3/2019, nr. 6.542/3/2019, nr. 6.547/3/2019 şi nr. 6.549/3/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi în Dosarul nr. 788/105/2017/a7 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 26 din 16 februarie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"