Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231, art. 255 alin. (1) şi (4) şi art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Ilie în Dosarul nr. 32.258/4/2015/a4 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.074D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.352D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) şi 258 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor şi Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în Dosarul nr. 40.537/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.352D/2017 la Dosarul nr. 2.074D/2017. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.352D/2017 la Dosarul nr. 2.074D/2017, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate tind la asigurarea rigorii desfăşurării procesului civil, fără să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin încheierile din 10 mai 2017 şi 20 iulie 2017, pronunţate în dosarele nr. 32.258/4/2015/a4 şi nr. 40.537/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 231, art. 255 alin. (1) şi (4) şi art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ileana Ilie şi, respectiv, Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor şi Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în cauze având ca obiect, respectiv, soluţionarea unei cereri de reexaminare formulate cu privire la o încheiere prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare şi soluţionarea unei contestaţii la executare silită privind evacuarea dintr-un imobil. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în ceea ce priveşte art. 231 din Codul de procedură civilă, că în mod greşit instanţa a acceptat în cauză ca transcrierea înregistrării unei şedinţe de judecată dintr-un alt proces să fie pusă la dispoziţie de către petentă, deşi conţinutul acesteia putea fi viciat, în condiţiile în care doar o transcriere de la dosarul cauzei ar avea puterea doveditoare a unei încheieri de şedinţă. 11. Cu privire la art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se susţine că nu este suficient de clar şi precis, iar sintagma „să ducă la soluţionarea procesului“ cuprinsă în acesta presupune un arbitrariu inacceptabil. Se critică, în acest context, respingerea cererii de administrare a anumitor probe în dosarul de fond. Se susţine că lipsa preciziei şi a clarităţii textului de lege menţionat justifică cererea de recuzare a judecătorului, care în mod inechitabil şi cu rea-credinţă a respins unele probe. Referitor la art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă arată că acesta se coroborează cu art. 255 alin. (1) din acelaşi cod, care permit judecătorului să orienteze cercetările în dosar către o anumită soluţie. 12. În ceea ce priveşte art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autoarea excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.074D/2017 precizează că, în cursul soluţionării dosarului de fond, a insistat pentru a se formula o adresă clară şi precisă către anumite autorităţi ale statului, cererea fiindu-i respinsă. 13. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că prevederile art. 231 din Codul de procedură civilă conţin suficiente garanţii pentru ca partea să poată verifica cele consemnate de grefierul de şedinţă şi cele reţinute prin încheierea de şedinţă, având în vedere că are posibilitatea de a obţine inclusiv înregistrarea electronică a şedinţei de judecată. De asemenea, instanţa mai apreciază că dispoziţiile art. 231 şi art. 255 alin. (1) şi (4), care reglementează încuviinţarea probelor, nu conţin niciun viciu de neconstituţionalitate. Totodată, dispoziţiile procedurale criticate tind la a asigura rigoarea necesară procesului civil, inclusiv în ceea ce priveşte încuviinţarea cererilor de probaţiune. În eventualitatea în care judecătorul a făcut o apreciere eronată asupra utilităţii probelor, partea interesată are deschisă calea de atac, prevederile procedurale permiţând părţii să solicite şi să obţină administrarea aceleiaşi probe şi în calea de atac. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în argumentarea acestui punct de vedere făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la problematica administrării probelor şi subliniind, totodată, rolul activ al judecătorului în proces. 16. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt conforme dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiei, precizând, printre altele, că prin Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunţată în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei şi Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunţată în Cauza Viorel Burzo împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că admisibilitatea probelor reprezintă o problemă care trebuie să fie reglementată de dreptul intern, iar aprecierea lor aparţine instanţelor naţionale. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 231, art. 255 alin. (1) şi (4) şi art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 231 a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, soluţia legislativă conţinută în textul criticat menţinându-se, însă neschimbată. În consecinţă, Curtea se va pronunţa asupra textului art. 231 în noua redactare, având în vedere cele statuate prin Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995. Textele de lege criticate au următorul conţinut normativ: - Art. 231: "(1) Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului. Părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor.(2) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.(4) Instanţa va înregistra şedinţele de judecată.(5) Instanţa va elibera, la cerere, o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată: a) părţilor, pe cheltuiala acestora, în ceea ce priveşte cauza lor; b) procurorului, pentru cauza în care participă.(6) Înregistrările din şedinţa de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţele de control judiciar.“;" – Art. 255 alin. (1) şi (4): "(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului. (...)(4) La cererea instanţei, autorităţile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informaţiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.“;" – Art. 258 alin. (1) şi (2): "(1) Probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.(2) Încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora“." 