Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 256 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 256 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 935 din 6 noiembrie 2018

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, excepţie ridicată de Paula Margu în Dosarul nr. 3.853/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.181D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că entităţile în discuţie, respectiv întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată/întreprinderea familială şi societatea cu răspundere limitată, au regimuri juridice diferite şi, ca atare, legiuitorul le-a reglementat diferit.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 24 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.853/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, excepţie ridicată de Paula Margu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea unui act administrativ prin care a fost transferat un debit al întreprinderii individuale către persoana fizică.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit unei autorităţi publice să facă o discriminare, în sensul că întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată şi întreprinderea familială sunt asimilate direct cu persoana fizică, pe când o societate cu răspundere limitată nu este asimilată direct cu persoana fizică, ci numai dacă se antrenează răspunderea personală a asociatului unic în baza Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi, astfel, se încalcă egalitatea între aceste forme de desfăşurare a activităţilor respective. În acest context se precizează că, în speţa de faţă, este aplicabilă Legea nr. 85/2006, iar nu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, astfel cum eronat au interpretat autorităţile abilitate.
    7. Prevederile criticate nu sunt actualizate cu dispoziţiile internaţionale, care nu permit asimilarea automată a persoanei fizice cu cea juridică şi, implicit executarea silită a persoanei fizice pentru debite ale persoanei juridice, în contextul în care persoana juridică a fost supusă prevederilor legale în materia falimentului şi nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se prevadă o confuziune de patrimonii, ceea ce este contrar art. 20 alin. (2) din Constituţie, conducând şi la încălcarea art. 22, art. 44 şi art. 47, art. 52 alin. (1) şi (2), art. 53, art. 56 şi art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, întrucât, pe de o parte, se afectează integritatea fizică şi psihică a persoanei fizice şi a familiei acesteia, prin faptul că este obligată să suporte presiunile unor acţiuni/inacţiuni ale unei persoane juridice. Pe de altă parte, are loc o expropriere de facto, prin care se aduce atingere dreptului la bunurile necesare persoanei pentru subzistenţă. În acest context, prin imputarea abuzivă a unei pretinse datorii, prin transferul direct al debitului, precum şi emiterea titlului executoriu şi a somaţiei de plată asupra persoanei fizice, fără o analiză a culpei acesteia, se aduce atingere dreptului de a formula o plângere care să fie soluţionată de un organ jurisdicţional, în cel puţin două etape procesuale. Astfel, toate cele prezentate, conduc la restrângerea exerciţiului unor drepturi ale persoanei fizice fără entitate juridică.
    8. Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele criticate nu contravin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece persoana fizică titulară a întreprinderii individuale se află într-o situaţie diferită de cea a administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, cele două entităţii având regimuri juridice distincte, iar răspunderea pentru pasivul acestora se supune, de asemenea, unor reguli diferite, potrivit opţiunii legiuitorului, astfel că nu se pune problema încălcării principiului egalităţii de tratament. Cu privire la celelalte dispoziţii din Legea fundamentală menţionate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiul egalităţii, arată că dispoziţiile criticate nu contravin acestui principiu, deoarece persoana fizică titulară a întreprinderii individuale se află într-o situaţie diferită de cea a administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, cele două entităţi având regimuri juridice distincte, iar răspunderea pentru pasivul acestora se supune, de asemenea, unor reguli diferite, potrivit opţiunii legiuitorului. Cu privire la celelalte dispoziţii din Legea fundamentală menţionate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, care au următorul cuprins:
    - Art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - Obligaţiile reprezentanţilor legali:
    "(1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
(2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.“"

    – Art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică: „Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.“
    – Art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008: „Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 26 a fost modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016. În prezent, art. 26 are următorul cuprins: „Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.“

    14. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 a fost modificat, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, în redactarea în care acestea produc efecte juridice în cauza de faţă.
    15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea, art. 20 alin. (2) cu referire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 privind contribuţiile financiare şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în principal, critica acesteia se întemeiază pe o presupusă discriminare între, pe de o parte, întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată şi întreprinderea familială, care sunt asimilate direct cu persoana fizică, şi, pe de altă parte, societatea cu răspundere limitată, care nu este asimilată direct cu persoana fizică, cu excepţia cazului în care se antrenează răspunderea personală a asociatului unic în baza prevederilor legii insolvenţei.
    17. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), iar privilegiul este socotit un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea, inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
    18. Ca atare, principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, este respectat doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (a se vedea Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). Ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil (a se vedea Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).
    19. Or, astfel cum reiese din evaluarea actelor normative ce reglementează statutele categoriilor de entităţi puse în discuţie de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, pe de o parte, întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată şi întreprinderea familială, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, şi, pe de altă parte, societatea cu răspundere limitată, astfel cum este reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, Curtea observă că acestea au regimuri juridice diferite, atât în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea, cât şi răspunderea pentru obligaţiile asumate ca urmare a exploatării unei asemenea entităţi economice, inclusiv în cazul în care obligaţiile fiscale faţă de bugetul de stat nu sunt achitate şi intervine executarea silită a creanţelor fiscale datorate, astfel cum prevăd dispoziţiile criticate în prezenta cauză.
    20. Aşadar, având în vedere că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, prevederile criticate se circumscriu dispoziţiilor constituţionale cu privire la principiul egalităţii în drepturi, fiind opţiunea legiuitorului de a reglementa în materie, în funcţie de regimul juridic aplicabil celor două categorii de entităţi, respectiv întreprinderea individuală/ persoana fizică autorizată/întreprinderea familială şi societatea cu răspundere limitată.
    21. De asemenea, din evaluarea criticilor formulate, Curtea observă că, pe de o parte, autoarea acesteia nu indică niciun act normativ care ar putea cădea sub incidenţa art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. Pe de altă parte, nu poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor criticate în raport cu art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 56 privind contribuţiile financiare şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, întrucât, prin conţinutul normativ, acestea nu conduc la o expropriere pentru cauză de utilitate publică, ci reglementează anumite mecanisme prin care se pot îndeplini obligaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice şi subiecţii în sarcina cărora cad aceste obligaţii.
    22. Curtea observă că normele criticate sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale menţionate, întrucât cetăţenii şi, implicit, persoanele juridice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27) au îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean sau persoană juridică de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, astfel cum sunt prevăzute de Legea fundamentală (în acest sens a se vedea Decizia nr. 501 din 4 iulie 2017, paragraful 20).
    23. Aşadar, regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, iar, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit, majorarea acestuia sau recuperarea prin măsuri de executare silită s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane, al cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. În acest sens a se vedea şi Decizia nr. 686 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2017, paragraful 31, sau Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 de 23 iulie 2012.
    24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.
    25. Cu privire la art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, câtă vreme nu s-a constatat restrângerea vreunui drept fundamental.
    26. Referitor la celelalte aspecte prezentate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate prin care susţine că, în speţa de faţă, ar fi aplicabile alte acte normative, iar nu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legislaţiei în materie la speţa dedusă judecăţii de autorităţile îndrituite, inclusiv de către instanţele de judecată, în faţa cărora există mecanisme procedurale de contestare, inclusiv a executării silite în procedura fiscală. Ca atare, aceste aspecte nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional, fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paula Margu în Dosarul nr. 3.853/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 20 şi ale art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 256 din 24 aprilie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"