Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Rocredit IFN - S.A., cu sediul în Baia Mare, în Dosarul nr. 8.255/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.162D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 25 aprilie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 26 aprilie 2017, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.255/182/2015, Judecătoria Baia Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Rocredit IFN - S.A., cu sediul în Baia Mare, având calitatea de parte responsabilă civilmente într-o cauză penală în care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual. În cauză, la data de 19 februarie 2016, după finalizarea procedurii de cameră preliminară prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi înainte de primul termen de judecată, persoana vătămată a formulat, în temeiul art. 20 din Codul de procedură penală, cerere de constituire de parte civilă - admisă de către instanţa de judecată - solicitând introducerea în cauză, în temeiul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, a Societăţii Rocredit IFN - S.A. în calitate de parte responsabilă civilmente şi tragerea la răspundere civilă a acesteia, precum şi a inculpaţilor. Totodată, în cauză, partea responsabilă civilmente a formulat cerere de redeschidere a camerei preliminare, respinsă, ca inadmisibilă, prin Încheierea din 8 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Baia Mare - Secţia penală în Dosarul nr. 8.255/182/2015. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 35-37, pentru a sublinia importanţa camerei preliminare şi arată că, în condiţiile în care persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal în cursul judecăţii, după ce a fost parcursă faza camerei preliminare, aceasta, printr-un abuz de drept procesual, răpeşte părţii responsabile civilmente dreptul de a formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală, singurele mijloace de apărare rămase privind temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale şi administrarea altor probe decât cele administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea arată că partea responsabilă civilmente introdusă în cauză în cursul judecăţii nu poate invoca nulităţile absolute prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală, intervenite în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, în condiţiile în care acestea se invocă până la încheierea procedurii camerei preliminare, indiferent dacă au intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare. Invocă în continuare considerentele reţinute în paragrafele 43, 46, 48 şi 49 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi susţine că, în condiţiile în care partea responsabilă civilmente formează împreună cu inculpatul un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, nu se poate condiţiona, respectiv nu se poate interzice acesteia exercitarea, în mod efectiv, a drepturilor procesuale recunoscute de lege, în funcţie de simpla manifestare de voinţă a unei alte părţi procesuale. 5. Judecătoria Baia Mare arată că, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală, „constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti“, iar, potrivit art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, „introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“. De asemenea, potrivit art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, „în cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81“. Reţine că, dacă până la data de 1 februarie 2014, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente avea loc potrivit art. 16 din Codul de procedură penală din 1968, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare, odată cu adoptarea noului Cod de procedură penală, introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc doar la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1), respectiv până la începerea cercetării judecătoreşti. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2016, prin care dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autoarei excepţiei rezultă că aceasta solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, „dacă prin interpretarea acestora se restrânge dreptul persoanei responsabile civilmente de a formula cereri şi ridica excepţii în faţa judecătorului de cameră preliminară în raport de obiectul acesteia prevăzut de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, în condiţiile în care introducerea părţii responsabile civilmente are loc după închiderea etapei procesuale a camerei preliminare şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti“. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 20 alin. (1): „Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.“; – Art. 21 alin. (1): „Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1).“ 11. Autoarea excepţiei apreciază că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei. Invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală poate avea, în afară de urmarea cu caracter penal, şi consecinţe de ordin extrapenal - civil, administrativ, disciplinar - aşa încât, alături de conflictul de drept penal (raportul juridic penal), se poate ivi şi un conflict de drept extrapenal (un raport juridic extrapenal). Când acest raport extrapenal are caracter civil, el poate fi adus în faţa organelor judiciare în vederea obţinerii unei reparaţii pentru vătămarea suferită, mijlocul juridic care serveşte la aducerea raportului de conflict civil în faţa organelor judiciare fiind acţiunea în justiţie având denumirea de „acţiune civilă“. Curtea reţine că, din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea reţine, totodată, că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracţiunii. Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile. 13. Curtea observă că, în actuala reglementare procesual penală, regimul juridic al acţiunii civile este delimitat de capitolul II „Acţiunea civilă“ din titlul II al Părţii generale a Codului de procedură penală (art. 19-28), capitolele V „Partea civilă şi drepturile acesteia“ (art. 84, art. 85) şi VI „Partea responsabilă civilmente şi drepturile acesteia“ (art. 86, art. 87) din titlul III al Părţii generale a Codului de procedură penală, dispoziţii completate de reguli procedurale înscrise în secţiunea a 3-a „Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente“, capitolul II din titlul IV al Părţii generale a Codului de procedură penală (art. 111-113), art. 308 referitor la procedura audierii anticipate, titlul II „Camera preliminară“ din Partea specială a Codului de procedură penală (art. 342-348), art. 353 referitor la citare, art. 365 - „Participarea celorlalte părţi la judecată şi drepturile acestora“, art. 374 privind aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri, art. 378 - „Audierea inculpatului“, art. 380 - „Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente“, art. 407 privind comunicarea hotărârii, art. 409 referitor la persoanele care pot face apel, art. 436 privind declararea recursului în casaţie şi art. 486 privind soluţionarea acţiunii civile în cazul încheierii unui acord de recunoaştere. 14. Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal se cer a fi îndeplinite câteva condiţii, respectiv să existe o faptă ilicită de natură să producă prejudicii materiale sau morale, prejudiciul să fie cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii sale şi să nu fi fost reparat, între infracţiunea comisă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate, să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal. Având în vedere ultima condiţie enunţată, Curtea reţine că, în procesul penal, acţiunea civilă se declanşează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condiţiile art. 20 din Codul de procedură penală, cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile menţionate, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, aceştia având însă posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa civilă. Curtea reţine, de asemenea, că acţiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau aceasta îi este restrânsă) ori succesorii acesteia. În mod excepţional, acţiunea civilă poate fi exercitată şi de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, exerciţiul acţiunii de către procuror fiind subsidiar, condiţionat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistenţa acestuia. 15. Aşadar, Curtea reţine că, de principiu, persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă separat de procesul penal, după cum tot ea este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acţiunea civilă alăturată acţiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilităţii. Principiul disponibilităţii este caracteristic procesului civil, iar, în lumina lui, persoana vătămată poate determina nu numai existenţa acţiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanşarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire de parte civilă -, ci şi conţinutul acestei acţiuni prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor şi obiectului, precum şi din perspectiva apărărilor formulate. Legea procesual penală în vigoare preia dispoziţii specifice procedurii civile, art. 20 alin. (2) reglementând condiţiile în care persoana vătămată se poate constitui parte civilă, prin indicarea naturii pretenţiilor (caracterul moral sau material al prejudiciului şi opţiunea reparării lui în natură sau prin echivalent bănesc), a întinderii pretenţiilor (evaluarea în concret a pagubei), a motivelor pe care se întemeiază cererea (situaţia de fapt) şi a probelor care pot fi, pe de o parte, cele administrate în cursul urmăririi penale şi care nu au fost excluse în camera preliminară şi, pe de altă parte, probe noi, pe care partea civilă le propune spre administrare, iar instanţa le va pune în discuţia participanţilor, în condiţiile art. 374 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală. 16. În aceste condiţii, Curtea constată că persoana vătămată hotărăşte cu privire la cadrul procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie sesizând instanţa civilă, fie alăturând acţiunea civilă acţiunii penale, în această din urmă ipoteză tot ea fiind în măsură să aleagă momentul exercitării dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, cu respectarea însă a termenului limită prevăzut de art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătoreşti“. Codul de procedură penală din 1968 făcea referire la momentul „citirii actului de sesizare“, până la care se putea face constituirea de parte civilă, potrivit legii procesual penale în vigoare, însă începerea cercetării judecătoreşti nu mai este determinată de citirea actului de sesizare, în prezent „începerea cercetării judecătoreşti“ fiind legată de momentul administrării efective a probelor în faţa instanţei de fond. 17. Aşadar, Curtea constată că, de lege lata, constituirea de parte civilă poate avea loc „până la începerea cercetării judecătoreşti“. Nici procurorul şi nici instanţa nu pot limita disponibilitatea acţiunii civile, după cum niciunul dintre aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. Organele judiciare anterior menţionate au însă, potrivit art. 20 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, obligaţia să informeze persoana vătămată că se poate constitui parte civilă în procesul penal, în condiţiile art. 111 din Codul de procedură penală - la începutul primei audieri, când persoanei vătămate i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile sale, ale art. 353 din Codul de procedură penală - prin citarea persoanei vătămate pentru primul termen de judecată, cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti şi ale art. 374 alin. (3) din Codul de procedură penală - care dispune că, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Curtea observă că această obligaţie are în continuare o justificare din perspectiva rolului activ pe care trebuie să îl aibă organele judiciare, chiar dacă actuala lege procesual penală, nereglementând acest principiu, a atribuit judecătorului un rol pasiv mai accentuat, similar celui din sistemele adversiale, procurorul păstrând în continuare rol activ în procesul penal. 