Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Simona Cristina Gavrilă în Dosarul nr. 35.797/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.219D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că principala critică formulată, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, nu reprezintă o problemă de claritate a legii, ci constituie împrejurări de fapt la care se ajunge prin întârzierea dosarului de către autorităţile competente. Cu privire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 47 alin. (1) şi ale art. 53, se afirmă că aceste critici sunt nemotivate şi se solicită respingerea acestora ca inadmisibile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 5.520 din 21 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 35.797/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de Simona Cristina Gavrilă în calea de atac a recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 687 din 7 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, potrivit textului de lege criticat, cererile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului urmează a fi onorate de la data depunerii acestora şi nu de la data încetării concediului de creştere a copilului, atunci când cererea este depusă peste termenele reglementate la art. 15 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, fără să existe o distincţie cu privire la cauza care ar fi putut genera întârzierea în depunerea dosarului. Rezultă, aşadar, faptul că solicitanţii pot ajunge în situaţia de a fi penalizaţi prin neacordarea indemnizaţiei pentru o perioadă anume, chiar şi atunci când întârzierea în depunerea dosarului nu le este imputabilă în mod direct. 6. Se apreciază că din analiza coroborată a prevederilor art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 rezultă că cererile pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului trebuie însoţite în mod obligatoriu de diverse documente a căror eliberare cade în sarcina unor terţe autorităţi. Aceste documente sunt, în multe cazuri, la discreţia respectivelor terţe autorităţi, nefiind prevăzută o sancţiune clară pentru neeliberarea lor într-un anumit termen. 7. Aşadar, prin această reglementare lipsită de predictibilitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, dreptul constituţional la protecţie socială, recunoscut în mod expres de art. 47 alin. (2) din Constituţie, devine un drept iluzoriu, a cărui realizare efectivă nu mai depinde de conduita subiectului de drept vizat de reglementare, ci, într-o bună măsură, de conduita unor terţi. 8. În consecinţă, sancţionarea beneficiarului pentru nedepunerea dosarului de indemnizaţie într-un anumit termen, în condiţiile în care această procedură nu este sub controlul său exclusiv, reprezintă o soluţie inechitabilă şi arbitrară. Ca atare, se apreciază că textul de lege criticat nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi predictibilitate impuse de standardele constituţionale şi convenţionale. În acest sens, se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate îndeplinesc condiţiile de claritate şi predictibilitate, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 20 alin. (1) coroborat cu art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 47 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţia României. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează: [...]d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).“." 14. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 47 privind nivelul de trai şi cele ale art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin prevederile art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, legiuitorul a stabilit condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie, printre care este şi aceea că cererea trebuie depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la: data la care încetează, conform legii, concediul de maternitate, data naşterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente, şi data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului, respectiv de la data adopţiei, a instituirii tutelei, a plasamentului sau a încredinţării. Totodată, în cazul în care cererea este depusă peste termenul de 60 de zile lucrătoare, art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, criticat prin prezenta excepţie, prevede că dreptul în discuţie se acordă începând cu data depunerii cererii. De asemenea, prin Decizia nr. 132 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 13 mai 2015, paragraful 15, Curtea a statuat că, în general, drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se acordă la cerere, însoţită în mod obligatoriu de o serie de acte şi documente având rolul de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acest sens de lege, potrivit art. 12 şi 13. 16. Referindu-se la indemnizaţia pentru creşterea copilului, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, Curtea a reţinut că aceasta este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor. Această prestaţie este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligaţiei statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susţinerea cetăţenilor care, din motive obiective, se află în situaţii defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi privită şi ca o măsură de protecţie a copiilor, aşa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuţie reprezintă pentru legiuitor o obligaţie de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social şi economic în care este reglementată şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituţie, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opţiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun. Totodată, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. 17. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a textului legal criticat, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 18. Aplicând această jurisprudenţă la prezenta cauză, Curtea constată că prevederile art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 întrunesc exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot şi trebuie interpretate şi raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Aşadar, drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie, se stabilesc de la data depunerii cererii, dacă aceasta nu a fost depusă în termenul de 60 de zile lucrătoare, calculat de la data la care încetează, conform legii, concediul de maternitate, de la data naşterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente, şi de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului, respectiv de la data adopţiei, a instituirii tutelei, a plasamentului sau a încredinţării. Ca atare, în situaţia în care destinatarul normei nu se conformează termenului de 60 de zile lucrătoare, prevăzut de art. 15 alin. (1) lit. a)-c), înăuntrul căruia trebuie depusă cererea pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie, devin incidente prevederile legale criticate, potrivit cărora aceste drepturi se stabilesc de la data depunerii cererii. 19. Prin urmare, Curtea constată că textul criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerinţele privind calitatea legii, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie fiind neîntemeiată. 20. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind nivelul de trai, Curtea constată netemeinicia acestei critici, de vreme ce, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii au dreptul la „concediu de maternitate plătit“ şi, prin urmare, numai concediul de maternitate (cu indemnizaţia aferentă) reprezintă un drept fundamental, nefiind consacrat ca atare şi concediul pentru creşterea copilului. 21. Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. De asemenea, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, nu are incidenţă în cauză. 22. În final, cât priveşte susţinerile referitoare la documentele ce trebuie anexate cererii pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a căror eliberare cade în sarcina unor terţe autorităţi, acestea reprezintă aspecte ale situaţiei de fapt ce ţin de resortul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei, fără a face obiectul contenciosului constituţional. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Cristina Gavrilă în Dosarul nr. 35.797/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
