Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta- Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 2, art. 3 alin. (6) şi la art. 342 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman în Dosarul nr. 1.219/86/2019/a1.5 al Tribunalului Suceava - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.141D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.163D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman în Dosarul nr. 6.605/314/2019/a1 al Judecătoriei Suceava. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.163D/2019 la Dosarul nr. 2.141D/2019, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 372 din 28 mai 2019 şi Decizia nr. 237 din 8 aprilie 2021, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 9 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.219/86/2019/a1.5, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 2, art. 3 alin. (6) şi art. 342 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care au fost transferate şi administrate rezultatele relevante a unor măsuri de supraveghere dispuse în alte cauze penale. 7. Prin Încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.605/314/2019/a1, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care au fost transferate şi administrate rezultatele relevante a unor măsuri de supraveghere dispuse în alte cauze penale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 7 noiembrie 2017, pronunţată în Cauza Zubkov şi alţii împotriva Rusiei, Hotărârea din 7 iunie 2016, pronunţată în Cauza Karabeyoğlu împotriva Turciei, precum şi cea a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017. 9. Susţin că, folosind procedeul prevăzut de art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, se ajunge la situaţia în care cel puţin doi judecători de cameră preliminară de la instanţe diferite să verifice legalitatea măsurilor de supraveghere dispuse în dosarul cu care a fost învestit doar unul dintre aceşti judecători de cameră preliminară. În aceste împrejurări, soluţiile pe care le pot dispune judecătorii cu privire la măsurile de supraveghere pot fi diametral opuse sau, în funcţie de celeritatea procedurilor de cameră preliminară, soluţia pronunţată de unul dintre aceşti judecători să dobândească autoritate de lucru judecat pentru celălalt judecător cu privire la legalitatea probei administrate. În acest fel, se încalcă independenţa judecătorului de cameră preliminară în pronunţarea unei soluţii cu privire la o cerere cu care a fost învestit. Verificând legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, un judecător de cameră preliminară din cadrul unei instanţe necompetente material sau după calitatea persoanei poate dispune cu privire la corectitudinea şi legalitatea unei probe care trebuia supusă analizei unui judecător de cameră preliminară din cadrul unei instanţe ierarhic superioare. 10. Tribunalul Suceava - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt clare, iar procedura camerei preliminare oferă suficiente garanţii pentru verificarea legalităţii administrării probelor în situaţia transferului acestora. 11. Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt clare, iar procedura camerei preliminare oferă suficiente garanţii pentru verificarea legalităţii administrării probelor în situaţia transferului acestora. Chiar dacă datele rezultate din măsurile de supraveghere autorizate într-o cauză sunt folosite şi într-o altă cauză, judecătorul de cameră preliminară analizează legalitatea actelor de urmărire penală şi a administrării probelor raportat la cauza cu care este învestit. În cazul în care s-ar aprecia că probele au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale, judecătorul din cauza în care au fost transferate datele ar exclude probele rezultate, fără a aduce atingere în vreun fel modului de soluţionare a camerei preliminare din dosarul din care acestea provin. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, conform încheierii de sesizare pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia penală, îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 2, art. 3 alin. (6) şi la art. 342 din acelaşi act normativ. Cu toate acestea, din motivarea excepţiei rezultă că dispoziţiile art. 2, ale art. 3 alin. (6) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală sunt invocate de autorii acesteia ca argumente ce determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 124 alin. (3), potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 237 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 28 mai 2021, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019, sau Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 16 februarie 2018. 18. Curtea a reţinut că dispoziţiile procesual penale criticate fac parte din capitolul IV cu denumirea marginală „Metode speciale de supraveghere“ din titlul IV „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii“ din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reţinut că primele două alineate ale art. 142 din Codul de procedură penală vorbesc despre punerea în executare a supravegherii tehnice, precum şi despre folosirea nemijlocită a sistemelor tehnice şi a unor proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate, în realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. Din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor anterior menţionate rezultă că dispoziţia de lege criticată are în vedere datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, privite ca procedee probatorii permise şi reglementate de Codul de procedură penală. 19. În continuare, Curtea a reţinut că datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică se pot folosi şi în alte cauze decât cele în care acestea au fost dispuse, doar dacă aceste cauze privesc pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Reglementarea prin textul legal menţionat a infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă una dintre garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca urmare, precizarea în cuprinsul textului criticat a naturii cauzei în care pot fi folosite datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, precum şi limitarea folosirii acestora la acele cauze care privesc infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală reprezintă o transpunere la nivel legislativ a garanţiei anterior menţionate (a se vedea şi Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, paragraful 19, precum şi Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, precitată, paragraful 40). 