18. În continuare, Curtea reţine că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanşează acţiunea civilă, în acelaşi timp luând naştere şi contraacţiunea (de apărare) a celui sau celor împotriva cărora este îndreptată acţiunea civilă, subiect pasiv al acţiunii civile putând fi inculpatul sau partea responsabilă civilmente. Cât priveşte partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condiţiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care şi-a asumat responsabilitatea unei activităţi fiind necesară şi stabilirea existenţei unei vinovăţii. 19. Curtea reţine că „introducerea“ în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, în condiţiile art. 21 din Codul de procedură penală „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din acelaşi cod, aşadar „până la începerea cercetării judecătoreşti“. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) ale art. 21, cu respectarea termenului menţionat anterior. 20. Totodată, „persoana“ responsabilă civilmente, expusă unei acţiuni civile separate, are interesul de a „interveni“, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul penal în care se judecă acţiunea civilă şi în care se va pronunţa o hotărâre judecătorească, hotărâre care, potrivit art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, aşa încât Curtea reţine că, în temeiul art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei. Curtea observă că intervenţia părţii responsabile civilmente în latura civilă a procesului penal evocă într-o oarecare măsură intervenţia voluntară accesorie reglementată în art. 61 alin. (3) şi art. 63 din Codul de procedură civilă, cu precizarea că partea responsabilă civilmente nu intervine doar ca să sprijine apărarea inculpatului, ci pentru a formula propriile apărări în soluţionarea acţiunii civile alăturate celei penale aflate pe rol. 21. Aşadar, Curtea constată că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenţiei sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acţiunea civilă din cadrul procesului penal şi, în această calitate, dobândeşte, implicit, drepturile procesuale inerente contraacţiunii pe care o are inculpatul cu privire la acţiunea civilă din cadrul procesului penal, aşadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretenţiile părţii civile sunt neîntemeiate. De altfel, Curtea observă că legiuitorul a reglementat, expres, faptul că partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat [art. 21 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Cu toate acestea, Curtea reţine că, pe lângă condiţiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea interveni în procesul penal şi pentru a dobândi, în acest fel, calitatea de „parte“ în proces - şi care sunt: capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară - trebuie să existe şi un proces civil pendinte, aşadar trebuie să fi fost declanşată acţiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, care poate fi exprimată în orice fază a procesului penal, „până la începerea cercetării judecătoreşti“ în cauză. 22. În completarea celor reţinute în paragrafele anterioare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului“, sunt neconstituţionale, întrucât nu permit participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară, soluţia şi considerentele reţinute, aplicându-se mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura contestaţiei împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. În considerentele deciziei precitate, Curtea a statuat cu privire la o nouă fază procesuală, corespunzătoare funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată - faza camerei preliminare - distinctă de toate celelalte faze procesuale, inclusiv de faza de judecată, astfel încât s-a reţinut o nouă structură a procesului penal. Totodată, Curtea a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea a reţinut că probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile în care, în concepţia iniţiatorului, proiectul Codului de procedură penală „instituie competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. (...) Aşadar, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond.“ Având în vedere aceste aspecte şi faptul că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, Curtea a constatat că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. 23. Cu privire la partea civilă şi partea responsabilă civilmente, reţinând, în aceeaşi decizie, că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, instanţa constituţională a apreciat că - din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil - norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. Curtea a observat că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi în procesul penal. În ceea ce priveşte partea civilă, Curtea a reţinut că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă. În context au fost reiterate considerentele Deciziei nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, potrivit cărora, „în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale - calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa «interesului legitim», la care se referă art. 21 din Constituţie.