Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti în Dosarul nr. 46.431/3/2007** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.311D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 315 din 29 martie 2012. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 46.431/3/2007** (3.363/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.545 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 46.431/3/2007*. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dreptul de acces la instanţă şi la asigurarea unui proces echitabil include şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate. La momentul pronunţării hotărârii în prima instanţă, legea prevedea şi calea de atac devolutivă a apelului, iar modificarea regulilor în cursul derulării procesului nu ar trebui să fie permisă. 6. Se mai susţine că suprimarea unei căi de atac prevăzute de lege, precum şi modificarea modului de administrare a probelor în recurs, printr-o practică defectuoasă, au un caracter discriminatoriu şi încalcă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabilind diferenţe de tratament legal în ceea ce priveşte administrarea probelor între participanţii la aceeaşi procedură, în funcţie de momentul la care se declară o cale de atac, respectiv în funcţie de cât de întârziată a fost procedura, întârziere de care doar autoritatea statului se face vinovată, astfel cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că legiuitorul poate institui atât reguli speciale de procedură, cât şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora: „(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei şi art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale precum cele invocate în prezenta cauză şi cu o motivare similară, referitoare, în esenţă, la faptul că eliminarea căii de atac a apelului, în această materie, îngrădeşte accesul liber la justiţie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind, totodată, discriminaţi justiţiabilii ale căror cauze întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 nu au fost soluţionate încă. 14. Prin Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiţie, acestea sunt lăsate de Convenţie la latitudinea statelor care au ratificat-o, de vreme ce prin art. 6 paragraful 1 nu au fost prevăzute expres alte asemenea mijloace. Ca atare, dispoziţiile din dreptul intern referitoare la modurile de sesizare a instanţelor judecătoreşti sunt pe deplin aplicabile, dar aceasta nu înseamnă dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. 15. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 1.417 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011. Considerentele acestor decizii sunt pe deplin valabile şi în speţa de faţă. 16. Prin Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012, anterior citată, Curtea a reţinut că suprimarea căii de atac a apelului, în această materie, are ca finalitate doar asigurarea celerităţii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. De asemenea, nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, iar art. 21 din Constituţie nu precizează că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului. 17. Totodată, prin Decizia nr. 16 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, şi prin Decizia nr. 347 din 10 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 25 februarie 2003, reiterând cele statuate în Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea a hotărât că, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de „proces echitabil“ nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici exercitarea acestor căi de atac de toate părţile din proces. 18. Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant (de exemplu, prin Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003), că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. De altfel, textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, aşa încât nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1). 19. Cât priveşte competenţa constituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele inferioare, aceasta se realizează pe calea recursului în interesul legii, iar nu prin decizii de speţă. 20. Aşa fiind, pentru considerentele mai sus amintite, prin decizia menţionată, Curtea nu a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală şi nici ale art. 11 şi art. 20 din Constituţie raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Atât soluţia, cât şi considerentele pronunţate în Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012, anterior citată, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti în Dosarul nr. 46.431/3/2007** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 mai 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
