Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Vasile Rău în Dosarul nr. 14.373/281/2017 al Judecătoriei Ploieşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.325D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.119D/2018 şi nr. 2.120D/2018, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă în Dosarul nr. 21.237/325/2018 şi de Vasile Roşu în Dosarul nr. 3.691/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.119D/2018 şi nr. 2.120D/2018 la Dosarul nr. 1.325D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, având în vedere că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 5 decembrie 2019, sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost declarată neconstituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 27 august 2018, 27 noiembrie 2018 şi 12 septembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 14.373/281/2017, nr. 21.237/325/2018 şi nr. 3.691/211/2018, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Vasile Rău şi de Vasile Roşu, precum şi de Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, din oficiu, în cauze având ca obiect pretenţii. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât fundamentează o răspundere civilă nelimitată faţă de furnizorul de servicii medicale a persoanei care îşi provoacă daune propriei sănătăţi; deşi este prevăzută condiţia culpei, aceasta poate avea cea mai uşoară formă [conform art. 1.357 alin. (2) din Codul civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă]. În aceste condiţii, persoana care şi-a cauzat daune propriei sănătăţi are obligaţia de a achita furnizorului de servicii medicale cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, chiar dacă este asigurată. Această formă de răspundere este de natură a descuraja cetăţenii români să apeleze la furnizorii de servicii medicale, afectându-le dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii. Aşadar, sintagma „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii propriei persoane din culpă“ din cuprinsul textului criticat contravine art. 34 din Constituţie. 9. De asemenea, se apreciază că prevederile de lege criticate nu respectă cerinţele de claritate, accesibilitatea şi previzibilitate, în caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general. 10. Totodată, se afirmă că spitalul, care se subrogă în drepturile furnizorului de servicii medicale, este cel care stabileşte mai întâi, în mod discreţionar, faptele care au condus la producerea unor daune propriei sănătăţi şi formulează acţiune în regres împotriva persoanei. Ulterior, instanţa de judecată sesizată în baza acestui articol va trebui să stabilească dacă fapta care a condus la vătămarea sănătăţii se subscrie prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 sau nu. Astfel, oricât de diligentă ar fi o persoană, la un moment dat acesteia ar putea să îi fie afectate dreptul de acces la asistenţă medicală şi dreptul de proprietate privată, prin plata sumelor reprezentând propriile cheltuieli de spitalizare, ca urmare a unei fapte care nu este expres prevăzută în lege, spitalul decizând în mod arbitrar că prin fapta sa a adus „daune propriei sănătăţi“, fiind incidente prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006. 11. În final, se apreciază că prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 nu numai că nu ocrotesc dreptul persoanei la sănătate, ci restrâng acest drept. Accesul la serviciile medicale este condiţionat, în cazul asiguraţilor care prin faptele lor şi-au produs daune sănătăţii propriei persoane, indirect, prin plata, după externare, a contravalorii serviciilor. Astfel, deşi asiguraţi, oamenii nu se vor prezenta la spital în vederea tratării unei boli sau a unor leziuni de frică să nu suporte ulterior costurile. 12. Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate sunt norme clare, ale căror efecte sunt accesibile şi previzibile (existând jurisprudenţă unitară creată până în prezent în această materie) şi reprezintă o expresie a modului în care statul român a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale prevăzute în art. 34 din Constituţie. În plus, art. 34 din Constituţie nu garantează dreptul de acces gratuit şi nelimitat la sistemul public de sănătate. 13. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 sunt clare, accesibile şi previzibile. Astfel, acestea sunt clare deoarece rezultă din conţinutul lor că au obligaţia de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale persoanele care prin faptele lor culpabile aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane şi răspund potrivit legii. Prin urmare, legea are în vedere situaţia în care se poate atrage răspunderea civilă delictuală împotriva unei persoane care a săvârşit cu vinovăţie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Totodată, instanţa apreciază că legea este accesibilă, fiind publicată în Monitorul Oficial al României, şi este previzibilă, deducându-se din conţinutul ei că persoana cu privire la care vor fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 320 din Legea nr. 95/2006 va fi obligată la plata cheltuielilor efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivele încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, care la data sesizării prevedeau că: "(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.(2) Furnizorii de servicii care acordă asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenţă distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această evidenţă, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective." 18. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, alin. (1) al art. 320 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin articolul unic din Legea nr. 256/2019 pentru modificarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1050 din 30 decembrie 2019, şi prin art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 25 august 2020, având în prezent următorul cuprins: „Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs. Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.“ Însă, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la statul român, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este neconstituţională. 21. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligaţia să plătească sumele ce constituie contribuţia la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestaţie, de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, aşa cum prevede art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006. Consacrarea prin lege a asigurărilor sociale presupune drepturi şi obligaţii atât pentru asigurat, cât şi pentru stat, esenţială fiind acoperirea unui risc în cazul producerii anumitor evenimente ce privesc sănătatea asiguraţilor. Dreptul la ocrotirea sănătăţii impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viaţa şi integritatea corporală. 22. Curtea a constatat că garanţia dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzută de art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, şi anume ca persoanele asigurate să beneficieze de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale, este înlăturată complet în cazul autoaccidentării. Aceasta, deoarece raportarea generică la „culpă“ în cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 semnifică faptul că persoana asigurată va răspunde pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane, inclusiv pentru accidente produse din cea mai uşoară culpă. Or, faptele care au ca rezultat autoaccidentarea presupun întotdeauna existenţa unei culpe, cel mai des fiind săvârşite din culpa cea mai uşoară. 23. Totodată, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului de a include persoanele care au plătit contribuţia la asigurările sociale de sănătate în sfera celor cărora li se angajează răspunderea civilă delictuală pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane pentru fapte săvârşite din cea mai uşoară culpă neagă una dintre garanţiile dreptului la ocrotirea sănătăţii, aducând atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). 24. Curtea a mai reţinut că dreptul la ocrotirea sănătăţii impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilităţii normelor juridice care îl garantează. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă. 25. În final, Curtea a observat că gratuitatea acordării asistenţei medicale ţine de opţiunea legiuitorului (a se vedea, ad similis, cele reţinute în Decizia nr. 115 din 21 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 octombrie 1999, în Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, şi în Decizia nr. 389 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, paragraful 15). Totuşi, faptul că, indiferent de tipul de culpă, persoana care a adus daune sănătăţii propriei persoane va fi obligată să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, neagă dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul persoanelor asigurate, care, în schimbul plăţii contribuţiei la asigurările sociale, ar trebui să beneficieze de o contraprestaţie din partea statului atunci când riscul asigurat - vătămarea sănătăţii propriei persoane - se produce. Astfel, riscul suportat de „asigurător“ - în cazul de faţă, statul - se diluează până aproape de dispariţie, întrucât săvârşirea oricărei fapte prin care se aduce atingere sănătăţii propriei persoane presupune o minimă culpă în săvârşirea sa. 26. În consecinţă, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale în prezentele cauze, anterioare datei la care excepţia a fost admisă, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 27. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 818 din 5 decembrie 2019, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, pe larg, şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Vasile Rău în Dosarul nr. 14.373/281/2017 al Judecătoriei Ploieşti şi de Vasile Roşu în Dosarul nr. 3.691/211/2018 al Judecătoriei ClujNapoca - Secţia civilă, precum şi de Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 21.237/325/2018. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