“ 24. De asemenea, în ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 86 din Codul de procedură penală, reţinând că partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, Curtea a subliniat că partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. Mai mult, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care s-a reţinut dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că părţii civile şi părţii responsabile civilmente nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Curtea a reţinut, totodată, că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi inculpatul au aceeaşi calitate, de „părţi“ şi, prin urmare, se află în aceeaşi situaţie. 25. În aceste condiţii, statuând că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului, aşa încât, odată citate, partea civilă şi partea responsabilă civilmente iau cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Din perspectiva dreptului la o procedură orală, Curtea a observat că numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părţi, aşa încât dreptul la o procedură orală conţine şi dreptul inculpatului, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a fi prezente în faţa instanţei, în camera preliminară, acest principiu asigurând contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. 26. În acelaşi fel, prin Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală potrivit căreia numai „procurorul şi inculpatul“ pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală este neconstituţională. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reiterat considerente reţinute în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi, făcând referire la dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a statuat că restrângerea sferei titularilor contestaţiei în camera preliminară doar la procuror şi inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiţie - consacrat de normele constituţionale şi convenţionale precitate - al părţii civile şi părţii responsabile civilmente, având în vedere faptul că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Curtea a reţinut că partea civilă, precum şi partea responsabilă civilmente trebuie să aibă posibilitatea, ca şi inculpatul şi procurorul, de a contesta cele statuate de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor de restituire a cauzei la parchet - în caz de constatare a unor neregularităţi ale actului de sesizare; excluderea totală a probelor administrate în cursul urmăririi penale; neremedierea, în termen, de către parchet a neregularităţilor actului de sesizare - ori cu privire la cazurile în care judecătorul a exclus una sau mai multe probe administrate sau a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în condiţiile în care probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. 27. Aşadar, prin deciziile nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 631 din 8 octombrie 2015, Curtea a statuat că judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente, actele pe care acesta le îndeplineşte având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse în camera preliminară, dar nici asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului. Totodată, prin aceleaşi decizii, Curtea a statuat cu privire la participarea obligatorie, cu drepturi depline, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară, atât în fond, cât şi în etapa de control judiciar a contestaţiei. 28. Plecând de la aceste premise şi având în vedere criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză - potrivit cărora partea responsabilă civilmente „introdusă“ în cauză după finalizarea camerei preliminare se află în imposibilitatea de a formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală -, Curtea reţine că, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia partea responsabilă civilmente, care nu a fost prezentă în camera preliminară, să poată formula cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în această fază procesuală, în special cu privire la legalitatea mijloacelor de probă care servesc la stabilirea existenţei, respectiv a întinderii prejudiciului (rapoarte de expertiză sau constatare). Or, astfel cum a statuat Curtea, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului, aspect de care depinde, în mod esenţial, şi soluţionarea laturii civile a procesului penal. 29. Aşa încât Curtea constată că, în condiţiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătoreşti“ - introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, ca şi posibilitatea părţii responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declaraţia de constituire de parte civilă în procesul penal - exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale - recunoscute de lege şi statuate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional - în faza camerei preliminare, aşadar, liberul acces al acestei părţi, depinde exclusiv de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate. Or, Curtea constată că persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părţii responsabile civilmente, aşa încât există posibilitatea ca aceasta să îşi exercite dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părţii responsabile civilmente în faza camerei preliminare care, astfel cum s-a arătat în precedent, are o importanţă deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare prin prisma obiectului ei. 30. În aceste condiţii, reţinând cele menţionate în paragrafele anterioare, în special considerentele deciziilor anterior citate potrivit cărora părţii responsabile civilmente trebuie să i se recunoască participarea cu drepturi procesuale depline în procedura camerei preliminare, Curtea constată că posibilitatea persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă, de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. 31. Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime“, alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept“. Conform jurisprudenţei instanţei de control constituţional, în reglementarea exercitării acestui drept fundamental, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Or, condiţionarea dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente de introducerea acesteia în procesul penal în termenul reglementat de art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „până la începerea cercetării judecătoreşti“, are drept consecinţă lipsirea de efectivitate a dreptului acestei părţi. Cu alte cuvinte, protecţia oferită dreptului de acces la justiţie al persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă şi care poate solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“ determină limitarea dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, în aceste condiţii fiind necesar ca legiuitorul să facă apel la mijloace adecvate pentru ca această limitare să fie proporţională cu scopul urmărit, întrucât absolutizarea unuia dintre cele două drepturi - în condiţiile în care sfera de manifestare a acestora este concomitentă - ar putea duce la afectarea substanţei celuilalt drept. 32. Totodată, cât priveşte dreptul la apărare, invocat de către autoarea excepţiei, Curtea reţine că acesta este de natură constituţională, fiind consacrat în art. 24 din Legea fundamentală care prevede că „dreptul la apărare este garantat“ şi că „în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu“. Dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. De asemenea, Curtea observă că art. 10 din Codul de procedură penală reglementează dreptul la apărare ca principiu al procedurilor penale şi al procesului penal în ansamblul său, în concordanţă cu prevederile constituţionale ce consacră acest drept, stabilind atât drepturi procesuale ale părţilor şi subiecţilor procesuali principali [art. 10 alin. (2) şi (3)], cât şi garanţii procesuale ale acestora [art. 10 alin. (4) şi (5)]. În aceste condiţii, Curtea constată că manifestarea de voinţă a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare a acestei părţi, însă este de natură a aduce atingere dreptului fundamental la apărare al părţii responsabile civilmente. 33. Aşadar, Curtea constată că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, nu sunt în măsură să menţină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs. De altfel, Curtea a reţinut în paragraful 15 al Deciziei nr. 741 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, că „dreptul procesual român aparţine categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni, care permite exercitarea acţiunii civile în procesul penal, singura condiţie ce se cere a fi îndeplinită, în acest sens, fiind cea a manifestării voinţei persoanei vătămate în termenul şi în forma prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală.“ Curtea reaminteşte că acţiunea civilă în procesul penal este guvernată de principiul disponibilităţii, care este de sorginte civilă, fiind reglementat de norme imperative, de ordine privată, asigurând protejarea intereselor particulare ale părţilor. Cu alte cuvinte, dreptul de dispoziţie al persoanei vătămate, cât priveşte acţiunea civilă în procesul penal, este reglementat prin norme imperative, însă de ordine privată, regulile care dau conţinut principiului disponibilităţii în această materie asigurând, în principal, protejarea intereselor private ale persoanei vătămate. În aceste condiţii, Curtea constată că este necesar ca, prin normele procesual penale în materie, să se asigure dreptul părţii responsabile civilmente de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în procedura camerei preliminare, tocmai în vederea realizării unui echilibru între drepturi fundamentale relative aflate în concurs, şi anume, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare ale persoanei vătămate ce se constituie parte civilă, pe de o parte, şi dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare ale părţii responsabile civilmente, pe de altă parte. 34. În mod similar, cele constatate anterior de Curte sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ipoteza în care procurorul exercită acţiunea civilă, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, şi este obligat, potrivit art. 21 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol. 35. În final, Curtea observă că, prin Decizia nr. 84 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2016, a mai examinat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Codul de procedură penală respingând-o ca neîntemeiată. Curtea reţine însă că soluţia legislativă criticată, respectiv a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală ar fi fost justificată în vechea reglementare procesual penală, în condiţiile în care, în procesul penal, nu era reglementată faza camerei preliminare, iar verificarea competenţei şi a legalităţi sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se realizau în faza a doua a procesului penal - faza judecăţii. Or, Curtea constată că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză nu are nicio fundamentare în cadrul normativ procesual penal în vigoare, în care a fost introdusă procedura camerei preliminare, şi, având în vedere, în mod special, modul în care această nouă fază a procesului penal a fost configurată prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 631 din 8 octombrie 2015, în care a fost subliniată importanţa acestei noi faze în procesul penal şi faptul că părţii responsabile civilmente trebuie să i se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului, din perspectiva faptului că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, în acelaşi timp acestei părţi nefiindu-i străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului penal de care depinde şi soluţionarea laturii civile a acestuia. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Rocredit IFN - S.A., cu sediul în Baia Mare, în Dosarul nr. 8.255/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia penală şi constată că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Baia Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