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) privind obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 57 privind exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 148 alin. (2) şi (4) privind Integrarea în Uniunea Europeană, art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate. Se invocă, de asemenea, următoarele prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 17 - Interzicerea abuzului de drept, art. 52 - Anchetele Secretarului general şi art. 53 - Apărarea drepturilor omului recunoscute. Autorul excepţiei îşi raportează critica şi la prevederile art. 21, art. 47 şi art. 54 din ceea ce denumeşte „Tratatul Uniunii Europene“, document care nu îşi găseşte corespondent în realitate, şi fără să facă precizări care să permită a se stabili dacă este vorba despre Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 231 din Codul de procedură civilă este criticat prin prisma modului în care instanţa a aplicat aceste prevederi în cauza în soluţionarea căreia a fost ridicată excepţia. Astfel, aşa cum rezultă din susţinerile autoarei acesteia, instanţa a acceptat ca probă în proces transcrierea înregistrării unei şedinţe de judecată a unui alt dosar făcută de însăşi petentă. Or, o astfel de transcriere prezintă riscul de a fi realizată inexact şi lacunar, fiind lipsită de rigoare şi certitudine. Dar Curtea Constituţională nu are competenţa de a analiza legalitatea administrării probelor într-un proces, demers către care tinde, în cele din urmă critica de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. Textul de lege criticat prevede, de altfel, la alin. (5), că părţile pot obţine, la cerere, o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor, aceasta putând fi, ulterior, într-un alt proces, supusă încuviinţării instanţei pentru a fi administrată ca probă. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, din care rezultă că neconstituţionalitatea prevederilor legale supuse controlului exercitat de Curtea Constituţională este determinată de încălcarea dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei, iar nu din elemente de fapt specifice litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Analiza acestora intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea procesului, în considerarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 22. În ceea ce priveşte art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se critică lipsa de precizie şi claritate, susţinându-se că sintagma „să ducă la soluţionarea procesului“ poate determina respingerea în mod arbitrariu a cererii de încuviinţare a unor probe. Faţă de această critică, instanţa de contencios constituţional reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat susţineri similare, constatând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea recunoscută instanţei de a hotărî asupra admisibilităţii unei probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenţa sa - deci, cu alte cuvinte, de aptitudinea acesteia de a conduce la soluţionarea procesului - este un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 590 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 6 decembrie 2005, Decizia nr. 981 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, şi Decizia nr. 392 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012). 23. De asemenea, Curtea a statuat că judecătorul cauzei, în virtutea rolului său activ, consacrat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, are competenţa de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părţi, respingând administrarea acestora în situaţia în care consideră că nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară, ci se circumscrie condiţiilor precizate în art. 255 şi 258 din Codul de procedură civilă. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie legală, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă şi concludentă. Judecătorul se va pronunţa printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanţa, aceasta putând reveni asupra probei încuviinţate, conform art. 259 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora. Curtea a observat că nu se poate susţine că judecătorul ar putea acţiona în mod discreţionar atunci când se pronunţă cu privire la admisibilitatea probelor, de vreme ce respingerea unei probe solicitate trebuie motivată, încheierea instanţei referitoare la încuviinţarea probelor putând fi atacată cu apel, odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din acelaşi cod (Decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragrafele 20 şi 21). 24. Ca atare, ţinând seama de cele mai sus arătate, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă care statuează cu privire la admisibilitatea probelor şi aptitudinea acestora de a conduce la soluţionarea procesului. 25. Pentru identitate de raţiune, aceleaşi consideraţii sunt valabile şi cu privire la art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, precizând elementele pe care trebuie să le cuprindă încheierea prin care se încuviinţează probele. 26. Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.184 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 15 noiembrie 2011, a făcut referire la Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunţată în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (paragraful 34), prin care Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că admisibilitatea probelor reprezintă o problemă care trebuie să fie reglementată de dreptul intern, iar aprecierea lor aparţine instanţelor naţionale. În acelaşi sens sunt, de exemplu, şi Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunţată în Cauza Viorel Burzo împotriva României (paragraful 137), Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunţată în Cauza Nechiporuk şi Yonkalo împotriva Ucrainei (paragraful 273) şi Hotărârea din 1 martie 2011, pronunţată în Cauza Welke şi Bialek împotriva Poloniei (paragraful 57). 27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este inadmisibilă, întrucât critica formulată vizează modul de aplicare a acestora în proces. Textul de lege menţionat instituie obligaţia autorităţilor ca, la cererea instanţei, să comunice, în termenul stabilit de aceasta, toate informaţiile, înscrisurile ori reglementările solicitate, pentru a fi administrate ca probe în proces. Autoarea excepţiei îşi argumentează critica arătând că, în cursul soluţionării dosarului de fond, a insistat pentru a se formula o adresă clară şi precisă către anumite autorităţi ale statului, cererea fiindu-i respinsă. Astfel formulate, susţinerile în sprijinul pretinsei neconstituţionalităţi nu reprezintă altceva decât critici de fapt, referitoare la modul în care judecătorul cauzei a apreciat admisibilitatea probei propuse de parte. Or, Curtea Constituţională nu are atribuţii de control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, astfel că o asemenea critică excedează competenţei sale. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 231 şi art. 255 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Ilie în Dosarul nr. 32.258/4/2015/a4 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, precum şi de Ilie Diana, Ilie Mădălina, Ilie Victor şi Ilie Năstase, prin reprezentant legal Ilie Daniel, în Dosarul nr. 40.537/4/2015 al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