20. Mai mult, Curtea a observat că rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului constituie, potrivit art. 329 alin. (1) şi art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, actul de sesizare a instanţei de judecată. Potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, în măsura în care se formulează cereri şi excepţii referitoare la nelegalitatea probelor obţinute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice. 21. Astfel, aşa cum instanţa constituţională a evidenţiat în aceeaşi jurisprudenţă, măsurile dispuse de procuror, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală fac obiectul examinării judecătorului în procedura de camera preliminară. Potrivit jurisprudenţei precitate, folosirea, în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, a datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică nu împiedică judecătorul de cameră preliminară din cauza în care acestea sunt transferate să verifice legalitatea dispunerii/autorizării măsurii şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, atât în urma formulării unor cereri şi excepţii de către inculpat, cât şi din oficiu. Or, constatarea nelegalităţii mijlocului de probă şi/sau a procedeului probatoriu determină nelegalitatea probei, cu consecinţa excluderii ei din procesul penal. 22. În continuare, în ceea ce priveşte criteriile în funcţie de care se evaluează legalitatea măsurii de supraveghere şi remediile pe care legea trebuie să le pună la dispoziţia persoanelor împotriva cărora au fost dispuse măsurile de supraveghere tehnică, Curtea a constatat că, în analiza respectării garanţiilor dreptului la viaţă privată, prevăzute de art. 8 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are în vedere, pe lângă aspecte referitoare la definirea categoriilor de persoane care pot fi supuse măsurilor de supraveghere tehnică, natura infracţiunilor (tipurile de infracţiuni), durata de executare a măsurii, procedura de autorizare a măsurii, condiţiile de întocmire a procesului-verbal de sinteză a conversaţiilor interceptate (procedeele de transcriere), măsurile de precauţie pentru a comunica înregistrările intacte şi complete pentru a putea fi supuse controlului judecătoresc şi aspectele ce ţin de circumstanţele în care aceste interceptări pot sau trebuie să fie distruse (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunţată în Cauza Huvig împotriva Franţei, paragraful 34; Hotărârea din 18 februarie 2003, pronunţată în Cauza Prado Bugallo împotriva Spaniei, paragraful 30; Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, paragraful 231). 23. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală au un conţinut identic cu cele ale art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, statuând că argumentele reţinute referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor din vechea reglementare sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, că dreptul referitor la secretul corespondenţei nu este absolut, putând fi restrâns din raţiuni impuse într-o societate democratică de necesitatea protejării securităţii naţionale, desfăşurării instrucţiei penale, prevenirii acestora din urmă şi alte asemenea imperative publice. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme [...] şi sunt garantate“. Apărarea eficientă a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri şi în condiţii riguros reglementate, restrângerea chiar şi a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale. 24. Astfel, întrucât reglementarea restrângerii exerciţiului unor drepturi fundamentale se realizează, în detaliu, prin capitolul IV al titlului IV din Codul de procedură penală, care, ca natură juridică, este o lege, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia constituţională a restrângerii „numai prin lege“. Curtea a reţinut că este îndeplinită şi condiţia ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie impusă pentru „desfăşurarea instrucţiei penale“, deoarece dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că supravegherea tehnică se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală; măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare. În ceea ce priveşte condiţia proporţionalităţii, Curtea a constatat că aceasta este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanţa valorilor apărate împotriva infracţiunilor, iar faptul că însăşi existenţa dreptului sau a libertăţii nu este atinsă rezultă din dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevăd expres şi limitativ infracţiunile pentru care se poate dispune măsura supravegherii tehnice, precum şi din dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate, în temeiul art. 144 din Codul de procedură penală. În acest context, Curtea a constatat că legislaţia procesual penală reglementează inclusiv elementele pe care încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi mandatul trebuie să le cuprindă [art. 140 alin. (5)]; punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (art. 142); consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică (art. 143); conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică (art. 146). 25. Prin urmare, Curtea a observat că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică, instituind proceduri de natură să confere suficiente garanţii împotriva arbitrarului organelor de urmărire penală. 26. În ceea ce priveşte modul concret în care au fost aplicate dispoziţiile criticate în cauză, Curtea apreciază că nu poate examina acest aspect, întrucât excedează competenţei sale, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti chemate să interpreteze şi să aplice întregul ansamblu normativ incident în cauză, cu luarea în considerare deopotrivă a dispoziţiilor legale şi a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în materia metodelor speciale de supraveghere sau de cercetare. 27. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 2, ale art. 3 alin. (6) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Tiberiu Mercheş şi Sergiu Nicolae Lahman în Dosarul nr. 1.219/86/2019/a1.5 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi în Dosarul nr. 6.605/314/2019/a1 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
